Analitism și sintetism (lingvistică)
În tipologia lingvistică, analitismul și sintetismul sunt trăsături ale limbilor luate în seamă în clasificarea lor în perspectiva numărului de morfeme care constituie un cuvânt. Clasificarea după acest criteriu a fost inițiată de A. W. von Schlegel, printr-o lucrare a sa din 1818[1].
Orice limbă poate fi plasată pe un punct de pe următoarea scală, în afara punctelor sale extreme[2],[3]:
| analitism | ↔ | sintetism | ↔ | polisintetism |
| (un cuvânt = un morfem) | (un cuvânt = mai mult de un morfem) | (un cuvânt = o propoziție) |
Aceasta înseamnă că nicio limbă nu este pur analitică, sintetică sau polisintetică. Se poate vorbi numai de limbi în care ponderea uneia din trăsături este dominantă față de ponderea celorlalte.
Lingvistul american Joseph H. Greenberg a calculat raportul dintre numărul de morfeme și numărul de cuvinte pe eșantioane de o sută de cuvinte din opt limbi, pe care l-a numit „grad de sinteză”. Cu cât indicele acestui raport este mai scăzut, cu atât limba este mai analitică[4].
Termenii analitism și sintetism se referă și la modul în care se realizează una sau alta dintre formele gramaticale, și unul sau altul dintre raporturile gramaticale. În limba română, de exemplu, unele forme verbale sunt analitice (cele cu verb auxiliar, ex. am mâncat), altele sunt sintetice, cele realizate cu sufixe și desinențe, ex. mâncaserăm. Și în domeniul sintactic se poate vorbi de raporturi realizate analitic, de pildă exprimarea atributului substantival cu prepoziție (ex. cartea a trei eleve), în opoziție cu exprimarea sa sintetică, prin desinență cazuală (cartea elevei). În domeniul lexicului, de asemenea, se opun formații analitice cu cuvinte simple, formând chiar perechi de sinonime, ca a atrage atenția – a atenționa[5].
Analitism
modificareLimbile în care analitismul atinge gradul cel mai înalt sunt numite izolante. Asemenea limbi se găsesc mai ales în Asia de Est și de Sud-Est, precum și în Africa de Vest (de exemplu limba yoruba). Exemple clasice de limbi analitice sunt chineza și vietnameza. În chineză, de exemplu, lipsește flexiunea, cuvintele tinzând să fie formate dintr-un singur morfem cu sens lexical sau gramatical[2], iar raporturile sintactice sunt exprimate în principal prin topică[6] și cuvinte gramaticale[7]. De pildă, frazei românești „Dacă mă aștepți, merg cu tine” îi corespunde în chineză[2]:
| nǐ | děng | wǒ, | wǒ | jiù | gēn | nǐ | qù |
| tu | a aștepta | eu, | eu | atunci | cu | tu | a merge |
Fraza este formată din opt cuvinte, fiecare corespunzătoare unui morfem.
Gradul de sinteză al unei limbi izolante, deci foarte analitice, cum este vietnameza, este de 1,06. Cel al englezei fiind de 1,68, și această limbă este considerată analitică[4].
Sintetism
modificareLimbi sintetice sunt considerate cele în care predomină cuvintele ce conțin mai mult de un morfem, adică cel puțin o rădăcină cu sens lexical și unul sau mai multe afixe gramaticale și/sau derivaționale. De asemenea, cuvintele pot fi și compuse. Printre aceste limbi se disting două categorii. În limbile numite aglutinante predomină asocierea unui singur sens sau a unei singure funcții cu câte un morfem, morfemele succedându-se cu limite clare între ele. În cele numite flexionare, dominante sunt morfemele care exprimă mai mult de un sens, respectiv mai mult de o funcție în același timp. În unele din acestea por fi și morfeme gramaticale incluse în interiorul rădăcinii. Astfel, morfemele nu sunt clar delimitate[3]. Din prima categorie fac parte, bunăoară, limbile maghiară[8] și turcă[9], iar din a doua – latina, greaca și araba[9].
Un exemplu de limbă sintetică este sanscrita, al cărei grad de sinteză este de 2,59[4]. Româna este și ea o limbă sintetică, deși în mai mică măsură decât limba ei mamă, latina, prin determinarea cu articol hotărât enclitic, conjugarea verbelor și declinarea părților de vorbire nominale, care implică sufixe, desinențe și alternanțe fonetice[10]. Totodată, are și trăsături analitice, prin determinarea cu articol nehotărât, articol posesiv și articol demonstrativ cuvinte aparte, prin folosirea prepozițiilor și a verbelor auxiliare morfologice[11].
Polisintetism
modificarePolisintetismul reprezintă un sintetism maxim. În limbile polisintetice, cuvintele sunt lungi și morfologic foarte complexe. Asemenea limbi se găsesc în primul rând printre cele ale amerindienilor și ale eschimoșilor, polisintetismul fiind caracteristic și unor limbi indigene din Siberia, Caucazul de Nord și Australia. Frazei „Dacă mă aștepți, merg cu tine”, îi corespunde într-o limbă a eschimoșilor, inuit, următoarea secvență[2]:
| utaqqui- | gu- | vi- | nga, | aulla- | qati- | gi- | niaq- | pa- | git |
| a aștepta | dacă | tu | eu | a merge | partener | a avea | viitor | aserțiune | eu/tu |
Fraza se compune din două cuvinte, utaqquiguvinga și aullaqatiginiaqpagit, fiecare corespunzând unei propoziții.
Pentru o limbă a eschimoșilor, Greenberg 1954 a stabilit gradul de sinteză de 3,72[4].
