Liga Națională de handbal feminin 2012-2013
Liga Națională de handbal feminin 2012-2013 a fost a 55-a ediție a primului eșalon valoric al campionatului național de handbal feminin românesc, respectiv a 16-a ediție în sistemul Ligii Naționale. Competiția a fost organizată de Federația Română de Handbal (FRH).
În sezonul 2012-2013, Liga Națională ar fi trebuit să fie alcătuită din 12 echipe. După retragerea din motive financiare a echipei Terom-Z Iași,[1] FRH a înlocuit-o cu echipa națională de handbal feminin pentru tineret a României.[2][3] Pe 12 septembrie, la foarte scurt timp de la această decizie, FRH a decis retragerea naționalei de tineret „datorită refuzului și obstrucției cluburilor (LPS Iași, LPS Roman, Școala 181 SPP București, CSȘ 6 București, LPS Bistrița și CSȘ 2 Baia Mare) de a pune la dispoziția lotului de tineret NAȚIONAL–ROU sportivele nominalizate de către FR Handbal, pentru a participa în Liga Națională feminină, în anul competițional 2012-2013”.[4] Drept urmare, în sezonul competițional 2012-2013, Liga Națională a fost alcătuită din 11 echipe. Din acest motiv, prin rotație, în fiecare etapă a existat câte o echipă care nu a jucat niciun meci.
Sezonul 2012-2013 al Ligii Naționale de handbal feminin s-a desfășurat în sistem tur-retur.
Echipe participante
modificareÎn sezonul 2012-2013 au promovat în Liga Națională echipele CSM Ploiești și Terom-Z Iași, acestea două câștigând barajul pentru promovare. Ele au luat locul celor două retrogradate la finalul sezonului 2011-2012, CSU Neptun Constanța și CSM Cetate Deva.[5] După retragerea echipei din Iași, doar CSM Ploiești a rămas să evolueze în Liga Națională. Din acest motiv, o singură echipă a retrogradat în Divizia A la sfârșitul sezonului. În plus, retragerea Terom-Z Iași a făcut ca în sezonul 2012-2013 să evolueze un număr impar de echipe. De aceea, în fiecare etapă a existat câte o echipă care, prin rotație, nu a jucat; conform paginii oficiale a FRH, această echipă a stat.
Echipele care au participat în sezonul competițional 2012-2013 al Ligii Naționale de handbal feminin au fost:[6]
Clasament
modificareClasamentul final la data de 15 mai 2013.[7][8]
POZ |
Echipa |
J |
V |
E |
Î |
GM |
GP |
DG |
P |
|
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Oltchim Vâlcea | 20 | 20 | 0 | 0 | 651 | 470 | +181 | 40 | |
2 | HCM Baia Mare | 20 | 15 | 0 | 5 | 567 | 516 | +51 | 30 | |
3 | „U” Jolidon Cluj | 20 | 10 | 2 | 8 | 560 | 550 | +10 | 22 | |
4 | HC Zalău | 20 | 10 | 2 | 8 | 493 | 459 | +34 | 22 | |
5 | Dunărea Brăila | 20 | 10 | 1 | 9 | 495 | 500 | −5 | 21 | |
6 | Corona Brașov | 20 | 9 | 1 | 10 | 532 | 531 | +1 | 19 | |
7 | HCM Roman | 20 | 9 | 1 | 10 | 450 | 474 | −24 | 19 | |
8 | CSM București | 20 | 8 | 0 | 12 | 525 | 533 | −8 | 16 | |
9 | CSM Ploiești | 20 | 5 | 3 | 12 | 480 | 551 | −71 | 13 | |
10 | SCM Craiova | 20 | 4 | 3 | 13 | 445 | 528 | −83 | 11 | |
▼11 | Danubius Galați | 20 | 3 | 1 | 16 | 480 | 563 | −83 | 7 | Retrogradare în Divizia A |
La sfârșitul sezonului competițional, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea a terminat pe primul loc și a obținut al 19-lea titlu de campioană a României, al șaptelea consecutiv. Echipa din Râmnicu Vâlcea a terminat sezonul cu 20 de victorii din tot atâtea posibile, acumulând 40 de puncte. În urma rezultatelor, Oltchim s-a calificat în sezonul viitor direct în grupele Ligii Campionilor, HCM Baia Mare în turneul preliminar al Ligii Campionilor, „U” Jolidon Cluj și HC Zalău în Cupa EHF.[9] Un al cincilea loc alocat României în cupele europene a fost în Cupa Cupelor, iar echipa participantă a fost decisă după disputarea Cupei României ediția 2013, programată între 20-22 mai, la Oradea.[9]
Rezultate în tur
modificareRezultate oficiale publicate de Federația Română de Handbal [10] și Liga Profesionistă de Handbal: [11]
Etapa I
modificare5 septembrie 2012 17:00 |
HCM Baia Mare | 24 – 19 | HCM Roman | Sala Sporturilor Lascăr Pană, Baia Mare Asistență: 500 Arbitri: Harabagiu, Stănescu |
Geiger 12 | (14–9) | Garipova, Pavăl 3 | ||
4× | Raport | 2× 1× |
5 septembrie 2012 17:00 |
Corona Brașov | 40 – 27 | Universitatea Jolidon Cluj | Școala generală 11, Brașov Asistență: 300 Arbitri: Pavel, State |
