Wikipedia

Iorgu Iordan

Iorgu Iordan

Filologul Iorgu Iordan
Date personale
Nume la naștereIorgu Iordan
Născut11 octombrie 1888
Tecuci, România
Decedat20 septembrie 1986, (98 de ani)
București, România
ÎnmormântatCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațielingvist
diplomat
filolog[*]​
editor[*]​
jurnalist
cadru didactic universitar[*]​
sindicalist[*]​
politician
romanist Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[1]
limba franceză[2]
limba germană[2]
limba italiană[2]
limba rusă[2]
limba spaniolă[2]
limba engleză[2] Modificați la Wikidata
Vicepreședinte al Academiei Române
Ambasador al României la Moscova
În funcție
1945 – 1947
Fondator și primul director ILAR
DHC la Berlin, Montpellier, Gand și Roma
PremiiOm de știință emerit (1962)
Premiul de Stat (1954 și 1956)
Partid politicPȚ, PNȚ, PCdR, PSDR, PCR
Alma materFacultatea de Litere, Drept și Filosofie a Universității din Iași, Universitățile din Bonn, Berlin și Paris
Profesielingvist, filolog, avocat, politician
Membru titular al Academiei Române
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Iorgu Iordan (n. 29 septembrie/11 octombrie 1888, Tecuci – d. 20 septembrie 1986, București) a fost un lingvist și filolog român, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române, fondator și primul director (1949-1962) al Institutului de Lingvistică al Academiei Române, institut care azi îi poartă numele - Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti”.[3] Iorgu Iordan este principalul reprezentant al romanisticii românești.[4]

Biografie

modificare

Părinți

modificare

Iorgu Iordan s-a născut într-o familie din tată bulgar și mamă româncă. Tatăl său a fost Toader Toșcu Iordan, bulgar de peste Dunăre, venit în România la vârsta de 18 ani, iar mama - Tudosca, născută Crăciun.

Studii

modificare

Iorgu Iordan a urmat școala primară și Gimnaziul Real de băieți din Tecuci, localitatea natală, între anii 1895 și 1899.[5] Ulterior, a intrat la Liceul Internat „Costache Negruzzi” din Iași. După absolvirea acestuia, urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Iași (1908-1911), avându-i ca profesori pe Alexandru Philippide și Garabet Ibrăileanu. Concomitent, a frecventat și cursurile Facultății de Drept. În 1919 își susține doctoratul în filologie modernă, sub conducerea lui Alexandru Philippide, la Universitatea din Iași. La sfatul acestuia, redactează teza de doctorat „Diftongarea lui e și o accentuați în pozițiile ă, e”. Ea rămâne până astăzi unul din cele mai ample studii închinate unei schimbări fonetice din toată literatura lingvistică mondială.[6]

În 1993, școala gimnazială nr.11 din Tecuci a primit numele de Școala Gimnazială "Iorgu Iordan".[7]

Cariera științifică

modificare

După terminarea facultății, în octombrie 1912 îl găsim pe Iorgu Iordan predând limba germană la Liceul Vasile Alecsandri din Galați.[8]

După luarea doctoratului, s-a specializat la universitățile din Bonn, Berlin și Paris. A devenit profesor la Universitatea din Iași (1926-1946), apoi profesor de romanistică la Universitatea din București (1946-1962).

A întemeiat și a editat la Iași „Buletinul Institutului de Filologie Română «Alexandru Philippide»” (1934-1945) și a fost redactor responsabil al publicațiilor „Revue de linguistique” (1956-1963) și „Limba română” (1964-1986).

S-a pensionat în 1968, la vârsta de 80 de ani, ocazie cu care, la Editura Academiei Române, se editează un volum de Scrieri alese ale acestuia.[9]

Activitatea politică

modificare

A fost membru al Partidului Țărănesc (1918-1930).

Iorgu Iordan a devenit membru al Partidului Comunist Român după 1945.[10][11] Între anii 1945-1947 a fost ambasador al României la Moscova. O serie de conflicte, precum cel cu Ion Petrovici[12] sau Paul Goma, complică cariera sa profesională.

Acad. Marius Sala, în prefața unei lucrări semnate de Elie Rad, afirmă[13][14]:

„ Ideea domnului Ilie Rad de a publica cele 24 de scrisori primite de la Profesorul Iorgu Iordan și cele trei interviuri realizate între 1978 și 1980 este excelentă. Acest volum le completează pe cele trei de Memorii (1976-1979) și volumul lui Valeriu Mangu, De vorbă cu Iorgu Iordan (1982). El aduce în actualitate figura și caracterul maestrului meu, într-un moment în care personalitatea lui a fost pusă în discuție... Scrisorile trimise domnului Ilie Rad sunt din epoca în care Iorgu Iordan nu mai era agreat “sus”, tocmai din cauza criticilor pe care nu se sfia să le facă, inclusiv la adresa cultului personalității... trebuie salutată inițiativa editorului, care va permite să fie cunoscută și înțeleasă mai bine personalitatea marelui om de cultură, Iorgu Iordan, maestrul meu și al multor lingviști. ”
— Acad. Marius Sala

A decedat la București, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.

Operă

modificare

A scris lucrări în domeniul lingvisticii românești și romanice, fiind preocupat îndeosebi de aspectele contemporane ale limbii române și de onomastică. Împreună cu Alexandru Graur și Ion Coteanu, a fost redactor responsabil al noii serii a Dicționarului limbii române (DLR). A îngrijit și editat Letopisețul Țării Moldovei de Ion Neculce și opera lui Ion Creangă.[15][16]

  • Rumanische Toponomastik, Bonn & Leipzig, Kurt Schroeder Verlag, 1924.
  • Istoria literaturii italiene, Iași, Universitatea din Iași, 1928.
  • Introducere în studiul limbilor romanice. Evoluția și starea actuală a lingvisticii romanice, Iași, Institutul de Filologie Română, 1932.
  • Gramatica limbii române, București, 1937 (ediția a II-a, 1946).
  • Limba română actuală. O gramatică a „greșelilor” , Iași, Institutul de Arte Grafice „Alexandru A. Terek”, 1943 (ediția a II-a, 1947).
  • Stilistica limbii române, București, Institutul de Linguistică Română, 1944 (ediția a II-a, București, Editura Științifică, 1975).
  • Lingvistica romanică. Evoluție. Curente. Metode, București, Editura Academiei, 1962 (ediția a II-a, 1970; tradusă în engleză, germană, spaniolă, rusă, portugheză și italiană).
  • Toponimia românească, București, Editura Academiei, 1963.
  • Istoria limbii literare spaniole, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1963.
  • Introducere în lingvistica romanică, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1965 (în colaborare cu Maria Manoliu; tradusă în spaniolă).
  • Structura morfologică a limbii române contemporane, București, Editura Științifică, 1967 (în colaborare cu Valeria Guțu Romalo, Alexandru Niculescu).
  • Scrieri alese, București, Editura Academiei, 1968.
  • Alexandru I. Philippide, București, Editura Științifică, 1969.
  • Crestomație romanică, vol. I-III, București, Editura Academiei, 1962-1974 (coordonator).
  • Memorii, vol. I-III, București, Editura Eminescu, 1976-1979.
  • Limba română contemporană, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1978 (în colaborare cu Vladimir Robu).
  • Dicționar al numelor de familie românești, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1983.
  • Istoria limbii române (Pe-nțelesul tuturora), București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1983.
  • Manual de linguistica romanica, Madrid, Gredos, 1989 (în colaborare cu Maria Manoliu, Manuel Alvar).

