Wikipedia

Inocybe hirtella

Inocybe hirtella (Giacomo Bresadola, 1884) din încrengătura Basidiomycota, în familia Inocybaceae și de genul Inocybe[1][2] este o specie comună de ciuperci ciuperci otrăvitoare, provocând probabil și intoxicații letale. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Un nume popular nu este cunoscut. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în grupuri pe sol calcaros și umed în păduri de foioase, mixte, prin parcuri, la margini de drum și de pâraie preferat sub arini, frasini sau stejari, mai rar pe lângă molizi. Timpul apariției este destul de târziu din septembrie până în noiembrie (decembrie).[3][4]

Inocybe hirtella
Genul Inocybe, aici I. hirtella
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Încrengătură: Basidiomycota
Clasă: Basidiomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Inocybaceae
Gen: Inocybe
Specie: I. hirtella
Nume binomial
Inocybe hirtella
Bres. (1884)
Sinonime
  • Inocybe langei f. bispora J.E.Lange (1938)
  • Inocybe hirtella var. paupera F.H.Møller (1945)
  • Inocybe hirtella f. bispora Kühner (1955)
  • Inocybe amygdalispora Métrod (1956)
  • Inocybe pseudoconfusa Métrod (1956)
  • Inocybe hirtella var. bispora Kuyper (1986)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
Giacomo Bresadola

Numele binomial a fost determinat de cunoscutul micolog italian Giacomo Bresadola drept Inocybe hirtella în volumul 1 al operei sale Fungi Tridentini din 1884,[5] fiind și numele curent valabil (2021).

Taxonii Inocybe amygdalispora[6] și Inocybe pseudoconfusa[7] ai micologului francez Georges Métrod (1883-1961) din 1956 precum formele Inocybe langei f. bispora a lui Jakob Emanuel Lange din 1938[8] și Inocybe hirtella f. bispora a lui Robert Kühner din 1955,[9] mai departe variațiile Inocybe hirtella var. paupera a micologului danez Frits Hansen Møller, (1887-1962) din 1945[10] sau Inocybe hirtella var. bispora a micologului neerlandez Thomas W. Kuyper (n. 1954) din 1986[11] sunt acceptat sinonim.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină hirtus-hirtellus= numai slab bărbos, păros, țepos),[12][13] adică o referire la aspectul pălăriei ciupercii.

Descriere

modificare
 
Bres.: Inocybe hirtella
  • Pălăria: destul de subțire, dar robustă și fibroasă are un diametru de 2,5-5 cm, este inițial emisferică cu marginea răsfrântă spre interior, repede arcuită, la bătrânețe plat-convexă, atunci cu un gurgui proeminent turtit și marginea răsucită în sus cu crăpături. Cuticula mată, fibroasă până la slab solzoasă, ulterior ceva răzuită, este spre centru ceva pâsloasă. Coloritul variază, el poate fi gri-bej, ocru-gălbui, bej-ocru până ocru-brun, discul central fiind mereu mai întunecat.
  • Lamelele: sunt subțiri, destul de îndesate, neregulat intercalate, rar bifurcate, în vârstă bombate și aderate dințat la picior. Coloritul mai întâi gri-albicios până deschis palid bej devine mai târziu gri-măsliniu până ocru-brun, muchiile cu gene fine albicioase.
  • Piciorul: de 3-7 (9) cm înălțime și 0,3-0,5 (0,7) cm grosime cu un context cărnos-fibros este neted, brumat pe deplin, cilindric, spre jos uneori puțin îndoit, slab îngroșat la bază (dar fără bulb) și plin pe dinăuntru. Coloritul tinde între albicios, galben de paie până ocru-gălbui, spre vârf cu nuanțe rozalii, baza prezentând ocazional tuberculi mici subterani. Nu poartă un inel.
  • Carnea: albicioasă sau galben deschisă până crem-gălbuie este subțire, fermă și fibroasă. Are un miros de migdale amare, marțipan sau de laur cireș, gustul fiind blând, uneori ceva amar.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori de (8) 10-12 x 5-6 microni palid ocru-gălbui, netezi, în interior granulați, în formă de migdale cu o papilă apicală mai mult sau mai puțin pronunțată și fără por de germen. Pulberea lor este ocru-brună. Basidiile clavate cu 4, la o variație doar cu 2 sterigme, măsoară 25-30 x 8-9 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de 40-45 x 12-14 microni, fără reacție chimică cu hidroxid de potasiu, sunt ventricos fusiforme, cu pereți destul de groși (1,5-2,5 µm), vârfurile în formă de ciucuri cu incrustații apicale ocru deschis. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) cu o dimensiune de 35-50 x 12-19 microni și pereți de aproximativ 1,5 µm grosime, în cea mai mare parte cu smocuri cristaline la capăt, sunt utriforme, stratificate, rar în formă de măciucă. Pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) sunt asemănătoare ca formă și mărime cu cheilocistidele. Caulocistidele (cistide situate la suprafața piciorului), prezente până la baza tulpinii, constau în cea mai mare parte din cistide lat clavate cu pereți subțiri și metuloizi precum cu pereți groși, fiind mai alungite decât cistidele himeniale, altfel de dimensiuni similare.[14][15]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[16]

Confuzii

modificare

Inocybe hirtella poate fi confundată cu specii ale aceluiași gen, otrăvitoare până letale, ca de exemplu cu: Inocybe acuta (otrăvitoare, posibil letală),[17] Inocybe aeruginascens,[18] Inocybe assimilata sin. Inocybe umbrina (foarte otrăvitoare, posibil letală),[19] Inocybe asterospora (foarte otrăvitoare, posibil letală),[20] Inocybe cookei,[21] Inocybe cincinnata sin. Inocybe obscura (letală), [22][23] Inocybe dulcamara (otrăvitoare),[24] Inocybe lacera (posibil, letală, apare deja din mai în păduri mixte, pe arsuri, preferând un sol nisipos și nu calcaros, miros spermatic, ceva putred, gust blând),[25]Inocybe lanuginosa (otrăvitoare, posibil letală),[26] Inocybe nitidiuscula sin. Inocybe friesii (foarte otrăvitoare),[27] Inocybe sindonia (posibil letală)[28] sau Inocybe squamata.[29]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    !!!Inocybe acuta!!!
  •  
    !!!Inocybe aeruginascens!!!
  •  
    !!!Inocybe assimilata sin. Inocybe umbrina!!!
  •  
    !!!Inocybe asterospora!!!
  •  
    !!!Inocybe cincinnata sin. Inocybe obscura!!!
  •  
    !!Inocybe cookei!!
  •  
    !!Inocybe dulcamara!!
  •  
    !!!Inocybe lacera!!!
  •  
    !!!Inocybe lanuginosa!!!
  •  
    !!!Inocybe nitidiuscula sin. Inocybe friesii!!!
  •  
    !!!Inocybe rimosa !!!
  •  
    !!!Inocybe sindonia!!!
  •  
    !!Inocybe squamata!!

Valorificare

modificare

Inocybe hirtella conține muscarină în doze relevante, astfel ar putea provoca intoxicații severe, poate chiar și letale. Simptomele unei intoxicații sunt, după un timp de incubație între 15-40 minute după ingerare, transpirații destul de vehemente, friguri, tulburare a vederii, accelerație cardiacă și dispnee. Antidot este sulfatul de atropină.[30]

Este foarte recomandat, să nu se culeagă, guste și nici mănânce o ciupercă doar asemănătoare, pentru a evita accidente fatale!

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 240-241- 8, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 234-235 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ Giacomo Bresadola: „Fungi Tridentini”, vol. 1, fasc. 4-5, Editura J. Zippel, Trento 1884, p. 52
  6. ^ G. Métrod: „Inocybe amygdalispora”, în: „ Bulletin de la Société Mycologique de France”, vol. 72, Paris 1956, p. 129
  7. ^ G. Métrod: „Inocybe pseudoconfusa”, în: „ Bulletin de la Société Mycologique de France”, vol. 72, Paris 1956, p. 123
  8. ^ J.E.Lange: „Inocybe langei f. bispora”, în: „ Dansk botanisk arkiv, vol. 9, nr. 6, Editura H. Hagerup’s Boghandel, Copenhaga 1938, p. 86
  9. ^ R. Kühner: „Inocybe hirtella f. bispora”, în: „Bulletin de la Société des naturalistes d'Oyonnax pour l'étude et la diffusion des sciences naturelles dans la région”, nr. 9 (suplement), 1955, p. 6
  10. ^ Frits Hansen Møller: Fungi of the Faeröes”, vol. I: Basidiomycetes, Editura Einar Munksgaard, Copenhaga 1945, p. 227
  11. ^ T. Kuyper: „Inocybe hirtella var. bispora” în: „Persoonia”, suplementul 3, Leiden 1986, p. 198
  12. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 541, ISBN 3-468-07202-3
  13. ^ Christian August Frege: „Versuch eines allgemeinen botanischen Handwörterbuchs, lateinisch-deutsch, und deutsch-lateinisch nebst 4 Kupferplatten”, Editura Wilhelm Webel, Zeitz 1808, p. 146
  14. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XVI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 734 - 1
  15. ^ Manfred Enderle: „Nachtrag zur Ulmer Rißpilzflora - Gattung Inocybe”, Editura Verein für Naturwissenschaft und Mathematik, vol. 36-37 Ulm (Donau), Ulm 1995, p. 154
  16. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 388, ISBN 3-85502-0450
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 266-267 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 224-225 - 2, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 244-245 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 222-223, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 242-243 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 232-233 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 242-243 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  25. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 238-239 - 4, ISBN 978-3-440-13447-4
  26. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 262-263 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  28. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 230-231 - 2, 238-239 - 1, 242-243 - 1, ISBN 88-85013-37-6
  29. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 216-217, ISBN 88-85013-37-6
  30. ^ N. Sapeika: „Food Pharmacology”, Editura C. C. Thomas, Springfield 1969, p. 51

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte, Pilzvergiftungen - Ein Nachschlagewerk für Ärzte, Apotheker, Biologen, Mykologen, Pilzexperten und Pilzsammler”, Editura Schwabe, Basel 2003, ISBN 3-7965-2008-1
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, editia a 2-a, Editura ‎ Franckh Kosmos Verlag, Stuttgart 2014, ISBN 978-3-440-14364-3
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Edmund Michael, Bruno Hennig, Hanns Kreisel: „Handbuch für Pilzfreunde: Blätterpilze-Dunkelblättler“, Editura G. Fischer, Stuttgart 1958
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Julius Peter: „Das grosse Pilzbuch - eine Pilzkunde Mitteleuropas“, Editura Safari-Verlag, Berlin 1964
  • Josef Stangl: „ Die Gattung Inocybe in Bayern”, în: „Hoppea: Denkschriften der Regensburger Botanischen Gesellschaft”, Regensburg 1989, p. 148</ref>

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Inocybe_hirtella&oldid=15817659