Mâna de lucru salariată
Munca pentru salariu, munca salariată , sau forța de muncă salariată este acea relație socio-economică dintre un muncitor pe contul altcuiva (denumit pe scurt, angajat) și un angajator (denumit și antreprenor), relație prin intermediul căreia primul vinde celui de-al doilea, forță de muncă printr-un contract de muncă, formal sau informal. Aceste tranzacții au loc de obicei în cadrul pieței forței de muncă, acolo unde remunerațiile sau salariile, sunt determinate de către bursa pieței.[1][2] În schimbul salariului, ceea ce se produce prin acea munca devine (în general), proprietate a angajatorului, cu excepția unor cazuri speciale, cum ar fi in cazul dreptului de proprietate asupra brevetelor în lumea proprietății intelectuale din Statele Unite, unde recunoașterea unui brevet se atribuie de obicei acelei persoane care este de fapt inventatorul original. Un lucrător salariat este o persoană a cărei principală sursa de venit o constituie vânzarea de forță (fizică sau mentală) de muncă
În prezent, este principala formă de ocupare a forței de muncă în economiile mixte moderne, asa cum ar sunt cele ale țărilor din cadrul OCDE. În ciuda faptului că majoritatea actelor de muncă se produc în conformitate cu această structură, acorduri de muncă intre manageri, angajați profesioniști și angajați profesioniști prin contract, pot avea denumiri speciale sau de clasă, așa că de obicei se atribuie termenul de "salariat" doar persoanelor ce-și vând forță de muncă semi-calificată sau forță de muncă manuală.
Referințe
modificareBibliografie
modificare- The Law of the Labour Market: Industrialization, Employment, and Legal Evolution, ISBN 978-0-198-15281-1 Mai multe valori specificate pentru
|ISBN=
și|isbn=
(ajutor) - Britain's Gulag: The Brutal End of Empire in Kenya
- The Kaiser's Holocaust: Germany's Forgotten Genocide, ISBN 978-0-571-23142-3 Mai multe valori specificate pentru
|ISBN=
și|isbn=
(ajutor) - Wage Labour and Capital
Legături externe
modificare- . ISBN 0-9550664-7-6 http://www.theclassofthenew.net. Lipsește sau este vid:
|title=
(ajutor) - LaborFair Resources Arhivat în , la Wayback Machine. - Link to Fair Labor Practices