Pluteus
Pluteus (Elias Magnus Fries, 1836) este un gen de ciuperci comestibile și saprofite din încrengătura Basidiomycota, în ordinul Agaricales și familia Pluteaceae cu ajustat peste 300 specii global, în Europa mult mai puține.[1] Cele mai multe specii ale genului sunt comestibile sau fără valoare culinară, dar unele conțin substanțe psihedelice (psilocibină și psilocină).[2][3] Tip de specie este Pluteus cervinus (ciuperca cerbilor).
| Pluteus | |
|---|---|
_P._Kumm_10099_crop.jpg)
| |
| Pluteus cervinus (ciuperca cerbilor) | |
| Clasificare științifică | |
| Domeniu: | Eucariote |
| Regn: | Fungi |
| Diviziune: | Basidiomycota |
| Clasă: | Agaricomycetes |
| Ordin: | Agaricales |
| Familie: | Pluteaceae |
| Gen: | Pluteus Fr. [1835] (1836) |
| Specia tip | |
| Pluteus cervinus (Schaeff.) P.Kumm. (1871) | |
| Sinonime | |
| |
Modifică text  |
|
Numele generic este derivat din cuvântul latin (latină pluteus=postament pentru un bust, rezemătoare, scândură montată pe perete, scut de salcie a soldaților, targă etc.)[4] datorită aspectului general al pălăriei.
Taxonomie modificare
Numele binomial a fost determinat de către renumitul savant suedez Elias Magnus Fries în volumul 1 al operei sale Corpus Florarum Provincialium Sueciae: Floram Scanicam din 1835 (sancționat în 1836).[5]
Denumirea micologului german Joseph Schröter Rhodosporus din 1889[6] este acceptată sinonim, dar nu este folosită. Mai departe, datorită mulțimii speciilor, a avut loc clasificarea în mai multe subsecții, secții și subgenuri.[7]
Habitat modificare
Speciile genului cresc solitar sau în grupuri cu puține exemplare, câteodată fasciculat, în păduri de foioase sau de conifere precum și tropice, pe trunchiuri și ramuri în putrefacție de fag și stejar respectiv molid, dar niciodată pe sol pur, chiar dacă se pare. Atunci ciupercile se dezvoltă pe mici fragmente de lemn ascunse sub sol. Apar de la câmpie la munte, din primăvară până toamna, în regiuni tropicale peste tot anul.[8]
Descriere modificare
- Pălăria: cu dimensiuni mici (1,5 cm) până mari (20 cm), este inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior apoi convexă sau în formă de clopot, la sfârșitul maturizării aplatizată prevăzut adesea cu un tubercul sau cu un gurgui lat și bine vizibil în centru. Unele specii sunt higrofane. La specii cu carne foarte subțire, suprafața este canelată radial, datorită lamelelor vaporoase. Cuticula, de obicei uscată, mătăsoasă (dar la mai multe soiuri de asemenea granuloasă, reticulată și solzoasă primar în mijloc) cu un relief radial, dar la umezeală lucioasă și umedă, este de un colorit foarte variabil care poate fi: albicios, cenușiu, gălbui până galben, ocru-maroniu sau brun, gri-verzui și gri-albăstrui.
- Lamelele: sunt destul de subțiri care nu stau prea dens, sunt drepte sau slab ventriculare, neaderente la picior, cu lameluțe intercalate începând la margine, uneori cu muchi zimțate. Coloritul este inițial albicios până crem, devenind mai târziu preponderent roz, brun-rozaliu sau ruginiu.
- Piciorul: cilindric, situat central sau slab excentric și ușor de separat de pălărie, cu dimensiuni mici până relativ mari, este în relație cu pălăria destul de subțire, deseori slab curbat, predominant plin precum ușor elastic. Poate fi ușor îngroșat la bază, dar nu prezintă niciodată o volvă sau un inel. Suprafața este goală, fibroasă sau solzoasă. Este format datorită creșterii părților laterale în direcția radială. Baza unor specii este acoperită de fire miceliare. Coloritul variază de la alb peste gălbui și galben până la maroniu, uneori cu nuanțe de verzui sau albăstrui.
