Wikipedia

Pluteus cervinus

specie de ciupercă

Pluteus cervinus, (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Paul Kummer, 1871), sin. Pluteus atricapillus, (August Batsch, 1783 ex Victor Fayod, 1889), este o specie de ciuperci comestibile și saprofite din încrengătura Basidiomycota, în familia Pluteaceae și de genul Pluteus,[1] denumită în popor ciuperca cerbilor.[2] Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând solitar sau în grupuri cu puține exemplare, câteodată fasciculat, în păduri de foioase sau de conifere pe trunchiuri și ramuri în putrefacție de fag și stejar respectiv molid, câteodată și pe mici fragmente de lemn ascunse sub sol. Apare de la deal la munte, din aprilie până în noiembrie.[3][4]

Pluteus cervinus sin.

Pluteus atricapillus

Ciuperca cerbilor
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Basidiomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Pluteaceae
Gen: Pluteus
Specie: P. cervinus
Nume binomial
Pluteus cervinus
(Schaeff.) P.Kumm. (1871)
Sinonime

Selecție:

  • Agaricus cervinus Schaeff. (1774)
  • Agaricus atricapillus Batsch (1786)
  • Agaricus lividus Bull. (1788)
  • Pluteus curtisii Berk. (1887)
  • Rhodosporus cervinus (Schaeff.) J.Schröt.(1889)
  • Pluteus atricapillus (Batsch) Fayod (1889)
  • Hyporrhodius cervinus (Schaeff.) Henn. (1898)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
Paul Kummer

Această specie a fost descrisă și redenumită deseori de diferiți micologi.[5] Dar numai doi taxoni s-au menținut:

Unul este Pluteus atricapillus, descris în 1786 de micologul german August Batsch în lucrarea sa Elenchus Fungorum cu numele de gen Agaricus,[6] acesta fiind redicționat de savantul francez Victor Fayod în Pluteus (1889). Această denumire a fost și mai este folosită de mulți micologi în cărți de descriere, vândute până astăzi (de exemplu la Bruno Cetto, Rose Marie și Sabine Maria Dähncke sau Hans E. Laux).

Al doilea este datorat renumitului micolog german Jacob Christian Schäffer care a descris ciuperca inițial în volumul 4 al operei sale Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae din 1774, ca Agaricus cervinus.[7] După ce renumitul om de știință suedez Elias Magnus Fries a determinat genul Pluteus in volumul 2 al operei sale Flora scanica din 1836,[8], noul nume binomial a fost hotărât de micologul german Paul Kummer în lucrarea sa Der Führer in die Pilzkunde din 1871.[9] Acest taxon mai este valabil actual (2020).

Descriere modificare

 
Bres.: Pluteus cervinus
  • Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 7-12 cm, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior apoi convexă, la sfârșitul maturizării aplatizată, cu un gurgui mai mic sau mai mare, dar pronunțat. Cuticula este netedă, culoarea variind de la brun-închis la gri-maroniu. La bătrânețe se formez dungi radiale din firișoare mici mătăsoase.
  • Lamelele: sunt dese și late, destul de înalte,ventriculare, cu lameluțe intercalate începând la margine și neaderente la picior. Coloritul este inițial alb și apoi roz.
  • Piciorul: are o înălțime de 6-10 cm și o lățime de 0,8-1,7 cm, fiind plin, deseori slab curbat precum ușor fibros și îngroșat la bază, fără inel sau volvă, fiind de culoare albă cu filamente longitudinale brune sau chiar negricioase.
  • Carnea: este destul de moale și albă, cu un miros nu prea puternic de sfeclă sau ridichi.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: sporii netezi, ovoidali până lat elipsoidali, granulați pe dinăuntru au o mărime de 6,1-8,4 x 4,8-6,2 microni, coloritul pulberii lor fiind roz, carneu. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare măsoară 20-30 x 7-9 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) cilindric-fusiforme cu 60-80 x 15-25 microni mai mari, sunt despicate în vârf prin 2-5 cornuri.[10]

Specia crește pe lemn mort. În cazul în care lemnul este îngropat în pământ, ar putea apărea impresia, că organismele fructifere crescură din el.[11]

