Deschide meniul principal

Hrib murg

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Xerocomus badius)

Boletus badius (Elias Magnus Fries (1832), sin. Xerocomus badius (Edouard-Jean Gilbert, 1931), Suillus badius (Otto Kuntze, 1898)[1] este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Boletus, al cărui nume generic este derivat din cuvântul latin (latină badius=castaniu). Acest soi, numit în popor hrib murg,[2] bureți pietroși, hrib roșcat sau pitoance de brad,[3] coabitează, fiind un simbiont micoriza (formând micorize pe rădăcinile de arbori specifici). În România, Basarabia și Bucovina de Nord, se dezvoltă aproape numai în păduri (și montane) de conifere sub molizi și larici rar în cele foioase, atunci pe lângă fagi precum stejari și, în zone mai calde, de asemenea sub Castani comestibili. Timpul apariției începe în iunie, dar sezonul principal este de la sfârșitul lui august până toamna târziu, în noiembrie, înainte de primul ger.[4][5][6] În cursul istoriei sale buretele a avut în total șase sinonime. Ultima redenumire este din 2014, făcută de micologul italian Alfredo Vizzini sub numele de Imleria badia.[7]

Xerocomus badius sin. Boletus badius, Suillus badius, Imleria badia
Roehrl. Maronen (3).jpg
Hrib murg
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungus
Diviziune: Basidiomycota
Subdiviziune: Boletineae
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Subfamilie: Boletoideae
Gen: Boletus
Nume binomial
Imleria badia
(Fr.) Alfredo Vizzini (2014)
Sinonime
  • Boletus castaneus f. badius Fr. (1818)
  • Boletus badius (Fr.) Fr. (1832)
  • Rostkovites badia (Fr.) P.Karsten (1881)
  • Viscipellis badia (Fr.) Quél. (1886)
  • Ixocomus badius (Fr.) Quél. (1888)
  • Suillus badius (Fr.) Kuntze (1898)
  • Xerocomus badius (Fr.) E.-J.Gilbert (1931)

DescriereModificare

 
Bres.: Boletus badius
  • Pălăria: are un diametru de 5-15 (20) cm, este destul de cărnoasă și consistentă, la început semisferică, apoi convexă sau aproape netedă, inițial cu marginea răsfrântă în jos spre picior, mai târziu aplatizată, câteodată îndoită în sus. Ccuticula este castanie sau maro de ciocolată, din caz în caz chiar negricioasă precum catifelată, la umezeală ceva unsuroasă.
  • Tuburile și porii: sunt de dimensiuni diferite, aderente la picior, albe, apoi galbene și la sfârșit galben-verzuie. Porii sunt mici și unghiulari. Stratul este poros, albicios până gălbui, când este atins se pigmentează repede în albastru închis.
  • Sporii: sunt netezi, fusiformi, cu o mărime de 13-14,5 x 4-5 microni și de culoare galbenă ca mierea sau maro-deschis.
  • Piciorul: are o înălțime de 6-12 cm și o lățime de 1,5-5 cm, este cilindric, uneori și ușor bulbos, tare cărnos, fin fibros, dar poate fi și subțire cu o culoare de coajă de alună, având pe suprafața sa dungi subțiri slab roșiatice.
  • Carnea: este tare și compactă, de culoare albă cu pete gălbuie răspândite neregulat, sub pălărie și la picior maronie. În cazul unei lezări se decolorează repede bleumarin, mai ales sub tubulețe. Baza este de aceiași culoare cu pălăria. Mirosul este fructuos, unii spun „de pădure” și gustul foarte plăcut, puternic fungid.[4][5][6]
  • Reacții chimice: Carnea buretelui se decolorează cu anilină după 5 minute brun-roșiatic, cu acid sulfuric ruginiu-ocru și albăstreala dispare imediat, iar cuticula devine mai viu brun-roșiatică și cu Hidroxid de amoniu portocalie, iar cu Hidroxid de potasiu de culoare mai închisă.[8]

