Wikipedia

Otidea alutacea

specie de ciupercă

Otidea alutacea (Christian Hendrik Persoon, 1800 ex George Edward Massee, 1895) din încrengătura Ascomycota, în familia Pyronemataceae și de genul Otidea[1][2] este o specie saprofită de ciuperci necomestibile regional destul de răspândită. O denumire populară nu este cunoscută. În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește mai ales în grupuri și smocuri și numai rar solitar, pe sol calcaros și umed, preferat în păduri mixte pe lângă molizi, dar, de asemenea prin parcuri sau chiar în locuri de incendiu vechi pe mangal. Apare de la câmpie la munte din iulie (august) până la sfârșitul lui noiembrie.[3][4]

Otidea alutacea
Genul Otidea, aici Otidea alutacea
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Ascomycota
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Pyronemataceae
Gen: Otidea
Specie: O. alutacea
Nume binomial
Otidea alutacea
(Pers.) Massee (1895)
Sinonime
  • Peziza alutacea Pers. [1799] (1800)
  • Peziza alutacea var. vesiculosa Alb. & Schwein. (1805)
  • Scodellina alutacea (Pers.) Gray (1821)
  • Peziza cochleata f. alutacea (Pers.) Fr. (1822)
  • Aleuria alutacea (Pers.) Gillet (1879)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie modificare

 
G. E. Massee

Numele binomial a fost determinat de savantul bur Christian Hendrik Persoon drept Peziza alutacea în volumul 2 al lucrării sale Observationes mycologicae. Seu descriptiones tam novorum, quam notabilium din 1799 (înregistrarea în 1800).[5]

Apoi, botanistul fitopatologul și micologul englez George Edward Massee (1845-1917) a transferat specia corect la genul Otidea sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 4 al marii sale opere British Fungus-Flora din 1895.[6] Acest taxon este numele curent valabil (2020).

Toate celelalte încercări de redenumire sunt acceptate sinonim, dar nu sunt folosite.

Epitetul este derivat din adjectivul substantivului latin (latină aluta=între altele: piele tăbăcită și colorată cu alaun, pantof, săculeț de piele),[7] datorită aspectului general.

Descriere modificare

 
Bres.: Otidea alutacea
  • Corpul fructifer: are un diametru maximal de 2-6 (8)cm, o înălțime de 4-8 (10)cm, este destul de cărnos și adesea incizat, în formă de cupă, ulcior sau ureche, mai târziu, pliat, îndoit, întreg sau rupt. Suprafață inferioară (superioară), cea fertilă (adică cea căptușită cu stratul himenal care va produce sporii) este netedă, uneori forte palidă, gri-gălbuie, dar de asemenea, brună ca scorțișoara, brun-roșcată, chiar și brun-măslinie, iar cea sterilă exterioară, de colorit mai deschis, crem-albicios sau ca piele de porc, nu rar estompându-se, fiind presărată cu negi fini și deseori cu găurele mici rotunde.
  • Piciorul: nu este realmente existent. Dar corpul fructifer se contactează spre baza albicioasă, dându-i astfel un aspect de tijă, coloritul rămânând neschimbat. Se înrădăcinează ascuțit.
  • Carnea: maronie este gomoasă, dar totuși fragilă și ceroasă, cu un miros neînsemnat precum un gust blând, dar și el anost.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori cu pereți subțiri și slab aspri pe exterior, elipsoidali, unicelulari, hialini (translucizi), fiecare cu două picături de ulei în interior, având o mărime de 15-17 x 7-8 microni. Culoarea pulberii este albă. Ascele, cilindrice precum la bază atenuat pețiolate măsoară în general 220-240 x 11-12 microni și conțin câte 8 spori fiecare. Parafizele gălbuie, neamiloze (nu se decolorează cu reactivi de iod), în formă de baston de promenadă și sus rotunjite, late de 2,5-3µm și mai înalte decât ascele, sunt aspre, jos bifurcate și septate, cu o lățime maximală de 6µm spre vârf.[8][9]
  • Reacții chimice: ascele ciupercii reacționează cu iod, devenind albastre, în special în vârf.[9]
  •  
    O. alutacea, spori
  •  
    O. alutacea, suprafața inferioară
  •  
    O. alutacea, suprafața exterioară
  •  
    O. alutacea tânără
  •  
    O. alutacea bătrână

Confuzii modificare

Otidea alutacea poate fi confundată cu mai multe specii de ciuperci neotrăvitoare, ca de exemplu: Discina ancilis sin. Discina perlata (comestibilă),[10] Gyromitra leucoxantha sin. Discina leucoxantha (comestibilă),[11] Helvella silvicola sin. Wynnella silvicola (necomestibilă),[12] Otidea abietina (inferioară),[13] Otidea auricula (inferioară),[14] Otidea bufonia (fără valoare culinară),[15] Otidea cochleata (inferioară),[16] Otidea concinna (comestibilă),[17] Otidea grandis (inferioară),[18] Otidea leporina (comestibilă),[19] Otidea onotica (comestibilă),[20] Otidea umbrina (inferioară),[21] Peziza arvernensis (fără valoare culinară),[22] Peziza badia (comestibilă),[23], Peziza muralis (inferioară)[24] sau Peziza succosa (inferioară).[25]

Specii asemănătoare modificare

  •  
    Discina ancilis sin. Discina perlata
  •  
    Gyromitra leucoxantha sin. Discina leucoxantha
  •  
    Otidea auricula
  •  
    !Otidea bufonia!
  •  
    Otidea cochleata
  •  
    Otidea concinna
  •  
    Otidea grandis
  •  
    Otidea leporina
  •  
    Otidea onotica
  •  
    Helvella silvicola
  •  
    Peziza arvernensis
  •  
    Peziza badia
  •  
    Peziza repanda
  •  
    Peziza succosa

Valorificare modificare

Această ciupercă nu este toxică și cine ar vrea, ar putea să o consume. Dar din cauza mirosului și gustului anost precum a consistenței cărnii, nu are nicio valoare culinară.

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 618-619 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  4. ^ a b Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 652-653,ISBN 978-3-8354-1839-4
  5. ^ C. H. Persoon: „Observationes mycologicae. Seu descriptiones tam novorum, quam notabilium”, vol. 2, Editura Gessneri, Usteri et Wolfii, Leipzig (Lipsiae) și Lucerna 1799, p. 78 [1]
  6. ^ George Edward Massee: „British Fungus-Flora”, vol. 4, Editura George Bell, Londra 1895, p. 79
  7. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 79, ISBN 3-468-07202-3
  8. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1933, p. + tab. 1225
  9. ^ a b Pilzbestimmer
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 674-675 - 1, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 594-595 - 1, ISBN 88-85013-25-2
  12. ^ Bundesamt für Naturschutz: „Schriftenreihe für Vegetationskunde”, nr. 28, Editura Bundesanstalt für Vegetationskunde, Naturschutz und Landschaftspflege, Bonn-Bad Godesberg 1996, p. 384
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 548-549, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 624-625, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 652-653, ISBN 978-3-8354-1839-4
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 552-553 ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 678-679, ISBN 978-3-440-14530-2
  18. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 620-621, ISBN 88-85013-37-6
  19. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 661, ISBN 3-85502-0450
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 670-671, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XXV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1933, p. 142, tab. 1229
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 616-617 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 670-671, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 666, ISBN 3-85502-0450
  25. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 226, ISBN 978-1-4454-8404-4

Bibiliografie modificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)

Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 330, ISBN 978-3-440-13447-4</ref>

  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 678-679, ISBN 978-3-440-14530-2</ref>
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 231, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze – vol. II a.: „Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”, Editura Gustav Fischer, Jena 1963

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Otidea_alutacea&oldid=16124885