Tatăl nostru

rugăciune de bază în creștinătate

Tatăl nostru sau Rugăciunea Domnească este una dintre rugăciunile de bază ale creștinătății, comună tuturor confesiunilor creștine datorită faptului că se regăsește în textul evangheliilor sinoptice.

"Tatăl nostru" scris cu alfabetul chirilic român
Mâini rugătoare, de Albrecht Dürer
Parte a seriei despre
Dumnezeu

Concepții generale
Agnosticism · Apateism · Ateism · Deism
Henoteism · Monolatrism · Monoteism · Politeism
Panenteism · Panteism · Teism · Transteism


Concepții specifice
Creator · Arhitect · Demiurg · Diavol
Susținător · Domn · Tatăl · Monadă
Unitate · Ființă supremă · Totul
Personal · Unitar · Dualism · Trinitate
în religiile abrahamice
(Credința Bahá'í, Creștinism, Islam, Iudaism)
în Ayyavazhi · în Budism · în Hinduism
în Jainism · în Sikhism · în Zoroastrianism


Atribute
Eternitate  · Existența · Gen
Nume (Dumnezeu· Omnibenevolență
Omnipotență · Omniprezență · Omnisciență


Experiența și practicile
Soartă · Rugăciune · Credință · Revelație
Fideism · Gnosis · Metafizică
Mistică · Ermetism · Ezoterism · Evlavie


Subiecte conexe

Iisus Hristos · Filosofie · Religie · Ontologie
Dumnezeu complex · Neuroteologie
Dilema din Eutyphron · Problema răului
Dumnezeu în artă
Texte religioase


Conform cap. 11 al Evangheliei după Sf. Luca, rugăciunea a fost rostită de Iisus Hristos (sau Isus din Nazaret) ca răspuns la cererea unuia dintre discipolii (apostolii) Săi de a îi învăța cum să se roage.

Versiunea după Sf. Matei

modificare

Versiunea mateiană a devenit liturgică din cele mai vechi timpuri. Deși Iisus i-a învățat, cel mai probabil, rugăciunea în limba aramaică, cele mai vechi texte există în limba greacă. Datorită faptului că limba latină a fost limba dominantă a creștinismului în mare parte a continentului european, Pater noster, rugăciunea în latină, este o traducere importantă a versiunii grecești.

Varianta greacă Varianta latină
În greaca Koinē (de la care toate celelalte sunt traduse direct sau indirect):
cu alfabet grecesc transliterat
Πάτερ ἡμῶν ὁ ἐν τοῖς οὐρανοῖς Pater imōn, ho en tis uranis
ἁγιασθήτω τὸ ὄνομά σου· agiasthitō to onoma su;
ἐλθέτω ἡ βασιλεία σου· elthetō i basilia su;
γενηθήτω τὸ θέλημά σου, genethitō to thelima su,
ὡς ἐν οὐρανῷ καὶ ἐπὶ τῆς γῆς· ōs en urano, kai epi tis gis;
τὸν ἄρτον ἡμῶν τὸν ἐπιούσιον δὸς ἡμῖν σήμερον· ton arton imōn ton epiusion dos imin simeron;
καὶ ἄφες ἡμῖν τὰ ὀφελήματα ἡμῶν, kai afes imin ta ofelimata imōn,
ὡς καὶ ἡμεῖς ἀφίεμεν τοῖς ὀφειλέταις ἡμῶν· ōs kai imis afiemen tis ofiletes imōn;
καὶ μὴ εἰσενέγκῃς ἡμᾶς εἰς πειρασμόν, kai mi isenikis imas is pirasmon,
ἀλλὰ ῥῦσαι ἡμᾶς ἀπὸ τοῦ πονηροῦ. alla rhuse imas apo tu poniru.
[Ὅτι σοῦ ἐστιν ἡ βασιλεία καὶ ἡ δύναμις καὶ ἡ δόξα εἰς τοὺς αἰῶνας·] [Oti su estin i basilia, kai i dúnamis, kai i doxa is tus eōnas;]
ἀμήν. amin.

Pater noster, qui es in caelis
Sanctificetur nomen tuum;
Adveniat regnum tuum.
Fiat voluntas tua sicut in caelo et in terra
Panem nostrum quotidianum da nobis hodie.
Et dimitte nobis debita nostra,
Sicut et nos dimittimus debitoribus nostris.
Et ne nos inducas in temptationem;
Sed libera nos a malo.
Amen.

Versiunea latinească a rugăciunii apare ocazional în unele imnuri.

Altă variantă folosește supersubstantialem (tradus în limba română prin spre ființă), în loc de quotidianum (tradus în limba română prin de toate zilele); quotidianum este scris, câteodată, quotidianum.