ConfuziiModificare

Buretele poate fi confundat în cel mai rău caz cu Tylopilus felleus sin. Boletus felleus care este neotrăvitor dar amar. Acesta poate fi recunoscut prin tubulețele precum sporii care sunt albi numai la început, devenind foarte curând rozi, in special spre margine. Pe lângă aceasta, ciupercă poartă o grilă maro pe picior. O confundare cu bureți care au pori roșii, ca de exemplu Boletus erythropus sau Boletus luridus (buretele vrăjitoarei) se interzic de sine.[9] Alte confundări sunt numai posibile cu bureți prea gustoși și comestibili, ca de exemplu cu gemenul său Boletus rubellus, Boletus pinicola (hribul de pin) și variația sa Boletus pinicola var. fuscoruber, mai departe cu Boletus aereus (hribul pucios), Boletus subtomentosus, Boletus aestivalis sin. Boletus reticulatus (hribul de vară) precum forme ale Boletus edulis (hribului cenușiu) mai maronii.[10] O confuzie nu poate fi exclusă cu ciuperci nu astfel de gustoase dar comestibile, ca de exemplu Suillus luteus sin. Boletus suillus, Suillus variegatus, Xerocomus subtomentosus sin. Boletus subtomentosus sau Xerocomellus chrysenteron sin. Xerocomus chrysenteron.[9][11]

ValorificareModificare

 
Hribi murgi prin pădure pe mușchi

Bureții proaspeți pot fi pregătiți ca ciulama, de asemenea împreună cu alții sau adăugați la un sos de carne de vită sau vânat. Ei dezvoltă un gust foarte dominant, dar plăcut de ciuperci, corectând aroma unei mâncări cu ciuperci mixte de categorie inferioară.[12] În afară de aceasta, ei pot fi tăiați felii și congelați. De asemenea este posibilă, după tăierea în felii, uscarea lor. Foarte gustoși sunt preparați ca Duxelles (un fel de zacuscă).[13][14] Se pretează și la conservarea în oțet sau ulei.[15]

Împovărarea hribului murg cu izotopul 137Cs este și aproape 30 de ani după accidentul nuclear de la Cernobîl în multe regiuni ale Europei mai mare decât valoarea limită de 600 Becquerel pe kilogram, hotărâtă de către Uniunea Europeană pentru produse alimentare. Acest fapt are o cauză signifiantă: Bureții se dezvoltă cu preferință pe mușchi de unde își pot trage apa nevoită cu ușor, iar mușchiul se alimentează cu apa contaminată din pământ. Ciuperca acumulează astfel cea mai mare parte a materiei toxice în coloranții pălăriei, Badion A și Norbadion A, care au putința de a complexa cesiul.[16] În hrib de exemplu, aceste două derivate ale acidului pulvinic[17] nu sunt disponibile. Prin scăderea pielii pălăriei nivelul personal de contaminare radioactivă poate fi redus în mod semnificativ.

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 512, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 2-4
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 496-497, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 271-272
  6. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 81-82, ISBN 3-426-00312-0
  7. ^ Imleria badia
  8. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 41, ISBN 3-85502-0450
  9. ^ a b J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 186-193, ISBN 3-405-11568-2
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, pp. 468-473, 478-479, 482-486, 490-491, 502-503, ISBN 3-405-11774-7
  11. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 81-85, ISBN 3-426-00312-0
  12. ^ Sanda Marin: „Carte de bucate”, Editura Orizonturi, București 1995, p. 185
  13. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  14. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 26-30, ISDN 3-453-40334-7
  15. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118 și 426, ISBN 978-973-50-3475-7
  16. ^ Martin Steiner, Lydia Hiersche: „Radioaktive Kontamination von Pilzen und die daraus resultierende Strahlenexposition des Menschen”; în: „Mycologia Bavarica”, nr. 12, 2011, p. 69–85, ISSN 1431-2042
  17. ^ Acid pulvinic

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, volumul 1, vezi note
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci”, Editura Casa, Cluj-Napoca 2013, ISBN 9786068527147
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983.
  • Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967

Legături externeModificare