Wikipedia

Xerocomus ferrugineus

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Boletus ferrugineus)

Xerocomus ferrugineus (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Carlo Luciano Alessio, 1985) sin. Boletus ferrugineus (Jacob Christian Schäffer 1774) sau Xerocomus spadiceus (Jacob Christian Schäffer, 1774 ex Lucien Quélet, 1888), din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Xerocomus,[1][2] este o specie de ciuperci comestibile, denumită în popor hrib lânos.[3] Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formând micorize pe rădăcinile de arbori). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă, solitar sau în grupuri mici, preferat prin păduri de conifere, dar și în cele de foioase, în special la margini mușchioase de pădure, pe povârnișuri și poteci ierboase. Timpul apariției este din (iunie) iulie până toamna târziu, în noiembrie.[4][5]

Xerocomus ferrugineus sin. Boletus ferrugineus, Xerocomus spadiceus
Hrib lânos
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Xerocomus
Specie: X. ferrugineus
Nume binomial
Xerocomus ferrugineus
(Schaeff.) Alessio (1985)
Sinonime
  • Boletus ferrugineus Schaeff. (1762)
  • Boletus spadiceus Schaeff. (1763)
  • Boletus spadiceus (Schaeff.) Fr. (1838)
  • Boletus lanatus Rostk., 1844
  • Versipellis spadicea (Schaeff.) Quél. (1886)
  • Xerocomus spadiceus (Schaeff.) Quél. (1888)
  • Xerocomus spasiceus (Schaeff. ex Fr.) Quél. (1888)
  • Boletus leguei Boud. (1894)
  • Suillus spadiceus (Schaeff.) O.Kuntze 1898
  • Xerocomus lanatus (Rostk.) Singer (1946)
  • Boletus citrinovirens Watling (1969)
  • Xerocomus ferrugineus var. leguei (Boud.) Bon (1994)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare
 
Jacob Christian Schäffer

Istoria denumirii acestei ciuperci este ceva ambiguă. În urmare este descrisă situația actuală.

Numele binomial a fost determinat originar drept Boletus ferrugineus de micologul german Jacob Christian Schäffer în volumul 1 al operei sale Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones din 1762,[6] (și nu ca adesea de citit în volumul 4).[7] Numai un an mai târziu, tot Schäffer a numit specia Boletus spadiceus în volumul 2 al marii sale lucrări,[8] pe care renumitul Elias Magnus Fries a validat-o în 1838[9] și care a fost preferată pentru un anumit timp. Dar s-a hotărât prima stabilire a lui Schäffer nume curent până în 1985. Atunci, micologul italian Carlo Luciano Alessio (1919-2006) a transferat soiul la genul Xerocomus,[10] ce corespunde și mult mai mult cu aspectul exterior al ciupercii. Dar, această specie, ca și surata ei buza caprei, au fost recent scoase din genul Xerocomus, între altele datorită geneticii precum a structurii cuticulei lor și alocate din nou genului Boletus (2019).[11]

Între timp (2023), specia trebuie să ascultă din nou pe numele generic Xerocomus,[1][2] determinat de micologul italian Carlo Luciano Alessio în 1985.[10]

Destul de des se încă găsește denumirea Xerocomus spadiceus a micologului francez Lucien Quélet[12] în cărți micologice. Toate celelalte încercări de redenumire sunt valabile sinonim, dar, fiind nefolosite, sunt de neglijat.

Epitetul specific este derivat din cuvântul latin (latină ferruginosus, -a, um=ruginiu, de culoare închisă, negricios), [13] datorită cuticulei mai închise în relație cu Boletus subtomentosus.

Descriere

modificare
 
Bres.: Boletus ferrugineus
  • Pălăria: are un diametru de 7-9 (14) cm, este destul de cărnoasă și consistentă, inițial emisferică cu bordura răsfrântă în jos, apoi convexă, în sfârșit aplatizată, nu rar cu marginea îndoită în sus. Cuticula este uscată, catifelat-lânoasă, mai târziu goală, nefiind brăzdată de crăpături. Coloritul poate fi ocru-ruginiu, dar este predominant gri-brun până brun.
  • Tuburile: sunt de dimensiuni diferite, aderente la picior și ușor de îndepărtat, la început viu galbene, devenind apoi mai închise și bombate.
  • Porii: mici și unghiulari sunt la început galbeni, în vârstă pătați ruginiu. Nu se decolorează sub presiune.
  • Piciorul: are o înălțime de 5-8 cm și o lățime de 1,5-2 cm, este neted, cilindric, slab îndoit, plin, îngroșat spre bază, arătând acolo un miceliu bazal gălbui. Coloritul gălbui pe exterior prezintă adesea o rețea incompletă longitudinală sau caneluri de culoare maronie până brun-roșiatică, de observat mai clar în partea de sus. Toată tija pare să fie uneori încrețită.
  • Carnea: este destul de tare în tinerețe, devenind apoi moale și de culoare albicios-gălbuie, în picior spre bază clar galbenă, iar sub cuticulă deseori brun-roșcată. În cazul tăierii se decolorează albăstrui palid, dar nu mereu, simțindu-se ceva lipicioasă. Mirosul este slab de ciuperci și plăcut amărui, iar gustul savuros. Specia este deseori năpădită de mucegaiul Apiocrea chrysosperma. la fel ca și Xerocomellus chrysenteron.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: Sporii sunt gălbui, netezi, alungit elipsoidali în formă de migdale, cu mai multe picături în interior, măsurând 10-14 x 4,5-5,5 microni. Pulberea lor este brun-măslinie. Basidiile clavate cu 2-4 sterigme fiecare au o mărime de 30-35 x 9-11 microni, iar cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) fusiforme și rare, 55-60 x 10-12 microni, fiind extenuate și netede.[14]
  • Reacții chimice: Cuticula se decolorează sub aburi de amoniac albastru până albastru-verzui și cu hidroxid de potasiu verde-albăstrui.[15][16]
  •  
    B. ferrugineus, spori
  •  
    B. ferrugineus, pori și picior
  •  
    tânăr și matur
  •  
    B. ferrugineus mai bătrân

Confuzii

modificare

Buretele poate fi confundat numai cu specii comestibile, în primul rând cu surata lui Boletus subtomentosus,[17] dar, de asemenea cu Aureoboletus moravicus sin. Xerocomus moravicus,[18] Boletus badius sin. Imleria badia,[19] Chalciporus piperatus, sin. Boletus piperatus,[20] Buchwaldoboletus lignicola sin. Pulveroboletus lignicola,[21] Gyrodon lividus,[22] Gyroporus castaneus,[23] Leccinum crocipodium,[24] Pseudoboletus parasiticus,[25] Suillus bovinus,[26] Suillus cavipes,[27] Suillus granulatus,[28] Suillus plorans,[29] Suillus viscidus comestibil, (se dezvoltă sub larici),[30] Xerocomellus chrysenteron sin. Boletus chrysenteron,[31] Xerocomellus porosporus sin. Boletus porosporus,[32] Xerocomellus pruinatus sin. Boletus pruinatus, Xerocomus pruinatus (comestibil),[33] Xerocomellus zelleri sin. Boletus zelleri[34] sau Xerocomellus rubellus.[35]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Aureoboletus moravicus sin. Xerocomus moravicus
  •  
    Boletus badius
  •  
    Boletus subtomentosus
  •  
    Boletus cavipes
  •  
    Buchwaldoboletus lignicola
  •  
    Chalciporus piperatus
  •  
    Gyrodon lividus
  •  
    Gyroporus castaneus
  •  
    Leccinum crocipodium
  •  
    Pseudoboletus parasiticus
  •  
    Suillus bovinus
  •  
    Suillus-granulatus
  •  
    Suillus plorans
  •  
    Suillus viscidus
  •  
    Xerocomellus chrysenteron
  •  
    Xerocomellus porosporus
  •  
    Xerocomellus pruinatus
  •  
    Xerocomellus rubellus
  •  
    Xerocomellus zelleri

Valorificare

modificare

Acest burete este foarte gustos. El poate fi pregătit în bucătărie ca hribul murg. La exemplare mai bătrâne îndepărtați porii precum piciorul.

Note

modificare
  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ a b Mycobank
  3. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 503, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 514-515 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 42-43, ISBN 978-3-440-13447-4
  6. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones”, vol. 1, Ratisbonae (Regensburg) 1762, p. 85, tabl. 4
  7. ^ Jurnalul micologic „Der Tintling” 1
  8. ^ Jacob Christian Schäffer: „Fungorum qui in Bavaria et Palatinatu circa Ratisbonam nascuntur Icones”, vol. 2, Ratisbonae (Regensburg) 1763, tabl. 126
  9. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1836-1838, p. 415 [1]
  10. ^ a b Carlo Luciano Alessio: „Boletus Dill. ex L. (sensu lato)”, vol. 2 al seriei „Fungi Europaei”, Editura Giovanna Biella, Saronno 1985, p. 282
  11. ^ Jurnalul micologic „Der Tintling” 2
  12. ^ Lucien Quélet: „Flore Mycologique de la France et des Pays Limitrophes”, Editura Octave Doin, Paris 1888, p. 417
  13. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 469, ISBN 3-468-07202-3
  14. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p. + tab. 915
  15. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 40, ISBN 3-85502-0450
  16. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 63
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 498-499, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 434-435, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 271-272
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 492-493, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 522-523, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Rose Marie Dähncke și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 28, ISBN 3-85502-0450
  23. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 26, ISBN 3-85502-0450
  24. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 63, ISBN 3-85502-0450
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 492-493, ISBN 3-405-12116-7
  26. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  27. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 293, ISBN 3-85502-0450
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 508-509, ISBN 3-405-11774-7
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 522-523 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  30. ^ [Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 528-529, ISBN 3-405-12116-7
  31. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 44-45, ISBN 3-85502-0450
  32. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 42-43, ISBN 978-3-440-13447-4
  33. ^ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 398-399, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  34. ^ „Heinrich Dörfelt” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  35. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 38, ISBN 3-85502-0450

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-7, pentru toate ciupercile analizate
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Rolf Singer: „Die Pilze Mitteleuropas”, vol. 5 și 6: „Die Röhrlinge, pârțile 1 și 2”, Editura Justus Klinkhardt, Bad Heilbrunn 1965-1967

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Xerocomus_ferrugineus&oldid=16505647