Druțu 8 | (18–13) | Chintoan 8 | ||
Raport |
6 septembrie 2012 17:00 |
CSM Ploiești | 25 – 25 | SCM Craiova | Sala Sporturilor, Plopeni Asistență: 300 Arbitri: Din, Dinu |
Crap 6 | (13–11) | Băbeanu 8 | ||
Raport |
6 septembrie 2012 17:00 |
HC Danubius Galați | 22 – 28 | CSM București | Sala Siderurgistul, Galați Asistență: 500 Arbitri: Barcan, Ciurea |
Glibko 9 | (13–13) | Mihalschi 11 | ||
2× | Raport | 4× 1× |
6 septembrie 2012 | Lotul Național de tineret | 22 – 31 | HC Dunărea Brăila | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila |
Safta 8 | (14-15) | Brot 6 | ||
12 septembrie 2012 18:00 |
HC Zalău | 20 – 22 | Oltchim Râmnicu Vâlcea | Sala Avram Iancu, Zalău Arbitri: Anton, Cristea |
Szűcs 6 | (10–9) | Barbosa 6 | ||
Raport | 3× |
Cele două puncte obținute de HC Dunărea Brăila au fost anulate de FRH după retragerea Lotului Național de tineret din Liga Națională.[12]
Etapa a II-a
modificare9 septembrie 2012 11:00 |
SCM Craiova | 24 – 20 | HC Danubius Galați | Sala de Sport, Filiași Arbitri: Stark, Ștefan |
Băbeanu, Briscan 6 | (13–10) | Glibko 10 | ||
Raport |
9 septembrie 2012 | HC Zalău | 36 – 15 | Lotul Național de tineret | Sala Avram Iancu, Zalău |
Varga 10 | (21–8) | Popa, Cîrjan 4 | ||
9 septembrie 2012 12:00 |
„U” Jolidon Cluj | 30 – 21 | CSM Ploiești | Sala Sporturilor, Bistrița Arbitri: Cîrligeanu, Năstase |
Chintoan, Dincă 7 | (13–10) | Luca 8 | ||
Raport |
9 septembrie 2012 13:00 |
Oltchim Râmnicu Vâlcea | 36 – 26 | HCM Roman | Sala Sporturilor Traian, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Doană, Gociu |
Bulatović 7 | (18–13) | Marin 9 | ||
Raport |
10 septembrie 2012 17:00 |
CSM București | 30 – 31 | HCM Baia Mare | Sala Rapid, București Asistență: 300 Arbitri: Belean, Călina |
Vărzaru 9 | (14–14) | Buceschi 8 | ||
4× | Raport | 2× |
10 septembrie 2012 19:00 |
HC Dunărea Brăila | 30 – 26 | Corona Brașov | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Asistență: 1.500 Arbitri: Duță, Florescu |
Horjea 13 | (17–12) | Hotea 8 | ||
2× | Raport | 3× |
Cele două puncte obținute de HC Zalău au fost anulate de FRH după retragerea Lotului Național de tineret din Liga Națională.[12]
Etapa a III-a
modificare15 septembrie 2012 11:00 |
HCM Roman | 27 – 25 | CSM București | Sala Polivalentă, Roman Arbitri: Băducu, Voicu |
Horobeț 7 | (11–10) | Vărzaru 11 | ||
Raport |
16 septembrie 2012 11:00 |
HCM Baia Mare | 31 – 22 | SCM Craiova | Sala Sporturilor Lascăr Pană, Baia Mare Asistență: 300 Arbitri: Pavel, State |
Geiger 6 | (21–9) | Ianași 7 | ||
3× | Raport | 1× |
16 septembrie 2012 11:00 |
CSM Ploiești | 27 – 28 | HC Dunărea Brăila | Sala Sporturilor, Plopeni Arbitri: Georgescu, Moldoveanu |
Crap, Alexandrescu 7 | (14–13) | Horjea 7 | ||
Raport |
16 septembrie 2012 11:00 |
HC Danubius Galați | 24 – 31 | „U” Jolidon Cluj | Sala Siderurgistul, Galați Arbitri: Duță, Florescu |
Glibko 8 | (11–15) | Chintoan 10 | ||
4× 1× | Raport | 4× |
17 septembrie 2012 18:00 |
Corona Brașov | 32 – 28 | HC Zalău | Școala generală 11, Brașov Arbitri: Harabagiu, Stănescu |
Druțu, Țăcălie 9 | (15-13) | Varga 8 | ||
Raport |
CS Oltchim Râmnicu Vâlcea a stat.
Etapa a IV-a
modificare22 septembrie 2012 14:15 |
HC Dunărea Brăila | 23 – 18 | HC Danubius Galați | Sala Siderurgistul, Galați Asistență: 1.700 Arbitri: Mîrza, Nedelea |
Horjea 11 | (12–8) | Glibko 8 | ||
3× | Raport | 4× |
23 septembrie 2012 11:00 |
Oltchim Râmnicu Vâlcea | 34 – 25 | CSM București | Sala Sporturilor Traian, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Muntean, Turdean |
Nechita 9 | (14–14) | Mihalschi 7 | ||
3× | Raport | 3× |
23 septembrie 2012 11:00 |
HC Zalău | 24 – 14 | CSM Ploiești | Sala Avram Iancu, Zalău Arbitri: Doană, Gociu |
Varga 7 | (11–5) | Alexandrescu, Crap 4 | ||
3× 2× | Raport | 2× 1× 1× |
23 septembrie 2012 11:00 |
SCM Craiova | 15 – 23 | HCM Roman | Sala de Sport, Filiași Arbitri: Barbu, Badiu |
Gogoriță 5 | (7–11) | Stoleru 6 | ||
Raport |
10 octombrie 2012 19:30 |
„U” Jolidon Cluj | 32 – 26 | HCM Baia Mare | Sala Sporturilor Horia Demian, Cluj Asistență: 1.200 Arbitri: Stark, Ștefan |
Senocico, Vădineanu, Paraschiv 6 | (18–15) | Geiger 7 | ||
2× | Raport | 1× |
Corona Brașov a stat.
Etapa a V-a
modificare10 octombrie 2012 18:00 |
Corona Brașov | 23 – 34 | Oltchim Râmnicu Vâlcea | Școala generală 11, Brașov Arbitri: Mîrza, Nedelea |
Țăcălie 7 | (10-19) | Bulatović 8 | ||
Raport |
12 octombrie 2012 17:00 |
CSM București | 31 – 25 | SCM Craiova | Sala Rapid, București Arbitri: Nacu, Rucoi |
Vărzaru, Mihalschi 7 | (17-15) | Gogoriță 8 | ||
2× | Raport | 2× |
14 octombrie 2012 11:00 |
HC Danubius Galați | 22 – 35 | HC Zalău | Sala Siderugistul, Galați Arbitri: Drăgănescu, Eremia |
Glibko 9 | (9-14) | Szűcs, Varga 7 | ||
Raport | 1× |
15 octombrie 2012 18:00 |
HCM Baia Mare | 32 – 26 | HC Dunărea Brăila | Sala Sporturilor Lascăr Pană, Baia Mare Asistență: 1.000 Arbitri: Belean, Călina |
Ghionea 8 | (17–13) | Perianu 8 | ||
2× | Raport | 4× 3× |
17 octombrie 2012 17:00 |
HCM Roman | 26 – 23 | „U” Jolidon Cluj | Sala Polivalentă, Roman Arbitri: Blas, Ghiorghișor |
Marin 6 | (10–13) | Paraschiv 5 | ||
Raport |
CSM Ploiești a stat.
Etapa a VI-a
modificare16 octombrie 2012 18:00 |
Oltchim Râmnicu Vâlcea | 39 – 24 | SCM Craiova | Sala Sporturilor Traian, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Duță, Florescu |
Bulatović, Farcău 7 | (24-14) | Băbeanu 8 | ||
Raport |
19 octombrie 2012 20:00 |
Corona Brașov | 29 – 22 | CSM Ploiești | Școala generală 11, Brașov Arbitri: Băducu, Voicu |
Țăcălie 8 | (14-10) | Dospin, Manda 5 | ||
Raport |
22 octombrie 2012 17:30 |
HC Zalău | 24 – 30 | HCM Baia Mare | Sala Avram Iancu, Zalău Asistență: 600 Arbitri: Pavel, State |
Szűcs 7 | (11-16) | Geiger 15 | ||
5× | Raport | 5× 1× 1× |
23 octombrie 2012 18:00 |
„U” Jolidon Cluj | 28 – 26 | CSM București | Sala Sporturilor Horia Demian, Cluj Arbitri: Georgescu, Moldoveanu |
Tivadar 9 | (17-13) | Vărzaru 7 | ||
2× | Raport | 3× |
27 octombrie 2012 11:00 |
HC Dunărea Brăila | 29 – 21 | HCM Roman | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Asistență: 800 Arbitri: Din, Dinu |
Horjea 11 | (13-9) | Marin 5 | ||
4× | Raport | 6× |
HC Danubius Galați a stat.
Etapa a VII-a
modificare29 octombrie 2012 17:00 |
CSM Ploiești | 21 – 36 | Oltchim Râmnicu Vâlcea | Sala Sporturilor, Plopeni Arbitri: Năstase, Stancu |
Luca 8 | (11-14) | Stanca 7 | ||
Raport | 3× |
31 octombrie 2012 17:00 |
HC Danubius Galați | 25 – 24 | Corona Brașov | Sala Siderurgistul, Galați Asistență: 350 Arbitri: Badiu, Barbu |
Glibko 16 | (15-9) | Chiper 6 | ||
4× | Raport | 3× |
1 noiembrie 2012 17:00 |
HCM Roman | 22 – 22 | HC Zalău | Sala Polivalentă, Roman Arbitri: Duță, Florescu |
Garipova 7 | (9-7) | Pera 8 | ||
Raport |
1 noiembrie 2012 18:00 |
CSM București | 27 – 22 | HC Dunărea Brăila | Sala Rapid, București Arbitri: Barcan, Ciurea |
Vărzaru, Binescu 5 | (12-12) | Horjea 7 | ||
1× | Raport | 1× |
8 ianuarie 2013 17:00 |
SCM Craiova | 24 – 24 | „U” Jolidon Cluj | Sala Polivalentă, Craiova Asistență: 3.000 Arbitri: Din, Dinu |
Briscan 6 | (13-11) | Senocico 8 | ||
3× | Raport | 1× |
HCM Baia Mare a stat.
