Wikipedia

Peziza badia

specie de ciupercă

Peziza badia (Christian Hendrik Persoon, 1800),[1] sin. Aleuria badia (Christian Hendrik Persoon ex Claude Casimir Gillet, 1879), din încrengătura Ascomycota, în familia Pezizaceae și de genul Peziza[2] este o ciupercă comestibilă saprofită, denumită în popor urechiușă bârligată. urechiușă bârligată.[3] Se găsește în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând preponderent în grupuri mici, în mod predominant pe soluri nisipoase și argiloase, de-a lungul marginea drumurilor și a spațiilor deschise similare din păduri de conifere sau de stejar în cele mixte precum, nu rar chiar și pe câmpii. Timpul apariției este din (aprilie) mai până la sfârșitul lui noiembrie.[4][5][6]

Peziza badia sin. Aleuria badia
Urechiușă bârligată
Clasificare științifică
Domeniu: Eukaryota
Regn: Fungi
Diviziune: Ascomycota
Clasă: Pezizomycetes
Ordin: Pezizales
Familie: Pezizaceae
Gen: Peziza
Specie: P. badia
Nume binomial
Peziza badia
Pers. (1800)
Sinonime
  • Helvella cochleata Bolton (1790)
  • Scodellina badia (Pers.) Gray (1821)
  • Plicaria badia (Pers.) Fuckel (1870)
  • Aleuria badia (Pers.) Gillet (1879)
  • Pustularia badia (Pers.) Lambotte (1887)
  • Galactinia badia (Pers.) Arnould (1893)
Modifică text Consultați documentația formatului

Descriere

modificare
 
Bres.: Aleuria badia
  • Corpul fructifer: are un diametru de 3-8 cm și o înălțime de 2-5 cm și o grosime de 2-3 mm, este la început închis și sferic, apoi ia formă de bol, fiind de multe ori neregulat și voluminos îndoit cu marginea ondulată, câteodată crestată, tărâțos precum ușor găunos la bătrânețe. Coloritul variază pe interior de la castaniu până la maro închis, mereu cu un ton măsliniu, pe exterior fiind mai deschis cu tonuri roșiatice.
  • Piciorul: are la bază un picioruș foarte scurt, alb-flocos și lățos.
  • Carnea: este brun-măslinie, ceroasă, foarte fragilă, cu un miros și gust plăcut aromatic de ciuperci. Tăiată, secretă puțin lichid apos.
  • Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali, hialini (translucizi), granulați și reticulat ornamentați pe suprafață, deseori cu două picături de ulei, având o mărime de 17-20 x 9-12 microni. Pulberea lor este de un ocru deschis. [4][5][6]
  • Reacții chimice: Ascele ciupercii se decolorează cu iod albastru.[4]
  •  
    P. badia, interior
  •  
    P. badia, exterior
  •  
    P. badia tineri
  •  
    P. badia bătrână

Confuzii

modificare

Peziza badia poate fi confundată cu alte specii de aspect asemănător din încrengătura Ascomycota, cum ar fi: Caloscypha fulgens (fără valoare),[7] Discina ancilis sin. Discina perlata (comestibilă), Disciotis venosa (comestibilă),[8] Dumontinia tuberosa sin. Sclerotinia tuberosa (fără valoare),[6][9] Helvella acetabulum (comestibilitate limitată),[10] Helvella leucomelaena (comestibilitate limitată),[11] Otidea alutacea (fără valoare culinară), [12] Otidea bufonia (fără valoare culinară),[13] Otidea cochleata (comestibilă),[14] Otidea leporina (comestibilă),[15] Otidea onotica (comestibilă),[16] Peziza arveniensis (comestibilă),[17] Peziza cerea (fără valoare),[18] Peziza michelii (fără valoare),[19] Peziza varia (comestibilă),[20] Peziza vesiculosa (comestibilă)[21] sau Sarcosphaera coronaria sin. Sarcosphaera crassa (posibil foarte otrăvitoare),[22] și Sarcosphaera eximia (destul de otrăvitoare, conține giromitrină, corp cu tonuri mai albăstruie, miros de revent la maturitate).[23][24][25]

Specii asemănătoare

modificare
  •  
    Caloscypha fulgens
  •  
    Discina ancilis sin. Discina perlata
  •  
    Disciotis venosa
  •  
    Dumontinia tuberosa
  •  
    Helvella acetabulum
  •  
    Helvella leucomelaena
  •  
    Otidea alutacea
  •  
    Otidea bufonia
  •  
    Otidea leporina
  •  
    Otidea onotica
  •  
    Peziza arvernensis
  •  
    Peziza cerea
  •  
    Peziza varia
  •  
    Peziza vesiculosa
  •  
    !!Sarcosphaera coronaria!!

Valorificare

modificare

Mai întâi trebuie menționat, că urechiușa bârligată nu poate fi mâncată crud, pentru că conține hidrazină care se dizolvă în timpul fierberii sau la uscat peste mai lung timp. De asemenea, consumat în porții mari, poate crea reacții neplăcute la persoane sensibile, pentru că buretele este cam greu de digerat.[26]

Valoarea culinară este redusă în comparație cu bureți de genul Morchella, în rest, ciupercile pot fi preparate ca zbârciogii. Mai departe sunt folosite în bucătăria asiatică.[27]

Note

modificare
  1. ^ C. H. Persoon: „Observationes mycologicae”, vol. 2, Editura Peter Phillipp Wolf, Leipzig 1800, p. 78
  2. ^ Index Fungorum
  3. ^ Denumire RO
  4. ^ a b c Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 668, ISBN 3-85502-0450
  5. ^ a b Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 330-331, ISBN 978-3-440-13447-4
  6. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 670-671, ISBN 3-405-12081-0
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 552-553, ISBN 3-405-12124-8
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 674-675, ISBN 3-405-12081-0
  9. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 650-651, ISBN 978-3-440-14530-2
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 560-561, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 328-329, ISBN 978-3-440-13447-4
  12. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 618-619 - 2, ISBN 88-85013-37-6
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 548-549, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 552-553, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 548-549, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  17. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 616-617, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 556-557, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 630-631, ISBN 88-85013-46-5
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 558-559, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 668-669, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 330-331, ISBN 978-3-440-13447-4
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 626-627, ISBN 3-405-12116-7
  24. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 674-675, ISBN 978-3-440-14530-2
  25. ^ Index Fungorum
  26. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 224-225, ISBN 978-3-8427-0483-1
  27. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 112-113, ISBN 3-453-40334-7

Bibiliografie

modificare
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-3, 5, 6 (vezi sus)
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie Dähncke și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze – vol. II a.: „Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”, Editura Gustav Fischer, Jena 1963

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Peziza_badia&oldid=15962791