Caracterul relativ al analitismului, sintetismului și polisintetismului
modificareFiecare limbă prezintă mai mult sau mai puțin analitism, respectiv sintetism. Comparativ, se poate spune că o limbă este mai analitică/sintetică decât alta.
În chineză, care este o limbă foarte analitică, există totuși multe cuvinte compuse, precum și cuvinte cu afixe derivaționale[2].
Printre limbile indoeuropene, latina, greaca și sanscrita prezintă un grad mare de sintetism față de limbile romanice. Față de acestea sau față de limba germană, engleza este și mai puțin sintetică[2]. Totuși, nici aceasta nu este total lipsită chiar de polisintetism. Astfel, un cuvânt precum antidisestablishmentarianisms[12] este compus din șapte morfeme: anti|dis|establish|ment|arian|ism|s[13]. Studiind istoria unor limbi precum cele romanice și engleza, s-a constatat evoluția lor de la un grad mai mare de sintetism la unul mai mic al acestuia, mai ales în cazul englezei[3]. Ca dovadă, gradul de sinteză al englezei vechi este de 2,12, față de 1,68 pentru engleza modernă[4].
Se pot face comparații între limbi din punctul de vedere al analitismului/sintetismului în privința exprimării raporturilor gramaticale. Exemple[7]:
- raport de posesie: fr la maison du père (analitism) vs. de Vaters Haus (sintetism) „casa tatălui”;
- gradul comparativ: en more beautiful (analitism) vs. de schöner (sintetism) „mai frumos”.
Relativitatea analitismului și sintetismului se poate manifesta într-o limbă dată și la un moment dat, diferitele domenii ale structurii gramaticale putându-se comporta diferit din acest punct de vedere. În limba japoneză, de pildă, substantivul nu are flexiune, deci funcționează în mod analitic, dar sistemul verbal prezintă o flexiune complexă, fiind prin urmare foarte sintetic[2].
Note
modificare- ^ fr Schlegel, A. W. von, Observations sur la langue et la littérature provençales (Observații despre limba și literatura provensală), Paris, Librairie grecque–latine–allemande, 1818 (accesat la 17 august 2017) (cf. Bussmann 1998, p. 57).
- ^ a b c d e f g Eifring și Theil 2005, cap. IV, p. 5–6.
- ^ a b c Bakró-Nagy 2006, pagina Alaktan (Morfologie).
- ^ a b c d e en Greenberg, Joseph H., A quantitative approach to the morphological typology of languages (Abordare cantitativă a tipologiei morfologice a limbilor), Spencer, Robert, Festschrift for Wilson D. Wallis. Method and Perspective in Anthropology, University of Minnesota Press,1954, apud CELW 2009, p. 222.
- ^ Bidu-Vrănceanu 1997, p. 462.
- ^ Crystal 2008, p. 25.
- ^ a b Bussmann 1998, p. 57.
- ^ Kálmán 2007, p. 84.
- ^ a b Crystal 2008, p. 472.
- ^ Constantinescu-Dobridor 1998, articolul sintetism.
- ^ Constantinescu-Dobridor 1998, articolul analitism.
- ^ Filozofie politică ce se opune separării unui cult religios de statul în care funcționează, termenul fiind aici la plural (cf. Wiktionary, articolul antidisestablishmentarianism).
- ^ Crystal 2008, p. 374.
Surse bibliografice
modificare- hu Bakró-Nagy, Marianne, 9. fejezet – Az uráli nyelvek tipológiai jellemzése (Capitolul IX – Caracterizarea tipologică a limbilor uralice), Kiefer, Ferenc (coord.), A magyar nyelv (Limba maghiară), Akadémiai kiadó, 2006, Digitális Tankönyvtár (Bibliotecă didactică digitală) (accesat la 25 ianuarie 2019)
- Bidu-Vrănceanu, Angela et al., Dicționar general de științe. Științe ale limbii, București, Editura științifică, 1997, ISBN 973-440229-3 (accesat la 25 ianuarie 2019)
- en Brown, Keith și Ogilvie, Sarah (coord.), Concise Encyclopedia of Languages of the World (Mică enciclopedie a limbilor lumii), Oxford, Elsevier, 2009, ISBN 978-0-08-087774-7 (CELW)
- en Bussmann, Hadumod (coord.), Dictionary of Language and Linguistics Arhivat în , la Wayback Machine. (Dicționarul limbii și lingvisticii), Londra – New York, Routledge, 1998, ISBN 0-203-98005-0 (accesat la 25 ianuarie 2019)
- Constantinescu-Dobridor, Gheorghe, Dicționar de termeni lingvistici, București, Teora, 1998; online: Dexonline (accesat la 25 ianuarie 2019)
- en Crystal, David, A Dictionary of Linguistics and Phonetics Arhivat în , la Wayback Machine. (Dicționar de lingvistică și fonetică), ediția a VI-a, Blackwell Publishing, 2008, ISBN 978-1-4051-5296-9 (accesat la 25 ianuarie 2019)
- en Eifring, Halvor și Theil, Rolf, Linguistics for Students of Asian and African Languages (Lingvistică pentru studenții în limbi asiatice și africane), Universitatea din Oslo, 2005 (accesat la 25 ianuarie 2019)
- hu Kálmán, László și Trón, Viktor, Bevezetés a nyelvtudományba Arhivat în , la Wayback Machine. (Introducere în lingvistică), ediția a II-a, adăugită, Budapesta, Tinta, 2007, ISBN 978-963-7094-65-1 (accesat la 25 ianuarie 2019)