Deschide meniul principal

Hrib frumos

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Boletus calopus)

Boletus calopus (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Christian Hendrik Persoon, 1801) sin. Caloboletus calopus (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Alfredo Vizzini, 2014), din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Boletus,[1] cunoscut în România, Basarabia și Bucovina de Nord sub numele hrib frumos[2] sau hrib cu picior frumos, este o specie de ciuperci necomestibile, devenită destul de rară. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formând micorize pe rădăcinile de arbori). El poate fi găsit în primul rând în păduri de conifere, mai rar în cele foioase sub fagi, crescând solitar sau în grupuri mici, de la deal la munte, dar preferat în zonele montane mai călduroase de exemplu ale Munții Carpaților, din (iunie) iulie până septembrie (octombrie).[3][4][5]

Boletus calopus sin. Caloboletus calopus
Caloboletus calopus (cropped).JPG
Hrib frumos
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Boletus
Specie: B. calopus
Nume binomial
Boletus calopus
(Schaeff.) Pers. (1801)
Sinonime
  • Boletus olivaceus Schaeff. (1774)
  • Boletus lapidum J.F.Gmel. (1792)
  • Dictyopus calopus (Pers.) Quél. (1886)
  • Tubiporus calopus (Pers.) Maire (1937)
  • Caloboletus calopus (Pers.) Vizzini (2014)

IstoricModificare

 
J. Chr. Schäffer

Acest burete a fost descris deseori. Prima menționare a fost acea a lui Jacob Christian Schäffer în volumul 4 al operei sale Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones din 1774, sub denumirea Boletus olivaceus.[6] În anul 1801, Christian Hendrik Persoon a redenumit ciuperca ca Boletus calopus în volumul 2 al lucrării sale Synopsis methodica Fungorum, valabilă până recent (2014).[7]

Pentru câtva timp denumirea Suillus olicaceus a lui Otto Kuntze din 1898 a fost folosită de mulți micologi.[8]

În anul 2014, Index Fungorum a acceptat Caloboletus calopus ca nou nume binomial, astfel descris de micologul italian Alfredo Vizzini în același an.[9] Dar asociația germană de micologie de exemplu nu acceptă Caloboletus ca nume binomial ci numai sinonim,[10] de asemenea A.M.I.N.T., (Asociația italiană pentru micologie și botanică),[11] mai departe comitetul francez pentru denumirea ciupercilor[12] sau „Inventarul Național al Patrimoniului Natural” (tot Franța).[13] Se pare, că discuția încă nu este terminată. După ce taxonul Calocalopus nu apare nici în cărți reprezentative micologice de descriere, pe pagina aceasta specia este denumită în momentul de față sub numele dat de Persoon.

DescriereModificare

 
Bres.: Boletus olivaceus
  • Pălăria: are un diametru de 8-20 cm, este largă, compactă și cărnoasă. La început semisferică cu marginea răsfrântă în jos, este la maturitate boltită, întinzându-se la bătrânețe în formă de pernă deseori neregulat îndoită. Cuticula este mătăsoasă și catifelată, niciodată lipicioasă care se poate decoji numai foarte greu. Coloritul ei este în tinerețe alb-cenușiu, la maturitate tinde mai mult spre un măsliniu palid respectiv maroniu de piele, câteodată cu tonuri gălbuie.
  • Tuburile și porii: sunt lungi, aderate la picior, în stadiu avansat bombate, fiind colorate galben de lămâie. Porii mici și rotunjori sunt inițial de aceiași culoare cu tuburile, la maturitate galben-verzui, în sfârșit verzui. La atingere se decolorez albastru-verzui.
  • Sporii: sunt fusiform-alungiți cu picături, galben-măslinii și au o mărime de 12-16 x 4,5-5,5 microni. Basidiile (celulele purtătoare de spori) au formă de măciucă, cu patru spori, și măsoară 30-38 x 9-12 microni. Cisticele cu o mărime de 25-40 x 10-15 microni, sunt de asemenea în formă de club până fusiforme și hialine (translucide).[14]
  • Piciorul: are o lungime de 7 până la 15 cm și o grosime de 4 până la 6 cm. Litigiul este plin, compact, tare, bulbos, uneori ușor alungit. El este purpuriu până roșu înfocat, spre tuburi galben, acoperit cu o grilă strânsă și evident alb-gălbuie până roșiatică. La atingere, tija se colorează verde murdar, chiar și negricios.
  • Carnea: este compactă, tare și palidă, de colorit albicios-crem, rar cu tonuri gălbuie, decolorându-se la tăiere sau după o leziune în pălărie doar moderat gri-albăstrui iar la bază albastru. Mirosul este amărui dar nu neplăcut, gustul fiind în primele clipe după ingerare savuros, devenind apoi foarte amar.[3][4][5]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu acid lactic galben, cu anilină roz-violet apoi maro, cu fenol maro, cu Hidroxid de potasiu ușor ocru în pălărie și brun-galbui în picior, cu metol aproape negru și cu tinctură de Guaiacum după câteva minute albastru.[15]

