Wikipedia

Jacques Perrin

actor, realizator de documentare și producător de film francez
Nu confundați cu Francis Perrin.
Jacques Perrin

Jacques Perrin la festivalul de la Cannes (2009)
Date personale
Nume la naștereJacques-André Perrin Simonet
Născut[3][4][5][6][7] Modificați la Wikidata
Paris, Île-de-France, Franța[8] Modificați la Wikidata
Decedat (80 de ani)[8][9] Modificați la Wikidata
Paris, Métropole du Grand Paris, Franța[8] Modificați la Wikidata
ÎnmormântatCimitirul Père-Lachaise Modificați la Wikidata
CetățenieFranţa Franța
Ocupațieactor de teatru
actor de film
regizor de film
producător
Limbi vorbitelimba franceză[10] Modificați la Wikidata
Alma materConservatoire national supérieur d'art dramatique
Ani de activitate1957–2022
Alte premii
Comandor al Legiunii de Onoare[*]​[1]
Cupa Volpi pentru cel mai bun actor[*]​ (1966) pentru Un uomo a metà[*][[Un uomo a metà |​]] și La busca[*][[La busca |​]]
César du meilleur producteur[*][[César du meilleur producteur (Movie award)|​]] (1997) pentru Microcosmos : Le Peuple de l'herbe[*][[Microcosmos : Le Peuple de l'herbe |​]]
César du meilleur film documentaire[*][[César du meilleur film documentaire (cinematography award)|​]] (2011) pentru Océans[*][[Océans |​]]
Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[*]​[1]
Comandor al Ordinului Național de Merit[*]​[1]
doctorat honoris causa de l'université de Liège[*][[doctorat honoris causa de l'université de Liège (award)|​]] (2010)[2] Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Jacques Perrin (n. , Paris, Île-de-France, Franța – d. , Paris, Métropole du Grand Paris, Franța) a fost un actor, realizator de documentare și producător francez. A devenit cunoscut pentru filme precum Z, Cinema Paradiso și Copiii lui Monsieur Mathieu. Ca proprietar al Galatée Films, a produs lungmetraje și documentare premiate despre natură.[11]

Activ în lumea cinematografiei franceze de mai bine de șapte decenii, și-a început cariera ca figurant în Porțile nopții de Marcel Carné, în 1946. Ultimul mare actor al epocii clasice[12], a devenit rapid unul dintre chipurile esențiale din noul val francez alături de actori model ai vremii precum Jean-Paul Belmondo, Jean-Claude Brialy, Jean-Pierre Léaud și Michel Piccoli. Artist complet, nu a încetat niciodată să combine diferite genuri, de la muzicaluri la filme istorice, filme de război, drame sociale și documentare.

Ca actor a câștigat Cupa Volpi pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul de la Veneția în 1966 pentru Un uomo a metà. În calitate de producător, a câștigat trei premii César în 1997 și 2011 pentru două filme documentare: Microcosmos: The People of Grass și Oceane.

Biografie

modificare

Jacques André Perrin Simonet s-a născut sub numele Jacques André Simonet la 13 iulie 1941 la Arondismentul 14 din Paris[2,3,4]. Este fiul actriței Marie Perrin[5] (al cărei nume de familie l-a adoptat ca nume de scenă) și al lui Alexandre Simonet, regizor la Comédie-Française apoi sufleor la Théâtre national populaire al lui Jean Vilar.

Din 1958, Perrin a studiat actoria la Conservatoire national supérieur d'art dramatique.[13] După ce a devenit tânăr actor căutat la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960, Jacques Perrin și-a făcut un renume în cinematografia de artă. La acea vreme a fost văzut mai ales în filme italiene: Fata cu valiza (1961) alături de Claudia Cardinale și Cronica de familie (1962) cu Marcello Mastroianni. Prima sa colaborare cu Costa-Gavras a fost Compartimentul ucigașilor din 1965.

Filmografia sa include unele dintre cele mai mari succese ale cinematografiei franceze: Adevărul (1960), Cronica de familie (1962), Domnișoarele din Rochefort (1967), Piele de măgar (1970), O onoare de căpitan (1982), Cinema Paradiso (1989), Frăția lupilor (2001) și Copiii lui Monsieur Mathieu (2004). A filmat sub conducerea celor mai mari realizatori ai timpului său: Marcel Carné, Pierre Schoendoerffer, Costa-Gavras, Henri G. Clouzot, Jacques Demy, Marcel Camus, Christophe Barratier, Christophe Gans, Agnès Varda și Valerio Zurlini.

