Lupta de la Șeragul și Kuitun
| Lupta de la Șeragul și Kuitun | |||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Parte a Intervenției aliaților în Războiul Civil Rus | |||||||||
| Informații generale | |||||||||
| |||||||||
| Beligeranți | |||||||||
| Conducători | |||||||||
| Efective | |||||||||
|
| ||||||||
Modifică date / text  | |||||||||
.svg){kind=small}
Lupta de la Șeragul și Kuitun a reprezentat o acțiune militară de luptă defensivă de nivel tactic care a opus, în zilele de 3 și 4 februarie 1920, în timpul Intervenției aliaților în Războiul Civil Rus, pe de o parte, trupe ale Legiunii Române din Siberia, alături de efective ale Legiunii Cehoslovace, și, de cealaltă parte, unități atacatoare ale Armatei Roșii. Arealul geografic în care lupta s-a desfășurat a fost reprezentat de zona proprie și limitrofă a gărilor Șeragul și Kuitun aflate pe traseul căii ferate transsiberiene, iar rezultatul a fost reprezentat de un insucces al acțiunii trupelor ruse atacatoare și de un succes pentru militarii români aflați într-un context defensiv dificil, determinat de retragerea precipitată și neanunțată a unor unități cehoslovace și, în consecință, de atacarea unităților românești prin surprindere.
Ca efect al câștigării luptei defensive, retragerea ariergărzii reprezentate de trupele române spre Zima și, respectiv, spre Vladivostok a putut fi continuată metodic și organizat și a fost unul dintre factorii care au dus, ulterior, la valorificarea posibilității de încheiere a unui armistițiu pe plan local între trupele Armatei a 5-a Ruse și Legiunea Cehoslovacă, cu includerea în acesta a trupelor române ale Legiunii.
Context geografic, militar și politic modificare
La începutul lunii ianuarie a anului 1920 situația pe teren pentru Legiunile Cehoslovacă și cea a Voluntarilor Români era, în regiunea Irkutsk, critică. Dinspre vest înainta avangarda Armatei Roșii[1] (Armata a 5-a),[2] iar spre est faptul că în Irkutsk controlul politic aparținea unei facțiuni socialiste (de stânga)(d) amenința retragerea spre Vladivostok. În aceste condiții, trupele cehoslovace, pentru a-și asigura trecerea și securizarea zonei critice a tunelurilor din jurul lacului Baikal, l-au cedat autorităților din Irkutsk[1], la 15 ianuarie[3], pe amiralul Kolceak, pe care îl aveau în custodie.[1]
La 19 ianuarie 1920 Legiunea Română s-a putut îmbarca în trenuri, pornind să se retragă lent, spre est.[4] La 21 ianuarie însă, în Irkutsk, controlul a fost preluat de un Comitet Revoluționar Bolșevic,[2] iar la Nijneudinsk, Legiunea iugoslavă a fost distrusă de Armata Roșie și trupele cehoslovace nu au intervenit, retrăgându-se pe calea ferată.[4] Aflate în ofensivă, trupele Armatei a 5-a Ruse au solicitat cooperarea camarazilor lor din Irkutsk,[5] însă, dinspre est, orașul ajunsese între timp amenințat de presiunea trupelor generalului Vladimir Kappel)(d)
- Acesta, fidel amiralului Kolceak, inițiase un atac antibolșevic dus cu restul trupelor albe care mai rămăseseră[6], iar după moartea sa în cursul acțiunii, aceasta a fost continuată și s-a dezvoltat favorabil spre vest, inclusiv cu ajutorul trupelor cehoslovace, amenințând prin aceasta stăpânirea bolșevică asupra orașului.[5]
Preludiul și ordinea de bătaie modificare
.jpg)
