Macrocystidia cucumis

specie de ciupercă

Macrocystidia cucumis (Christian Hendrik Persoon, 1796 ex Marcel Josserand, 1934) din încrengătura Basidiomycota, în familia Marasmiaceae și de genul Macrocystidia,[1][2] numit în popor castravetele/castraveții pădurii,[3] este o specie de ciuperci necomestibile comună, larg răspândită și saprofită care descompune material organic. Buretele se poate întâlni în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând în grupuri, uneori în colonii mari și tufe, pe sol umed, bogat în humus sau azot, nu numai în păduri mixte sau de foioase pe frunze de fagi sau stejari în putrefacție, ci, de asemenea, pe maluri de pâraie, în săpături, prin grădini, parcuri sau alte zone cu iarbă și/sau urzici, chiar și pe mulci. Apare de la câmpie la munte, din (iulie) august până în noiembrie. În locuri deosebit de adăpostite și în condiții meteorologice favorabile, specia apare sporadic și primăvara precum peste iarnă.[4][5]

Macrocystidia cucumis
Macrocystidia cucumis (Pers.) Joss 803889.jpg
Castraveții pădurii
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Marasmiaceae
Gen: Macrocystidia
Specie: M. cucumis
Nume binomial
Macrocystidia cucumis
(Pers.) Joss. (1934)
Sinonime
  • Agaricus cucumis Pers. (1796)
  • Agaricus pisciodorus Ces. (1861)
  • Naucoria cucumis (Pers.) P.Kumm. (1871)
  • Agaricus piceus Kalchbr. (1874)
  • Agaricus cucumis Pers. (1796)
  • Nolanea picea (Kalchbr.) Gillet (1876)
  • Nolanea piscidora (Ces.) Gillet (1876)
  • Galera cucumis (Pers.) Quél. (1880)
  • Hylophila cucumis (Pers.) Quél. (1886)
  • Nolanea nigripes Sacc. (1887)
  • Derminus cucumis (Pers.) J. Schröt. (1889)
  • Latzinaea nigripes (Sacc.) O.Kuntze (1891)
  • Latzinaea picea (Kalchbr.) O.Kuntze (1891)
  • Latzinaea piscidora (Ces.) O.Kuntze (1891)
  • Macrocystis cucumis (Pers.) R.Heim (1931)
  • Entoloma piceum (Kalchbr.) Blanco-Dios (2017)

TaxonomieModificare

 
C. H. Persoon

Numele binomial a fost determinat drept Agaricus cucumis de renumitul micolog bur Christian Hendrik Persoon în volumul 1 al operei sale Observationes mycologicae. Seu descriptiones tam novorum, quam notabilium din 1796.[6]

Apoi, în 1934, micologul francez Marcel Josserand (1900-1992) a transferat specia sub păstrarea epitetului la genul creat de el, anume Macrocystidia, de verificat în volumul 49 al jurnalului micologic Bulletin de la Société Mycologique de France.[7] Taxonul Macrocystidia cucumis este numele curent valabil (2020).

Toate celelalte încercări de redenumire (vezi infocaseta) sunt acceptate sinonim, dar nu sunt folosite.

Numele generic se referă la mărimea deosebită a cistidelor latin (latină magnus=mare), iar epitetul este derivat din cuvântul latin (latină cucumis=castravete),[8] datorită mirosului specific, foarte pronunțat al ciupercii.

