Moaște

(Redirecționat de la Relicvă)

Moaște (sau relicve) sunt oseminte, rămășițe din trupul unui sfânt sau al unui fericit, veșminte sau alte obiecte ale sfinților sau strămoșilor unui popor, sau obiecte care au servit la martirizarea celor care au fost proclamați sfinți sau fericiți.

Descriere

modificare

Moaștele sau relicvele, în creștinism (religia catolică sau ortodoxă), pot fi rămășițe din trupul unui sfânt sau al unui fericit, icoane, îmbrăcăminte sau alte obiecte cu care a ajuns în contact sfântul venerat.

Etimologie

modificare

Cuvântul românesc moaște provine din cuvântul slavon mošti (cf. bulgară мощи, pronunțat: [moști]) și se folosește mai ales în limbajul religios și doar la plural.

Cuvântul moaște este sinonim cu cuvântul relicvă, la plural relicve, care este un împrumut din francez relique, la plural reliques, „rămășițe”; acesta, la rândul său, provine din limba latină: reliquiae[1], „rămășițe”, „resturi”.

Folosirea moaștelor în creștinism

modificare

Venerarea moaștelor se practică în mai multe culte, dar termenul consacrat e valabil doar pentru cultul ortodox.

Controverse

modificare

în general creștinismul protestant consideră însă folosirea moaștelor a fi o formă de superstiție de aceeași natură ca și invocarea sfinților, anume o recădere în idolatrie și păgânism.[2] Această percepție se poate zice că este congenitală în Reformă, pentru că Luther se îndepărtează (spre bătrânețe) și din acest punct de vedere de percepția catolică, pentru a se apropia de ideile intransingentului Calvin; în general pentru savanții importanți ai Reformei (precum Caspar Peucer de exemplu), credința unor culte creștine în capacitățile taumaturgice ale moaștelor, ca și invocarea sfinților, reprezentau forme de rătăcire umană induse cu scopuri malefice de către diavoli, ele fiind deci forme de satanism.[3]

Astăzi, atât în catolicism, cât și în ortodoxism, venerarea moaștelor e adoptată la scară largă, mulți credincioși mergând până la a substitui tratamentul medical profesionist cu închinatul la rămășițele sfinte, conform convingerii că vindecarea vine doar ca urmare a profunzimii credinței.[necesită citare]

Galerie de imagini

modificare
  1. ^ În latină, folosit la plural
  2. ^ Britannica online 2913, articol "worship", secțiune "Variations or distinctions within the act of worship"
  3. ^ Robert S. Westman, The Copernican Question: Prognostication, Skepticism and Celestial Order, p. 112.
  4. ^ În germană Heiligenkreuz, iar în românește: Sfânta Cruce.

Bibliografie

modificare

Lectură suplimentară

modificare
  • Sfintele moaște din România, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului, 1999
  • Sfintele icoane făcătoare de minuni din Romania, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Episcopiei Romanului, 1999
  • Icoane făcătoare de minuni și vindecători din România, editura Total Press, 1997 - recenzie

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Moaște