La 3 februarie, în gara Șeragul se aflau concentrate Batalionul II „Mărășești” împreună cu trenul său blindat cu același nume, Escadronul de Lăncieri, un detașament de distrugere care aparținea Companiei de Pioneri și trenul blindat cehoslovac „Kurganetz”. Mai spre est. în gara Kuitun, se afla restul trupelor.[1] În sector, trupele cehoslovace aparțineau Diviziei a 3-a,[7] comandate de generalul Lev Prchala.[5]
La 3 februarie, avangarda bolșevică - în compunerea căreia intrau 2 regimente (total 6 batalioane cu un efectiv de 3.000 de militari) de infanterie, 3 escadroane de cavalerie,[1] artilerie[7] și 1 batalion de căi ferate cu 2 trenuri blindate, din Diviziile 27 și 30 ale Armatei a 5-a[8] – a ajuns la câțiva kilometri spre vest de trupele române și cehoslovace, în gara Azei. În sudul căii ferate, aliații româno-cehoslovaci au amplasat avanposturi de pază pentru a preveni un atac din această parte, iar în nord 1 batalion din Regimentul 12 Infanterie Cehoslovac, pentru a apăra drumul de legătură cu Moscova.[1]
Spre vest a fost trimisă o patrulă de lăncieri români în recunoaștere, dar aceștia, în condițiile înaintării avansate a dispozitivului rus, au fost lichidați sau capturați[7], după ce s-au împotmolit în troiene. Refuzând să comunice informații militare inamicului, cei capturați au fost uciși.[8]
Lupta modificare
3 ianuarie modificare
În noaptea de 3 spre 4 februarie 1920, dinspre nord-vest, o brigadă a Armatei Roșii[7] a atacat flancul drept al dispozitivului româno-cehoslovac[1], la Traktovaia.[7] Luat prin surprindere, batalionul ceh s-au retras, lăsând flancul descoperit, fără a-și anunța aliații.[1]
Înaintând spre gara Șeragul, rușii au putut, astfel, ataca prin surprindere pe români, care dormeau în vagoane. Deși surprinși, pe un ger de - 40 de grade, românii au ieșit din vagoane și au constituit un front de apărare întărit de troienele de zăpadă înghețată – care au servit pe post de tranșee,[7] contraatacând decisiv dinspre sud de calea ferată cu companiile din avanposturi și cu restul detașamentului de lăncieri. Din trenul blindat „Mărășești” s-a executat foc de bombardament spre pozițiile inamice[9] de la Troitskaia – aflate la jumătatea drumului dintre Șeragul și Traktovaia, pentru a fi împiedicată sosirea rezervelor ruse.[7]
Respinși, rușii s-au retras spre Traktovaia, urmăriți de români, care i-au scos din sat spre șoseaua Moscovei. 8 morți și 8 grav răniți au reprezentat prețul atacului rus, pentru români.[7]
4 ianuarie modificare
În dimineața zilei de 4 ianuarie, după aruncarea în aer a gării Șeragul, eșaloanele român și cehoslovac și-au reluat înaintarea spre est,[7] retrăgându-se spre Zima.[9]
În aceeași zi, o nouă încercare a trupelor bolșevice de a încercui Legiunea Română la Kuitun s-a soldat cu un nou insucces.[7] Aici, intrând în acțiune, tunurile și mitralierele din dotarea trenurilor blindate „Horia”, „Mărășești” și „Kurganetz”[8] au avut un rol decisiv.[9]
„Neluând în seamă situația foarte complicată care s-a creat prin faptul că o unitate aliată fără prevenire a părăsit poziția de pe flancul drept al ordinii de luptă ... în acțiuni de noapte, unitățile de mai sus și-au îndeplinit tema de luptă dată lor, ireproșabil și cauzând bolșevicilor pierderi foarte serioase, în deplină ordine s-au întors în eșaloane, la gara Kuitun, unde din nou au avut parte de luptă.”
