Deschide meniul principal

Zbârciog suplu

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Morchella elata)

Morchella elata, din încrengătura Ascomycota, din încrengătura Ascomycota în familia Morchellaceae și de genul Morchella,[1] este o ciupercă comestibilă, saprofită și foarte delicată. Ea a fost descrisă de savantul suedez Elias Magnus Fries, în anul 1822, în volumul 2 al operei sale Systema mycologicum, sistens fungorum ordines, genera et species.[2] Buretele este denumit în popor zbârciog suplu.[3] El este în mod predominant locuitor de sol, crescând în grupuri mici sau solitar, apărând în păduri de conifere pe lângă molizi și pini sau la marginea acestora, unde arată caracteristici de simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor[4] dar și pe rumeguș. Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord deja din (martie) aprilie până la începutul lui iunie.[5][6]

Morchella elata
Morchella elata group 38336.jpg
Zbârciogi supli
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Ascomycota
Subdiviziune: Pezizomycotina
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Morchellaceae
Gen: Morchella
Specie: M. elata
Nume binomial
Morchella elata
Fr. (1822)
Sinonime
  • Stachylidium terrestre Link (1809)
  • Botrytis terrestris (Link) Pers. (1822)
  • Botrytis tilletii Desm. (1838)
  • Phymatotrichum tilletii (Desm.) Oudem. (1904)
  • Costantinella tilletii (Desm.) E. W. Mason & S. Hughes (1952)

DescriereModificare

 
Bres.: Morchella elata

Sub numele românesc de „zbârciog” se tratează aproape mereu patru mari genuri de ciuperci: Gyromitra, Helvella, Morchella și Verpa. Între primele două se găsesc specii otrăvitoare pe când cele două din urmă sunt comestibile. Cu toate că cele patru genuri sunt goale pe interior, ele pot fi deosebite destul de ușor: Morchella și Verpa sunt unicamerale, pe când Gyromitra și Helvella sunt multicamerale, prezentând o încrengătură de goluri în interiorul lor.[7][8]

  • Corpul fructifer: are o înălțime de 3-9 cm și un diametru de 2-6 cm, este de formă ovoidal alungită sau conică, cu o suprafață cleioasă, zbârcită de alveole neregulate și unghiulare pricinuite crestelor (ridurilor) longitudinale mai groase și celor transversale mai subțiri. Interiorul este gol, prezentând numai o singură cavitate. Pereții interiorului sunt presarăți de cavități mici. Marginea este aderentă la picior. Culoritul variază între brun-gălbui în tinerețe și măsliniu până brun-roșcat în stadiu matur, devenind la bătrânețe negricios. Ridurile sunt în totdeauna de culoare mai închisă.
  • Sporii: sunt mereu 8 integrați în ascii de 300 x 20 microni cu deschizătură la capăt. Ei sunt elipsoidali, netezi, hialini (translucizi) și au o mărime de 19-24 x 11-15 microni, fiind colorați gălbui spre crem.
  • Piciorul: are o lungime de 3-10 cm și o grosime de 1,5-3,5 cm, este repede gol în interior, de asemenea cu o singură cavitate, format neregulat, cu o suprafață încrețită și foarte granuloasă, fiind la trecerea spre pălărie aproape tot așa de gros ca ea. Culoarea lui este albicioasă în tinerețe, apoi capătă nuanțe gălbuie chiar roșcate ca carnea (de pui, vițel).
  • Carnea: este albicioasă, destul de moale și un pic pieloasă cu un gust savuros și un miros ușor de pământ sau de ciupercă. S-au găsit deja exemplare cu o înălțime totală de 30 cm.[5][6]

ConfuziiModificare

Exemplare mai mici ale speciei Morchella elata pot fi confundată ușor cu alte soiuri de genul Morchella, ca de exemplu cu Morchella conica,[9] Morchella costata,[10] Morchella crassipes,[11] Morchella deliciosa,[12] Morchella deliciosa,[13] Morchella elatoides Jacquet,[14] Morchella esculenta,[15] Morchella punctipes,[16] Morchella rotunda,[17] Morchella steppicola[18] sau Morchella tridentina sin. Morchella frustrata.[19]

