Rubroboletus rubrosanguineus

Rubroboletus rubrosanguineus (Jean-Louis Cheype, 1983 ex Kuan Zhao și Zhu-Liang Yang, 2014), sin. Boletus rubrosanguineus (Hans Walty, 1947 ex Jean-Louis Cheype, 1983), din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Rubroboletus[1][2] este o specie de ciuperci otrăvitoare și micorizante (formează micorize pe rădăcinile de arbori). O denumire populară nu este cunoscută. Acest burete destul de rar care însă rămâne fidel amplasamentului, dezvoltându-se acolo uneori în număr mai mare, trăiește în România, Basarabia și Bucovina de Nord numai sporadic izolat, în primul rând în grupuri mai mici, pe sol calcaros sau argilos, de la câmpie la deal în păduri de foioase și în cele mixte preponderent sub fagi și stejari, dar în regiunile submontane și montane în păduri de conifere, sub brazi și molizi. Timpul apariției este din (iunie) iulie până în octombrie.[3][4]

Rubroboletus rubrosanguineus sin.

Boletus rubrosanguineus

Boletus 2.jpg
Genul Boletus, specia R. rubrosanguineus
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Rubroboletus
Specie: R. rubrosanguineus
Nume binomial
Rubroboletus rubrosanguineus
(Cheype) K.Zhao & Z.L.Yang (2014)
Sinonime
  • Boletus purpureus var. rubrosanguineus Walty (1947)
  • Boletus rubrosanguineus (Walty) Cheype (1983)
  • Suillellus rubrosanguineus (Cheype) Blanco-Dios & Kuthan (2015)

TaxonomieModificare

În 1947, specia a fost pomenită și desenată/pictată pentru prima dată de acuarelistul și micologul de pasiune elvețian Emanuel Hans Anton Walty (1868-1948) drept Boletus purpureus var. rubrosanguineus în Planches Suisses de Champignons pour amateurs,[5] validat de micologul francez Jean-Louis Cheype sub numele binomial acceptat Boletus rubrosanguineus, de verificat în volumul 13 al jurnalului micologic Documents Mycologiques din 1983.[6] Această denumire este încă folosită în foarte multe cărți micologice.

Apoi, în 2014, micologii chinezi Kuan Zhao și Zhu-Liang Yang au creat noul gen Rubroboletus și au transferat specia într-acolo sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 188 al jurnalul științific Phytotaxa din 2014.[7] Acest taxon este numele curent valabil (2020).

Mai trebuie menționat, că comitetul de nomenclatură Index Fungorum propune denumirea Suillellus rubrosanguineus, hotărâtă de micologul spaniol Jaime Bernardo Blanco-Dios în 2015,[8] ca nume curent.[9]

Epitetul se trage din cuvintele (latină ruber=înroșit, roșu, vopsit roșu)[10] și (latină sanguineus, -a, -um=însângerat, sângeros, roșu sângeriu),[11] datorită aspectului.

DescriereModificare

 
Bres.: Boletus purpureus
  • Pălăria: compactă și cărnoasă cu un diametru de 7–20(–25)cm este inițial emisferică cu marginea rulată spre inferior, apoi convexă în formă de pernă și la bătrânețe aplatizată și neregulat ondulată, în special spre margine. Suprafața uscată, în tinerețe mată și fin pâsloasă, devine cu timpul goală, spre centru adesea crustată, și atunci la umezeală chiar ceva unsuroasă. Coloritul este în tinerețe albicios, gri-albicios, gri-brun sau ca cafeaua cu lapte, mai târziu, roșiatic deschis până roz-vinaceu. Locurile roase de animale sunt de un vinaceu puternic. Cuticula nu se decolorează după apăsare.
  • Tuburile și porii: sporiferele care sunt ușor de îndepărtat de pălărie au o lungime de până la 3,5cm. Coloritul la început de un galben viu mai târziu fumuriu măsliniu, schimbă după tăiere repede în albăstrui. Porii minusculi și rotunjori, sunt inițial pentru scurt timp galbeni până galben-verzui, devenind repede în întregime saturat carmin până roșu-sângerii, pătând și ei albastru după atingere.
  • Piciorul: cărnos, tare și plin are o lungime de 5–10(12)cm și o grosime de 2,5–4,5cm, este la început foarte bulbos, apoi însă, cu avansarea în vârstă, ia forma de măciucă, chiar aproape de cilindru. Coaja netedă și pe fund galben-aurie până galben-portocalie este acoperită de o grilă distinctă cu ochiuri înguste roșu-purpurii, rămânând spre vârf galben-portocalie. Baza acoperită de un fetru gri-măsliniu prezintă un miceliu bazal slab gălbui. Locurile roase de animale sunt galbene ca lămâia. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: de colorit galben-crom sau galben-sulf devine albastră la contact cu aerul, dar destul de încet și numai moderat puternic. După câtva timp, decolorarea se estompează spre un galben tulbure, dar baza piciorului este și rămâne de culoare vinacee. Mirosul este nespecific și gustul blând, slab amărui.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: sporii de culoare gălbuie sunt netezi, de lățime inegală, fusiform-bulboși cu pereți destul de groși, amilozi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod), având o mărime de 12-18 x 4,5- 6,5 microni. Pulberea lor este brun-măslinie. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare măsoară 25-40 × 9-13 (15) microni. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) cu o lățime de 2,5–9 µm sunt un trichoderm (perpendicular pe suprafața pălăriei) de hife cilindrice septate, repede aplatizate. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) cu pereți subțiri, fusiforme, adesea în formă de sticlă, au o dimensiune de 40-50 x 6-10 microni.[12][13]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.

ConfuziiModificare

Există mai multe ciuperci asemănătoare cu Rubroboletus rhodoxanthus, în special buretele dracului. Unele sunt otrăvitoare sau necomestibile, altele sunt savuroase. Câteva exemple:

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Fapt este că acest burete cărnos și ferm este ingerat crud în orișice caz destul de toxic. Dar este puțin probabil că este deosebit de otrăvitor. Din păcate studii referitoare la comestibilitate lipsesc până în prezent (2020). Astfel de exemplu, Bruno Cetto îl descrie ca probabil toxic, iar Pilzforum menționează că se presupune, ciuperca ar fi netoxică dacă este gătită suficient, dar ar fi cunoscute rapoarte despre tulburări gastrointestinale violente, motiv pentru care consumul ar trebui evitat din motive de siguranță.[28]

Cum ar și fi, soiul este ușor de confundat cu cele toxice ale genului, mai departe este destul de rar, de aceea ar trebui să fie cruțat și lăsat la loc pentru a permite răspândirea lui.

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum 1
  2. ^ Mycobank
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12124-8
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 74-75, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Hans Walty: „Boletus purpureus var. rubrosanguineus” în: Union suisse de sociétés mycologiques: „Planches Suisses de Champignons pour amateurs”, Editura, Fretz frères S.A., Zürich 1947, fasc. 3
  6. ^ J. L. Cheype: „Validation de Boletus rubrosanguineus Walty”, în: „Documents Mycologiques”, vol. 13, fasc. 52, p. 53-54
  7. ^ K. Zhao & Z. L. Yang: „A new genus, Rubroboletus, to accommodate Boletus sinicus and its allies”, în: „Phytotaxa”, vol. 188, nr. 2, 2014, p. 70
  8. ^ Jaime Blanco-Dios: „Nomenclatural novelties”, în jurnalul „Index Fungorum”, nr. 211:2, 2015
  9. ^ [http://www.speciesfungorum.org/Names/SynSpecies.asp?RecordID=550991 Index Fungorum 2
  10. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1054, ISBN 3-468-07202-3
  11. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 1067
  12. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p. + tab. 931
  13. ^ Paul Kathriner, Matthias Theiss: „Der Weinrote Röhrling Boletus rubrosanguineus”, în: „Der Tintling”, nr, 92 (nr. 1/2015), p. 54-56, ISSN 1430-595X
  14. ^ Pilzforum 123
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ R. Michael Davis, Robert Sommer, John A. Menge: „Field Guide to Mushrooms of Western North America”, Editura University of California Ltd., Londra 2012, p. 371, ISBN 978-0-520-27107-4
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 506-507, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 504-505, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 480-481, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 88-89
  21. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 93-94
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 470-471, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 428-429, ISBN 3-405-12124-8
  24. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 89, 92
  25. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 92-93
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 500-501, ISBN 3-405-11774-7
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 488-489, ISBN 3-405-12116-7
  28. ^ Pilzforum

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Achim Bollmann, Andreas Gminder, Peter Reil: „Abbildungsverzeichnis europäischer Großpilze”, în: „Jahrbuch der Schwarzwälder Pilzlehrschau”, ed a 4-a, vol. 2, 2007, ISSN 0932-920X
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 3, partea 1, „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 1991, ISBN 978-3-85604-030-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 54, ISBN 3-8289-1619-8
  • Roberto Galli: „Boleti. Atlante pratico-monografico per la determinazione dei boleti”, Editura Edinatura, Milano 1998
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder, Wulfard Winterhoff: „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 2: „Ständerpilze. Ständerpilze: Leisten-, Keulen-, Korallen- und Stoppelpilze, Bauchpilze, Röhrlings- und Täublingsartige “, Editura Ulmer, Stuttgart 2000, p. 461, ISBN 3-8001-3531-0

Legături externeModificare