Orele canonice

Orele canonice (lat.: hora) sunt cele șapte servicii religioase efectuate în Biserica Romano-Catolică și în cea Ortodoxă pe durata unei zile, în cadrul Liturghiei Orelor.

Agpeya, ceaslovul Bisericii Copte

Breviarum Romanum, Paris, 1647

Origini

Practica recitării rugăciunilor zilnice a derivat din tradiția iudaică de a spune laude Domnului la ore anumite pe parcursul zilei și nopții: de exemplu, in Faptele Apostolilor, Ioan merge la Templu la rugăciunea de amiază (Fapte 3:1). În Psalmul 119 David spune: „De șapte ori pe zi Te laud, pentru judecățile Tale drepte."

Această practică vine din timpurile apostolice, fiind modificată în funcție de loc și de tradiție. Odată cu răspîndirea monahismului, recitarea orelor și formatul liturghiei au fost tipizate. În anul 484 sfântul Sava cel Sfințit a început notarea practicilor liturgice din Ierusalim. În 525, sfântul Benedict de Nursia a scris primul liturghier al orelor din Europa Occidentală. Odată cu reformele de la Cluny din secolul al XI-lea, s-a impus o formă nouă a liturghiei benedictine. Sfântul Scaun a elaborat doar în secolul al XI-lea un Breviar Roman oficial, pentru a uniformiza varietățile de practici pentru Biserica Apuseană.

Practicarea curentă

Legea canonică prescrie preoților recitarea integrală a liturghiei orelor în fiecare zi, iar diaconilor numai dimineața și seara. Practicile comunităților religioase diferă în funcție de regulile și constituțiile monahale. Conciliul Vatican II a propus și laicilor să recite Liturghia Orelor.

Practica romano-catolică curentă se axează pe trei ore majore și de la două la patru ore minore:

• oficiul lecturilor (matinalul), oră majoră;
• laudele de dimineață (laudele), oră majoră;
• ore diurne, care pot fi una sau toate cele următoare:
  • ora a treia (terța);
  • ora a șasea (sexta);
  • ora a noua (nona);
• vespera (rugăciunea de seară), oră majoră;
• completoriul (rugăciunea de noapte).

Orele majore

Orele majore sunt oficiul lecturilor, laudele și vesperele.

Oficiul lecturilor constă din:

• imn;
• psalmodie (unul sau doi psalmi);
• lectură lungă din Sfânta Scriptură;
• lectură lungă din viețile sfinților sau dintr-un tratat teologic despre sensurile Scripturilor sau un pasaj din documentele Conciliului Vatican II;
• în nopțile precedente duminicii sau sărbătorilor, oficiul poate fi lărgit cu vigilii, prin adăugarea a trei cântări din Vechiul Testament și a unui fragment din Evanghelie;
• imnul Te Deum (la solemnități, sărbători și duminici, în afara Postului Mare);
• rugăciunea de încheiere;
• versetul de încheiere.

Caracterul rugăciunii de dimineață este cel de laudă, iar al rugăciunii de seară este de mulțumire. Ambele au același format:

• un imn, compus de Biserică;
• doi psalmi, sau unul mai lung împărțit în trei părți, o cântare din Vechiul Testment dimineața și din Noul Testament seara;
• un fragment scurt din Sfânta Scriptură;
• responsoriul, de obicei un verset din scripturi sau poezie litugică;
• Cântarea lui Zaharia, Benedictus pentru rugăciunea de dimineață și Cântarea Mariei, Magnificat, pentru cea de seară;
• rugăciuni de cerere (intercesiuni);
• Rugăciunea domnească (Tatăl nostru);
• rugăciunea de încheiere;
• salutul;
• binecuvântarea;
• trimiterea.

Orele minore

Orele minore (sau medii) repetă obișnuința creștinilor de se ruga chiar atunci când sunt ocupați cu munca, pentru a imita Biserica din vremea apostolilor. Uzanța liturgică a reținut Orele a treia (ora 9.00), a șasea (ora 12.00) și a noua (ora 15.00) fiindcă acestea comemorează evenimente din Evanghelie.

• introducere;
• un imn;
• psalmodia (de obicei, Psalmul 119);
• lectură scurtă, urmată de un verset responsorial;
• rugăciune de încheiere;
• verset de încheiere (aclamație).

Rugăciunea de noapte (completoriul) este ultima rugăciune a zilei, care trebuie făcută înaintea odihnei de noapte, dacă este cazul, chiar după miezul nopții.

Structura completoriului:

• introducere;
• examinarea de conștiință (urmată de actul penitențial);
• imn;
• psalmodie;
• lectură scurtă;
• responsoriul In manus tuas, Domine („În mîinile Tale, Doamne”);
• Cântarea bătrânului Simeon, Nunc dimittis, din Evanghelia după Sf. Luca, cu antifon ;
• rugăciune de încheiere;
• binecuvântare;
• antifonele Sfintei Fecioare Maria.

În fiecare oficiu, psalmii și cântările sunt încadrate de antifone și doxologii tradiționale.

În ritul bizantin

• vecernia;
• dupăcinarul - pavecernița;
• miezonoptica;
• utrenia + laudele + ceasul dintâi;
• ceasul III;
• ceasul VI;
• ceasul IX.