Mihai Elin
| Mihai Elin | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1]  Brașov, România |
| Decedat | (68 de ani)[1] |
| Căsătorit cu | Iolanda Malamen |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | poet traducător |
| Locul desfășurării activității | București |
| Limbi vorbite | limba română limba engleză limba italiană limba franceză limba spaniolă |
| Activitate | |
| Studii | Universitatea din București |
| Mișcare/curent literar | expresionism |
| Specie literară | poezie |
Modifică date / text  | |
Mihai Elin este pseudonimul lui Mihai Egli (n. , Brașov, România – d. ) a fost un poet și traducător român.
Biografie
modificareMihai Elin a fost fiul Floricăi, născută Vasilcoi, și al lui Ioan Egli, muncitori. Tatăl era de origine germană și provenea dintr-o familie de țărani din Maramureș. La sfrșitul celui de Al doilea Război Mondial a fost trei ani deportat în Uniunea Sovietică. Elin a urmat Liceul „Andrei Șaguna" din Brașov în perioada 1954 - 1959, după care a făcut la Universitatea din București, Facultatea de Limbi Străine, secția limba și literatura franceză între anii 1959 - 1964.[2]
A debutat în 1960 cu poeme în revista „Luceafărul". Prima sa carte de versuri intitulată Treaz între două cadrane, a apărut în 1968. A lucrat cu întreruperi în presă ca redactor la „Scânteia tineretului" în perioada 1970 - 1971 și ca redactor la „Tribuna României" în anul 1989. Mulți ani și-a asigurat existența ca traducător din limba franceză, italiană, spaniolă, engleză și ca profesor de limbi străine. În ultimul deceniu al secolului al XX-lea a ocupat funcția de director al Editurii Agni. A colaborat cu mai multe reviste literare și cu predilecție cu revista „Luceafărul" în anii 1970 - 1980. La această revistă a publicat traduceri din poeți francezi și americani contemporani și din Dylan Thomas și T.S. Eliot.[2]
Ca poet a fost mai puțin prolific, dar a fost remarcat de Gheorghe Pituț, Ioan Alexandru, George Alboiu și Mircea Ciobanu. A fost apreciat mai cu seamă patosul și seriozitatea liricii sale. A fost considerat ca un romantic întârziat dar și ca un antiromantic, dar sigur ca un inadaptat înclinat către lamentație. S-a apreciat spiritul lui modern care a pus luciditatea și trezia față în față cu visul și fantezia.[2]
Criticii au găsit în lirica lui Mihai Elin elemente expresioniste. Tema timpului ocupă în poezia sa un loc central și preocuparea lui a fost de natură ontică, existențială, morală.[2]
Opera
modificare- Treaz între două cadrane, București, 1968;
- Vremea călătoriilor, București, 1989.
Traduceri
modificare- 1971 - René Huyghe: Puterea imaginii, București;
- 1972 - Denise Aime-Azam: Patima lui Gericault, București;
- 1976 - Auguste Villiers de l'Isle-Adam, Viitoarea Evă, Editura Univers, București, prefață de Ion Hobana, 1976;[3]
- 1977 - Edmond About: Omul cu urechea ruptă, Cluj Napoca;
- 1995 - Richard Canal: Atac la I.A. Etoile, București;
- 1995 - Paola Giovetti: Straniu și inexplicabil, București;
- 1996 - Roberto Pinotti: OZN: Super-secret de stat?, București;
- 2003 - Giovanni Filoramo, Marcello Massenzio, Massimo Raveri, Paolo Scarpi: Manual de istoria religiilor, Editura Humanitas, București.[4]
- 2006 - Giovani Sartori: Homo videns. Imbecilizarea prin televiziune și post-gândirea, Editura Humanitas, București, 2006.[5]
Referințe
modificare- ^ a b Biografie Mihai Elin
- ^ a b c d www.poezie.ro
- ^ Adriana Babeți: Amazoanele: O poveste - accesat 22 ianuarie 2020
- ^ Gavriluță Nicu: Sociologia religiilor, credințe ritualuri, ideologii - accesat 22 ianuarie 2020
- ^ Șandru Daniel: Ipostaze ale teologiei în gândirea politică - accesat 22 ianuarie 2020
Bibliografie
modificare- Vasile Ulici: Literatura română contemporană: Promoția 70
- www.poezie.ro: Biografie Mihai Elin - accesat 22 ianuarie 2020
| | Acest articol biografic despre un român este un ciot. Puteți ajuta Wikipedia prin completarea lui! |