Deschide meniul principal

Untoasă piperată

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Chalciporus piperatus)

Chalciporus piperatus (Pierre Bulliard, 1790) ex Frédéric Bataille, 1908) sin. Boletus piperatus (Pierre Bulliard, 1790) din încrengătura Basidiomycota în familia Boletaceae și de genul Chalciporus,[1] numit în popor untoasă piperată,[2] este o ciupercă comestibilă care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Specia se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord de la câmpie la munte, foarte des, crescând în grupuri mai mici pe soluri sărace și acide prin păduri de conifere sau mixte, numai sub molizi și pini, arborii săi preferați de simbioză, între timp de asemenea în plantații de conifere. Timpul apariției este din iulie până în octombrie.[3][4]

Chalciporus piperatus sin.

Boletus piperatus

Chalciporus piperatus.jpg
Untoasă piperată
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Boletaceae
Gen: Chalciporus
Specie: C. piperatus
Nume binomial
Chalciporus piperatus
(Bull.) Bataille (1908)
Sinonime
  • Boletus piperatus Bull. (1790)
  • Boletus piperatus var. squamosus Fr. (1815)
  • Leccinum piperatum (Bull.) Gray (1821)
  • Viscipellis piperata (Bull.) Quél. (1886)
  • Ixocomus piperatus (Bull.) Quél. (1888)
  • Suillus piperatus (Bull.) O.Kuntze (1898)
  • Ceriomyces piperatus (Bull.) Murrill (1909)

DescriereModificare

 
Bres.: Boletus piperatus
  • Pălăria: Ea are un diametru de 3-7 cm, este destul de subțire și moale, fiind inițial semisferică cu marginea răsfrântă în jos, apoi convexă și la bătrânețe aproape plată, arătând din când în când un mic gurgui. Prezintă la maturitate de obicei o bordură albicioasă pe o margine atunci ascuțită și mai lungă decât stratul sporifer. Cuticula este netedă și lucioasă pe vreme uscată, dar lipicioasă până vâscoasă la umezeală. La secete devine solzoasă și capătă crăpături. Ea nu se separă ușor de pălărie, maximal pe o treime din diametru. Coloritul variază între galben-ocru, gălbui-maroniu și brun ca scorțișoara.
  • Tuburile și porii: sporiferele au o lungime de 3-10 mm, sunt portocalii până brun-ruginii, compuse din 3-4 tubulețe mai scurte, unghiulare, la început aderate, ulterior ușor decurente la picior precum dificil separabile de pălărie. Porii sunt colțuroși și relativ neregulați, destul de largi, dar devenind mai strâmți spre margine, fiind inițial portocalii, mai târziu de aceiași culoare cu tuburile, dar mereu mai închiși decât pălăria.
  • Sporii: sunt ruginiu-roșiatici, hialini (translucizi),netezi și fusiformi cu o mărime de 3-6 x 0,8-1,2 microni. Pulberea lor este brun-roșiatică.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-7 cm și o lățime de 0,7-1,1 cm, este neted, cilindric, adesea îndoit, plin, destul de subțire dar ușor elastic, de un colorit ca pălăria sau ceva mai deschis, devenind spre bază galben ca lămâia. Acolo se pot vedea hifele galbene ale miceliului, puternic înrădăcinate în pământ. Tulpina nu prezintă un inel.
  • Carnea: este în pălărie destul de subțire, în tinerețe tare, devenind moale cu maturitatea și cu nuante roșiatice, iar în picior ceva fibroasă și galbenă ca lămâia. Ea nu se decolorează după tăiere. Mirosul este plăcut, slab fructuos sau de ciuperci, gustul extrem de iute.[3][4]
  • Reacții chimice: Porii și piciorul buretelui se colorează cu Hidroxid de potasiu brun închis.[5][6]

ConfuziiModificare

Dacă nu se dea seama de gustul extrem de iute, buretele poate fi confundat cu gemenul său Chalciporus amarellus care însă poartă pori rozalii, nefiind iute ci amar și astfel necomestibil[7] precum cu alte specii mai mult sau mai puțin comestibile din familiile Boletaceae și Suillaceae, ca de exemplu cu: Boletus ferrugineus sin. Xerocomus ferrugineus,[8] Boletus subtomentosus[9] Suillus bovinus,[10] Suillus bresadolae,[11] Suillus cavipes,[12] Suillus flavidus,[13] Suillus granulatus,[14] Suillus tridentinus,[15] Suillus variegatus,[16] Suillus viscidus (se dezvoltă sub larici)[17] Xerocomellus chrysenteron[18] Xerocomus spadiceus[19] și Xerocomus subtomentosus[20] respectiv Gyrodon lividus,[21] din familia Paxillaceae.

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Potrivit „raportului de cercetare” al Universității din Iași, untoasa iute este o ciupercă cu comestibilitate mediocră.[22] Și într-adevăr, deci crud foarte piperate, ciupercile își pierde mult din iuțimea lor după preparare, devenind în gust chiar ceva fade, dacă sunt tăiate fin precum fierte destul de bine sau uscate.[23] Gustul iute rămâne, dacă sunt numai fripte la grătar sau prăjite în tigaie.[24]

Este un indicator bun pentru prezența posibilă a lui Boletus edulis (hrib cenușiu).[24]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 514-515, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 180-181, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 46, ISBN 3-85502-0450
  6. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 65
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 486-487, ISBN 3-405-12116-7
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 514-515 - 2, ISBN 3-405-12116-7
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 498-499, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 534-535, ISBN 3-405-12116-7
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 528-529, ISBN 3-405-12116-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 446-447, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 87-88, ISBN 3-426-00312-0
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 526-527, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  17. ^ [Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 528-529, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 492-493, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 498-499, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  22. ^ Raport de cercetare de la Universitatea Iași; p. 5
  23. ^ Jurnalul „Der Tintling”
  24. ^ a b 123Pilze

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p. 902+tabl.
  • Bruno Cetto: vol. 1-3, 7 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare