Ioan Toma Stănculescu
 |
Această pagină a fost propusă pentru ștergere.
Motivul: Din textul acestui articol nu rezultă notabilitatea subiectului (persoană). Puținele surse bibliografice citate necesită evaluare și o discuție privind acoperirea criteriilor. Decizia privind ștergerea acestei pagini se va lua în urma discuției desfășurate la Wikipedia:Pagini de șters/Ioan Toma Stănculescu. Vă invităm să vă exprimați acolo opinia față de această propunere, cu argumente bazate pe politica de ștergere. Vă rugăm să nu schimbați titlul paginii pe durata discuției, întrucât legăturile între ea și discuție se vor strica. O decizie privind titlul paginii rămâne a se lua în urma discuției sau după încheierea acesteia.
Către administratori: Înainte de a efectua ștergerea verificați ce pagini trimit aici și dacă istoricul paginii conține vreo versiune validă. |
| Din textul acestui articol nu rezultă caracterul notabil al subiectului. Dacă articolul nu va fi completat cu bibliografia necesară, el va fi redirecționat, combinat cu altul sau propus pentru ștergere. |
| Ioan Toma Stănculescu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  București, România |
| Decedat | (82 de ani) București, România |
| Părinți | Ioan Stănculescu |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | inginer cadru didactic universitar[*] |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Alma Mater | Colegiul Național „Spiru Haret” din București Universitatea Politehnica din București |
| Organizații | Academia de Științe Tehnice din România |
Modifică date / text  | |
Ioan Toma Stănculescu (n. , București, România – d. , București, România) a fost un inginer constructor român, profesor universitar, specialist în geotehnică și fundații.
Biografie
modificareIoan Toma Stănculescu s-a născut în București la 20 mai 1919. Era fiul generalului Ioan Stănculescu și al Elsei Bolton, fiica unui marinar irlandez care se stabilise la Constanța.[1] După studiile liceale (Liceul „Spiru Haret” din București) a urmat cursurile Politehnicii din București la secția Construcții, pe care a absolvit-o în 1942, ca șef de promoție.
După absolvire, s-a angajat la Administrația Porturilor și Căilor de Comunicare pe Apă, care-i acordase o bursă de studii, unde a lucrat până în 1947. În continuare, în anii 1947-1959, a activat la Societatea Reconstrucția, ca șef de serviciu; la Direcția generală a Canalului Dunăre – Marea Neagră, ca inginer proiectant principal; la Direcția generală a Metroului București, ca șef al Sectorului geotehnic și la Ministerul Cailor Ferate, în funcția de consilier tehnic de specialitate pentru problemele de geotehnică și fundații.[2]
În 1959 a trecut cu funcția de bază în învățământul superior.
Activitate în învățământ
modificareîn 1942 a intrat în învățământul superior, la început ca preparator, fără remunerație, la îndrumarea proiectelor de poduri de lemn și poduri din beton armat, sub conducerea profesorului Mihail Hangan.[3]
Deși lucra la catedra de beton armat, Ioan Stănculescu a fost atras de problemele de fundații, inspirat de raportul expertului austriac Karl von Terzaghl pentru fundarea Palatului CFR. Dedicându-se, în continuare, acestei discipline, puțin cunoscute în România la acea vreme, el a dezvoltat-o în continuare, fiind considerat, în prezent, întemeietorul școlii românești de geotehnică și fundații.[3]
În anul 1946 a fost numit asistent, în anul 1949 șef de lucrări, în anul 1950 conferențiar la Institutul de Construcții București, iar în anul 1966 a ajuns profesor și șef al Catedrei de geotehnică și fundații la același institut. În perioada 1968-1972 a îndeplinit funcția de prorector al Institutului de de Construcții.[3][2]
Lucrări executate
modificarePe lângă activitatea sa didactică, Ioan Toma Stănculescu a proiectat numeroase lucrări de fundații și geotehnică, în care aplicat adeseori metode inovatoare, dintre care se amintesc:
- Amenajarea falezei din Constanța utilând tehnologia de consolidare a pământurilor prin ardere,
- Consolidarea castelelor de apă din Fetești și Brăila prin metoda de redresare a construcțiilor fundate pe pământuri sensibile la umezire,
- Amenajarea versaților Văii Cetății din Suceava și a Copoului din Iași prin combaterea proceselor de instabilitate a versanților,.
- soluționa probleme geotehnice pe porțiunea Cernavoda-Medgidia a a canalului Dunăre - Marea Neagră, organizând încercări pentru stabilirea capacității portante a piloților și probe de drenare a sedimentelor din Valea Carasu.
- Consolidarea sanatoriului balnear Ocna Sibiului fundat pe un masiv de sare;
- consolidare a nisipurilor prin silicatizare la asigurarea pilelor barajului Ogrezeni pe Argeș
- Consolidarea unor clădiri din județul Vâlcea, ale căror fundații și ziduri erau supuse unui proces de fisurare cu caracter ciclic
- Consolidarea unui cuptor de cocs la Combinatul Siderurgic Hunedoara, unde uscarea și contracția terenului fuseseră provocate de procesul tehnologic.
- căptușirea pereților canalului de aducțiune Piatra Neamț – Roznov prin aplicarea pământului stabilizat cu ciment.[3][2]
Publicații
modificareA publicat mai multe lucrări, printre care:
- Mecanica terenului, 1948
- Încercarea pământurilor pentru fundații, Ed. Tehnică, 1950;
- Curs de Fundații. Sisteme de Fundații, Ed. Institutului de Căi Ferate, 1955
- Curs de Fundații. Procedee de Fundare, Ed. Institutului de Căi Ferate, 1955;
- Curs de Geotehnică și Fundații – partea I Geotehnică, Ed. Didactică și Pedagogică, 1960.
De asemenea, a colaborat la întocmirea Manualului pentru calculul construcțiilor, Ed. Tehnică, 1959[2]
A trimis lucrări științifice la Conferințele Internaționale de Mecanica Pământurilor de la Londra, Paris, Mexico șț Tokio. De asemenea, a prezentat comunicări științifice la Universitatea de Stat de Construcții Civile din Moscova, Universitatea din Łódź, Universitatea Tehnică din Dresda, Universitatea din Auckland (Noua Zeelanda).[2]
Distincții
modificarePentru activitatea inginerească, didactică și științifică în domeniul disciplinei geotehnicii și fundațiilor, profesorului Ioan Stănculescu i s-a acordat, de către Universitatea Tehnica de Construcții București și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, titlul științific de Doctor honoris causa (1998). A fost ales membru fondator al Academiei de Științe Tehnice din România. De asemenea, statul i-a acordat Premiul de Stat pe anul 1963 și a fost decorat cu ordine și medalii.[2]
Familia
modificareIoan Toma Stănculescu a fost căsătorit cu Georgeta Romașcanu (1919-2003). Au avut un fiu, Ion Stănculescu, care a murit în 1986, înainte de decesul părinților săi.[1]
Note
modificare- ^ a b „IOAN TOMA ALEXANDRU STANCULESCU”, Ancestry.com, accesat în
- ^ a b c d e f https://www.revistaconstructiilor.eu/index.php/2018/11/01/personalitati-romanesti-in-constructii-ioan-stanculescu-1919-2002/ Personalități românești în construcții – Ioan STANCULESCU (1919 – 2002) Revista Construcțiilor 01/11/2018
- ^ a b c d Profesorului Ioan Toma Stanculescu - In memoriam. - Antreprenorul nr.2/2002
Legături externe
modificare- ro Ecaterina Țarălungă, Enciclopedia identității românești. Personalități, Editura Litera, 2011.