DescriereModificare

  • Pălăria: higrofană, fragilă și subțire cu un diametru de 2-5 (6)cm, este inițial în formă de clopot și aproape translucidă, apoi convexă, la sfârșitul maturizării aplatizată deseori neregulat, cu o cocoașă centrală care se pierde cu timpul. Cuticula este mătăsoasă până catifelată (datorită cistidelor numeroase și lungi), iar la umezeală lucioasă cu margini hialine și canelate, culoarea variind de la brun-închis la gri-maroniu. Coloritul roșcat-maroniu până castaniu este spre mijloc mai închis, brun-negricios și spre margine mai deschis cu nuanțe pal maronii până albicios-gălbuie. Din cauza higrofanității, cuticula arată pe vreme uscată brună ca pielea de porc până gălbuie.
  • Lamelele: sunt dese, destul de late și bulboase, cu lameluțe intercalate de lungime diferită, parțial bifurcate, fiind dințat atașate de picior iar la bătrânețe aproape libere. Coloritul este inițial albicios, devenind cu înaintarea în vârstă gălbui-rozaliu până ocru-roșiatic.
  • Piciorul: cu o înălțime de 4-7cm și o grosime de 0,5-0,8cm este mai mult sau mai puțin cilindric, bățos, cartilaginos și gol pe dinăuntru. Coaja, ușor catifelată și aceasta (din caza caulocistidelor mari), de culoare închis castanie până brun-negricioasă, este spre pălărie mai deschis brumată. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: maronie, inconsistentă și subțire în pălărie precum dură în picior, are un miros puternic de castravete care devine asemănător uleiului de balenă la bătrânețe și un gust blând, ușor neplăcut, stătut, dar fără a fi specific.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: sporii netezi, elipsoidal-fusiformi, cu pereți subțiri, hialini (translucizi) și neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod) au o mărime de 7,2-8,5 x 3,9-4,7 microni, coloritul pulberii tinde între galben de pai la deschis roșiatic. Basidiile de 20-25 x 7-8 microni sunt clavate cu fibule și au 2-4 sterigme fiecare. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) sunt foarte voluminoase în formă de lanțetă cu 40-60 (90) x 15-25 (30) microni. Cele mai mari sunt pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) cu până la 90µm lungime, constând din hife întinse, septate cu fibule. Cheilocistide (elemente sterile situate pe muchia lamelor) și Pleurocistide (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) bombat-fusiforme cu vârfuri alungite sia ascuțite măsoară 50-70 x 13-16 microni. Caulocistidele (cistide situate la suprafața piciorului), de asemeni bătătoare la ochi sunt orânduite în smocuri. Cistidele sunt astfel de uriașe, încât sunt vizibile cu un microscop cu putere redusă sau chiar cu o lentilă de mână bună.[9][10]
  • Reacții chimice: buretele se colorează cu Hidroxid de potasiu măsliniu innchis, iar cuticula trece după ceva timp în gri.[11][12]

ConfuziiModificare

Dacă nu se dă seama de mirosul ciupercii, ea ar putea fi confundată și de exemplu cu: Entoloma dichroum (necomestibil),[13] Gymnopus erythropus (comestibil),[14] Pluteus atricapillus,[15] Pluteus atromarginatus sin. Pluteus nigrofloccosus,[16] Pluteus bruneoradiatus,[17] Pluteus cervinus (comestibil),[18] Pluteus cinereofuscus,[19] Pluteus nanus (comestibil, dar fără valoare culinară),[20] Pluteus patricius,[21] Pluteus phlebophorus,[22] Pluteus podospileus,[23] Pluteus pouzarianus,[24] Pluteus romellii,[25] Pluteus thomsonii,[26] Rhodocollybia butyracea sin. Collybia butyracea (comestibilă)[27] sau chiar cu toxicul Entoloma vernum.[28]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Specia nu este toxică, dar din cauza cărnii de pălărie inconsistente precum al piciorului tare, mirosului penetrant de castravete și gustului nu prea plăcut, nu prezintă nici o valoare din punct de vedere culinar.

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 514, 540, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  4. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 100-101, ISBN 88-85013-25-2
  5. ^ a b J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 108-109, ISBN 3-405-11568-2
  6. ^ C. H. Persoon: „Observationes mycologicae. Seu descriptiones tam novorum, quam notabilium”, vol. 1, Editura Peter Phillip Wolf, Leipzig (Lipsiae) 1796, p. 45 Observationes%20mycologicae.%20Seu%20descriptiones%20tam%20novorum%2C%20quam%20notabilium&f=false
  7. ^ Marcel Josserand: „Macrocystidia cucumis”, în: „Bulletin de la Société Mycologique de France”, vol. 49, nr. 3-4, Paris 1934, p. 373
  8. ^ Erich Pertsch (ed.): „Langenscheidts großes Schulwörterbuch Lateinisch-Deutsch”, editia a 9-a, Editura Berlin-München-Viena-Zürich-New York 1995, p. 291, ISBN 3-468-07202-3
  9. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XVII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p. + tab. 810
  10. ^ Pilzforum
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 230, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 162
  13. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 240-241, ISBN 978-3-8354-1839-4
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 110-111, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 272, ISBN 3-85502-0450
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 230-231, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Georg Müller & Markus Scholler
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 248-249, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 278-279, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 316-317 - 2, ISBN 88-85013-46-5
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 250-251, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 273, ISBN 3-85502-0450
  23. ^ I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 318-319, ISBN 88-85013-46-5
  24. ^ I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 248-249, ISBN 88-85013-57-0
  25. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 282-2283, ISBN 88-85013-37-6
  26. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 272, ISBN 3-85502-0450
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 266-267 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  28. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 236-237, ISBN 978-3-440-14530-2

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • <ref>German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3: „Ständerpilze. Blätterpilze I“, Editura Ulmer, Stuttgart 2001, p. 461, ISBN 3-8001-3536-1
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare