Deschide meniul principal
Parte a seriei despre
Capitalism
Concepte

AfacereCapitalCerere și ofertăComerț liberCompanieConcurențăCorporațieLiberalizareMarginalismMâna invizibilăPiață liberăPiață financiarăPrivatizareProfit

Sisteme economice

Piață regulatăModelul anglo-saxonModelul nordicModelul asiatic

Teorii economice

Economia clasicăKeynesianismulȘcoala americanăȘcoala austriacăEconomia neoclasicăEconomie de piață

Origini ale capitalismului

IluminismulRevoluția comercialăFeudalismulRevoluția industrialăMercantilismul

Economiști

Adam SmithJohn Stuart MillDavid RicardoThomas MalthusJean-Baptiste SayMilton FriedmanFriedrich HayekJohn Maynard KeynesAlfred MarshallLudwig von MisesMurray RothbardJoseph SchumpeterThorstein VeblenMax WeberRonald Coase

Vezi și

CorporatismConsumerismGlobalizareAnarho-capitalismLiberalism (economic) • LibertarianismNeo-capitalismProtecționism

Portaluri

Portal capitalismPortal economiePortal filozofiePortal politică

editează

Mâna invizibilă este un concept economic și de filozofie socială introdus de Adam Smith.

Metafora ilustrează cum, prin urmarea propriului interes, indivizii stimulează indirect economia. Smith consideră că, în cazul societăților capitaliste, urmărirea propriului bine contribuie la binele societății. În cadrul mecanismului pieței, guvernat de acest principiu, acțiunile cele mai eficiente și benefice vor fi și cele mai profitabile.

Adam Smith introduce termenul in Cartea IV din Avuția națiunilor, în cadrul discuției despre comerțul indigen și comerțul străin. Fiecare individ își va investi capitalul cât mai aproape de casă, “pe cât posibil, în sprijinul activității economice interne” (A. Smith, "Avuția națiunilor"). Indivizii nu vor apela la comerțul străin, decât dacă avantajele acestuia le depășesc cu mult pe cele ale comerțului indigen.

“Atunci când preferă să sprijine activitatea indigenă, iar nu pe cea străină, el urmărește numai propria lui siguranță; iar îndrumând acea activitate în așa fel încât să producă cea mai mare valoare posibilă, el este condus de o mână invizibilă ca să promoveze un scop ce nu face parte din intenția lui. Urmărindu-și interesul, el adeseori promovează interesul societății mai eficient decât atunci când încearcă să-l promoveze.”(A. Smith, "Avuția Națiunilor")

La Smith, conceptul de mână invizibilă este doar la nivel de înclinație naturală. El va deveni apoi un mecanism social la economiștii ce i-au urmat lui Smith (V. Pareto)

Conceptul parțial metafizic[1] de "mână invizibilă" introdus în secolul al XVIII-lea de Smith își găsește completarea modernă într-un concept similar introdus de economiștii secolului al XX-lea, anume "piciorul invizibil."[2] Acesta din urmă (piciorul invizibil) servește metaforic la explicarea mecanismelor care fac ca piața să fie un prost sistem de alocare a resurselor în orice economie în care externalitățile sunt posibile.[3]

NoteModificare

  1. ^ "Smith a manifestat puternice preconcepții metafizice în special în prima lui lucrare, "Teoria Sentimentelor Morale", și într-o mai mică măsură în cea de-a doua, "Avuția Națiunilor". "Teoria Sentimentelor Morale" este relatarea lui despre cum Dumnezeu lucrează în natură (cea umană inclusiv) prin legile naturale pentru a rezolva conflictul și a aduce armonia. Gândirea metafizică este mai puțin evidentă în "Avuția Națiunilor", dar câteva exemple de raționamente metafizice se găsesc și acolo, precum e cazul cu faimoasa analogie a mâinii invizibile: […] Când acest pasaj este citit în contextul celorlalte lucrări scrise de Smith, devine limpede că mâna invizibilă are o dublă semnificație: empiric, ea înseamnă competiție, dar metafizic, mâna invizibilă este mâna lui Dumnezeu." - "The Metaphysical Preconceptions Of The Economic Science", Lewis E. Hill (The author is Professor of Economics at Texas Tech University), Review of Social Economy, Vol. 37, No. 2 (October, 1979), pp. 189-197, published by Taylor & Francis, Ltd.
  2. ^ "Călcâiul lui Ahile al politicilor de asistență socială este modul în care sunt tratate externalitățile. […] Într-o economie de piață orice acțiune a unui individ sau companie care produce plăcere sau suferință oricărui alt individ sau companie și care este supra- sau sub-evaluată constituie o externalitate. Și dat fiind faptul că marea majoritate a proceselor de consum și producție sunt sociale, adică ele implică într-o anumită măsură mai mult de o persoană, de aici rezultă că și ele vor implica externalități. […] Dacă condiderăm omul în permanentă căutare de maximizare a profiturilor, așa cum este el postulat de economia politică burgheză, și dacă considerăm și că guvernul stabilește drepturi de proprietate, și piețe pentru aceste drepturi de fiecare dată când se decoperă externalități provocatoare de creșteri ale costurilor (aceasta fiind soluția preferată a tendinței dominante și conservatoare din domeniul finanțelor publice), atunci fiecare va descoperi curând că prin șmecherii poate impune creșteri externe ale costurilor asupra celorlalți, știind că orice înțelegere contractuală care se va face pe noua piață va fi în avantajul lui. Cu cât e mai mare costul social impus seamănului lui, cu atât mai mare va fi profitul obținut în procesul negocierii pe piață. Din ipoteza ortodoxă a omului economic maximizator de profit rezultă că fiecare va provoca un cost social maxim pe care îl va impune celorlalți. Ralph D'Arge și cu mine am numit acest proces "piciorul invizibil" al pieței tip laissez faire. "Piciorul invizibil" face în așa fel încât într-o economie de piață liberă fiecare persoană care își urmează propriul interes va participa în mod automat și extrem de eficient la maximizarea nefericirii publice. Ca să parafrazez un bine-cunoscut precursor al acestei teorii: fiecare individ se străduie în mod necesar să facă costurile externe anuale ale societății cât de mari poate. În mod general, într-adevăr, el nici nu intenționează să promoveze suferința publică nici nu realizează cât de mult participă la promovarea ei. El își urmărește doar propriul interes, și este condus și în acest caz, ca și în altele, de piciorul invizibil pentru a promova un scop pe care nu-l intenționa. Iar faptul că acesta nu intenționează suferința publică nu face cu nimic această suferință mai mică. Urmărind propriul interes, el promovează adesea suferința socială mai eficient decât dacă ar intenționa s-o promoveze." - "A Radical Critique of Welfare Economics" in "Growth, Profits, and Property: Essays in the Revival of Political Economy", ed. Edward J. Nell (New York: Cambridge University Press, 1980), pp. 245-246.)
  3. ^ "Rareori ni se întâmplă să citim ceva care ne ia de umeri, ne zguduie și schimbă pentru totdeauna modul cum privim lumea din jurul nostru. Cândva pe la începutul carierei mele, un articol al cuiva pe care aveam să-l cunosc doar mai târziu, a schimbat pentru totdeauna modul în care percep piețele. […] Dar punctul de vedere al lui Hunt a fost că și atunci când ignorăm chestiunea redistribuției, și chiar dacă piețele instaneu regăsesc de maniera miraculoasă noul echilibru, și chiar dacă elementele monopolistice nu-s implicate, altfel spus chiar și în condițiile ideale, dacă externalitățile sunt fenomene omniprezente, nu ne putem baza pe piețe pentru a face ceea ce avocații lor pretind că vor face, anume să aloce eficient resursele. Dacă externalitățile sunt regula mai degrabă decât excepția, piețele vor aloca în mod sistematic prost prea multe resurse pentru producția unor bunuri a căror fabricație și consum implică efecte externe negative și prea puține resurse pentru producția unor bunuri a căror fabricație sau consum generează externalități pozitive." - Robin Hahnel în "Cuvântul Înainte" (pp. xiii-xiv) la ediția a treia a lucrării "History Of Economic Thought: A Critical Perspective" de E. K. Hunt și Mark Lautzenheiser (3rd edition, M. E. Sharpe Inc. 2011, printed in the United States Of America).

BibliografieModificare

  1. Adam Smith, "Avutia Natiunilor", Editura. Academiei, Bucuresti, Cartea IV