Boletus junquilleus

specie de ciupercă

Boletus junquilleus (Lucien Quélet, 1898 ex Émile Boudier, 1906) din încrengătura Basidiomycota, în familia Boletaceae și de genul Boletus,[2][3][4] este o specie de ciuperci comestibile destul de rară care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formând micorize pe rădăcinile de arbori), fiind denumită în popor mânătarcă galbenă.[5] În România, Basarabia și Bucovina de Nord trăiește în locuri călduroase mai ales în păduri de foioase, dar de asemenea prin parcuri și la margini de drum ierboase, preponderent sub fagi, ocazional și pe lângă carpeni, crescând solitar sau în grupuri mici, de la câmpie la deal, din iunie până în octombrie (noiembrie).[6][7]

Boletus junquilleus
Boletus junquilleus JPG2.jpg
Mânătarcă galbenă
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Boletus
Specie: B. junquilleus
Nume binomial
Boletus junquilleus
(Quél.) Boud. (1906) [1905]
Sinonime
  • Dictyopus junquilleus Quél. (1898)
  • Boletus pseudosulphureus Kallenb. (1923)
  • Boletus erythropus var. junquilleus ( Quél.) Bon (1985)
  • Dictyopus queletii var. junquilleus ( Quél.) Bon (1985)
  • Boletus luridiformis var. junquilleus ( Quél.) Krieglst. (1991)
  • Neoboletus junquilleus (Quél.) Vizzini, Gelardi & Simonini (2014)
  • Neoboletus erythropus (Pers.) C.Hahn (2015) [?][1]
  • Neoboletus pseudosulphureus (Kallenb.) Klofac (2015)
  • Sutorius junquilleus (Quél.) G.Wu & Zhu L. Yang (2016)

TaxonomieModificare

 
Émile Boudier

Numele binomial a fost determinat drept Dictyopus junquilleus de renumitul micolog francez Lucien Quélet în volumul 26 al jurnalului științific Comptes Rendus de l´Association Française pour l´Avancement des Sciences din 1898.[8]

Apoi, în 1906, compatriotul lui Quélet, anume Émile Boudier, a transferat specia la genul Boletus sub păstrarea epitetului, de verificat în volumul 1 al operei sale Icones Mycologicae,[9] fiind și numele curent valabil pentru GBIF,[2] Mycobank[3] sau NCBI[4] precum majoritatea micologilor (2021).

Dar Index Fungorum a schimbat taxonul numelui curent de trei ori în ultimii doi ani. Mai întâi au preferat Neoboletus junquilleus a micologilor italieni Alfredo Vizzini, Matteo Gelardi și Angelo Simonini din 2014,[10] apoi Sutorius junquilleus a micologilor chinezi Gang Wu sia Zhu-Liang Yang din 2016[11] și actual (2021) Neoboletus erythropus[1] a micologului bavarez Christoph Hahn (n. 1970) din 2015,[12] ce ar însemna că Boletus junquilleus ar fi identic cu mânătarca țigănească, cea ce nu prea face sens.

Până ce micologii nu vor fi de acord de obține o înțelegere asupra unui nume comun, titlul acestui articol va rămâne neschimbat.

Epitetul se trage din cuvântul francez (franceză jonquille=narcisă),[13] respectiv din cel neolatin (latină junquilleus=culoare de ratan), datorită aspectului general.

DescriereModificare

 
Boudier - Boletus junquilleus
  • Pălăria: cu un diametru de 5-12 (15) cm este cărnoasă, inițial fermă, mai târziu moale și spongioasă, la început, semisferică, cu marginea răsfrântă spre picior, apoi convexă și destul de regulată, rămânând în general în acest fel, mai degrabă decât să se aplatizeze complet, întinzându-se la bătrânețe în formă de pernă în partea de jos. Cuticula care atârnă puțin deasupra sfârșitul pălăriei, la început netedă, devine cu timpul catifelată până fin încrețită, fiind uscată pe vreme aridă și lipicioasă până unsuroasă la umezeală. Ea nu se poate decoji. Coloritul este în tinerețe de un galben strălucitor până galben-portocaliu, mai târziu cu pete galben-maronii până gri-gălbui, asemănător ratanului, culorile estompându-se uneori una în alta.
  • Tuburile: sunt lungi, înghesuite și îndesate, libere, inițial aderate fin, formează mai târziu o adâncitură în jurul piciorului, fiind în stadiul avansat bombate. Coloritul galben crom devine cu timpul galben-verzui, la bătrânețe murdar brun-gălbui.
  • Porii: mici și rotunjori, la început galben-aurii capătă cu timpul nuanțe verzuie, schimbând în vârstă spre brun-măsliniu. Odată apăsați devin imediat albaștrii.
  • Piciorul: are o lungime de 4-12 cm și o grosime de 3-5 cm, este plin, compact, tare, tânăr cilindric apoi bulbos în special spre bază. Coaja nereticulată, alb-gălbuie până la galben de lămâie, este la început netedă, dar prezintă mai târziu în evoluție solzi minusculi respectiv o structură granulară de același colorit, niciodată roșcat sau brun. Tija nu prezintă un inel și capătă și ea imediat pete albastre sub presiune.
  • Carnea: este compactă, tare, în vârstă moale, de colorit galben de lămâie, devenind la contact cu aerul imediat albastră fără tonuri de roșu. Mirosul este slab „de pădure”, iar gustul blând, plăcut, puțin amărui. Buretele este rar atacat de viermi. În timpul preparării ciupercii, culoarea cârnii schimbă de la albastru la galben.[6][7]
  • Caracteristici microscopice: prezintă spori netezi, alungit elipsoidali până fusiformi, neamilozi (nu se decolorează cu reactivi de iod), palid verzui, cu o mărime de 11,5-17,5 x 4,5-5,3 microni. Pulberea lor este bronz-negricioasă. Colorează hârtie albă viu galben. Basidiile clavate cu 4 sterigme fiecare au o dimensiune de 30-37 x 11-13 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de 30-50 x 7,5-12,5 microni fusiforme cu membrane subțiri au o dimensiune de dar în primul rând asemănător unei sticle cu o bază extinsă conic 33-50 x 6,5-8 microni.[6]
  • Reacții chimice: carnea se decolorează cu acid azotic galben-portocaliu, iar cuticula roșu închis, carnea și tuburile cu acid sulfuric puternic galben, carnea cu anilină încet gri-verzui, apoi vinaceu, în sfârșit negricios și cu sulfat de fier încet verde murdar. Nu reacționează sub aburi de amoniac.[6][14]

ConfuziiModificare

Buretele poate fi confundat cu Boletus appendiculatus,[15] Boletus calopus (necomestibil, amar)[16] precum variația sa Boletus calopus var. Boletus pachypus (necomestibil, amar),[17] Boletus fechtneri,[18] Boletus impolitus sin. Hemileccinum impolitum (comestibil),[19] Boletus pulverulentus (de calitate mediocră, porii tind spre roșu),[20] Boletus radicans (necomestibil, amar, picior fără roșu, crește numai în păduri foioase),[21] Boletus regius,[22] Boletus spinarii (necomestibil)[23] sau Boletus subappendiculatus,[24] și dacă nu se dă seama de culoarea porilor cu Boletus erythropus sin. Boletus luridiformis (comestibil, pori roșiori),[25] Boletus luridus (crud neprielnic, preparat comestibil, pori roșiatici),[26] Gyroporus cyanescens[27] sau Imperator torosus sin. Boletus torosus ( probabil otrăvitor).[28]

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Bureții proaspeți pot fi pregătiți ca ciulama, de asemenea împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat.[29][30] În afară de aceasta, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea, este posibilă uscarea lor după tăierea în felii, bureții devenind după împuiere mai savuroși și gustoși. Excelenți sunt preparați ca Duxelles, un fel de zacuscă.[31][32] Prin fierbere, carnea pierde culoarea albastră devenind galbenă.

Atenție! Buretele este consumat crud otrăvitor, provocând o intoxicație gastrointestinală.

NoteModificare

  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ a b GBIF
  3. ^ a b Mycobank
  4. ^ a b NCBI
  5. ^ Denumire RO
  6. ^ a b c d Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 426-427, ISBN 3-405-12124-8
  7. ^ a b Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, p. 67, ISBN 3-8289-1619-8
  8. ^ Lucien Quélet: „Lepiota castanea”, în: „Comptes rendus de l'Académie des Sciences (CRAS)”, vol. 26, nr. 2, 1898, p. 450
  9. ^ Émile Boudier: „Icones Mycologicae”, vol. 1, Editura Paul Klincksieck, Paris 1905, p, 76, tab. 148
  10. ^ Gelardi, Simonini & Vizzini: „Neoboletus junquilleus”, în: „Index Fungorum”, 2014, 192: 1
  11. ^ G.Wu & Zhu L. Yang: „Sutorius junquilleus”, în: „Fungal Diversity”, vol. 81, 2016, p. 145
  12. ^ Christoph Hahn: „Neoboletus erythropus”, în: „Mycologia bavarica”, vol. 16, München 2015, p. 132
  13. ^ Dr. Karl Knauer și Elisabeth Knauer: „Wörterbuch Französisch-Deutsch / Deutsch Französisch” Editura Orbis Verlag für Publizistik GmbH, München 1988, p. 214, ISBN 3-572-02067-0
  14. ^ Axel Meixner: „Chemische Farbreaktionen von Pilzen”, Editura J. Cramer, Vaduz 1975, p. 53, ISBN: 9783768209564, 3768209563
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 476-477, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 116, ISBN 3-426-00312-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 507, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 492-493, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 269
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 500-501, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 36-37, ISBN 978-3-440-13447-4
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 468-477, ISBN 3-405-12081-0
  23. ^ Mycobank
  24. ^ Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze: in Farbfotos”, Editura AT-Verlag, Aarau - Stuttgart 1993, p. 76, ISBN 978-3-855-02503-9
  25. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 89, 92
  26. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 92-93
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 486-487, ISBN 3-405-11774-7
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 532-533, ISBN 3-405-12116-7
  29. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118, ISBN 978-973-50-3475-7
  30. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185, ISBN 973-95583-2-1
  31. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  32. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 26-30 ISDN 3-453-40334-7

BibliografieModificare

  • Helmut Genaust: Etymologisches Wörterbuch der botanischen Pflanzennamen, ediția a 3-a, Editura Nikol, Hamburg 2005, p. 414 ISBN 3-937872-16-7,
  • Wolfgang Klofac: „Boletus pseudosulphureus, der gültige Name für den teilweise fehlinter-pretierten Boletus junquilleus?”, Österreichische Zeitschrift für Pilzkunde”, vol. 20, Viena 2011, p. 53-72.
  • Fachausschuss Botanik, Arbeitskreis Mykologie: „Boletus”, vol. 18, Editura Kulturbund der Deutschen Demokratischen Republik, Berlin (Est) 1987
  • German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
  • Edmund Michael, Bruno Hennig: „Handbuch für Pilzfreunde: Nichtblätterpilze (Pilze ohne Blätter)”, Editura Fischer, Stuttgart 1958
  • Meinhard Michael Moser în Helmut Gams: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983, p. 67

Legături externeModificare