Wikipedia

Pholiota populnea

specie de ciupercă

Pholiota populnea (Christian Hendrik Persoon, 1828 ex Thomas W. Kuyper & Dien Tjallingii-Beukers, 1986), sin. Pholiota destruens (Louis De Brondeau, 1829 ex Claude Casimir Gillet, 1876), Hemipholiota populnea (Christian Hendrik Persoon, 1828 ex Marcel Bon, 1986), din încrengătura Basidiomycota în familia Strophariaceae și de genul Pholiota,[1][2] este o ciupercă necomestibilă, denumită în popor bureții plopului,[3] fiind în primul rând un soi saprofit, dar de asemenea un parazit de slăbiciune (parazit în organismele gazdă, care au fost deja slăbite în rezistența lor din cauza unor efecte anterioare a altor factori) care provoacă în al doilea caz un putregai alb al lemnului neînsemnat. Fructifică mai ales pe suprafețele tăiate ale buștenilor. Se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord ubicuitar de la câmpie la deal, dar lipsind în regiuni montane, crescând solitar, în grupuri sau mănunchiuri mici, aproape numai pe plopi, uneori și pe plopi tremurători. Timpul apariției este din (august) septembrie până în decembrie.[4][5][6]

Pholiota populnea sin. Pholiota destruens, Hemipholiota populnea
Bureții plopului
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Strophariaceae
Gen: Pholiota
Specie: P. populnea
Nume binomial
Pholiota populnea
(Pers.) Kuyper & Tjall.-Beuk. (1986)
Sinonime
  • Agaricus populneus Pers. (1828)
  • Agaricus destruens Brond. (1829)
  • Agaricus comosus Fr. (1838)
  • Pholiota destruens (Brond.) Gillet (1876)
  • Dryophila destruens (Brond.) Quél. (1886)
  • Nemecomyces mongolicus (Pilát) (1933)
  • Myxocybe destruens (Brond.) R.Heim (1957)
  • Hemipholiota destruens (Brond.) Romagn. (1980)
  • Hemipholiota populnea (Pers.) Bon (1986)
  • Hemipholiota comosa (Fr.) Bon (1994)
Modifică text Consultați documentația formatului

Epitetul este derivat din cuvântul latin (latină populus=ulm, plop), preluat dintr-o limbă necunoscută și nu de la identicul (latină populus=popor).[7]

Taxonomie

modificare
 
Claude Casimir Gillet

Numele binomial a fost determinat drept Agaricus populneus de renumitul micolog bur (Pers. în volumul 3 al operei sale Mycologia Europaea din 1828.[8] Numai un an mai târziu, savantul francez (Louis De Brondeau (1794-1859) a descris specia drept Agaricus destruens în volumul 2 al lucrării sale Recueil de Plantes Cryptogames de l'Agenais: nouvelles, rares ou peu connues, omises dans la flore agenaise[9] și în 1876, compatriotul său Claude Casimir Gillet a transferat soiul corect la genul Pholiota sub păstrarea epitetului de verificat în volumul 3 al lucrării sale Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France,[10] ignorând însă determinarea mai veche a lui Persoon. Totuși, taxonul a fost preluat repede și mai este folosit nu rar în cărți micologice ce se pot cumpăra și actual.

De abia în 1986, micologii olandezi Thomas W. Kuyper și Dien Tjallingii-Beukers au creat taxonul actual care se referă la Persoon[11] care a fost acceptat imediat de toate comitetele de nomenclatură.

Tot în 1986, micologul francez Marcel Bon a transferat specia la un gen, creat de Henri Romagnesi în 1980 anume Hemipholiota,[12] pe baza Pholiota subgen. Hemipholiota a lui Rolf Singer din 1962[13] (actual fără specii conținute, nefiind acceptat[14]), drept Hemipholiota populnea[15] (și o a doua oară în 1994, acum ca Hemipholiota comosa[16]).

Pe când Mycobank nu a acceptat niciodată încercarea de redenumire a lui Bon,[2] Index Fungorum a declarat-o nume curent în 2013. Deși a revizuit între timp această greșeală,[1] a cauzat o mare debandadă, taxonul incorect Hemipholiota populnea fiind găsit nu rar în publicații micologice.

Rezumativ este de constatat, că în prezent (2019), ambele mari comitete de nomenclatură, "Mycobank" și Index Fungorum, acceptă drept nume curent valabil doar termenul Pholiota populnea, toate celelalte denumiri sunt acceptate sinonim.[1][2]

Descriere

modificare
 
Bres.: Pholiota destruens
  • Pălăria: cărnoasă are un diametru de 4-10 (18) cm, este inițial în formă de clopot, curând boltită, ulterior aplatizată cu marginile răsucite înspre interior, adesea turtit cocoșată și cu resturi ale vălului parțial pe margine. Cuticula este unsuros strălucitoare, presărată de solzi (scvame) albicioși proeminenți cu aspect lânos, dispuși concentric, spre margine mai mulți care sunt ușor de șters, coloritul fiind gri-albicios, gri-bej, portocaliu-maroniu până brun-roșiatic și în mijloc maroniu.
  • Lamelele: la început acoperite de un văl albicios, sunt relativ late cu muchii zimțate, bifurcate, stau foarte dens, fiind bombat aderate la picior. Coloritul este inițial alb-cenușiu, ulterior gri-brun și la bătrânețe brun murdar până la brun de scorțișoară.
  • Piciorul: robust, tare și plin are o înălțime de 4-10 (12) cm și o grosime de 3-4, la baza adesea bulboasă chiar și 6 cm. Prezintă un inel format din resturile vălului parțial. De la inel în partea de sus este neted și albicios, iar în cea de jos maroniu și fibros-solzos, acoperit cu scvame moi. Coloritul devine cu vârsta din ce în ce mai închis.
  • Carnea: albă și la bază ocru care nu-și schimbă culoarea prin rupere, este tare, elastică, în picior și fibroasă. Mirosul este în stadiu tânăr imperceptibil, apoi aromatic, dar în vârstă neplăcut înțepător, gustul fiind după o probă în primul moment plăcut, dar după câteva mestecări semnificativ amar.[4][5][6]
  • Caracteristici microscopice: are spori ocru-gălbui, eliptic-ovoidali și ascuțiți spre vârf, netezi, hialini (translucizi), cu o picătură mare uleioasă în centru, având o mărime de 8-10 × 4-6 microni. Pulberea lor este închis ruginie. Basidiile cu 2-4 sterigme fiecare sunt clavate și măsoară 20-25 x 6-8 microni. Cheilocistidele (cistide de pe muchia lamelor) cu 40-60 x 8-12 microni au forma de măciucă capitată sau sunt cilindrice.[17]
  • Reacții chimice: Carnea se colorează cu Hidroxid de potasiu galben și cu lactofenol incet brun-purpuriu.[18][19]
  •  
    Ph. populnea, lamele și picior
  •  
    Ph. populnea, aspect lateral
  •  
    Ph. populnea tinere
  •  
    Ph. populnea bătrâne

Confuzii

modificare

Pholiota populnea poate fi confundată, dacă nu se dă seama de locul dezvoltării, cu unele surate de genul Pholiota, cum sunt Pholiota adiposa (comestibilă),[20] Pholiota aurivella, sin. Pholiota cerifera (comestibilă),[21] Pholiota flammans (necomestibilă, suspect),[22] Pholiota jahnii (necomestibilă),[23] Pholiota squarrosa (comestibilă),[24] sau Pholiota squarrosoides (necomestibilă),[25] dar, de asemenea, cu Armillaria mellea (comestibilă, dar nu bine fiert toxic),[26] Armillaria tabescens (comestibilă),[27] Leratiomyces squamosus var. thraustus (otrăvitor, mai mic),[28] sau cu Neolentinus lepideus (comestibil).[29] Periculoasă ar fi confuzia posibilă cu otrăvitoarea Hypholoma lateritium sin. Hypholoma sublateritium.[30]

Specii asemănătoare

modificare
  •  
    Armillaria mellea
  •  
    Armillaria.tabescens
  •  
    !!Hypholoma lateritium!!
  •  
    !!Leratiomyces squamosus var. thraustus!!
  •  
    Neolentinus lepideus
  •  
    Pholiota adiposa
  •  
    Pholiota aurivella
  •  
    !Pholiota flammans!
  •  
    !Pholiota jahnii!
  •  
    Pholiota squarrosa
  •  
    !Pholiota squarrosoides!

Valorificare

modificare

Această ciupercă este din cauza cârnii destul de tare și elastice precum gustului amar necomestibilă.

Note

modificare
  1. ^ a b c Index Fungorum
  2. ^ a b c Mycobank
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 519, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 196-197, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 322-323, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 228
  7. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 913, ISBN 3-468-07202-3
  8. ^ C. H. Persoon: „Mycologia Europaea”, vol. 3, Editura Ioanni Iacobi Palmii, Erlangen 1828, p. 171
  9. ^ Louis de Brondeau: „Recueil de Plantes Cryptogames de l'Agenais: nouvelles, rares ou peu connues, omises dans la flore agenaise”, vol. 2, Editura Prosper Noubel, Agen 1829, tab. 6
  10. ^ Claude Casimir Gillet: „Les Hyménomycètes: Ou, Description de tous les champignons (Fungi) qui croissent en France”, vol. 3, Editura Ch. Thomas – Imprimeur de la Préfecture, Alençon 1876, p. 442
  11. ^ Th. W. Kuypers & D. Tjallingii-Beukers: „Pholiota populnea”, în jurnalul micologic „Persoonia”, vol. 13, nr. 1, 1986, p. 81
  12. ^ H. Romagnesi: „Le gène Hemipholiota”, în: „Bulletin trimestriel de la Société mycologique de France”, vol. 96, nr. 3, Paris 1980, p. 250
  13. ^ R. Singer: „Pholiota subgen. Hemipholiota”, în: „Sydowia”, vol. 15, nr. 1-6, 1962, p. 70
  14. ^ Index Fungorum 2
  15. ^ Marcel Bon: „Hemipholiota populnea”, în: „Documents Mycologiques”, Editura Société mycologique du Nord de la France, vol. XVII, nr. 65, Lille 1986, p. 52
  16. ^ Marcel Bon: „Hemipholiota comosa”, în: „Zeitschrift für Mykologie”, vol. 60, nr. 1, Frankfurt 1994, p. 71
  17. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 696
  18. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 357, ISBN 3-85502-0450
  19. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 296
  20. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 96-97, ISBN 88-85013-25-2
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 114-115, ISBN 3-405-12124-8
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 28-99, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 106-107, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 104-105, ISBN 3-405-12081-0
  25. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 138-139, ISBN 88-85013-46-5
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 158-159, ISBN 3-405-12116-7
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 334-335, ISBN 3-405-12116-7
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 98-99 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 444-445, ISBN 88-85013-37-6
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 180-181, ISBN 3-405-11774-7

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7, pentru toate ciupercile analizate
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, tab. 697
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pholiota_populnea&oldid=13448286