ConfuziiModificare

Hribul frumos poate fi confundat nu numai cu variația sa Boletus pachypus,[16] ci, de asemenea, cu mai multe alte specii din familia Boletaceae (în special dacă nu se dă seama de pori roșii), cum ar fi: Boletus aestivalis,[17] Boletus appendiculatus,[18] (Rubro)boletus dupainii (suspect, pori roșii),[19] Boletus edulis,[20] Boletus erythropus sin. Boletus luridiformis (foarte gustos, pori roșiori),[21] Boletus junquilleus (gustos, mai deschis gălbui, spori roșii-gălbui),[22] Boletus impolitus sin. Hemileccinum impolitum (comestibil),[23] Boletus luridus (crud neprielnic, preparat foarte gustos, pori roșiatici),[24] Boletus pinicola,[25] Boletus pulverulentus (de calitate mediocră, porii tind spre roșu),[26] Boletus purpureus (necomestibil, pori roșii, gust tare neplăcut).[27] Boletus radicans (necomestibil, amar, picior fără roșu, crește numai în păduri foioase),[28] Boletus regius (comestibil),[29] Boletus splendidus ssp. moseri[30] Boletus satanas (otrăvitor, pori roșiatici),[31] Boletus spinarii (necomestibil, fără tonuri roșiatice)[32] sau Tylopilus felleus (necomestibil, amar).[33]

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Se înțelege de singur, că hribul frumos nu este comestibil. Este neapărat de menționat, că amărăciunea ciupercii nu se constată imediat după degustare. Din păcate se găsesc deseori exemplare călcate în picioare sau rupte. În diverse regiuni buretele a devenit deja foarte rar. Nu distrugeți această ciupercă frumoasă, mult mai mult acceptați valoarea ei ecologică pentru arbori și pădure!

NoteModificare

  1. ^ Mycobank
  2. ^ RO 1
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 506-507, ISBN 3-405-11774-7
  4. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 92
  5. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 116, ISBN 3-426-00312-0
  6. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones”, vol. 4, Ratisbonae (Regensburg) 1774, p. 77
  7. ^ C. H. Persoon: „Synopsis methodica Fungorum”, vol. 2, Editura Henricus Dieterich, Göttingen 1801, p. 513
  8. ^ Jurnalul Der Tintling
  9. ^ Index Fungorum
  10. ^ Deutsche Gesellschaft für Mykologie
  11. ^ Associazione Micologica e Botanica
  12. ^ Comité pour le Noms Français de Champignons, p. 6
  13. ^ Inventaire National du Patrimoine Naturel
  14. ^ C. L. Alessio: „Boletus Dill. ex L. (sensu lato)”, în: „Fungi Europaei”, vol. 2, Editura Biella Giovanna, Saronno1985, p. 153-156
  15. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 53, ISBN 3-85502-0450
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 507, ISBN 3-405-12116-7
  17. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 82-83, ISBN 978-3-440-14530-2
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 476-477, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 488-489, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 76-78, ISBN 3-426-00312-0
  21. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 89, 92
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 426-427, ISBN 3-405-12124-8
  23. ^ Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 269
  24. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 92-93
  25. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 77-78, ISBN 3-426-00312-0
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 500-501, ISBN 3-405-11774-7
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 480-481, ISBN 3-405-11774-7
  28. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 36-37, ISBN 978-3-440-13447-4
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 468-477, ISBN 3-405-12081-0
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 430-431, ISBN 3-405-12124-8
  31. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 74-75, ISBN 978-3-440-14530-2
  32. ^ Mycobank
  33. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1977, p. 192-193, ISBN 3-405-11568-2

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, volumul 1, vezi note
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile și otrăvitoare”, Editura Casa, Oradea 2013
  • Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Marcel Pârvu: „Ghid practic de micologie”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2007
  • Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967

Legături externeModificare