Etapa a VIII-a
modificare5 noiembrie 2012 18:00 |
HC Dunărea Brăila | 22 – 19 | SCM Craiova | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Arbitri: Doană, Gociu |
Horjea 10 | (10-10) | Băbeanu 8 | ||
4× | Raport | 4× |
6 noiembrie 2012 17:00 |
CSM Ploiești | 22 – 22 | HC Danubius Galați | Sala Sporturilor, Plopeni Arbitri: Pavel, State |
Dospin 8 | (10-13) | Glibko 11 | ||
4× | Raport | 1× |
8 noiembrie 2012 16:30 |
Corona Brașov | 30 – 26 | HCM Baia Mare | Școala generală 11, Brașov Asistență: 300 Arbitri: Barcan, Ciurea |
Druțu 8 | (14-12) | Geiger 8 | ||
5× | Raport | 1× |
14 noiembrie 2012 18:00 |
Oltchim Râmnicu Vâlcea | 35 – 26 | „U” Jolidon Cluj | Sala Sporturilor Traian, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Manea, Iliescu |
Bulatović 11 | (18-16) | Tivadar 6 | ||
1× | Raport | 1× |
15 noiembrie 2012 16:30 |
HC Zalău | 25 – 22 | CSM București | Sala Avram Iancu, Zalău Arbitri: Drăgănescu, Eremia |
Czeczi, Szűcs 5 | (13-9) | Mihalschi 11 | ||
2× | Raport | 5× 1× |
HCM Roman a stat.
Etapa a IX-a
modificare12 ianuarie 2013 11:15 |
„U” Jolidon Cluj | 33 – 27 | HC Dunărea Brăila | Sala Sporturilor Horia Demian, Cluj Asistență: 1.000 Arbitri: Duță, Florescu |
Senocico 8 | (16-15) | Horjea, Perianu 7 | ||
1× | Raport | 1× |
12 ianuarie 2013 12:45 |
HC Danubius Galați | 24 - 35 | Oltchim Râmnicu Vâlcea | Sala Siderurgistul, Galați Arbitri: Barbu, Manafu |
Glibko 9 | (10-18) | Barbosa 6 | ||
Raport | 2× |
13 ianuarie 2013 11:00 |
HCM Roman | 20 – 24 | Corona Brașov | Sala Sporturilor, Roman Arbitri: Harabagiu, Stănescu |
Stoleru 6 | (9-11) | Burghel 7 | ||
2× | Raport | 7× 1× |
14 ianuarie 2013 15:00 |
HCM Baia Mare | 32 – 26 | CSM Ploiești | Sala Sporturilor Lascăr Pană, Baia Mare Asistență: 700 Arbitri: Barbu, Manafu |
Geiger 11 | (18-17) | Dospin 8 | ||
2× | Raport | 5× |
18 ianuarie 2013 11:00 |
SCM Craiova | 16 – 20 | HC Zalău | Sala Polivalentă, Craiova Asistență: 4.000 Arbitri: Fînață, Hendrea |
Gogoriță 7 | (9-6) | Czeczi, Szűcs 5 | ||
4× | Raport | 5× 3× 1× |
CSM București a stat.
Etapa a X-a
modificare15 ianuarie 2013 18:00 |
Oltchim Râmnicu Vâlcea | 30 – 22 | HC Dunărea Brăila | Sala Sporturilor Traian, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Gorina, Melencu |
Nechita 6 | (16-10) | Horjea 11 | ||
1× | Raport | 1× |
18 ianuarie 2013 18:00 |
HC Zalău | 30 – 30 | „U” Jolidon Cluj | Sala Avram Iancu, Zalău Arbitri: Barcan, Ciurea |
Czeczi 12 | (16-12) | Cartaș 9 | ||
2× | Raport | 5× |
19 ianuarie 2013 11:00 |
Corona Brașov | 28 – 27 | CSM București | Școala generală 11, Brașov Arbitri: Dima, Gheorghiu |
Chiper 7 | (13-14) | Vărzaru 8 | ||
Raport |
19 ianuarie 2013 12:30 |
CSM Ploiești | 23 – 18 | HCM Roman | Sala Strejnic, Ploiești Asistență: 300 Arbitri: Badiu, Barbu |
Enescu 8 | (13-10) | Marin 10 | ||
3× | Raport | 4× |
19 ianuarie 2013 15:00 |
HC Danubius Galați | 28 – 33 | HCM Baia Mare | Sala Siderurgistul, Galați Asistență: 400 Arbitri: Băducu, Voicu |
Glibko 13 | (12-14) | Rudics 9 | ||
6× | Raport | 4× |
SCM Craiova a stat.
Etapa a XI-a
modificare26 ianuarie 2013 12:00 |
HCM Baia Mare | 23 – 33 | Oltchim Râmnicu Vâlcea | Sala Sporturilor Lascăr Pană, Baia Mare Asistență: 3.000 Arbitri: Stancu, Năstase |
Geiger 6 | (9-16) | Manea 6 | ||
2× | Raport | 2× |
29 ianuarie 2013 17:30 |
HCM Roman | 23 – 18 | HC Danubius Galați | Sala Sporturilor, Roman Asistență: 400 Arbitri: Din, Dinu |
Marin 6 | (11-10) | Glibko, Curtean 6 | ||
5× | Raport | 4× |
30 ianuarie 2013 17:30 |
SCM Craiova | 22 – 21 | Corona Brașov | Sala Polivalentă, Craiova Asistență: 3.500 Arbitri: Pavel, State |
Amariei 5 | (12-9) | Burghel 5 | ||
3× | Raport | 1× |
30 ianuarie 2013 18:00 |
CSM București | 25 – 20 | CSM Ploiești | Sala Rapid, București Arbitri: Belean, Călina |
Binescu 10 | (14-8) | Crap, Ștefan 4 | ||
4× | Raport | 4× |
30 ianuarie 2013 19:00 |
HC Dunărea Brăila | 20 – 24 | HC Zalău | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Asistență: 1.600 Arbitri: Stark, Ștefan |
Horjea 8 | (10-8) | Szűcs 6 | ||
Raport | 1× |
„U” Jolidon Cluj a stat.
