Deschide meniul principal

Hrib albastru

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Gyroporus cyanescens)

Gyroporus cyanescens (Pierre Bulliard ex Lucien Quélet, 1886), sin. Boletus cyanescens (Pierre Bulliard, 1788),[1] este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Gyroporaceae și de genul Gyroporus care coabitează cu rădăcinile de arbori, formând micorize, denumită în popor hrib albastru[2] sau gresie.[3] În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă pe teren nisipos preferat în păduri (și montane) de conifere mai ales sub pini printre afini, dar de asemenea în acele foioase, acolo în primul rând sub mesteceni, din iunie până în noiembrie.[4][5]

Gyroporus cyanescens
Piaskowiec modrzak 6.jpg
Hrib albastru
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Gyroporaceae
Gen: Gyroporus
Specie: G. cyanescens
Nume binomial
Gyroporus cyanescens
(Bull.) Quél. (1886)
Sinonime
  • Boletus cyanescens Bull. (1788)
  • Boletus constrictus Pers. (1801)
  • Leccinum constrictum (Pers.) Gray (1821)
  • Suillus cyanescens (Bull.) P.Karst. (1882)
  • Leucoconius cyanescens (Bull.) Beck (1923)

DescriereModificare

 
Bres.: Boletus cyanescens
  • Pălăria: Ea are un diametru de 5-12 (15) cm, este destul de cărnoasă și consistentă, la început semisferică cu marginea răsfrântă în jos spre picior, apoi convexă, la bătrânețe aplatizată, ridicată, îndoită în sus, din când în când cocoșată neregulat și cu rupturi, aproape ceva solzoasă. Cuticula este mătăsoasă și uscată, la umezeală tare unsuroasă, care se separă ușor de carne. Coloritul este galben-murdar până ocru sau chiar galben-maroniu.
  • Tuburile și porii: Sporiferele sunt de dimensiuni diferite, bombate spre picior precum neaderente și albicioase. Porii sunt mici, denși și rotunjori. Stratul este poros, albicios până gălbui, când este atins se pigmentează repede în albastru.
  • Sporii: Ei sunt elipsoidali, necolorați, cu o mărime 8-16 x 4-8 microni, pulberea lor fiind de un galben pal.
  • Piciorul: El are o înălțime de 8-12 cm și o lățime de 2,5-3,5 cm, este cărnos, cilindric precum ușor bombat la bază, plin și gros la ciuperca tânără, la maturitate spongios cu caverne, fiind de aceiași culoare cu pălăria.
  • Carnea: Ea este ceva spongioasă, de culoare albă care se decolorează imediat în cazul unei leziuni sau numai unei atingeri într-un albastru de albăstrea, câteodată numai albastru-verzui. Culoarea tipică o capătă prin oxidarea giro-cianinei conținută. Mirosul este ceva stătut, gustul plăcut și dulceag.[4][5]
  • Reacții chimice: Cuticula buretelui se colorează cu Hidroxid de potasiu galben-auriu până ruginiu și carnea, tuburile precum porii cu tinctură de Guaiacum albastru. Se spune că variația lacteus nu se decoloreazä.[6][7]

ConfuziiModificare

Ciuperca poate numai fi confundată cu alte soiuri comestibile, cu surata ei Gyroporus castaneus,[8] dar de asemenea cu Boletus pulverulentus,[9] Boletus subtomentosus,[10] Suillus bovinus,[11]Suillus collinitus,[12] Suillus mediterraneensis sin. Boletus leptopus,[13]Suillus variegatus sin. Boletus variegatus,[14] Xerocomellus chrysenteron sau chiar cu exemplare de culoare mai deschisă a lui Xerocomus badius.

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Bureții proaspeți pot fi pregătiți ca ciulama, cel mai bine împreună cu alte ciuperci de pădure sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat.[15][16] În afară de aceasta, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă, după tăierea în felii, uscarea lor. Bine gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă pe bază de ciuperci).[17][18]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 486-487, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 62-63, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 27, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 59
  8. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 490-491, ISBN 88-85013-46-5
  9. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 36-37, ISBN 978-3-440-13447-4
  10. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 442-443, ISBN 88-85013-37-6
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 534-535, ISBN 3-405-12116-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 524-525, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 514-515, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 516-517, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118, ISBN 978-973-50-3475-7
  16. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185, ISBN 973-95583-2-1
  17. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  18. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 26-30 ISDN 3-453-40334-7

BibliografieModificare

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externeModificare