Pius Brânzeu
| Pius Brânzeu | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [1]  Vulcan, Hunedoara, România | ||
| Decedat | (91 de ani)[1] Timișoara, România | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Religie | Biserica Română Unită cu Roma | ||
| Ocupație | medic, pictor și scriitor | ||
| Limbi vorbite | limba română[2] | ||
| Activitate | |||
| Premii | Cetățean de onoare al Timișoarei[*] () | ||
| |||
Modifică date / text  | |||
Pius Brânzeu (n. 25 ianuarie 1911, Vulcan, Hunedoara – d. 1 iulie 2002, Timișoara) a fost un medic român, membru corespondent al Academiei Române din 1974 și membru titular activ din 22 ianuarie 1990.[3]
Biografie
modificarePius Brânzeu s-a născut la 25 ianuarie 1911 în comuna Vulcan, județul Hunedoara. Tatăl său, Nicolae Brânzeu, a fost protopop și canonic român unit (greco-catolic), iar mama, Emilia, a fost învățătoare. A terminat școala primară la Lugoj și a absolvit Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj.[4]
În perioada 1928-1939 a studiat medicina la Facultatea de Medicină din Strasbourg, Franța. A obținut doctoratul în medicină sub îndrumarea celebrului chirurg René Leriche cu teza Contributions à l’étude anatomo-clinique des artérites oblitérantes croniques și a fost laureat al premiului „Louis Sencert” pentru cea mai bună lucrare de chirurgie. A fost extern (1931), intern (1934–1938) și șef de clinică adjunct (1938–1939) în clinica chirurgicală condusă de René Leriche.[4][5]
În anul 1939, după întoarcerea sa în România, a fost repartizat la spitalul din Moldova Nouă.[6] În anul 1942 a fost trimis ca medic militar pe frontul sovietic, unde a participat la asediul germano-român asupra orașului Sevastopol.[7] În anul 1944, în timp ce se retrăgea odată cu frontul, a primit decorația germană „eliberarea Crimeii”.[8] Primirea brevetului respectiv a fost comentată de tatăl său cu cuvintele „Am prefera mai puține decorații și să vie acasă.” După terminarea războiului a devenit conferențiar și apoi profesor la Facultatea de Medicină din Timișoara (1945-1981) și a ocupat funcția de rector în perioada 1964-1976.[3]
A fost director de clinică chirurgicală între 1959-1981. S-a pensionat în anul 1981.
Alte preocupări
modificareA fost pasionat de pictură; în 1931, la Strasbourg, Pius Brânzeu a expus 16 portrete de profesori lucrate în laviu intitulate „Têtes de patrons”.[5]
Președinte de onoare al F.R. Șah și al Comisiei județene de șah Timiș. În perioada 1952-1989 a fost președintele Comisiei județene (Timiș) de șah. În 1956 a înființat Clubul de șah Medicina Timișoara, a cărei echipă a devenit campioană națională (1967, 1976) dar și ulterior.Sub auspiciile sale au fost invitați la Timișoara campionii mondiali Nona Gaprindașvili (Turneu Internațional) și Anatoli Karpov (simultan).
A contribuit substanțial la organizarea primului C.M. pentru copii și juniori la Timișoara (1988). Contribuții publicistice: începând din 1983 a inițiat publicația anuală Șah - Timișoara (1983); volume: Șahul, magie în alb și negru (1995), iar în colaborare cu N. Ilijin: Lupta pentru supremație în șah (1989).
Familia
modificarePius Brânzeu a fost tatăl profesoarei Pia Brânzeu, prorector al Universității de Vest și editor al memoriilor protopopului Nicolae Brânzeu, tatăl lui Pius Brânzeu.[9]
Cărți
modificareLiteratură medicală
modificare- 1955 - Chirurgie, vol. I, Editura Medicală
- 1973 - Simțul clinic și arta diagnosticului, Editura Facla
- 1977 - Angiografia în practica medicală, Editura Facla
- 1988 - Dincolo de bisturiu în chirurgie, Editura Academiei R.S.R.
- 1989 - Regăsirile lui Asclepios, Editura Facla
- 1997 - Marile performanțe în chirurgie, Editura de Vest
Literatură pentru copii
modificare- 1982 - Comoara din peșteră, Editura Facla
- 1985 - Cei doi frați gemeni și balaurul, Editura Ion Creangă
Distincții
modificare- În iunie 1969 i s-a conferit titlul de Profesor universitar emerit al Republicii Socialiste România „în semn de prețuire a personalului didactic pentru activitatea meritorie în domeniul instruirii și educării elevilor și studenților și a contribuției aduse la dezvoltarea învățămîntului și culturii din patria noastră”.[10]
- Medalia "Le Souvenir Français", 1938
- Medalia de aur de merit "La Renaissance Française", 1938
- Titlul de Doctor docent în științe medicale (1966)
- Ordinul "Meritul sanitar clasa I", 1971
- Medic Emerit, 1973
- Membru emerit al Uniunii Medicale Balcanice, 1976
- Membru corespondent al Academiei Române,1974, membru titular în 1990.
In memoriam
modificare- Centrul de Chirurgie Laparoscopică și Microchirurgie „Pius Brânzeu”, Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș;
- Concursul internațional de șah Memorialul „Pius Brânzeu” (prima ediție în 2003);
- Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brânzeu” din Timișoara.
- Un bust al lui Pius Brânzeu a fost amplasat pe Aleea Personalităților din Timișoara, 2015.
- O stradă din Timișoara se numește "Dr. Pius Brânzeu".
- Cetățean de onoare al Municipiului Timișoara.
- Cetățean de onoare al localității Vulcan.
Referințe
modificare- ^ a b Pius Brinzeu, Base biographique
- ^ IdRef, accesat în
- ^ a b „Pius Brânzeu - notă biografică pe site-ul Filialei Timișoara a Academiei Române”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ a b Gheorghe S. Băcanu - Acad. Pius Brânzeu – 100 de ani de la naștere Arhivat în , la Wayback Machine., Viața Medicală, Nr. 4 (1098), 28 ianuarie 2011.
- ^ a b Tiberiu Kiss - Martirii bisturiului[nefuncțională], Jurnalul Național, 18 octombrie 2004.
- ^ Nicolae Brînzeu, Jurnalul unui preot bătrân Arhivat în , la Wayback Machine., pag. 362.
- ^ Idem, pag. 454.
- ^ Idem, pag. 515.
- ^ Lansare de carte la Timișoara
- ^ Decretul nr. 493 din 26 iunie 1969 privind conferirea de titluri ale Republicii Socialiste România unor cadre didactice din învățămîntul de toate gradele, cu prilejul zilei de 30 iunie, Ziua învățătorului, text publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România din 14 iulie 1969.