Deschide meniul principal

Hrib de nisip

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Suillus variegatus)

Suillus variegatus (Olof Swartz, 1810 ex Charles Richon și Ernest Roze, 1888), din încrengătura Basidiomycota în familia Suillaceae și de genul Suillus,[1] este o ciupercă comestibilă care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Buretele este numit în popor hrib de nisip,[2] hrib văratic[3] sau hrib galben-brun.[4] Se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord foarte des, numai sub diverse specii de pini (de exemplu Pinus silvestris sau Pinus mugo) pe soluri acide, în păduri de conifere sau mixte, urmând pinului de la câmpie până în zonele subalpine la limita arborilor. Apare deseori în mase, solitar sau în grupuri mai mari în apropierea pomului simbiont printre pernițele de mușchi, din (iunie) iulie până în octombrie (noiembrie).[5][6][7]

Suillus bovinus
Suill.var.jpg
Hrib de nisip
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Suillaceae
Gen: Suillus
Specie: S. variegatus
Nume binomial
Suillus variegatus
(Sw.) Richon & Roze (1888)
Sinonime
  • Boletus aureus Schaeff. (1774)
  • Boletus variegatus Sw. (1810)
  • Boletus guttatus Pers. (1825)
  • Boletus squalidus Fr. (1838)
  • Versipellis variegata Quél. (1886)
  • Suillus squalidus (Sw.) Kuntze (1898)

DescriereModificare

 
Jan Kops: Boletus variegatus
  • Pălăria: are un diametru de 6-15 cm, este cărnoasă, compactă în tinerețe, dar spongioasă și moale în vârstă, fiind inițial semisferică cu marginea răsfrântă în jos, apoi convexă și ulterior aplatizată cu marginea subțire. Cuticula care se pleacă deasupra marginii, are un aspect catifelat și fin granulat, într-adevăr fiind acoperită cu solzi mici, asemănător șmirghelului (la bătrânețe adesea goală). Ea este aproape mereu uscată, numai după o ploaie puternică ceva lipicioasă. Se separă ușor de pălărie. Coloritul este galben ca scorțișoara, câteodată și ruginiu sau maroniu.
  • Tuburile și porii: sunt scurte, rotunjoare până unghiulare, aderate la picior, la început ocru-gălbuie, mai târziu gălbui-cafenii. Porii sunt mici, rotunzi deja de la început mai închiși în colorit ca cuticula, ruginiu-gălbui, până la brun-ruginii, la maturitate cu nuanțe murdar măslinii, devenind slab albaștri prin apăsare, decolorându-se însă din nou repede, fiind greu de îndepărtat de carnea pălăriei.
  • Sporii: sunt gălbui, netezi și fusiformi cu o mărime de 8-10,5 x 3-4 microni. Pulberea lor este brun-măslinie.
  • Piciorul: are o înălțime de 6-10 cm și o lățime de 2-4 cm, este cilindric, plin, cărnos, tare, numai slab bont și îngroșat la bază, dar mereu mai scurt decât diametrul pălăriei, cu un desen fin reticular brun-ruginiu pe fundal gălbui. Tulpina nu prezintă un inel.
  • Carnea: este tare în tinerețe, devenind la maturitate spongioasă în pălărie, fiind gălbuie și albăstrind ușor după tăiere, dar nu întotdeauna. Mirosul este slab, plăcut acrișor și gustul dulcișor. Ciuperca este adesea năpădită de larvele unor diptere din familia Mycetophilidae care se dezvoltă în interiorul corpurilor de fructificație. Bruno Cetto scrie, că ar avea un miros ușor de clor [ce editorul acestui articol nu a putut să verifice].[5][6][7]
  • Reacții chimice: Buretele se colorează cu acid sulfuric într-un galben viu și lucios, sub aburi de amoniac albastru până gri-albăstrui, cu anilină de fenol în întregime roșu, cu Hidroxid de potasiu murdar lila-roz, apoi murdar gri până maroniu și cu sulfat de fier gri-albăstrui.[8]

ConfuziiModificare

Bureții pot fi confundați numai cu specii asemănătoare, cu toate comestibile, din familia Suillaceae mai mici, de exemplu cu Suillus bovinus, [9] Suillus bresadolae,[10] Suillus cavipes,[11] Suillus flavidus,[12] Suillus granulatus,[13] Suillus plorans,[14] Suillus tridentinus,[15] Suillus viscidus comestibil, (se dezvoltă sub larici)[16] sau cu Boletus aestivalis (în stadiu mai tânăr),[17] Boletus erythropus,[18] Boletus luridus,[19] Chalciporus piperatus, sin. Boletus piperatus,[20] Gyrodon lividus,[21] Xerocomellus chrysenteron[22] Xerocomus spadiceus[23] și Xerocomus subtomentosus[24] din familia Boletaceae, respectiv Gyrodon lividus,[25] din familia Paxillaceae.

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Este o specie comestibilă mai gustoasă ca lumânărica, care și ea ar trebui să fie ingerată preferat în stadiu tânăr. Când este matură, carnea devine spongioasă și este năpădită de viermi. Se folosește nu numai împreună cu alte ciuperci de pădure. Aroma îi este intensificată prin uscare. Atunci buretele este apreciat la aromatizarea mâncărurilor, pentru că dezvoltă o aromă de zbârciogi. Se pretează și la conservarea în oțet sau ulei.[26][27]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 504, ISBN 978-606-12-1535-5 Denumire RO 1, 2
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ Denumire RO 3
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 516-517, ISBN 3-405-12116-7
  6. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 64-65, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 271
  8. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 36, ISBN 3-85502-0450
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 534-535, ISBN 3-405-12116-7
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 528-529, ISBN 3-405-12116-7
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 446-447, ISBN 3-405-12124-8
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 440-441, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 87-88, ISBN 3-426-00312-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 522-523, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 526-527, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ [Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 528-529, ISBN 3-405-12116-7
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 472-473, ISBN 3-405-11774-7
  18. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 89, 91-92, ISBN 3-426-00312-0
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 482-483, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 46, ISBN 3-85502-0450
  21. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 492-493, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 498-499, ISBN 3-405-11774-7
  25. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 35, ISBN 3-85502-0450
  26. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108
  27. ^ Silvia Jurcovan: „Carte de bucate”, Editura Humanitas, București 2012, p. 118 și 426, ISBN 978-973-50-3475-7

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p. 902+tabl.
  • Bruno Cetto: vol. 1-3, 7 (vezi sus)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare