Limbă izolantă
În lingvistica comparativă, una din categoriile luate în seamă de tipologia morfologică a limbilor este cea a limbilor izolante sau amorfe, care prezintă cel mai înalt grad de analitism. În asemenea limbi, raporturile sintactice se exprimă în general cu ajutorul unor cuvinte gramaticale independente (de exemplu particule, prepoziții) și al topicii, cuvintele cu sens lexical fiind invariabile din punct de vedere gramatical, adică fără afixe gramaticale[1][2][3][4]. Limbile izolante se opun limbilor numite sintetice, în care raporturile sintactice se indică în mod tipic prin afixe gramaticale[2][4][5].
Caracteristici
modificareUna dintre limbile izolante este chineza. Exemplul de frază de mai jos arată caracteristica principală a acestor limbi, aceea că fiecare cuvânt coincide cu un singur morfem[6]:
| nǐ | děng | wǒ, | wǒ | jiù | gēn | nǐ | qù |
| tu | a aștepta | eu, | eu | atunci | cu | tu | a merge |
| Dacă mă aștepți, merg cu tine | |||||||
Altă caracteristică a limbilor izolante sunt construcțiile verbale seriale. În acestea, verbele și complementele lor sunt juxtapuse, unele verbe având un sens mai abstract sau mai gramaticalizat. Un exemplu în limba yoruba, din Africa Occidentală, este[7]:
| ó | gbé | e | wá | ||||
| el | a duce | pronume personal reprezentând un inanimat |
a veni | ||||
| El îl/o aduce | |||||||
Limbile izolante se mai caracterizează și prin[8]:
- tendința de a avea cuvinte monosilabice, astfel fiind atât cele cu sens lexical, cât și cele gramaticale;
- nedistingerea clară a părților de vorbire, neavând mijloace de exprimare a categoriilor gramaticale cum sunt afixele;
- topica fixă a propoziției ca mijloc sintactic.
Limbi izolante se găsesc mai ales în Asia de Est și de Sud-Est, pe lângă chineză astfel fiind, printre altele, vietnameza[9], thailandeza[10] și khmera[11]. Alte regiuni cu mai multe limbi izolante sunt Africa Occidentală (ex. yoruba și ewe[12]) și Africa de Sud, ex. limbile !kung[6]. Limbile creole de asemenea tind spre caracterul izolant[13].
Relativitatea caracterului izolant
modificareNicio limbă nu este pur analititică sau pur sintetică, ci toate prezintă aceste caractersitici într-o măsură mai mare sau mai mică[4]. Într-o limbă în mod ideal izolantă, într-o propoziție, fiecare cuvânt coincide cu un singur morfem. Dimpotrivă, în una în mod ideal sintetică, de care se apropie limbile numite polisintetice, o propoziție, uneori o frază, este constituită dintr-un singur cuvânt care înglobează toate morfemele necesare. Între ele se situează limbile preponderent sintetice, în care majoritatea cuvintelor, tot în propoziții, sunt constituite din mai mult de un morfem. Pentru a măsura caracterul limbilor din acest punct de vedere, lingvistul american Joseph H. Greenberg a calculat raportul dintre numărul de morfeme și numărul de cuvinte pe eșantioane de o sută de cuvinte din opt limbi, pe care l-a numit „grad de sinteză”. Cu cât indicele acestui raport este mai scăzut, cu atât limba este mai analitică. De pildă, limba vietnameză, cu un grad de sinteză de 1,06, este o limbă foarte izolantă, limba engleză, cu gradul de sinteză de 1,68, este o limbă analitică, sanscrita, care are gradul de sinteză de 2,59, este o limbă sintetică, iar una din limbile eschimoșilor, cu gradul de sinteză de 3,72, este polisintetică[14].
Nici printre limbile izolante nu toate au acest caracter în aceeași măsură. De exemplu, chineza clasică este mai izolantă decât chineza modernă, în care există și cuvinte derivate, precum și compuse, ex. fù-mǔ „părinți” (literal „tată-mamă”), zhěn-tóu „pernă” (lit. „odihnă-cap”)[15], ceea ce îi ridică gradul de sinteză la 1,54 și face din ea o limbă moderat izolantă[9].
În unele limbi, caracterul analitic, respectiv sintetic poate fi diferit de la o clasă de cuvinte la alta, de pildă domeniul verbelor să fie izolant, iar cel al substantivelor să nu fie[5].
Note
modificare- ^ Bidu-Vrănceanu 1997, p. 103.
- ^ a b Bussmann 1998, p. 599.
- ^ Bussmann 1998, p. 655.
- ^ a b c Crystal 2008, p. 256.
- ^ a b Dubois 2002, p. 358–359.
- ^ a b Eifring și Theil 2005, cap. 4, p. 5–6.
- ^ Busmann 1998, p. 1066.
- ^ CELW 2009, p. 732.
- ^ a b CELW 2009, p. 222.
- ^ CELW 2009, p. 1040.
- ^ CELW 2009, p. 599.
- ^ Eifring și Theil 2005, cap. 6, p. 30.
- ^ CELW 2009, p. 861.
- ^ Greenberg 1954, apud Sőrés 2006, p. 33.
- ^ Bussmann 1998, p. 179.
Surse bibliografice
modificare- Bidu-Vrănceanu, Angela et al., Dicționar general de științe. Științe ale limbii, București, Editura științifică, 1997, ISBN 973-440229-3 (accesat la 28 aprilie 2020)
- en Brown, Keith și Ogilvie, Sarah (coord.), Concise Encyclopedia of Languages of the World (Mică enciclopedie a limbilor lumii), Oxford, Elsevier, 2009, ISBN 978-0-08-087774-7 (CELW)
- en Bussmann, Hadumod (coord.), Dictionary of Language and Linguistics Arhivat în , la Wayback Machine. (Dicționarul limbii și lingvisticii), Londra – New York, Routledge, 1998, ISBN 0-203-98005-0 (accesat la 28 aprilie 2020)
- en Crystal, David, A Dictionary of Linguistics and Phonetics (Dicționar de lingvistică și fonetică), ediția a VI-a, Blackwell Publishing, 2008, ISBN 978-1-4051-5296-9 (accesat la 28 aprilie 2020)
- en Dryer, Matthew S., Prefixing vs. Suffixing in Inflectional Morphology (Prefixarea și sufixarea în morfologia flexionară), Dryer, Matthew S. și Haspelmath, Martin (coord.), The World Atlas of Language Structures Online (Atlasul mondial al structurilor de limbi online), Leipzig, Max Planck Institute for Evolutionary Anthropology, 2013 (accesat la 28 aprilie 2020)
- fr Dubois, Jean et al., Dictionnaire de linguistique (Dicționar de lingvistică), Paris, Larousse-Bordas/VUEF, 2002
- en Eifring, Halvor și Theil, Rolf, Linguistics for Students of Asian and African Languages (Lingvistică pentru studenții în limbi asiatice și africane), Universitatea din Oslo, 2005 (accesat la 28 aprilie 2020)
- en Greenberg, Joseph H., A quantitative approach to the morphological typology of languages (Abordare cantitativă a tipologiei morfologice a limbilor), Spencer, Robert, Festschrift for Wilson D. Wallis. Method and Perspective in Anthropology, University of Minnesota Press,1954
- fr Sőrés, Anna, Une langue agglutinante. Le hongrois dans la typologie des langues (O limbă aglutinantă. Maghiara în tipologia limbilor), Limoges, Lambert-Lucas, 2006 (accesat la 24 mai 2020)