Rezultate în retur
modificareRezultate oficiale publicate de Federația Română de Handbal [13] și Liga Profesionistă de Handbal: [11]
Etapa a XII-a
modificare3 februarie 2013 11:00 |
HCM Roman | 15 – 17 | HCM Baia Mare | Sala Polivalentă, Roman Asistență: 600 Arbitri: Drăgănescu, Eremia |
Krumova 4 | (8-9) | Geiger 6 | ||
3× | Raport | 4× |
3 februarie 2013 12:30 |
CSM București | 27 – 18 | HC Danubius Galați | Sala Rapid, București Arbitri: Georgescu, Moldoveanu |
Mihalschi 9 | (12-8) | Zaremba 6 | ||
Raport |
4 februarie 2013 17:30 |
SCM Craiova | 26 – 26 | CSM Ploiești | Sala Polivalentă, Craiova Arbitri: Din, Dinu |
Gogoriță 7 | (14-15) | Enescu 7 | ||
Raport |
4 februarie 2013 19:00 |
„U” Jolidon Cluj | 32 – 29 | Corona Brașov | Sala Sporturilor Horia Demian, Cluj Arbitri: Băducu, Voicu |
Chintoan 9 | (18-12) | Burghel 9 | ||
3× | Raport | 3× |
6 februarie 2013 12:15 |
Oltchim Râmnicu Vâlcea | 29 – 24 | HC Zalău | Sala Sporturilor Traian, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Gurbina, Stanciu |
Nechita 7 | (14-10) | Varga 8 | ||
6× 1× | Raport | 2× |
HC Dunărea Brăila a stat.
Etapa a XIII-a
modificare9 februarie 2013 16:45 |
Corona Brașov | 23 - 23 | HC Dunărea Brăila | Școala generală 11, Brașov Arbitri: Din, Dinu |
Chiper 6 | (15-10) | Perianu 6 | ||
Raport |
10 februarie 2013 11:00 |
HC Danubius Galați | 29 - 30 | SCM Craiova | Sala Siderurgistul, Galați Arbitri: Duță, Florescu |
Glibko 14 | (16-14) | Gogoriță 9 | ||
Raport |
10 februarie 2013 11:00 |
CSM Ploiești | 30 - 28 | „U” Jolidon Cluj | Sala Strejnic, Ploiești Arbitri: Velișcă, Vlad |
Luca 9 | (16-16) | Senocico 8 | ||
4× | Raport | 5× |
10 februarie 2013 11:00 |
HCM Baia Mare | 28 - 22 | CSM București | Sala Sporturilor Lascăr Pană, Baia Mare Asistență: 2.000 Arbitri: Harabagiu, Stănescu |
Geiger 7 | (14-10) | Mihalschi 8 | ||
3× | Raport | 2× |
21 februarie 2013 17:00 |
HCM Roman | 22 - 29 | Oltchim Râmnicu Vâlcea | Sala Polivalentă, Roman Asistență: 500 Arbitri: Stancu, Năstase |
Joldeș 5 | (8-13) | Brădeanu 7 | ||
Raport | 3× |
HC Zalău a stat.
Etapa a XIV-a
modificare15 februarie 2013 18:00 |
SCM Craiova | 17 - 31 | HCM Baia Mare | Sala Polivalentă, Craiova Asistență: 3.500 Arbitri: Băducu, Voicu |
Florică 5 | (9-13) | Rudics 10 | ||
5× | Raport | 4× |
16 februarie 2013 17:00 |
„U” Jolidon Cluj | 26 - 24 | HC Danubius Galați | Sala Sporturilor Horia Demian, Cluj Arbitri: Doană, Gociu |
Senocico 7 | (14-10) | Artean, Burlacenko 6 | ||
2× | Raport |
17 februarie 2013 11:00 |
HC Zalău | 24 - 18 | Corona Brașov | Sala Avram Iancu, Zalău Arbitri: Nacu, Rucoi |
Szűcs 6 | (11-9) | Chiper 7 | ||
Raport |
17 februarie 2013 11:00 |
HC Dunărea Brăila | 31 - 22 | CSM Ploiești | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Arbitri: Dănuleț, Iordache |
Horjea 10 | (16-9) | Enescu, Luca, Manda 4 | ||
2× | Raport | 1× |
17 februarie 2013 12:30 |
CSM București | 22 - 19 | HCM Roman | Sala Rapid, București Arbitri: Mîrza, Nedelea |
Mihalschi 6 | (12-6) | Horobeț 6 | ||
5× | Raport | 7× |
CS Oltchim Râmnicu Vâlcea a stat.
Etapa a XV-a
modificare22 februarie 2013 17:00 |
CSM Ploiești | 20 - 19 | HC Zalău | Sala Strejnic, Ploiești Asistență: 300 Arbitri: Duță, Florescu |
Enescu 8 | (12-8) | Tănăsie 4 | ||
5× | Raport | 1× 1× |
23 februarie 2013 12:30 |
CSM București | 24 - 32 | Oltchim Râmnicu Vâlcea | Sala Rapid, București Arbitri: Badiu, Barbu |
Vărzaru 8 | (13-19) | Bulatović 8 | ||
2× | Raport | 2× |
24 februarie 2013 11:00 |
HC Danubius Galați | 26 - 19 | HC Dunărea Brăila | Sala Siderurgistul, Galați Asistență: 500 Arbitri: Blas, Ghiorghișor |
Glibko 9 | (14-7) | Perianu 6 | ||
6× | Raport | 3× |
24 februarie 2013 11:00 |
HCM Roman | 22 - 18 | SCM Craiova | Sala Sporturilor, Roman Asistență: 500 Arbitri: Stancu, Năstase |
Garipova, Pavăl 6 | (10-9) | Apipie, Băbeanu 5 | ||
2× | Raport | 2× |
24 februarie 2013 11:00 |
HCM Baia Mare | 27 - 21 | „U” Jolidon Cluj | Sala Sporturilor Lascăr Pană, Baia Mare Asistență: 2.500 Arbitri: Belean, Călina |
Buceschi 6 | (17-8) | Cartaș 7 | ||
2× | Raport | 2× |
Corona Brașov a stat.
Etapa a XVI-a
modificare26 februarie 2013 19:30 |
Oltchim Râmnicu Vâlcea | 34 - 18 | Corona Brașov | Sala Sporturilor Traian, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Barbu, Manafu |
Farcău 8 | (18-10) | Zamfir 4 | ||
1× | Raport | 3× |
1 martie 2013 12:00 |
„U” Jolidon Cluj | 29 - 26 | HCM Roman | Sala Sporturilor Horia Demian, Cluj Arbitri: Stark, Ștefan |
Chintoan 8 | (14-12) | Horobeț 5 | ||
4× | Raport | 3× |
1 martie 2013 18:00 |
HC Dunărea Brăila | 26 - 18 | HCM Baia Mare | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Asistență: 1.500 Arbitri: Din, Dinu |
Brot 8 | (17-11) | Geiger 6 | ||
5× | Raport | 1× |
2 martie 2013 11:00 |
HC Zalău | 30 - 25 | HC Danubius Galați | Sala Avram Iancu, Zalău Arbitri: Pavel, State |
Szűcs 8 | (15-13) | Glibko 10 | ||
3× 3× | Raport | 5× 2× |
2 martie 2013 13:30 |
SCM Craiova | 23 - 19 | CSM București | Sala Polivalentă, Craiova Arbitri: Georgescu, Moldoveanu |
Băbeanu 8 | (12-11) | Mihalschi 9 | ||
5× | Raport | 3× |
CSM Ploiești a stat.
Etapa a XVII-a
modificare6 februarie 2013 17:30 |
HCM Baia Mare | 24 - 17 | HC Zalău | Sala Sporturilor Lascăr Pană, Baia Mare Asistență: 2.500 Arbitri: Georgescu, Moldoveanu |
Buceschi 7 | (8-9) | Szűcs 5 | ||
6× | Raport | 6× |
10 februarie 2013 11:00 |
HCM Roman | 25 - 21 | HC Dunărea Brăila | Sala Sporturilor, Roman Arbitri: Stancu, Năstase |
Marin 6 | (13-11) | Horjea 11 | ||
Raport |
10 februarie 2013 11:00 |
CSM Ploiești | 25 - 23 | Corona Brașov | Sala Strejnic, Ploiești Arbitri: Harabagiu, Stănescu |
Luca, Manda 6 | (13-12) | Burghel, Țăcălie 5 | ||
3× | Raport | 6× |
10 februarie 2013 12:30 |
CSM București | 36 - 32 | „U” Jolidon Cluj | Sala Rapid, București Arbitri: Dănuleț, Iordache |
Vărzaru 13 | (18-17) | Tivadar 9 | ||
4× | Raport | 1× |
27 martie 2013 18:30 |
SCM Craiova | 20 - 25 | Oltchim Râmnicu Vâlcea | Sala Polivalentă, Craiova Asistență: 4.500 Arbitri: Cruceru, Rădulescu |
Băbeanu 6 | (10-10) | Barbosa 7 | ||
4× | Raport | 2× |
HC Danubius Galați a stat.
Etapa a XVIII-a
modificare30 martie 2013 12:00 |
Oltchim Râmnicu Vâlcea | 34 – 27 | CSM Ploiești | Sala Sporturilor Traian, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Duță, Florescu |
Barbosa, Bulatović 6 | (19-10) | Luca 9 | ||
Raport |
2 aprilie 2013 12:00 |
HC Zalău | 25 - 17 | HCM Roman | Sala Avram Iancu, Zalău Arbitri: Mîrza, Nedelea |
Varga 7 | (11-7) | Marin 10 | ||
Raport |
4 aprilie 2013 17:30 |
Corona Brașov | 29 - 26 | HC Danubius Galați | Școala generală 11, Brașov Arbitri: Fînață, Hendrea |
Chiper 9 | (12-13) | Glibko 11 | ||
Raport |
4 aprilie 2013 18:00 |
„U” Jolidon Cluj | 32 - 24 | SCM Craiova | Sala Sporturilor Horia Demian, Cluj Arbitri: Stancu, Năstase |
Chintoan 10 | (12-15) | Băbeanu 7 | ||
3× | Raport | 4× |
4 aprilie 2013 18:00 |
HC Dunărea Brăila | 28 - 21 | CSM București | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Asistență: 1.000 Arbitri: Barcan, Ciurea |
Horjea 10 | (16-11) | Anghelina, Vărzaru 5 | ||
2× | Raport | 2× |
HCM Baia Mare a stat.
Etapa a XIX-a
modificare9 aprilie 2013 18:00 |
HCM Baia Mare | 29 – 27 | Corona Brașov | Sala Sporturilor Lascăr Pană, Baia Mare Asistență: 1.000 Arbitri: Pavel, State |
Buceschi 10 | (16-13) | Chiper 11 | ||
2× | Raport | 2× 1× |
10 aprilie 2013 17:00 |
HC Danubius Galați | 25 - 22 | CSM Ploiești | Sala Siderurgistul, Galați Arbitri: Barbu, Manafu |
Gheorghe 7 | (15-5) | Enescu 6 | ||
2× | Raport | 2× |
10 aprilie 2013 18:00 |
SCM Craiova | 21 - 23 | HC Dunărea Brăila | Sala Polivalentă, Craiova Arbitri: Duță, Florescu |
Gogoriță 6 | (12-10) | Horjea 9 | ||
1× 1× | Raport | 3× 1× |
17 aprilie 2013 11:00 |
CSM București | 26 - 22 | HC Zalău | Sala Rapid, București Arbitri: Drăgănescu, Eremia |
Mihalschi 14 | (15-11) | Szűcs 6 | ||
4× | Raport | 3× |
21 aprilie 2013 11:00 |
„U” Jolidon Cluj | 31 - 33 | Oltchim Râmnicu Vâlcea | Sala Sporturilor Horia Demian, Cluj Asistență: 1.500 Arbitri: Harabagiu, Stănescu |
Cartaș 11 | (16-17) | Barbosa, Managarova 7 | ||
2× | Raport | 2× 3× |
HCM Roman a stat.
Etapa a XX-a
modificare17 aprilie 2013 19:30 |
HC Dunărea Brăila | 27 - 25 | „U” Jolidon Cluj | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Arbitri: Dănuleț, Iordache |
Horjea 13 | (19-11) | Senocico, Tivadar 6 | ||
4× | Raport | 4× |
18 aprilie 2013 17:00 |
CSM Ploiești | 32 - 40 | HCM Baia Mare | Sala Strejnic, Ploiești Asistență: 200 Arbitri: Georgescu, Moldoveanu |
Enescu 10 | (11-18) | Buceschi 8 | ||
3× | Raport | 5× |
18 aprilie 2013 17:30 |
Corona Brașov | 23 - 24 | HCM Roman | Sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibași, Brașov Arbitri: Băducu, Voicu |
Burghel 7 | (12-12) | Marin 8 | ||
Raport |
18 aprilie 2013 19:30 |
Oltchim Râmnicu Vâlcea | 32 - 20 | HC Danubius Galați | Sala Sporturilor Traian, Râmnicu Vâlcea Arbitri: Blas, Ghiorghișor |
Managarova 6 | (18-9) | Artean 5 | ||
1× | Raport | 2× 1× |
21 aprilie 2013 11:00 |
HC Zalău | 34 - 27 | SCM Craiova | Sala Avram Iancu, Zalău Arbitri: Muntean, Turdean |
Pintea 10 | (15-8) | Apipie 10 | ||
1× 1× | Raport | 2× 2× |
CSM București a stat.
Etapa a XXI-a
modificare1 mai 2013 11:00 |
HCM Roman | 24 – 21 | CSM Ploiești | Sala Polivalentă, Roman Asistență: 250 Arbitri: Badiu, Barbu |
Marin 10 | (14–10) | Manda 7 | ||
2× | Raport | 5× |
8 mai 2013 17:00 |
HCM Baia Mare | 39 - 34 | HC Danubius Galați | Sala Sporturilor Lascăr Pană, Baia Mare Asistență: 2.200 Arbitri: Velișca, Vlad |
Geiger 9 | (17-12) | Artean 12 | ||
3× | Raport | 2× |
8 mai 2013 18:00 |
„U” Jolidon Cluj | 19 - 18 | HC Zalău | Sala Sporturilor Horia Demian, Cluj Arbitri: Din, Dinu |
Cartaș, Tivadar 5 | (10-7) | Pera 5 | ||
6× 2× | Raport | 6× 2× |
8 mai 2013 19:30 |
CSM București | 30 - 35 | Corona Brașov | Sala Rapid, București Asistență: 200 Arbitri: Harabagiu, Stănescu |
Cruceanu 8 | (15-18) | Țăcălie 7 | ||
Raport |
11 mai 2013 11:00 |
HC Dunărea Brăila | 24 - 34 | Oltchim Râmnicu Vâlcea | Sala Polivalentă „Danubius”, Brăila Arbitri: Duță, Florescu |
Horjea 7 | (12-18) | Brădeanu, Farcău 5 | ||
Raport |
SCM Craiova a stat.