Afilieri

modificare
  • Membru corespondent al Academiei Române (1934) și membru titular (1945)[17], vicepreședinte al Academiei (1957-1966)
  • Membru fondator (1925) al Societății Internaționale de Lingvistică Romanică (Franța)
  • Membru fondator și președinte al Societății Române de Lingvistică Romanică
  • Membru al Asociației Internaționale de Studii Hispanice
  • Membru corespondent al Academiei Saxone de Științe din Leipzig (1958), membru al Academiei Germane de Științe din Berlin (1964), al Academiei Austriece de Științe (1966), al Academiei Bavareze de Științe din München (1968)
  • Membru al Institutului Mexican de Cultură (1969) și al Institutului de Studii Catalane din Barcelona (1975)

Premii și distincții

modificare

Decorații

modificare
  • Semnul Onorific „Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului” (13 octombrie 1941)[18]

Referințe

modificare
  1. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  2. ^ a b c d e f https://www.revista-apostrof.ro/arhiva/an2017/n5/a24/  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ Ruxandra Bratu, Marina Bădulescu, Documentar: 70 de ani de la înființarea Institutului de Lingvistică al Academiei Române Arhivat în , la Wayback Machine., pe Agerpres, 1 ianuarie 2019, accesat la 28 septembrie 2020
  4. ^ Ioana Vintilă-Rădulescu, Sectorul de romanistică al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, în Diacronia, LR, LIX, nr. 1, p. 5–98, 2010, accesat la 28 septembrie 2020
  5. ^ D. C. Predescu, Gălățeni care au uimit lumea - Iorgu Iordan, în Viața Liberă, 17 ianuarie 2013, accesat la 28 septembrie 2020
  6. ^ G. Ivănescu, Cronică. A 90-a aniversare a Academicianului Iorgu Iordan, în Anuarul de lingvistică și istorie literară, tom XXVI, 1977-1978, p.241-242, accesat la 28 septembrie 2020
  7. ^ Școala Gimnazială Iorgu Iordan. Scurt istoric., accesat la 28 septembrie 2020
  8. ^ Alexandru Nicolescu, Primii 60 de ani de activitate ai Liceului V. Alecsandri din Galați], Tipografia Lumina, Galați, 1928, p.54
  9. ^ Șt. Cuciureanu, Cronică și bibliografie. Iorgu Iordan, Scrieri alese, în Anuarul de lingvistică și istorie literară, tom XX, 1969, p.223-225, accesat la 28 septembrie 2020
  10. ^ Gavriliu, Delia (). „Iorgu Iordan, de la stânga interbelică la comunism”. 
  11. ^ Ovidiu Bozgan, "Traiectorii universitare: de la stânga interbelică la comunism" ("University Trajectories: from Interwar Left to Communism"), in Lucian Boia, ed., Miturile comunismului românesc ("The Myths of Romanian Communism"), București: Editura Nemira, 1998, pp.309-335.
  12. ^ Richard Constantinescu (editor), Ion Petrovici, Prejudecată și adevăr., Casa de Editură Demiurg, Iași, 2008, accesat la 28 septembrie 2020
  13. ^ Elie Rad, Intâlnirile mele cu Iorgu Iordan. Scrisori și interviuri., Editura Tribuna, 2011, accesat la 28 septembrie 2020
  14. ^ Bianca Dumitru, Recenzie – Întâlnirile mele cu Iorgu Iordan. Scrisori și interviuri., 24 ianuarie 2012, accesat la 28 septembrie 2020
  15. ^ Listă de lucrări (selectiv), în Anuarul de Lingvistică și Istorie Literară, tomul LVII, 2017, p. 17–38, București, accesat la 28 septembrie 2020
  16. ^ Iordan, Iorgu - biobibliografie - Biblioteca Județeană V.A. Urechia Galați, accesat la 28 septembrie 2020
  17. ^ Academia Română - membrii Academiei din 1866 până în prezent
  18. ^ Decretul Regal nr. 2.854 din 13 octombrie 1941 pentru acordări de semn onorific „Răsplata Muncii”, pentru 25 ani în serviciul Statului, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 305 din 24 decembrie 1941, partea I-a, p. 8.019.

Bibliografie

modificare
  • Iordan Iorgu, Titluri și lucrări. 1911-1973, București, Editura Litera, 1974.
  • Jana Balacciu, Rodica Chiriacescu, Dicționar de lingviști și filologi români, București, Editura Albatros, 1978.
  • Valeriu Mangu, De vorbă cu Iorgu Iordan, București, Editura Minerva, 1982.

Legături externe

modificare


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Iorgu_Iordan&oldid=16475790