Deschide meniul principal

Bureți de buturugă

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Hypholoma capnoides)

Hypholoma capnoides (Elias Magnus Fries, 1818 ex Paul Kummer, 1871),[1] denumit în popor bureți de buturugă[2] sau pucioasa sântimbrului,[3] este o specie saprofită de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota , în familia Strophariaceae și de genul Hypholoma. Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord preferat pe vreme răcoroasă, căscând în grupuri fasciculare mari pe cioturi aflate în descompunere, dar de asemenea pe rădăcini și lemn îngropat, prin păduri de foioase, dar în primul rând de rășinoase, mai ales în apropiere de fagi și mesteceni argintii respectiv brazi argintii, molizi sau pini. Această ciupercă comună și multianuală se dezvoltă de la deal la munte, la vreme favorabilă peste tot anul, preponderent din septembrie până în noiembrie precum în aprilie.[4][5][6]

Hypholoma capnoides
Hypholoma capnoides G6.jpg
Bureți de buturugă
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Strophariaceae
Gen: Hypholoma
Specie: H. capnoides
Nume binomial
Hypholoma capnoides
(Fr.) [P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus capnoides Fr. (1818)
  • Naematoloma capnoides P.Karst. (1886)
  • Geophila capnoides Quél. (1879)
  • Dryophila capnoides Quél. (1888)
  • Dryophila fascicularis var. capnoides Quél. (1888)
  • Psilocybe capnoides Noordel. (1995)

IstoricModificare

Deși specia a fost descrisă de mai mulți micologi cunoscuți sub diverse denumiri (vezi infocasetă), cu toate acceptate sinonim, numele binomial însă este cel creat mai întâi de marele savant Elias Magnus Fries ca Agaricus capnoides și publicat în 1818,[7] apoi transferat de cunoscutul micolog german Paul Kummer la genul Hypholoma, schimbând de acea numele generic, lăsând însă epitetul, de verificat în marea sa operă Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen din 1871.[8] Acest taxon este valabil până în prezent (2018).

DescriereModificare

 
Bres.: Hypholoma capnoides
  • Pălăria: are un diametru de 2-6 (9) cm, este moderat cărnoasă, higrofană, inițial convexă sau turtit conică, aplatizând odată cu maturizarea, atunci câteodată ușor cocoșată. Ea prezintă, mai ales în tinerețe, în urma vălului parțial, fragmente albicios-gălbuie la margine. Cuticula netedă și lucioasă poate fi galbenă ca mierea, galben-maronie, portocaliu-maronie, la margine ceva mai deschisă și în centru ceva mai roșiatică.
  • Lamelele: sunt subțiri, nu prea înalte, bifurcate, cu lameluțe mai scurte intercalate, foarte dense și aderente la picior, fiind inițial acoperite de un văl parțial albicios. Coloritul este la început albicios, dar devine repede cenușiu până gri-violaceu, iar la bătrânețe, datorită sporilor, de un violet negricios, dar niciodată galben sau verzui.
  • Sporii: sunt mici, alungit-elipsoidali cu pereți groși și un por de germen precum închis brun-liliacei până negricios-violeți, având o mărime de 8-10 × 4–4,5 microni. Basidiile cu 2-4 sterigme în formă de măciucă măsoară 28-30 x 6-7 microni. Cestoidele destul de dese sunt sub-fusiforme, semănând unei sticle și au o mărime de 35-50 x 10-15 microni.[9]
  • Piciorul: are o înălțime de 5-8 cm și o lățime de 0,5-0,8 (1,5) cm, este cilindric, adesea ușor îndoit, fibros și gol pe dinăuntru. În tinerețe se află între picior și pălărie o cortină alb-gălbuie care pe o parte rămâne lipită de marginea pălăriei, formând o membrană subțire și franjurată, pe alta fiind lipită de picior ca un inel fals care dispare după scurt timp (rest al vălului parțial = velum partiale, vezi și mai sus). Tija este de culoare mai deschisă decât pălăria, fiind albicioasă până alb-gălbuie. La bază are tendința să devină galben-maronie sau ruginie.
  • Carnea: este destul de cărnoasă și fragedă în pălărie, fiind acolo albicios-gălbuie, în picior fibroasă, albă și spre bază adesea galben-portocalie. Mirosul este plăcut fructuos-amărui, iar gustul savuros, amintind de ciuperci sau nuci.[4][5][6]

ConfuziiModificare

Bureții de buturugă pot fi confundați cu alte specii saprofite ale genului crescătoare pe lemn atrofiat, ca de exemplu Hypholoma ericaeoides (necomestibil),[12] Hypholoma fasciculare (otrăvitor),[13] Hypholoma lateritium sin. Hypholoma sublateritium (otrăvitor),[14] Hypholoma marginatum (necomestibil)[15] sau Hypholoma radicosum sin. Hypholoma epixanthum (necomestibil),[16] dar de asemenea cu letala Galerina marginata,[17] sau cu delicioasele Kuehneromyces mutabilis, sin. Galerina mutabilis, Pholiota mutabilis,[18] Flammulina velutipes,[19] Psathyrella candolleana,[20] sau Psathyrella piluliformis,[21] dar de asemenea cu Pholiota alnicola (suspectă)[22] Stropharia aurantiaca (necomestibil),[23] ori Xeromphalina campanella (fără valoare culinară). [24]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

CulinarModificare

Pucioasa sântimbrului este o ciupercă foarte delicioasă, asemănător ghebei ciobanilor. De acea, ea poate fi pregătită la fel. Se mănâncă numai pălăria.[25][26]

CultivareModificare

Există numeroase încercări de a cultiva Hypholoma capnoides pe lemn sau diferite substraturi, dar nu au fost cu succes până în prezent, în sensul că ar fi apărut organisme pe substraturile inoculate sau lemn. Dar acest fapt nu împiedică pe mulți furnizori de materiale pentru cultivare de ciuperci comestibile să vândă cantității mari de dibluri de inoculare făcute din lemn de fag (!) sau granule de cereale. Dacă intenționați totuși să cultivați buretele, încercați să obțineți o garanție de returnare a banilor de la vânzător în caz de eșec și cereți referințe semnificative și verificabile.[27]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 511, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 188-189, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 316-317, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 232
  7. ^ Elias Fries: „Observationes mycologicae”, vol. 2, Editura Gerhard Bonnier, Havniae 1818, p. 27
  8. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p.72
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XVII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p. 845
  10. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 350, ISBN 3-85502-0450
  11. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 291
  12. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 252-253, ISBN 978-3-440-13447-4
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 186-187, ISBN 3-405-12116-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 180-181, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 355, ISBN 3-85502-0450
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 84-85, ISBN 88-85013-25-2
  17. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 160, ISBN 3-426-00312-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 186-187, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 254-255, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 302-303, ISBN 978-3-440-14530-2
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 86-87, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 96-97, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 84-85, ISBN 88-85013-37-6
  24. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 404-405 ISBN 88-85013-46-5
  25. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 101-103
  26. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 38, ISDN 3-453-40334-7
  27. ^ Jurnalul micologic „Der Tintling”, 2018

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XVII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931
  • Bruno Cetto, vol. 1-7 (vezi sus)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare