Boletus impolitus

specie de ciupercă


Boletus impolitus (Elias Magnus Fries, 1838), sin. Hemileccinum impolitum (Elias Magnus Fries, 1838 ex Josef Šutara, 2008), din încrengătura Basidiomycota, în familia Boletaceae și de genul Boletus,[1] cunoscut în România, Basarabia și Bucovina de Nord sub numele hrib bun, hrib de pin,[2][3] ciupercă semi-albă[4] sau bolete galben,[5] este o specie de ciuperci comestibile nu prea comună. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formând micorize pe rădăcinile de arbori). El poate fi găsit în locuri umede, pe sol calcaros sau argilos în păduri de foioase sub stejari carpeni, fagi, pe lângă aluni și în cele de conifere sub pini, dar de asemenea prin parcuri și la margini de drum ierboase, crescând solitar sau în grupuri mici, de la câmpie la munte, din (iunie) iulie până în octombrie (noiembrie).[6][7][8]

Boletus impolitus sin.

Hemileccinum impolitum

Boletus impolitus.jpg
Hrib bun
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Boletus
Specie: B. impolitus
Nume binomial
Boletus impolitus
(Fr.) (1838)
Sinonime

Epitetul se trage din cuvântul latin (latină impolitus=necioplit, neîndreptat, nepilit, simplu, sobru),[9] datorită aspectului pălăriei.

IstoricModificare

 
Elias M. Fries

Specia a fost descrisa pentru prima dată drept Boletus suspectus de micologul austriac Julius Vincenz von Krombholz în opera sa Naturgetreue Abbildungen und Beschreibungen der essbaren, schädlichen und verdächtigen Schwämme din 1836.[10], dar onoarea de a fi creat Numele binomial Boletus impolitus îi revine marelui savant suedez Elias Magnus Fries care a descris specia ca Boletus impolitus în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum.[11]

În anul 2008, micologul ceh Josef Šutara a redenumit specia sub numele Hemileccinum impolitum în volumul 60 al jurnalului Czech Mycology.[12] și Index Fungorum a preluat taxonul,[13] pe de altă parte, comitetul mai renumit Mycobank îl vede doar sinonim al celui creat de Fries.[14] Mai departe, în ultimul timp, specia este considerată de unii taxonomiști, în ciuda caracterului ei de Boletus, drept membru al genului Leccinum în secția pentru soiuri cu porii galbeni care nu înnegresc, în principal datorită structurii microscopice a scoarței tulpinilor.[15]

Toate celelalte încercări de redenumire sunt valabile sinonim, dar, fiind nefolosite, sunt neglijabile.

DescriereModificare

  • Pălăria: are un diametru de 8-15 (uneori până la 20) cm, este compactă și cărnoasă. La început globulară cu marginea răsfrântă în jos, devine la maturitate convexă, întinzându-se la bătrânețe în formă de pernă deseori denivelat îndoită. Cuticula, care se colorează la apăsare brun, este catifelată, neregulată, uscată, niciodată lipicioasă și neseparabilă de carne. Coloritul este cenușiu-bej, bej-ocru, bej-maroniu sau palid maroniu.
  • Tuburile: lungi de 0,5-1,5 (2) cm sunt înguste, adnate la picior, în stadiu avansat bombate, ușor separabile de carne, fiind la început de culoare galben-limonie, gălbui-verzui la maturitate și brun-măslinii la bătrânețe.
  • Porii: sunt mici și rotunzi, la bătrânețe mai unghiulari inițial de aceiași culoare cu tuburile, la maturitate galben-verzui, în vârsta verde-măslinii, adesea cu nuanțe roșiatice. Nu se colorează la atingere.
  • Piciorul: are o lungime de 6-15 cm și o grosime de 2-5 cm. Litigiul este plin, compact, în tinerețe foarte bulbos, apoi mai întins cilindric cu baza îngroșată și nu rădăcinind alungit. El este neted până fin granulat, acoperit uneori cu mici puncte roșiatice pe suprafață sia nereticulat. Coloritul variază, fiind albicios-gălbui până galben, în partea de sus limoniu, spre bază roșiatic sau cu pete brun-roșiatice. Nu se colorează după atingere.
  • Carnea: nu se colorează după tăiere sau o leziune, este gălbuie, sub cuticulă roșiatică și fragedă. Mirosul este fructuos, carnea de la baza piciorului eliberează un miros slab de iod volatil, gustul fiind plăcut amărui și savuros. Carpozoamele sunt atacate de larve de diptere (Mycetophilidae, Phoridae, Syrphidae, Drosophilidae).
  • Caracteristici microscopice: Sporii sunt aproape netezi, presarăți cu negi extrem de fini și mici, gutulați, hialini (translucizi), granulați pe dinăuntru, elipsoidal-fusiformi, având o mărime de 12-16 x 4-6 microni. Pulberea lor este brun-măslinie.
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[6][7][8]

ConfuziiModificare

Acești hribi pot fi confundați cu alte specii din familia Boletaceae inofensive, unele puține amare, ca de exemplu cu: Boletus appendiculatus,[16] Boletus calopus (necomestibil, amar),[17] Boletus dupainii (suspect, pori roșii),[18] Boletus edulis,[19] Boletus fechtneri (comestibil, se colorează albastru la atingere sau după secțiune),[20] Boletus fragrans sin. Lanmaoa fragrans,[21] Boletus junquilleus (gustos, de asemenea gălbui, spori roșii-gălbui),[22] Boletus reticulatus sin. Boletus aestivalis,[23] Boletus radicans (necomestibil, amar, picior fără roșu, crește numai în păduri foioase),[24] Boletus speciosus (comestibil, mai mic, picior nereticulat și roșiatic, se colorează ușor albăstrui după leziune),[25] Gyroporus castaneus (comestibil, tuburi și pori albicioși, pulberea sporilor limonie)[26] Suillus variegatus (comestibil),[27] Tylopilus felleus (necomestibil).[28] sau Xerocomus depilatus sin. Boletus depilatus.[29]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

 
B. impolitus uscați

Bureții proaspeți (mirosul de iod dispare repede) pot fi pregătiți asemanator hribului de vară ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat.[30][31] În afară de aceasta, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă, după tăierea în felii, uscarea lor, bureții devenind după împuiere mai savuroși și gustoși. Excelenți sunt preparați ca Duxelles, un fel de zacuscă.[32][33]

NoteModificare

  1. ^ Mycobank 1
  2. ^ Denumire RO 1,2
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 502, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 2
  4. ^ Denumire RO 3
  5. ^ Denumire RO 4
  6. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 36-37, ISBN 978-3-440-13447-4
  7. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 492-493 - 1, ISBN 3-405-12116-7
  8. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 269
  9. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 575
  10. ^ J. V. Krombholz: „Naturgetreue Abbildungen und Beschreibungen der essbaren, schädlichen und verdächtigen Schwämme”, vol. 5, Editura J. G. Calve'sche Buchhandlung, Praga 1834, tab. 7
  11. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1836-1838, p. 421 [1]
  12. ^ Josef Šutara: „Hemileccinum impolitum”, în: „Czech Mycology”, vol. 60, nr. 1, Praga 2008, p. 55
  13. ^ Index Fungorum
  14. ^ [http://www.mycobank.org/name/Hemileccinum%20impolitum&Lang=Eng Mycobank 2
  15. ^ Jurnalul „Der Tintling”
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 476-477, ISBN 3-405-12116-7
  17. ^ Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 92
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 488-489, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 76-78, ISBN 3-426-00312-0
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 492-493, ISBN 3-405-12081-0
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 494-495, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 426-427, ISBN 3-405-12124-8
  23. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 82-83, ISBN 978-3-440-14530-2
  24. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 36-37, ISBN 978-3-440-13447-4
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 490-491, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 500-501, ISBN 3-405-11774-7
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 516-517, ISBN 3-405-12116-7
  28. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1977, p. 192-193, ISBN 3-405-11568-2
  29. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 494-495 ISBN 88-85013-46-5
  30. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118, ISBN 978-973-50-3475-7
  31. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185, ISBN 973-95583-2-1
  32. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  33. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 26-30 ISDN 3-453-40334-7

BibliografieModificare

  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Dr. ing. Ioana Tudor: „Ciupercile din flora spontană a României”, Editura Gramen, București 2010

Legături externeModificare