Gheorghe Domășnean
| Gheorghe Domășnean | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  Mehadia, Austro-Ungaria |
| Decedat | (71 de ani) Timișoara, România |
| Cetățenie |  Austro-Ungaria Regatul României |
| Ocupație | militar[*] |
| Limbi vorbite | limba română limba germană |
| Studii | Academia Militară Tereziană |
| Gradul | Generalstabsoffizier[*] |
| Decorații și distincții | |
| Decorații | Ordinul Franz Joseph Ordinul Coroana României |
Modifică date / text  | |
Gheorghe Domășnean(u), în germană Georg Domaschnian, (n. , Mehadia, Austro-Ungaria – d. , Timișoara, România) a fost un general român în Armata Comună austro-ungară, apoi general de divizie în România, politician și primar al Timișoarei.
Biografie
modificareÎn Austro-Ungaria
modificare
Gheorghe Domășnean provenea dintr-o veche familie română de grăniceri din Banat, tatăl său, Iancu din Petnic mama, Ana, dintr-o familie din Globurău. Tatăl avea gradul de caporal în compania a V-a din Mehadia a regimentului de graniță bănățean. Tânărul Gheorghe a frecventat școala elementară din Orșova, apoi o școală reală militară inferioară din Eisenstadt și școala reală militară superioară din Biserica Albă, pe care a absolvit-o cu epitetul de „eminent”. Cu ajutorul generalului Traian Doda a fost primit la Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt pe care o va absolvi ca șef de promoție. După absolvirea academiei a fost repartizat în anul 1890 ca locotenent, la dorința lui, în regimentul de infanterie grăniceresc nr. 43 din Caransebeș, de unde a fost trimis la Școala de Război din Viena, pe care a terminat-o pe primul loc.[1][2] De la regimentul nr.43, avansat în mod excepțional la gradul de căpitan, a fost trecut în cadrul Statului Major al Armatei Imperiale și Regale la Biroul de Operațiuni pe 1 noiembrie 1900.[3]
La 12 martie 1906 a fost avansat la gradul de maior al Statului Major și mutat la fortăreața Riva del Garda. De acolo s-a înapoiat pe 20 martie 1911 la Viena, unde a preluat un post în departamentul nr. 5 al Ministerului Imperial și Regal de Război. A fost numit locotenent-major la 1 mai 1911 și șef al departamentului nr. 5 la 21 octombrie al anului. În această poziție a fost ridicat la rangul de colonel la 1 noiembrie 1913.[4]
În calitate de director executiv al departamentului 5, a fost responsabil, printre altele, pentru problemele operaționale, atașamentele Dublei Monarhii, comunicațiunea poștală și telegrafică, dislocarea trupelor și instruirea tactică ale armatei. A fost decorat cu Crucea de Cavaler al Ordinului Franz Joseph.
De la 14 aprilie 1914 până la sfârșitul războiului Domășnean a fost șeful de stat major al Armatei a 10-a. În timpul Primului Război Mondial, a participat la a patra bătălie de la Isonzo în calitate de comandant al Brigăzii nr. 60 de infanterie, in primul rând la luptele pentru capul de pod de la Oslavia lângă Gorizia (25-29 noiembrie 1915), care în cele din urmă au dus la înfrângerea inamicilor italieni acolo.[5] De aceea a fost onorat ca Cavaler al Ordinului Imperial Leopold de clasa a 3-a și cu Crucea de Merit Militar de clasa a 3-a, ambele premii cu decorație de război.
Domășnean a fost ridicat la rangul de general-maior (Generalmajor) la 1 august 1917 (cu rang din 7 septembrie al anului). A mai luptat de la 15 iunie 1918 până la sfârșit pe frontul din Tirol. Generalul fost pensionat la 1 ianuarie 1919.[6],[7]
În România
modificareDupă război, Domășnean a intrat în serviciile militare românești la gradul de general de divizie și s-a pus la dispoziția Consiliului Dirigent de la Sibiu, condus de Iuliu Maniu. I s-a încredințat misiunea de a proceda la organizarea armatei naționale a Ardealului și Banatului. În această calitate a organizat patru divizii românești, precum și jandarmeria din Banat și Transilvania. Când armata română a intrat în Ardeal, generalul Domășnean era șef al Statului Major al armatei din noile provincii. L-a susținut pe Ioan Boeriu de Polichna în campania împotriva Ungariei. A refuzat propunerea generalului Constantin Cristescu, șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, de a avea funcția de Subșef acestuia, preferând să rămână în Ardeal, trecând la comanda Diviziei a 19-a de la Timișoara. S-a retras din serviciul militar activ la sfârșitul anului 1920 și a fost decorat cu Ordinul Coroanei României în clasa de Mare Ofițer.[1]
După demisia din armată, a fost ales președinte al Comunității de Avere din Caransebeș. În continuare a început să se intereseze de politică și a fost ales primar al municipiului Timișoara (9 martie 1929 până la 23 decembrie 1929). În aceasta calitate, Domășnean a avut o seamă de realizări de interes obștesc: mutarea liniei ferate Timișoara – Buziaș care traversa orașul, terminarea lucrărilor clădirii Capitol destinată inițial „Filarmonicii“, susținerea înființării Episcopiei Ortodoxe Române de Timișoara, devenită ulterior arhiepiscopie, și construirea Catedralei Arhiepiscopale. În perioada în care a fost primar, Domășnean nu a pretins nici o retribuție, mulțumindu-se cu pensia militară. Un ziar maghiar l-a numit „titan al cinstei”. Pentru activitatea sa ca primar, la data de 30 noiembrie 1930, i s-a conferit titlul de „Cetățean de Onoare” al Timișoarei. A finanțat publicarea revistei Analele Banatului și ridicarea statuii pentru Pavel Vasici-Ungureanu. Prin decretul regal cu nr. 1142/14 din 3 aprilie 1931 regele Carol al II-lea i-a conferit generalului Domășnean Ordinul „Ferdinand I” în grad de comandor.[1]
Domășnean a fost înmormântat în Cimitirul de pe Strada Cosminului. Piața General Gheorghe Domășnean în Timișoara este denumită în memoria lui.[8][9]
Decorații
modificareGeneralul a fost decorat, între altele, cu:[10][11]
- Ordinul Coroanei de Fier de clasa a 3-a
- Cavaler al Ordinului Imperial Leopold cu decorație de război
- Crucea de Merit Militar de clasa III cu decorație de război
- Crucea de Cavaler al Ordinului Franz Joseph
- Ordinul de Merit „Signum Laudis” în argint la banda Crucii de Merit Militar
- Comandor al Ordinului Coroana României
- Comandor al Ordinul Regal Ferdinand I
Vezi și
modificare
Note
modificare- ^ a b c [1] Arhivat în , la Wayback Machine. Druckeria
- ^ Die K. und K. Kriegsschule 1852-1902, Verlag L.W. Seidel & Sohn, Wien 1903, S. 167
- ^ Günther Kronenbitter: „Krieg im Frieden: Die Führung der k.u.k. Armee und die Großmachtpolitik Österreich-Ungarns 1906-1914“, Editura: Oldenbourg Wissenschaftsverlag GmbH, München 2003, p. 566.
- ^ Peter Broucek: „Ein General im Zwielicht – Die Erinnerungen des Edmund Glaises von Horstenau“, Editura Hermann Böhlaus Nachf. GmbH, Graz 1980, p. 318.
- ^ archive.ph, archive.ph
- ^ Antonio Schmidt-Brentano: Die k. k. bzw. k. u. k. Generalität 1816–1918, Österreichisches Staatsarchiv, 1907, p. 37
- ^ Maximilian Ehnl, Edwin Freiherr von Sacken: „Österreich-Ungarns letzter Krieg, 1914-1918“, Band 3, Editura: Verlag der Militärwissenschaftlichen Mitteilungen, 1931, p. 504.
- ^ [2] Piața General Gheorghe Domășnean
- ^ [3] Codul poștal
- ^ High-life-almanach, vol. 9, Viena 1913, p. 59
- ^ Ranglisten des kaiserlich und königlichen Heeres 1916: abgeschlossen mit Personalverordnungsblatt Nr. 44/16, teilweise bis Personalverordnungsblatt Nr. 66/16 berichtigt, K. K. Hof- und Staatsdruckerei, Viena 1916, p. 33
Bibliografie
modificare- Peter Broucek: „Ein General im Zwielicht – Die Erinnerungen des Edmund Glaises von Horstenau“, Verlag Hermann Böhlaus Nachf. GmbH, Graz 1980, p. 318-321;
- Ziarul Freie Neue Presse Nr. 18590 vom Mittwoch, 24. Mai 1916 (Feuilleton): "Oslavija, der gestorbene Hügel."