Wikipedia

Gyromitra gigas

specie de ciupercă

Gyromitra gigas (Julius Vincenz von Krombholz, 1834 ex Mordecai Cubitt Cooke, 1878),[1] din încrengătura Ascomycota în familia Discinaceae și de genul Gyromitra este o ciupercă comestibilă, dar consumată crud sau nu bine fiartă foarte otrăvitoare. Ea este denumită în popor zbârciog uriaș.[2] Acest burete saprofit este în mod predominant locuitor de sol, arătând însă de asemenea caracteristici de simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). El se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord ca una din primele specii de ciuperci deja din mijlocul lui martie, privind afară din zăpadă, până la sfârșitul lunii mai, crescând solitar sau în grupuri pe soluri nisipoase ori afânat humoase în zăvoaie, păduri rare de conifere și de foioase, adesea oară și în umbra de tufișuri sau pe mulci.[3][4][5]

Gyromitra gigas
Zbârciog uriaș
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Ascomycota
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Discinaceae
Gen: Gyromitra
Specie: G. gigas
Nume binomial
Gyromitra gigas
(Krombh.) Cooke (1878)
Sinonime

Helvella gigas Krombh. (1834)
Neogyromitra gigas (Krombh.) S.Imai (1938)>
Maublancomyces gigas (Krombh.) Herter (1950)
Discina gigas (Krombh.) Eckblad (1968)

Modifică text Consultați documentația formatului

Descriere

modificare
 
Bres.: G. gigas
  • Corpul fructifer: are un diametru de 8-13 (20) cm, este gol în interior, de formă neregulată și deseori împărțit în mai mulți lobi mari, cârlionțați și suprapuși care îl fac să semene cu un mezenter. Marginea este în mod normal aderentă la picior, dar câteodată numai îndreptată în jos. Coloritul poate varia între ocru-gălbui, galben-măsliniu până la brun-măsliniu, fiind pe inferiorul pălăriei alb.
  • Piciorul: are o lungime și o grosime de 3–6 cm, este scurt, bont și aproape la fel de lat ca pălăria, format neregulat, străbătut de nervuri longitudinale, făinos sau fin tărâțos pe exterior, prezentând o încrengătură de goluri în interior. Deseori piciorul este aproape invizibil, fiind tare adâncit în pământ. Culoarea lui este albicioasă la tinerețe, apoi capătă nuanțe roșiatice din ce în ce mai evidente.
  • Carnea: este albicioasă până ușor gălbuie, ceroasă, marmorată și sfărâmicioasă, de gust foarte savuros și miros aromatic.
  • Caracteristici microscopice: are spori alungiți-elipsoidali, netezi, hialini (translucizi), cu un vârf fusiform și o picătură de ulei gălbuie la mijloc, având o mărime destul de impunătoare de 32–38 × 12–14 microni. Pulberea sporilor este albă.[3][4][6][5]
  • Reacții chimice: Zbârciogul gras nu-și schimbă culoarea după adăugarea de reactivi chimici.[7]
  •  
    G. gigas tânără
  •  
    G. gigas mai bătrână
  •  
    G. gigas, culori posibile
  •  
    G. gigas, secțiune longitudinală

Confuzii

modificare

Zbârciogul uriaș poate fi confundat cu alte surate ale lui, de exemplu cu Gyromitra ambigua (restrâns comestibilă),[8] Gyromitra brunnea, (restrâns comestibilă) Gyromitra fastigiata (restrâns comestibilă) [9] sau Gyromitra infula (comestibilă),[10], în special însă, primar în tinerețe, cu posibil letala Gyromitra esculenta (zbârciogul gras)[11] care este mai mică, având o pălărie de culoare mai închisă.[6]

Mai departe, acest zbârciog se poate confunda cu câteva soiuri de genul Morchella, cu toate comestibile, cum ar fi Morchella elata, Morchella punctipes[12] Morchella semilibra sin. Morchella gigas,[13] Morchella steppicola[14] sau Mitrophora hybrida.[15]

Specii asemănătoare

modificare
  •  
    Gyromitra ambigua
  •  
    Gyromitra brunnea
  •  
    Gyromitra esculenta
  •  
    Gyromitra fastigiata
  •  
    Gyromitra infula
  •  
    Helvella lacunosa
  •  
    Morchella elata
  •  
    Morchella gigas
  •  
    Morchella punctipes
  •  
    Morchella steppicola

Valorificare

modificare
 
Mâncare de zbârciogi falși cu legume

Clar trebuie să fie, că consumul crud al speciei Gyromitra (dar și Morchella) provoacă otrăviri foarte serioase.