Etapa a XXII-a
modificare15 mai 2013 17:00 |
HC Danubius Galați | 30 - 31 | HCM Roman | Sala Siderurgistul, Galați Asistență: 75 Arbitri: Doană, Gociu |
Glibko 12 | (13-15) | Marin 10 | ||
3× | Raport | 5× |
15 mai 2013 17:00 |
CSM Ploiești | 34 - 32 | CSM București | Sala Rapid, București Arbitri: Muntean, Turdean |
Enescu 11 | (20-18) | Popa 11 | ||
5× | Raport | 3× 1× |
15 mai 2013 17:00 |
HC Zalău | 28 - 24 | HC Dunărea Brăila | Sala Avram Iancu, Zalău Arbitri: Stark, Ștefan |
Varga 10 | (14-12) | Moldovan, Șuțka 6 | ||
3× 1× | Raport | 2× |
12 mai 2013 | Corona Brașov | 30 - 23 | SCM Craiova | Sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibași, Brașov Arbitri: Năstase, Stancu |
Țăcălie 7 | (16-12) | Apipie 8 | ||
Raport |
14 mai 2013 19:00 |
Oltchim Râmnicu Vâlcea | 35 - 26 | HCM Baia Mare | Sala Sporturilor Traian, Râmnicu Vâlcea Asistență: 1.500 Arbitri: Duță, Florescu |
Barbosa, Bulatović, Curea 5 | (15-13) | Geiger 9 | ||
2× | Raport | 2× 3× |
„U” Jolidon Cluj a stat.
Clasamentul marcatoarelor
modificareIrina Glibko a fost câștigătoarea Trofeului Simona Arghir Sandu ediția 2012-2013, cu 177 de goluri.[16][17] Numele golgheterului a putut fi cunoscut abia în ultima etapă de campionat, din cauza competiției foarte strânse între Glibko și ocupanta locului doi, Alina Horjea.
Poz. | Nume | Echipă | Goluri |
---|---|---|---|
1 | Irina Glibko (UKR) | Danubius Galați | 177 |
2 | Alina Horjea (ROU) | Dunărea Brăila | 165 |
3 | Melinda Geiger (ROU) | HCM Baia Mare | 142 |
4 | Gabriela Mihalschi (ROU) | CSM București | 111 |
5 | Florina Chintoan (ROU) | „U” Jolidon Cluj | 108 |
6 | Eliza Buceschi (ROU) | HCM Baia Mare | 104 |
7 | Mihaela Tivadar (ROU) | „U” Jolidon Cluj | 103 |
8 | Katarina Bulatović (MNE) | Oltchim Vâlcea | 99 |
Luciana Marin (ROU) | HCM Roman | ||
10 | Cristina Vărzaru (ROU) | CSM București | 97 |
11 | Mihaela Ani-Senocico (ROU) | „U” Jolidon Cluj | 94 |
12 | Carmen Cartaș (ROU) | „U” Jolidon Cluj | 93 |
13 | Andreea Enescu (ROU) | CSM Ploiești | 88 |
Gabriela Perianu (ROU) | HC Dunărea Brăila | ||
15 | Gabriella Szűcs (HUN) | HC Zalău | 87 |
16 | Alexandra Gogoriță (ROU) | SCM Craiova | 83 |
17 | Alexandrina Barbosa (POR) | Oltchim Vâlcea | 82 |
18 | Daniela Băbeanu (ROU) | SCM Craiova | 81 |
19 | Adriana Țăcălie (ROU) | Corona Brașov | 80 |
20 | Marilena Burghel (ROU) | Corona Brașov | 78 |
Janina Luca (ROU) | CSM Ploiești |
Referințe
modificare- ^ „Florin Zamfir: „Am retras echipa din campionat"”. handbalvolei.ro. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Ședinta din 31.08.2012 a Consiliului de Administrație a FRH”. Federația Română de Handbal. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „PREMIERĂ MONDIALĂ în handbal: Naționala va juca în campionatul intern, din cauza lipsei de cluburi!”. DigiSport. . Accesat în .
- ^ „Retragerea Național ROU din Liga Națională”. Federația Română de Handbal. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „S-a stabilit componența celor două serii ale Diviziei A la handbal feminin”. handbalvolei.ro. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Liga Națională Feminin 2012/2013 - Echipe”. Federația Română de Handbal. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Clasament Liga Națională – feminin – 2012-2013” (PDF). Federația Română de Handbal. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ „Liga Nationala de Handbal Feminin 2012-2013”. Liga Profesionistă de Handbal. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b „HC Zalău - Dunărea Brăila 28-24. Fetele lui Tadici obțin biletul pentru Europa”. DigiSport. . Accesat în .
- ^ „LIGA NAȚIONALĂ FEMININĂ EDIȚIA 2012–2013 TUR” (PDF). Federația Română de Handbal. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ a b „Liga Națională de Handbal Feminin 2012-2013”. Liga Profesionistă de Handbal. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Daniel Babun (). „Naționala de tineret a fost retrasă din Liga Națională feminină de handbal”. Radio România. Accesat în .[nefuncțională]
- ^ „LIGA NAȚIONALĂ FEMININĂ EDIȚIA 2012–2013 RETUR” (PDF). Federația Română de Handbal. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ „Clasament Golgetere - 2012-2013 Trofeul „Simona Arghir Sandu"” (PDF). Federația Română de Handbal. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ „Liga Națională Feminin 2012/2013 - Echipe”. Federația Română de Handbal. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Andrei Bîlc (). „Golghetera Ligii Naționale de handbal vine de la o echipă retrogradată”. stiridesport.ro. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Glibko, golgetera Ligii Naționale de handbal feminin”. infobraila.ro. . Accesat în .
Legături externe
modificare- FRH: Liga Națională Arhivat în , la Wayback Machine.