- Carnea: este destul de subțire și moale în pălărie, dar mai elastică și fibroasă în picior, coloritul, care nu se schimbă după tăiere, poate fi albicios, deschis cenușiu sau gălbui. Apariția de verzui sau albăstrui pe picior, este un semn indirect al prezenței de psilocibină în acele ciuperci. Mirosul slab amintește de ridichi sau sfeclă și gustul este la unele specii amar, dar preponderent blând.[2][3][9]
- Caracteristici microscopice: sporii netezi, ovoidali până lat elipsoidali, granulați pe dinăuntru au o mărime medie, coloritul pulberii lor fiind brun-roz până ruginiu. Basidiile cu 22-28 x 8-10 microni și 4 sterigme sunt clavate. Are basidii clavate cu 2-4 sterigme, cheilocistide (elemente sterile situate pe muchia lamelor) în formă de măciucă, nu rar cu cârlige, și pleurocistide (cistide situate în himenul de pe fețele lamelor) clavate până fusiforme mai mari și cu pereți ușor îngroșați, cu sau fără cârlige și deseori despicate în vârf. Cistide himeniale lipsesc. Există mănunchiuri de hife care se extind de la marginea îndoită a pălăriei până la suprafața tijei care acoperă himenoforul tânăr.[9][10][11]
Specii ale genului (selecție) modificare
Compoziția speciilor din gen este slab înțeleasă, numărul exact de specii din întreaga lume nu este cunoscut, fiind estimat de mult peste 300 specii, dar doar aproximativ 50 din ele au fost destul de bine studiate și sunt recunoscute în taxonomia modernă final.[12] Proveniența speciilor poate fi văzută în GBIF, drept legătură pe pagina rezumativă a comitetului de nomenclatură Mycobank.[1] Soiuri care se dezvoltă în Europa sunt marcate cu E.
|
|
|
|
|
Speciile genului în imagini (selecție) modificare
-
Pluteus admirabilis -
Pluteus americanus -
Pluteus atromarginatus -
Pluteus aurantiorugosus -
Pluteus brunneoradiatus -
-
Pluteus chrysophaeus -
Pluteus chrysophlebius -
Pluteus cinereofuscus
_K%C3%BChner_138787.jpg)
.jpg)
.jpg)
_Sacc_631737.jpg)
-
Pluteus cyanopus -
Pluteus.ephebeus -
Pluteus exilis -
Pluteus flavofuligineus -
Pluteus hibbettii -
Pluteus hispidulus -
Pluteus leoninus -
Pluteus leucoborealis -
Pluteus lutescens
.jpg)
.jpg)
-
Pluteus magnus -
Pluteus mammillatus -
Pluteus nanus -
Pluteus perroseus -
Pluteus petasatus -
Pluteus phaeocyanopus -
Pluteus phlebophorus -
Pluteus plautus -
Pluteus podospileus
_P._Kumm_487371.jpg)
.jpg)
-
Pluteus pouzarianus -
Pluteus readiarum -
Pluteus romellii -
Pluteus roseipes -
-
Pluteus saupei -
Pluteus semibulbosus -
Pluteus thomsonii -
Pluteus umbrosus
_Dennis_804813_crop.jpg)
Secții și subsecții (selecție) modificare
.jpg)
Secțiile și subsecțiile (cu tipuri de exemplu) sunt realizate conform lucrării micologului Andreas Vesper (2003), membru și asesor în „Consorțiul micologic din Turingia:[13]
- Secția Celluloderma este împărțită în 3 subsecții:
- Subsecția Eucellulodermini (cuticulă mătăsoasă, și uneori numai slab încrețită sau reticulată; hife verticale turtit clavate sau sferice, aproape cu un aspect de celule) cu de ex.: P. diettrichii, P. poliocnemis precum
- Grupul cu colorit gri până măsliniu cu de ex.: P. cinereofuscus, P. insidiosus, P. nanus, P. nanus f. griseopus, P. phebophorus
- Grupul cu colorit gălbui până galben cu de ex. P. aurantiorugosus, P. chrysophaeus, P. cyanopus, P. inquilinus, P. romelii
- Subsecția Hispidodermini (cuticulă în centru catifelată sau granulos-solzoasă, dedesubt nu rar cu aspect încrețit sau reticulat; hife cilindrice până fusiforme verticale) cu de ex.: P. leoninus, P. plautus, P. roseipes, P. umbrosus
- Subsecția Mixtini (macroscopic asemănător subsecției Eucellulodermini, cuticula constând din elemente sferice până alungit clavat-fusiforme) cu de ex.: P. podospileus, P. podospileus f. minutissimus, P. thomsonii
- Subsecția Eucellulodermini (cuticulă mătăsoasă, și uneori numai slab încrețită sau reticulată; hife verticale turtit clavate sau sferice, aproape cu un aspect de celule) cu de ex.: P. diettrichii, P. poliocnemis precum
- Secția Pluteus (specii relativ mari și cărnoase; cuticulă netedă, incarnat radial-fibroasă, în centru uneori fin flocoasă sau solzoasă, dar nu în mod clar catifelată, granulată sau mătăsoasă); pleurocistidele cu cârlige apicale și hife orizontale) cu de ex.: P. atromarginatus, grupul P. cervinus, grupul P. petasatus, P. pellitus, P. salicinus
- Secția Villosi (cuticula ca la secția Pluteus, dar pleurocistide apicale fără cârlige și cu pereți subțiri) cu de ex.: P. ephebeus, P. exiguus, P. hispidulus, P. hispidulus var. cephalocystis, P. pusillulus
Valorificare modificare
Deși cele mai multe specii sunt comestibile sau, pentru că mici respectiv de consistență prea tare fără valoare culinară, unele sunt otrăvitoare, conținând substanțe psihedelice, anume psilocibină (C12H17N2O4P) și psilocină (C11H16N2O). La următoarele soiuri toxinele au fost identificate sigur până în prezent (2020):[14]
|
|
Delimitare modificare
- Clitopilus (Entolomataceae) (Fr. ex Rabenh.) P.Kumm. (1871),[15] este un gen de ciuperci este un gen de aproximativ 30 specii (2008), dar o publicație mai recentă (2009), folosind filogenetica moleculară, a redefinit genul pentru a include mai multe foste specii Rhodocybe. Este un gen coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Prezintă o pălărie ombilicată, lamele lung decurente la picior, carnea având un miros de făină și un gust plăcut. Spori sunt dungați, și, de asemenea, fără cistide himeniale.[16][17]
- Entoloma (Entolomataceae) Fr. ex P.Kumm. (1871),[18] este un gen mare de ciuperci saprofite sau care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Prezintă lamele nu complet libere, fiind și ele uneori bombate, dar atunci decurente la picior precum dințate. Microscopic, genul este ușor de identificat sporii prin sporii unghiulari, colțuroși, o caracteristică generică. Carnea are aproape mereu un miros de făină sau castraveți proaspeți (rar penetrant și la specii mici adesea imperceptibil), gustul fiind la cele mai multe specii nu neplăcut.[19]
- Melanoleuca (incertae sedis, pe vremuri Tricholomataceae) [[Narcisse Théophile Patouillard|Pat. (1897),[20] este un gen de ciuperci saprofite și comestibile, clasificat în mod tradițional în familia Tricholomataceae Dar studii ADN au stabilit că acest gen este strâns legat de Amanita și Pluteus și că nu aparține familiei Tricholomataceae.[21] Numărul speciilor este discutat (36, 50 sau 65).[22] Se dezvoltă prin pajiști și pe dune de nisip precum în pădurile mereu verzi ale regiunilor tropicale. Forma pălăriei este de obicei boltită, cel mult slab cocoșată sau minim adâncită în centru. Lamelele albicioase, crem până ocru-gălbuie sunt dense, mai mult sau mai puțin bombate, aderente și slab dințat-decurente la picior. Piciorul prezintă la bază un bulb fără volvă. Sporii elipsoidali, cu pereți subțiri și amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod) sunt albicioși până crem.[23]
- Psilocybe, (Strophariaceae, după unii Hymenogastraceae) Fr. ex P.Kumm. (1871)[24] este un gen mare de ciuperci saprofite (cresc pe spl) destul de otrăvitoare, halucinogene care conțin doze mari de psilocibină și psilocină.[25] Pălăria speciilor de dimensiune mică până mijlocie și cu carne subțire, cu o cuticulă de culoare galben-maronie sau brună, are un aspect caracteristic în formă de clopot sau este emisferică și ascuțită conic, fiind higrofană și lipicioasă până unsuroasă. Lamelele destul de groase, sunt aderate la picior cu un dinte, fiind inițial bej, apoi brun-roșcate, brune sau aproape negre. Mirosul este asemănător soiurilor ale genului Pluteussau făinos, gustul uneori amar. Piciorul prezintă adesea o zonă inelară, dar nu un inel propriuzis. Sporii sunt elipsoidali, în formă de migdale sau hexagonali în partea din față. Sunt netezi și au, de obicei, un por mare de germen. Sporii sunt neamiloizi (nu se decolorează cu reactivi de iod). Cheilocistidele sunt mai mult sau mai puțin sub formă de sticlă cu sau fără catarame, iar pleurocistidele lipsesc. [26][27]
- Rhodocybe (Entolomataceae) Maire (1926),[28] este un gen de ciuperci mic de ciuperci saprofite ce se dezvoltă preponderent pe pământ gras (uneori și pe lemn) cu între timp aproximativ 20 (restul a fost transferat la genul Clitopilus).[17] Pălăria este adesea slab ombilicată sau deprimată, lamelele fiind atașate până decurent aderate la picior. Carnea cu un miros imperceptibil este amară. Sporii fără cistide himeniale prezintă un ornament clar.[29]
- Volvariella (Pluteaceae) Speg. (1898)[30] este un gen de ciuperci saprofite cu aproximativ 50 specii.[31] Speciile au pălării cărnoase până la 20 cm diametru, la început semisferice, apoi în formă de clopot, devenind convexe și câteodată ușor cocoșate, la sfârșitul perioadei mai mult sau mai puțin aplatizate. Cuticula este preponderent mătăsos-lânoasă și albicioasă până brun-gălbuie. Carnea este mereu albă, adesea cu un miros puternic de ridichi. Lamelele sunt aglomerate, intercalate cu marginea uneori zimțată, libere, bulboase, fiind inițial de culoare albă, la maturitate rozalii sau brun-rozalii. Piciorul plin fără bulb și inel poartă o volvă înaltă și lobată (rest al vălului universal) care poate înfășura piciorul pe aproape jumătate din înălțimea sa, fiind de un colorit albicios-murdar până ocru-maroniu. Sporii ovoidali și netezi sunt de culoarea lamelelor.[32]
- Volvopluteus (Pluteaceae) Vizzini, Contu & Justo (2011)[33] este un gen de ciuperci saprofite foarte mic de numai câteva specii, determinat de abia în 2011. A fost segregat de la Volvariella cu care împărtășește unele caracteristici morfologice, cum ar fi prezența unei volve și o imprimare de spor roz până la roz-maroniu. Analizele filogenetice ale datelor ADN au arătat însă că Volvopluteus este strâns legat de Pluteus.[34] Dar nu toate speciile propuse sunt acceptate drept apartenente acestui gen, astfel de exemplu Volvariella gloiocephala.[35]
-
-
-
Melanoleuca cognata -
-
Psilocybe semilanceata -
Rhodocybe hirneola -
-
Volvopluteus earlei
.JPG)
Note modificare
- ^ a b Mycobank
- ^ a b Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 54-59, ISBN 978-3-8354-1839-4
- ^ a b Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 113, 119-120, ISBN 978-3-8427-0483-1
- ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 907, ISBN 3-468-07202-3
- ^ Elias Fries: „Corpus Florarum Provincialium Sueciae: Floram Scanicam”, vol. 1, Editura Palmblad, Sebell & Co., Uppsala, 1835, p. 617 Volumul 1
- ^ Ferdinand Cohn (ed.), în numele „Schlesische Gesellschaft für Vaterländische Cultur (Societatea sileziană pentru cultură patriotică”, Joseph Schröter: „Kryptogamen-Flora von Schlesien, secția Pilze (ciuperci)”, vol. 3, nr. 1 (5), Editura J. U. Kern’s Verlag (Max Müller), Breslau 1889, p. 617
- ^ Index Fungorum 1