Comestibilitatea ciupercii este discutată controversat, în ultimul timp cu tendința de a declara-o toxică, de verificat de exemplu în articolul medicului moldovean Gheorghe Ciobanu.[16] Dar conținutul de giromitrină în Gyromitra gigas nu este clarificat.[17] Astfel toxicologul Peter D. Bryson a dovedit giromitrina și derivatul ei mono-metil-hidrazina, otrăvitoare pentru om, în alte specii Gyromitra, ca de exemplu G. ambigua, G. brunnea și G. fastigiata, dar nu în zbârciogul uriaș.[18] Intoxicații cu această ciupercă nu sunt relatate, respectiv, sunt probabil confuzii cu zbârciogul gras. Micologii italieni Giacomo Bresadola[19] și Bruno Cetto o văd comestibilă, iar cunoscutul micolog ceh Albert Pilát (1903-1974) menționează că Gyromitra gigas, care se găsește destul de des - mai ales în Boemia de Mijloc - este în general colectată și consumată mult, fără de ar fi fost cunoscut un singur caz de intoxicație cu acest tip.[20] Tot comestibilă este declarată în articolul jurnalului „Semena” din Republica Moldova.[21]

„Pilzforum 2000” argumentează, că conținutul de toxină în acest burete ar fi mic și se pare că există diferențe regionale enorme în nivelurile de toxine.[22] De aceiași părere este și micologul Tom Volk care le declară sigure, dar menționează posibila diferență în valoarea lor de conținut toxic.[23]

Albert Pilát afirmă în articolul lui mai departe, că ciuperci proaspete, fierte (vărsați apa, pentru că conține toxine) sau uscate bine sunt inofensive, dar devenind bătrâne sau stricate ele produc toxine prin influența de bacterii de putregai asupra proteinelor. Mai departe scrie despre părerea unor micologi și medici care atribuie incidențele de otrăvire unei idiosincrasii, adică sensibilitatea crescută la persoane împotriva anumitor substanțe.[20]

Zbârciogii uriași au o aromă prea puternică pentru a se delecta de ei în cantități mari, atunci când sunt bine opăriți și prăjiți sau fierți cu ouă, dar dezvoltă un gust minunat în supe cremoase, ca adăugare la Boeuf Stroganov, sau sotați cu usturoi și verdețuri precum servite cu fripturi.[24]

În orișice caz respectați:

  • Folosiți numai ciuperci identificate sigur.
  • Folosiți numai ciuperci tinere și proaspete.
  • Informați-vă despre inofensivitatea acestui soi în regiunea de colectare.
  • Opăriți mereu ciupercile înainte de a le prăjii sau fierbe bine.
  • Dacă le fierbeți, vărsați prima apă de fiert, pentru că conține toxine. Bine prăjite pierd otrava.[25]
  • Ciuperci uscate peste timp mai lung pierd conținutul lor toxic.
Căutătorul cu responsabilitate nu va culege specia, și cauzat faptului, că ciuperca este enumerată sub categoria 3 (specie periclitată) în Lista roșie a IUCN, admirând doar frumusețea ei.

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 660-661, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 62
  6. ^ a b J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 38-39, ISBN 3-405-11568-2
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 656, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ H. Harmaja: „A neglected species, Gyromitra ambigua (Karst.) Harmaja,”, în: jurnalul Karstenia, vol. 9, Turku 1969, p. 13-19
  9. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 592-593, ISBN 88-85013-25-2
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 590-591, ISBN 3-405-11774-7
  11. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 33, 231, 233-234, ISBN 3-426-00312-0
  12. ^ Charles H. Peck: „New species of fungi”, în: Bulletin of the Torrey Botanical Club, nr. 30, februarie 1903, p. 95-101
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 652-653, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ J. Häffner & Z. Lukacz: „Rezente Acomycetenfunde”, XVIII, în: „Rheinland-Pfälzisches Pilzjournal”, nr. 5, 1996, p. 108-118
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 654-655, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Gheorghe Ciobanu: „Intoxicația acută cu ciuperci necomestibile și otrăvitoare”, în: „Buletinul Academiei de Științe a Moldovei - Științe Medicale”. Chișinău 2010, nr. 3, nr. 26, p. 12
  17. ^ Pilzverein Augsburg-Königsbrunn despre G. gigas
  18. ^ Peter D. Bryson: „Comprehensive Reviews in Toxicology for Emergency Clinicians”, Editura Taylor and Francis, Washington DC 1996, p. 689, ISDN 1-56032-612-3
  19. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p./tab. 1166
  20. ^ a b Albert Pilát: „Über Vergiftungen mit der Speiselorchel, Gyromitra esculenta (Pers.) Fr.”, în: Sydowia, vol. VIII, nr. 1/6, 1954, Editura Ferdinand Berger & Söhne G.m.b.H., Viena 1954, p. 349-354
  21. ^ „Semena (Rep. Moldova)”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  22. ^ Pilzeforum Archiv 2000
  23. ^ Tom Volk Fungi Net
  24. ^ „Snowbank The Bald Gourmet”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  25. ^ M. Cloetta, E. Faust, F. Flury, E. Hübener,H. Zangger: „Lehrbuch der Toxikologie für Studium und Praxis, Editura Springer, Berlin 2013 (1928), p. 311-312, ISBN 978-3-642-88958-5

Bibiliografie

modificare
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-2, 4, (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze - Partea a.: „ Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”. Partea b: „Kleine Kryptogamenflora de Helmut Gams” Editura G. Fischer, Jena 1950

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Gyromitra_gigas&oldid=16186283