Géza al II-lea al Ungariei

(Redirecționat de la Geza al II-lea al Ungariei)
Géza al II-lea al Ungariei
Rege al Ungariei
Date personale
Născutc. 1130
Tolna, Regatul Ungariei, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
Decedat31 mai 1162
Székesfehérvár, Regatul Ungariei, Austro-Ungaria Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCatedrala din Székesfehérvár[*]
Székesfehérvár Modificați la Wikidata
PărințiBéla al II-lea
Frați și suroriElisabeta de Ungaria[*]
Sofia de Ungaria[*]
Ladislau al II-lea[*]
Ștefan al IV-lea[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuEufrosina a Kievului (din )[1] Modificați la Wikidata
CopiiȘtefan al III-lea
Béla al III-lea[1]
Elisabeta a Ungariei[*]
Geza[*]
Elena a Ungariei[*] Modificați la Wikidata
Ocupațiepolitician
monarh Modificați la Wikidata
Apartenență nobiliară
Familie nobiliarăDinastia Árpád
Domnie
Domnie1141–1162
PredecesorBéla al II-lea
SuccesorȘtefan al III-lea al Ungariei

Géza al II-lea Árpád (n. Tolna în 1130 – m. 31 mai 1162, înhumat la Székesfehérvár), fiul cel mai mare al lui Béla al II-lea cel Orb și al Elenei de Raška, a fost rege al Ungariei, din 1141 până în 1162.[2]

Biografie modificare

Începutul domniei modificare

La 16 februarie 1141, la trei zile după moartea tatălui său, Géza al II-lea, încă fiind copil, a fost încoronat. Beloš, frate al marelui jupan al Serbiei, Uroš al II-lea, și al reginei Elena, în calitatea sa de duce, de conte palatin și de ban a asigurat regența. În 1144 el s-a dus în Rusia în fruntea unei armate maghiare pentru a-l susține pe Vladimirko de Galiția. În deceniul 1140 relațiile germano-maghiare s-au degradat, iar proiectul căsătoriei dintre sora sa, Sofia,[3] și Henric de Suabia (1137 – 1150) este abandonat. Buna înțelegere cu regatul Boemiei s-a alterat și ea după moartea lui Sobeslav I al Boemiei și accederea la tron a lui Vladislav al II-lea al Boemiei provenit dintr-o descendență rivală. În aceste circumstanțe pretendentul Boris Conrad[4] se manifestă din nou. El obține prin mijlocirea lui Vladislav al II-lea pe lângă Conrad al III-lea al Sfântului Imperiu Roman și Henric al II-lea al Austriei să ridice trupe de mercenari în 1145 pentru cucerirea tronului. În aprilie 1146 Boris-Conrad a ocupat Pozsony (azi Bratislava), dar Géza al II-lea a reușit să recupereze citadela. Regele Ungariei s-a apropiat atunci de Welf al VI-lea al Bavariei, adversarul lui Conrad al III-lea și ducele Austriei. El i-a propus să-l ajute să cucerească Bavaria. În septembrie 1146 într-o bătălie dintre trupele lui Henric al II-lea al Austriei și cele ale Géza al II-lea și ale lui Beloš, cavalerii secui și pecenegi echipați ușor au fost puși pe fugă de cavaleria grea germană, însă trupele maghiare au reușit să-l învingă pe Henric și să-l urmărească până la Fischa.[5]

Sub Géza al II-lea țărani și meșteșugari germanofoni (germani, saxoni, suabi, luxemburghezi și flamanzi) s-au stabilit în Translvania, în sud, în jurul Sibiului și în Țara Oltului și în nord, în regiunile Bistriței și (Radnei), precum și în comitatul Abaúj și poate chiar până la Zips, pentru a le proteja de incursiunile nomazilor cumani.[6] Regele le-a acordat titluri ereditare în schimbul unor obligații financiare, și le-a atribuit titlul de conte unora dintre ei. Coloniștii veniți din Occident, îndeosebi flamanzi și valoni, au jucat un rol esențial în urbanizarea regatului.[7]

Intervenții externe modificare

În cursul deceniului care a început în 1148, Regatul Ungariei a practicat o politică de intevenții externe de mare anvergură care s-au integrat în rețeaua de alianțe informale constituite în Europa pe de o parte cele două imperii germanic și bizantin, prinții ruși Iuri Dolgoruki și Vladimirko de Galiția și pe de altă parte papa, nobilimea italo-normandă din sud, ducele Welf al II-lea de Bavaria (!?), regele Ludovic al VII-lea al Franței și jupânul Serbiei Uros al II-lea. Prima cauză a acestor expediții pentru Ungaria este legată de uniunea (căsătoria) regelui, în 1146, cu prințesa Eufrosina a Kievului, sora prințului Iziaslav al II-lea. Armatele maghiare au efectuat nu mai puțin de șase campanii între 1148 și 1155 pentru a-l sprijini pe Iziaslav care va fi, până la urmă, înlăturat, contra lui Iuri Dolgoruki, apoi și contra lui Vladimirko de Galiția. Géza al II-lea a intervenit personal, în toamna lui 1150 la Kiev și în 1152 contra lui Vladimirko fără succese veritabile.[8].

În același timp, Manuel I Comnen a reprimat răscoala sârbilor și, după o bătălie dată pe malul râului Tara, a zdrobit armata lui Uroš al II-lea, care a fost constrâns să depună jurământ de credință față de bizantini la sfârșitul lui 1150 și începutul anului 1151. O pace umilitoare i-a fost propusă lui Géza al II-lea în 1153, care susținea atunci pretențiile lui Andronic, nepotul [de unchi al] împăratului. Părțile au sfârșit prin a se înțelege în primăvara anului 1155 când, sub amenințarea unei intervenții a Bizanțului, Géza al II-lea a acceptat un tratat prin care niciuna dintre părți nu obținea extensii teritoriale.[9]

Tulburări interne modificare

Doi frați mai mici ai lui Géza, Ladislau și Ștefan, frustrați că nu dispuneau de domenii suverane, au format un „partid” de nobili și au încercat să-l detroneze și chiar să-l asasineze pe Géza, cu sprijinul tacit al Beloš care a fost izgonit. Complotiștii au căutat ajutorul lui Frederic Barbarossa pe care Géza al II-lea a reușit să-l abată de la ei, în timpul dietei de la Regensburg, din 1158, oferindu-i un contingent de 500 de musulmani pentru campaniile sale în Italia și recunoscându-l pe Victor al IV-lea (antipapă, pe care Barbarossa îl sprijinea). Deși Géza al II-lea a abandonat „partidul” împăratului, Frederic Barbarossa nu i-a mai sprijinit pe Ladislau și pe Ștefan care atunci s-au refugiat în Bizanț.[10]

Sfârșitul domniei modificare

Géza al II-lea a obținut, în 1161, reînnoirea păcii semnate cu Bizanțul, unde se refugiaseră cei doi frați ai săi, Ladislau și Ștefan, și l-a înfeudat pe fiul său mai mic, Béla cu un ducat constituit din Dalmația și din Croația.

După moartea lui Géza al II-lea, survenită la 31 mai 1162, totuși fratele său, Ștefan al IV-lea, i-a succedat la tron, cu susținerea arhiepiscopului Lucas de Esztergom.[11]

Căsătoria și posteritatea modificare

În 1146, Géza s-a căsătorit cu Eufrosina a Kievului (n. prin 1130 – † prin 1193), (din dinastia Rurik), fiica lui Mstislav I, mare-prinț al Kievului și a celei de-a doua soții a acestuia, Liubava Dmitrievna. Împreună au avut opt copii:

Note modificare

  1. ^ a b Kindred Britain 
  2. ^ Géza II 1141-1162 pe Medieval Lands.
  3. ^ Sofia a Ungariei (n. 3 noiembrie 1136 - 1161) a fost o prințesă maghiară, membră a dinastiei Arpadiene, fiică a regelui Béla al II-lea al Ungariei, soră, prin urmare, a lui Géza al II-lea al Ungariei.
  4. ^ Boris, unul din fiii nelegitimi ai regelui Coloman.
  5. ^ Gyula Kristo Histoire de la Hongrie Médiévale Tome I le Temps des Arpads Presses Universitaires de Rennes (2000) ISBN: 2-86847-533-7 p. 79.
  6. ^ Charles Higounet Les allemands en Europe centrale et orientale au Moyen Âge Aubier Paris (1989) ISBN: 270072223X « les Siebenburger » p. 199.
  7. ^ Gyula Kristo Op. cit p. 95.
  8. ^ Gyula Kristo Op.cit p. 77.
  9. ^ Gyula Kristo Op.cit p. 78-79.
  10. ^ Gyula Kristo Op.cit p. 79.
  11. ^ Louis Bréhier, Vie et mort de Byzance, Albin Michel, réédition 1969 p. 272-273.

Surse modificare

  • Gyula Kristo, Histoire de la Hongrie Médiévale Tome I le Temps des Arpads Presses Universitaires de Rennes (2000)ISBN: 2-86847-533-7.
  • Joseph Calmette, Histoire de l'Empire Allemand au Moyen Âge Payot Paris (1951).
  • Charles Higounet, Les Allemands en Europe centrale et orientale au Moyen Âge Aubier Paris (1989) ISBN: 270072223X.

Legături externe modificare

 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Géza al II-lea al Ungariei