În Vulgata lui Ieronim apare:

«Pater noster qui in caelis es sanctificetur nomen tuum
veniat regnum tuum fiat voluntas tua sicut in caelo et in terra
panem nostrum supersubstantialem da nobis hodie
et dimitte nobis debita nostra sicut et nos dimisimus debitoribus nostris
et ne inducas nos in temptationem sed libera nos a malo.»

Datorită faptului că în latină, ordinea cuvintelor este relativ liberă, înțelesul este, în final, același.

Evanghelia după Sf. Matei 6:9-13

modificare

(este cea mai folosită variantă din limba română)

"Tatăl nostru Care ești în ceruri,
sfințească-se numele Tău,
vie împărăția Ta,
facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe Pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele,
dă-ne-o nouă astăzi
și ne iartă nouă greșalele noastre
precum și noi iertăm greșiților noștri
și nu ne duce pe noi în ispită
ci ne izbăvește de cel rău.
Că a Ta este împărăția și puterea și mărirea,
acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin."

Există însă și alte variante care cuprind modificări, precum:

  • vie, folosit în limba română literară vină;
  • facă-se este folosit și ca fie;
  • greșelile este înlocuit în versiunea de la Sf. Luca cu păcatele;
  • pe este folosit alături de forma arhaică pre;
  • izbăvește este concurat de mântuiește. În limba veche, mai apărea și scapă;
  • cel rău este concurat de echivalarea cel viclean, ambele existente încă din sec. al XVI-lea;
  • cea spre ființă mai este înlocuit cu cea de toate zilele;
  • mărire, folosit în limba română cunoaște și forma slavonă slavă.

Doxologia finală nu apare în toate manuscrisele, dar este folosită în toate riturile, cu excepția celui bizantin, uneori cu caracter opțional. În riturile orientale, aceasta e rostită, de regulă, de preot. În ritul bizantin, această doxologie sau ecfonis are o formă trinitară: "Că a Ta este împărăția, și puterea, și mărirea (slava), a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit (Duh), acum și totdeauna (pururea) și în vecii vecilor. Amin"

Evanghelia după Sf. Luca 11:2-4

modificare
Originalul evanghelic În versiunea diortosită după Septuaginta,

redactată și adnotată de către Bartolomeu Valeriu Anania, mitropolitul Clujului,

textul apare astfel:

Tată,
sfințească-se numele tău;
vină împărăția ta,
facă-se voia ta, precum în cer, așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele
dă-ne-o nouă în fiecare zi;
și ne iartă nouă păcatele noastre,
fiindcă și noi iertăm tuturor celor ce ne greșesc nouă;
și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuiește de cel rău.

„Când vă rugați, ziceți:

Tatăl nostru Carele ești în ceruri,
sfințească-se numele Tău.
Vină împărăția Ta.
Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele
dă-ne-o nouă'n fiecare zi.
Și ne iartă nouă păcatele noastre,
căci și noi iertăm oricui ne-o datorează nouă.
Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de Cel-Rău". [1]

Utilitate în lingvistica comparată

modificare

Traduceri ale rugăciunii au fost multă vreme utilizate pentru comparații rapide între limbi, datorat și faptului că primii filologi erau creștini, și o mare parte din aceștia erau preoți. Datorită activităților misionare, de-a lungul istoriei, una din primele cărți traduse în noile limbi descoperite era Biblia, și prin urmare, cele mai accesibile texte în orice limbă erau traduceri parțiale sau totale ale Bibliei. De exemplu, singurul text existent în limba gotică este Codex Argenteus, reproducerea incompletă a Bibliei lui Ulfilas.

În ultima perioadă însă, această practică a început să fie combătută, atât din considerente ce țin de neutralitate religioasă, cât și din considerente de ordin practic: rugăciunea „Tatăl Nostru” folosește o formă de exprimare ce diferă de modul de vorbire curent într-o anumită limbă. În lingvistica din Uniunea Sovietică, din motive ideologice, se foloseau "Operele Complete" ale lui V.I. Lenin, având în vedere că fuseseră traduse în toate limbile uniunii, dar și în principalele limbi ale secolului al XX-lea.

Tatăl nostru în limba română

modificare

Prima versiune românească a rugăciunii Tatăl nostru, în alfabetul latin, a fost tipărită la Cracovia (la acea vreme parte din Uniunea statală polono-lituaniană), într-o lucrare a cărturarului polonez Stanislau Sarnicki.[2] „Rugăciunea domnească” fusese scrisă, la cererea acestuia, de logofătul moldovean Luca Stroici.[2]

  1. ^ BIBLIA sau Sfânta Scriptură - Ediție jubiliară a Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001
  2. ^ a b Literatura peregrinilor[nefuncțională], 12 februarie 2007, Carmen Dragan, Jurnalul Național, accesat la 23 iunie 2012

Legături externe

modificare