La sfârșitul anilor 1960, Perrin și-a fondat propria companie de producție, Reggane Films. Contextul înființării a fost filmările thriller-ului politic Z al lui Costa-Gavras, care s-a bazat pe faptele adevărate ale unei lovituri de stat militare în Grecia. Deoarece nicio companie de producție nu a vrut să preia materialul brizant, Perrin a fondat rapid compania de producție ca unul dintre actorii principali ai filmului, care mai târziu a făcut multe filme politice de stânga și de critică socială. Ca actor și producător, a lucrat în Casă, dulce casă (1973), filmul lui Benoît Lamy despre o revoltă într-o casă de bătrâni. Filmul, în care Perrin ca asistent social și Claude Jade ca asistentă medicală au fost singurii tineri protagoniști, a câștigat 14 premii internaționale. Inspirat de acest succes, Perrin a lucrat ca producător de film. Cântând victoria, pe care l-a produs în 1976, a câștigat, ca înaintea lui Z, Oscarul pentru cel mai bun film în limbă străină în 1977, precum și numeroase alte premii.[14] În 2002 a fost unul dintre producătorii filmului politic episodic 11 settembre 2001 despre atentatele din 11 septembrie. Filmul de aventuri Mia și leul alb, pe care l-a produs, a fost cel mai de succes film francez străin în 2019.[14]

În plus, Perrin a lucrat ca producător și uneori și ca regizor la o serie de filme cu animale și natură de la sfârșitul anilor 1980.[14] Filmul său cu animale Nomazii aerului – Secretul păsărilor migratoare (2001), pentru care a observat păsări sălbatice timp de trei ani, a devenit celebru.

Jacques Perrin a fost căsătorit cu Valentine Perrin, cu care a avut doi fii: Maxence Perrin (n. 1995) și Lancelot Perrin. Fiul său dintr-o relație anterioară, Mathieu Simonet, este și actor și regizor. Sora sa Eva Simonet și fiul ei Christophe Barratier sunt, de asemenea, activi în industria filmului. Perrin a fost membru al Académie des Beaux-Arts.[15]

Jacques Perrin a decedat la Paris în 2022, la vârsta de 80 de ani.[16][17] Se odihnește în Cimitirul Père-Lachaise (Diviziunea 44) din Paris.[18]

Filmografie selectivă

modificare
 
Împrenă cu Claudia Cardinale în filmul Fata cu valiza (1961)
 
Jacques Perrin cu Marcello Mastroianni în Cronica de familie (1962), de Valerio Zurlini

Actor de film

modificare

Realizator de documentare

modificare

Producător

modificare

Premii și nominalizări

modificare

Note

modificare
  1. ^ a b c www.academiedesbeauxarts.fr, accesat în  
  2. ^ https://www.uliege.be/cms/c_9266244/fr/docteurs-honoris-causa-sur-proposition-des-autorites-de-l-uliege  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  3. ^ Jacques Perrin, Babelio 
  4. ^ Jacques Perrin, Filmportal.de, accesat în  
  5. ^ Jacques Perrin, Munzinger Personen, accesat în  
  6. ^ Jacques Perrin, SNAC, accesat în  
  7. ^ Jacques Perrin, GeneaStar 
  8. ^ a b c Fichier des personnes décédées mirror, accesat în  
  9. ^ Mort de Jacques Perrin, comédien et chevalier blanc de la production indépendante (în franceză), accesat în  
  10. ^ Autoritatea BnF, accesat în  
  11. ^ Galatee Film la unifrance.org
  12. ^ „Ciné-club : Le cinéma français des origines à nos jours”. Accesat în . 
  13. ^ „Biografia lui Jacques Perrin” (PDF). mediathequedelamer.com (în franceză). Accesat în . 
  14. ^ a b c „Jacques Perrin”. Accesat în . 
  15. ^ „Jacques Perrin”. academiedesbeauxarts.fr (în franceză). Académie des Beaux-Arts. Accesat în . 
  16. ^ Véronique Cauhapé (). „Mort de Jacques Perrin, comédien et chevalier blanc de la production indépendante”. lemonde.fr (în franceză). Le Monde. Accesat în . 
  17. ^ Marius Nobach (). „Zum Tod von Jacques Perrin (13.7.1941–21.4.2022)”. filmdienst.de. Filmdienst. Accesat în . 
  18. ^ Klaus Nerger. „Das Grab von Jacques Perrin”. knerger.de. Accesat în . 

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Jacques_Perrin&oldid=16738666