Consecințe modificare
Ca efect al câștigării defensivei, retragerea s-a putut continua metodic, românii aflați în ariergardă aruncând gările în aer, distrugând rezervoarele de apă din gări, minând pădurea de la marginea șinelor, doborând stâlpii de telegraf și tăind firele acestora. Astfel, în situația favorabilă creată în acel moment, ofertele de armistițiu venite din partea rușilor au fost declinate de români, pe motiv că aceștia se află ca parte integrantă a unui efort de război superior.[7]
- „Legiunea Română de Voluntari Transilvăneni-Bucovineni este parte integrantă a Armatei Regale Române, cu care, după cum știm, sunteți în stare de război. În această situație, noi, aici în Siberia, nu vrem să jignim trupele românești, cari luptă pe linia Nistrului! Adresați-vă pentru armistițiu cehoslovacilor !”—Colonel Eduard Kadlec – Comunicat remis trupelor bolșevice pe data de 4 februarie 1920[10]
Câștigarea luptei defensive de către trupele române de ariergardă a fost, însă, unul dintre factori care au dus, ulterior, la valorificarea posibilității de încheiere a unui armistițiu pe plan local.[11] Acesta a fost consemnat, la 7 februarie 1920[7], de către plenipotențiarii Armatei a 5-a ruse și cei ai Legiunii Cehoslovace,[5] cu includerea în acesta a trupelor române.[7]
Controverse și neclarități modificare
Unitățile avangardei Armatei Roșii sunt menționate de către Constantin Kirițescu ca fiind semnificativ mai reduse, anume „3 batalioane,[4] câteva grupuri de călăreți și două tunuri”,[7]
Referințe modificare
- ^ a b c d e f g h Legiunea Română de Vânători transilvăneni..., Sigarteu, 2015, p. 70
- ^ a b en The Czecho-Slovak Struggle for Independence..., Mueggenberg, 1980, p. 262
- ^ en The Czecho-Slovak Struggle for Independence..., Mueggenberg, 1980, p. 261
- ^ a b c Istoria războiului pentru..., Kirițescu, 1989, v. 2 p. 262
- ^ a b c d en The Czecho-Slovak Struggle for Independence..., Mueggenberg, 1980, p. 263
- ^ ru Хандорин, В. Г. [Khandorin, V. D.]; Адмирал Колчак: правда и мифы [Amiralul Kolceak: Adevaruri si mituri]– Глава [Capitolul]: „Адмирал уходит в последнее плавание Arhivat în , la Wayback Machine. [Ultimul voiaj al Amiralului]”; Научно-популярное издание, Томский государственный университет; Томск; 2007; accesat la 15 septembrie 2016
- ^ a b c d e f g h i j k l m n Istoria războiului pentru..., Kirițescu, 1989, v. 2 p. 263
- ^ a b c d Negrea, Cristian; Luptătorii români din Siberia; accesat la 15 octombrie 2016
- ^ a b c Legiunea Română de Vânători transilvăneni..., Sigarteu, 2015, p. 71
- ^ Ivan, Sabin; Elie Bufnea. Cu voluntarii români în Siberia (1917-1920); Memoria. Revista gândirii arestate, Nr. 30; accesat la 15 septembrie 2016
- ^ en Cazacu, Ioana; The Second Corps of Romanian Volunteers in Russia Arhivat în , la Wayback Machine.; Revista Română pentru Studii Baltice și Nordice, Vol. 2, Issue 1, 2010; p. 117 (7 PDF)
Bibliografie modificare
- Lectură suplimentară
- Kirițescu,Constantin; Istoria războiului pentru întregirea României - Ediția a III-a, vol. II; Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989. ISBN 973-29-0048-2
- en Mueggenberg, Brent; The Czecho-Slovak Struggle for Independence, 1914-1920; McFarland&Company, Inc, Publishers; Jefferson, North Carolina, USA; 1980; ISBN 978-1-4766-1752-6
- Sigarteu, Ionel; Legiunea Română de Vânători transilvăneni și bucovineni în războiul civil din Rusia (1918-1920) Arhivat în , la Wayback Machine.; Astra Salvensis, An III (2015) Nr. 6; pp. 61-72
_-_detaliu_pictural_al_cupolei.JPG){kind=small}