  • Reacții chimice: Baza piciorului se colorează cu tinctură de Guaiacum încet albastru.[12][13]
  •  
    P. cervinus, spori
  •  
    P. cervinus, lamele din apropiere
  •  
    P. cervinus, lamele și picior
  •  
    P. cervinus tăiat
  •  
    P. cervinus tânăr
  •  
    P. cervinus bătrâne
  •  
    P. cervinus, fasciculați

Confuzii modificare

Pluteus cervinus poate fi confundat cu specii aceluiași gen care sunt cu toate comestibile, dar de valoare culinară scăzută (la unele piciorul fiind necomestibil pentru că prea fibros),[14] de exemplu cu: Pluteus atricapillus,[15] Pluteus atromarginatus sin. Pluteus nigrofloccosus,[16] Pluteus bruneoradiatus,[17] Pluteus cinereofuscus,[18] Pluteus patricius,[19] Pluteus phlebophorus,[20] Pluteus podospileus,[21] Pluteus pouzarianus,[22] Pluteus romellii,[23] Pluteus salicinus (crud sau uscat cu efecte psihedelice),[24] Pluteus thomsonii,[25] dar și cu Entoloma vernum[26] sau Macrocystidia cucumis (fără valoare culinară, mai mic).[27]

Specii asemănătoare modificare

  •  
    !! Entoloma vernum !!
  •  
    Macrocystidia cucumis
  •  
    Pluteus atromarginatus
  •  
    Pluteus bruneoradiatus
  •  
    Pluteus cinereofuscus
  •  
    Pluteus phlebophorus
  •  
    Pluteus podospileus
  •  
    Pluteus pouzarianus
  •  
    Pluteus romellii
  •  
    Pluteus salicinus
  •  
    Pluteus thomsonii

Valorificare modificare

Ciuperca cerbilor este comestibilă ca și majoritatea altor soiuri ale acestui gen, dar este de valoare culinară mai scăzută. Ea însă poate fi folosită, fiind găsită destul de des, împreună cu alte ciuperci în mâncăruri. Și uscarea precum conservarea buretelui în ulei sau oțet sunt posibile.[28]

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 248-249, ISBN 3-405-11774-7
  4. ^ a b Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 120, ISBN 978-3-8427-0483-1
  5. ^ Mycobank
  6. ^ August Batsch: „Elenchus Fungorum”', vol. 2, Editura Johann Jacob Gebauer, Halle (Saale) 1786, p. 39
  7. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur icones, nativis coloribus expressae”, Editura J.J. Palmium, Erlangen 1774 vol. 4, p. 6
  8. ^ Elias Fries: „Flora scanica”, vol. 2, Editura Palmblad, Sebell & C., Uppsala, 1836, p. 338
  9. ^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen” (Ghid pentru știința micologiei, fără ciupercuțe de mucegai și prea mici mucoase și nucleici), cu 80 de ilustrații litografice, Editura E. Luppe, Zerbst 1871
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. + tab. 534
  11. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 246-247, ISBN 978-3-440-14530-2
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 269, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 214
  14. ^ Andreas Neuner: „BLV Naturführer – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Bern-Viena 1976, p. 66-67, ISBN 3-405-11345-8
  15. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 272, ISBN 3-85502-0450
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 230-231, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ [ http://offene-naturfuehrer.de/web/Pluteus_Fr._%E2%80%93_Dachpilze_%28Georg_M%C3%BCller_%26_Markus_Scholler%29 Georg Müller & Markus Scholler]
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 278-279, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 250-251, ISBN 3-405-12081-0
  20. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 273, ISBN 3-85502-0450
  21. ^ I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 318-319, ISBN 88-85013-46-5
  22. ^ I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 248-249, ISBN 88-85013-57-0
  23. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 282-2283, ISBN 88-85013-37-6
  24. ^ I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 308-309, ISBN 88-85013-46-5
  25. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 272, ISBN 3-85502-0450
  26. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 236-237, ISBN 978-3-440-14530-2
  27. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 100-101, ISBN 88-85013-25-2
  28. ^ Fritz-Martin Engel, Fred Timber: „Pilze, kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest Verlag, 1969 München, p. 101-103

Bibliografie modificare

  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, volumele 1-7 (vezi note).
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pluteus_cervinus&oldid=15382046