Rusofilie

(Redirecționat de la Rusofilia)

Rusofilia (literalmente atracția sau iubirea față de Rusia sau ruși) este admirația și dragostea față de Rusia (incluzând era Uniunii Sovietice și/sau Imperiului Rus), istoria Rusiei și cultura rusă. Antonimul și opusul rusofiliei este rusofobia.

Rusofilia în EuropaModificare

Autorul american Robert Alexander a scris: "Iubesc rușii pentru natura lor dramatică și emoțională. Nu le este frică să iubească, nu se tem să fie răniți, nu se tem să exagereze sau să acționeze impulsiv."[1]

În octombrie 2004, Organizația Internațională Gallup a anunțat rezultatele sondajului său, potrivit căruia aproximativ 20% dintre locuitorii Europei de Vest au o părere pozitivă despre Rusia, cea mai pozitivă viziune venind din Islanda, Germania, Grecia și Marea Britanie. Procentul respondenților care au exprimat o atitudine pozitivă față de Rusia a fost de 9% în Finlanda, Turcia și Japonia, 38% în Lituania, 36% în Letonia și 34% în Estonia. Estonia și în special Letonia au un număr mare de etnici ruși, ceea ce probabil a afectat rezultatul.

Rusofilia în Serbia și MuntenegruModificare

Rusofilia în SerbiaModificare

Rusia este enorm de populară în Serbia, iar sârbii au văzut întodeauna Rusia, ca pe un aliat apropiat datorită culturii slave și a credinței Ortodoxe.[2] În Serbia și Muntenegru, ale căror națiuni sunt ambele predominant ortodoxe, credința exprimată de marea majoritate a rușilor, nu a existat nicio influență sovietică și rușii au fost întotdeauna văzuți ca frați. Aproximativ 83% dintre sârbi văd în Rusia ca fiind principalul aliat pe scena politică internațională. Atât în ​​Serbia, cât și în Muntenegru, există cartiere, străzi, clădiri și statui numite după ceva rusesc. În Serbia există Centrul Rus de Știință și Cultură și un hotel Moskva.

Rusofilia în MuntenegruModificare

Muntenegru este, de asemenea, o țară ortodoxă și slavă din est. Există Podul Moscovei[3] în Podgorița și o statuie a cântărețului și actorului rus Vladimir Vîșotki lângă pod.

Rusofilia în UcrainaModificare

 
Separatiști pro-ruși în Donețk, estul Ucrainei

După independența Ucainei în 1991, ucrainenii, mai ales în estul și sudul țării, au votat pentru o atitudine mai rusofilă a guvernului, variind de la un parteneriat economic mai strâns la o uniune națională deplină.[4] Rusia și Ucraina s-au bucurat de legături economice deosebit de strânse, în timp ce partidul politic rusofil, Partidul Regiunilor, a devenit cel mai mare partid din Rada Ucraineană în 2006. A rămas forța dominantă în politica ucraineană, până la Revoluția Ucraineană din 2014. După intervenția militară rusă din 2014 în Ucraina, atitudinea generală a ucrainenilor față de Rusia și ruși a devenit mult mai negativă.[5]

Ucraina de VestModificare

Rusofilia (Moscofilia, ucraineană: москвофільство, moskvofil’stvo) a fost o mișcare socio-politică, literară și lingvistică în teritoriile occidentale ucrainene din Galiția, Transcarpatia, și Bucovina de Nord în secolele 18-20. Susținătorii acestei mișcări au crezut în uniunea lingvistică, culturală, socială cu rușii și mai târziu în uniunea de stat cu Rusia. Printre cauzele apariției acestui fenomen s-au numărat absența statalității ucrainene, secole de opresiune străină, teritoriile ucrainene fragmentate și populația dispersată, precum și defectarea elitei naționale către culturile vecine și un sentiment slab al identității naționale.

Mișcarea rusofilă în TranscarpatiaModificare

Primele cazuri de rusofilie în Transcarpatia datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea, când s-au stabilit acolo mai mulți ruși celebri cu legături cu guvernul și curtea țarului. Oameni de știință celebri și activiști sociali precum I. Orlai, M. Baludiansky, P. Lodiy și alții au trăit în Transcarpatia și au menținut legături strânse cu țara de naștere și, prin urmare, au promovat interesul față de Rusia, în special față de viața culturală, limba și literatura.

Mișcarea rusofilă în Galiția și BucovinaModificare

Când Galiția și Bucovina au fost incorporate în Imperiul Habsburgic în 1772, guvernul austriac a tratat populația ucraineană din aceste teritorii cu suspiciune, deoarece se temea că era susceptibilă la influența rusă datorită apropierii limbilor și culturilor ucrainene și rusești. Această neîncredere față de autorități a fost cultivată de politicieni și activiști polonezi influenți într-un efort de a preveni creșterea conștiinței naționale pe teritoriile în care polonezii au avut în mod tradițional influență. Orice încercare de revigorare culturală a fost întâmpinată de ostilitate din partea guvernului austriac, care le considera ca fiind o influență venită de la Moscova. În ciuda acestei atmosfere de neîncredere și suspiciune, prima instituție de învățământ „Frăția preoților” a fost fondată la Przemyśl. Mitropolitul M. Levytsky a început să introducă limba ruteană în școlile elementare, a dezvoltat cărți de gramatică, a insistat asupra instruirii în universitatea ruteană și a fondat Societatea „Ruska Troyka”. Republica Lemko-Rusyn, după Primul Război Mondial, a încercat să se alăture teritoriilor Lemkiene din Rusia și mai târziu în zone similare din Cehoslovacia nou formată.

Rusofili notabiliModificare

Vezi șiModificare

ReferințeModificare

  1. ^ „Book Group Guide – Rusoff Agency”. Rusoffagency.com. Accesat în . 
  2. ^ „Зашто је Путин толико популаран у Србији? – Центар за развој међународне сарадње”. crms.org.rs. Accesat în . 
  3. ^ „Moscow bridge in Podgorica”. Androidvodic.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ Rapawy, Stephen (). Ethnic Reidentification in Ukraine (page 17) (PDF). Washington, D.C.: United States Census Bureau. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  5. ^ How Ukraine views Russia and the West, Brookings Institution (18 October 2017)
  6. ^ „Jacques Chirac, son tropisme russe et son ami Boris Eltsine”. francetvinfo. . 
  7. ^ „Jacques Chirac, le plus russe des présidents français”. Le Courrier de Russie. . 
  8. ^ „Marine Le Pen's brush with Russia's shadowy finance world”. The Sydney Morning Herald. . 
  9. ^ a b „Far-right's hopes of powerful EU alliance dashed by Farage”. Independent.ie. . 
  10. ^ 'Everything has changed': Marine Le Pen plots her revenge against Macron in European elections”. The Local France. . 
  11. ^ „How Italy's new — and old — prime minister ditched the right wing”. Washington Post. . In 2018, Conte was prime minister in a government composed of Matteo Salvini's populist, pro-Russian, anti-European Union, anti-immigrant League party and Luigi Di Maio's big-spending Five Star Movement. 
  12. ^ „Salvini invokes God and Russia on Poland trip”. EUobserver. . 
  13. ^ Smuđa, Stefan (). „RUSOFIL VUJOŠEVIĆ: Kačket menjam, ali ostajem isti! - Košarka, Vesti, The Best Of”. Accesat în . 
  14. ^ „Ja sam rusofil! Rusija je moja druga zemlja!”. Kurir.rs. 
  15. ^ „Sophians Talk -Japan and the World (Sumire Uesaka) : SOPHIA ONLINE : YOMIURI ONLINE”. yab.yomiuri.co.jp. Accesat în . 
  16. ^ „Berlin Wall anniversary: The 'worst night of my life'. BBC News. 
  17. ^ Fasanotti, Federica Saini (). „Russia and Libya: A brief history of an on-again-off-again friendship”. 
  18. ^ Lynch, Colum. „Why Putin Is So Committed to Keeping Assad in Power”. 
  19. ^ „Έρχεται το νέο "ρωσικό κόμμα" με το όνομα "Ελληνική Λύση", αναφέρει το γερμανικό Stern”. . 
  20. ^ „1798: Heraclius II – The Last Great Georgian King”. .