Sub numele românesc de „zbârciog” se tratează aproape mereu patru mari genuri de ciuperci: Gyromitra, Helvella, Morchella și Verpa. Între primele două se găsesc specii otrăvitoare pe când cele două din urmă sunt comestibile. Cu toate că cele patru genuri sunt goale pe interior, ele pot fi deosebite destul de ușor: Morchella și Verpa sunt unicamerale, pe când Gyromitra și Helvella sunt multicamerale, prezentând o încrengătură de goluri în interiorul lor.[20][21]

Buretele poate fi confundat cu Phallus impudicus (buretele pucios) atunci când acesta și-a pierdut gleba.

Pentru un începător, confundarea cu buretele posibil mortal Gyromitra esculenta (zbârciogul gras), cu totul că speciile se deosebesc destul de clar, ar putea să se dezvolte fatal.

Ciuperci asemănătoareModificare

ValorificareModificare

 
Scoici de Saint-Jacques cu zbârciogi supli

Mai întâi trebuie menționat că zbârciogul galben nu poate fi mâncat crud pentru că conține puțină hidrazină care se dizolvă în timpul fierberii. De asemenea, consumat în porții mari, poate crea reacții neplăcute la persoane sensibile, pentru că buretele este cam greu de digerat.[22]

Morchella elata este de calitate gastronomică foarte bună. Ea poate fi pregătită ca ciulama,[23], alături de legume, dar nu împreună cu alte ciuperci (din cauza gustului și mirosului specific) sau ca sos, servit cu carne albă (pui, curcan, porumbel, vițel). Se și potrivește la o mâncare de creier (porc, vițel), cu raci, scoici, melci[24] sau ca foietaj cu șuncă sau într-o plăcintă (de exemplu „pe modul reginei” ,cu carne de vițel sau pui).

Exemplare mai mari pot fi prăjite ca un șnițel[25] sau umplute cu carne, după ce au fost blanșate.[26]

Uscați și preparați după înmuiat, bureții dezvoltă un gust și miros mai intensiv (folosiți și apa de înmuiat filtrată printr-o sită). La acest burete se poate folosi și piciorul.

NoteModificare

  1. ^ Mycobank
  2. ^ Elias Fries: „Systema mycologicum, sistens fungorum ordines, genera et species”, vol. 2, Editura Ex Officina Berlingiana, Lundae 1822, p. 8-9 [1]
  3. ^ Denumire RO
  4. ^ J. L. Dahlstrom, J. E. Smith, N.S. Weber: „Mycorrhiza-like interaction by Morchella with species of the Pinaceae in pure culture synthesis”, în magazinul „Mycorrhiza” nr. 9, Editura Springer, Berlin 2000, p. 279-285
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 586-587, ISBN 3-405-11774-7
  6. ^ a b Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 225, ISBN 978-3-8427-0483-1
  7. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2012, p. 226, ISBN 978-1-4454-8404-4
  8. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 220-221, ISBN 978-3-8427-0483-1
  9. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 641, ISBN 3-85502-0450
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 648-649, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 24-25, ISBN 3-405-12124-8
  12. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1157, 1158
  13. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1932, p. + tab. 1157, 1158
  14. ^ Morchella elatoides
  15. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 230, 232, ISBN 3-426-00312-0
  16. ^ Morchella punctipes
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 616-617, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Deutsche Gesellschaft für Pilzkunde: „Zeitschrift für Pilzkunde”, vol. 40-42, Editura Deutsche Gesellschaft für Pilzkunde, 1974, p. 113
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 28-99, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2012, p. 226, ISBN 978-1-4454-8404-4
  21. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 220-221, ISBN 978-3-8427-0483-1
  22. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 224-225, ISBN 978-3-8427-0483-1
  23. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 96, ISBN 978-973-50-3475-7
  24. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 121-122
  25. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 53-57, ISBN 3-453-40334-7
  26. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 93

Legături externeModificare

BibiliografieModificare