Deschide meniul principal

Pitoașcă

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Suillus granulatus)

Suillus granulatus (Carl von Linné (1753) ex Elias Magnus Fries, 1821) Otto Kuntze, 1898), sin. Boletus circinatus (Christian Hendrik Persoon, 1801),[1][2] din încrengătura Basidiomycota în familia Suillaceae și de genul Suillus, este o ciupercă comestibilă care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Buretele este numit în popor pitoașcă[3][4] sau cozărei de brad[5] și se dezvoltă foarte des în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe sol calcaros în păduri de conifere nisipoase precum la marginea lor sub pini, chiar și prin pășuni în grupuri mici în apropierea unui pom simbiont, din iunie până în octombrie (noiembrie).[6][7]

Suillus granulatus
Suillus granulatus.jpg
Pitoaște
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Suillaceae
Gen: Suillus
Specie: S. granulatus
Nume binomial
Suillus granulatus
(L.) O.Kuntze (1898)
Sinonime
  • Boletus granulatus L. (1753)
  • Boletus circinatus Pers (1801)
  • Leccinum lactifluum (With.) Gray (1821)
  • Boletus boudieri Quél. (1878)

DescriereModificare

 
Bres.: Boletus granulatus
  • Pălăria: Ea are un diametru de 4-10 (13) cm, este cărnoasă și regulată, fiind inițial emisferică, apoi convexă și în sfârșit aplatizată. Cuticula, a cărei culoare tinde de la gălbui-ocru, peste brun-gălbui până la brun-cărămiziu, este în stare uscată lucioasă, la umezeală foarte vâscoasă și lipicioasă. Ea poate fi îndepărtată ușor de picior.
  • Tuburile și porii: Sporiferele sunt gălbuie, lungi, aderate la picior sau ușor decurente. Porii sunt la început galbeni și înguști, dar se lărgesc după câtva timp, devenind brun-gălbui până brun-măslinii. Ei emit în tinerețe picături (lăcrimioare) alb-lăptoase.
  • Sporii: Ei sunt netezi și fusiformi, pulberea lor fiind maronie, având o mărime de 9,5-10 x 3,5-4,5 microni.
  • Piciorul: El are o înălțime de 5-7 (9) cm și o lățime de 1-1,5 (2) cm, este cilindric respectiv un pic neregulat, plin, tare precum prevăzut spre vârf cu granule fine crem-gălbuie care cu timpul devin brune. Coloritul tijei este inițial de un galben palid, preluând mai târziu maroniul murdar al pălăriei.
  • Carnea: Ea este la început tare și compactă, dar se înmoaie cu maturitatea avansată, fiind de culoare albicios-gălbuie sau gălbuie. Carnea nu se decolorează după tăiere. Mirosul este fructuos și plăcut, gustul dulceag.[6][7]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu acid sulfuric ocru-portocaliu, cu Hidroxid de amoniu mai întâi roz, apoi mov, cu Hidroxid de potasiu lila până violet-purpuriu, cu sulfat de fier gri-albăstrui și cu tinctură de Guaiacum gri.[8]

ConfuziiModificare

Buretele poate fi confundat cu alte specii din genul Suillus precum soiuri foarte apropiate, cu toate comestibile, cum sunt: Boletus rubellus, sin. Hortiboletus rubellus,[9] Chalciporus piperatus, sin. Boletus piperatus,[10] Gyrodon lividus,[11] Suillus bovinus,[12][13] Suillus collinitus,[14] Suillus flavidus,[15] Suillus grevillei,[16] Suillus luteus sin. Boletus suillus,[17] Suillus variegatus,[18] Suillus viscidus comestibil, (se dezvoltă sub larici),[19]Xerocomus badius,[20] Xerocomellus chrysenteron sin. Xerocomus chrysenteron,[21] Xerocomus spadiceus[22] sau Xerocomus subtomentosus sin. Boletus subtomentosus[23].

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Acest burete este foarte gustos. Deși ceva mai mic, el poate fi pregătit în bucătărie ca hribul murg. La exemplare umede se îndepărtează cuticula lipicioasă (cel mai bine deja în pădure), la cele mai bătrâne și porii. El nu se potrivește pentru uscat.[24]

NoteModificare

  1. ^ ATCC
  2. ^ Agraria
  3. ^ Dexonline
  4. ^ Denumire RO 1
  5. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 503, ISBN 978-606-12-1535-5 Denumire RO 2
  6. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 508-509, ISBN 3-405-11774-7
  7. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 87-88, ISBN 3-426-00312-0
  8. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 34, ISBN 3-85502-0450
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 524-525, ISBN 3-405-12116-7
  10. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 46, ISBN 3-85502-0450
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  13. ^ I funghi dal vero, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 376-377, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 524-525, ISBN 3-405-12081-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 30, ISBN 3-85502-0450
  17. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 85-86, ISBN 3-426-00312-0
  18. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  19. ^ [Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 528-529, ISBN 3-405-12116-7
  20. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 41, ISBN 3-85502-0450
  21. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 83-85, ISBN 3-426-00312-0
  22. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 498-499, ISBN 3-405-11774-7
  24. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 99, ISBN 3-453-40334-7

BibliografieModificare

Legături externeModificare