- ^ A. Justo, A.Minnis et al.: „Species recognition in Pluteus and Volvopluteus (Pluteaceae, Agaricales): morphology, geography and phylogeny”, în: „Mycological Progress” , Editura Springer, Berlin, 20 octombrie 2010, p. 1 pp., ISSN 1861-8952
- ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 196-198, ISBN 978-3-440-13447-4
- ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XI, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. + tab. 534-546
- ^ Matthias Dondl Schwammerlseiten
- ^ Index Fungorum 2
- ^ [https://web.archive.org/web/20210507194650/https://www.tham-thueringen.de/tham/html/pluteus.html Arhivat în , la Wayback Machine. Andreas Vesper: „Genus Pluteus”
- ^ EROWID
- ^ Mycobank 2
- ^ P. M. Kirk, P. F. Cannon, D. W. Minter, J. A. Stalpers: „Dictionary of the Fungi”, editia a 10-ea, Wallingford 2008, p. 152, ISBN 0-85199-826-7
- ^ a b D. Co-David, D. Langeveld, M.E. Noordeloos: „Molecular phylogeny and spore evolution of Entolomataceae”, în: „Persoonia”, vol. 23, 2009, p. 147-176 [1]
- ^ Mycobank 3
- ^ Machiel E. Noordeloos: „Bestimmungsschlüssel zu den Arten der Gattung Entoloma(Rötlinge) in Europa”, cu 12 acuarele de E. Ludwig, Editura IHW-Verlag, Eching 1994, 86 pp. cu multe ilustrații
- ^ Mycobank 4
- ^ P. B. Matheny et al.: „Major clades of Agaricales: A multilocus phylogenetic overview”, în: „Mycologia, vol. 98, nr. 6, 2006, p. 982-985
- ^ R. Winkler 2019
- ^ Marcel Bon: „Flore mycologique d'Europe, 2 - Les Tricholomes et ressemblants” în: „Documents Mycologiques Mémoire Hors Series, vol. 2, nr. 2, p. 1-163
- ^ Mycobank 5
- ^ Roger Heim Heim, Gordon Wasson: „Les agarics hallucinogenes du genre Psilocybe”, „Extrait des Comptes Rendus des séances de l'Academie des Sciences”, vol. 244, ședința de la 4 februarie 1957, p. 695-700
- ^ Y. Paye: „Genesis of the PF Redspore psilocybe”, în: EROWID 2003 [2]
- ^ P. B. Matheny et al.: „Major clades of Agaricales: a multilocus phylogenetic overview”, în: „Mycologia”, vol. 98, nr. 6, 2006, p. 982–995
- ^ Mycobank 6
- ^ Rene Maire: „Rhodocybe”, în: „Bulletin de la Société Mycologique de France”, vol. XL, nr. 3, 1926, p. 298
- ^ Mycobank 6
- ^ P. M. Kirk, P. F. Cannon, D. W. Minter, J. A. Stalpers: „Dictionary of the Fungi”, editia a 10-ea, Wallingford 2008, p. 727, ISBN 0-85199-826-7
- ^ Speg.: Volvariella, în: Anales del Museo Nacional de Buenos Aires, vol. VI, Editura Juan A. Alsina, Buenos Aires 1898, p. 118
- ^ Mycobank 7
- ^ A. Justo et al. „Phylogeny of the Pluteaceae (Agaricales, Basidiomycota): Taxonomy and character evolution”, în: „ Fungal Biology”, vol. 115, nr. 1, p. 1-20 [3]
- ^ Mycobank 9
Bibliografie modificare
- Régis Courtecuisse și Bernard Duhem: „Guide des champignons de France et d'Europe”, Editura Delachaux et Niestlé, Lausanne 1994, ISBN 2-603-00953-2
- Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
- Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
- J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
- Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
- Meinhard Moser (ed.), Walter Jülich (ed.): „Farbatlas der Basidiomyceten”, ed. 1, Lfg. 20, Editura Spektrum Akademischer Verlag, Heidelberg și Berlin 2002, ISBN: 978-3-827-41073-3
- Rolf Singer: „The Agaricales in modern taxonomy”, ed. a 4-a, Editura Koeltz Sci. Books, Königstein 1986 ISBN: 978-3-874-29254-2
- Rolf Singer: „Contributions towards a monograph of the genus Pluteus”, în: „Transactions of the British Mycological Society”, vol. 39, nr. 2, Londra 1956, p. 145-232
Legături externe modificare
Materiale media legate de Pluteus la Wikimedia Commons
