Wikipedia

Russula claroflava

specie de ciupercă

Russula claroflava (William Bywater Grove, 1888), sin. Russula flava (Lars Romell, 1895),[1] denumită în popor, ca și Russula risigallina, vinețica ciobanului,[2] este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Russula care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord, în grupuri de mai multe exemplare, aproape mereu sub mesteceni, rar și sub plopi, numai în zone umede, preferat în turbării. Timpul aparenții este din iulie până în octombrie.[3][4][5]

Russula claroflava sin. Russula flava
Vinețica ciobanului
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Russula
Specie: R. claroflava
Nume binomial
Russula claroflava
Grove (1888)
Sinonime
  • Russula constans Britzelm. (1885)
  • Russula ochroleuca (Grove) Cooke (1890)
  • Russula flava Romell (1895)
  • Russula decolorans var. constans (Britzelm.) P.Karsten (1926)
Modifică text Consultați documentația formatului

Descriere modificare

 
Bres.: Russula flava
  • Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 5-8 (12) cm, destul de cărnoasă, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi boltită, în sfârșit plată, adâncită în centru și ridată la periferie. Cuticula care poate fi cojită numai la margine, este netedă, mată până lucioasă pe vreme uscată, dar unsuroasă la umezeală. Coloritul cuticulei este de obicei galben ca lămâia sau crom.
  • Lamelele: sunt destul de late, de aceeași lungime, rar bifurcate spre margine, stau dens și sunt unite cu piciorul, fiind la început albe, apoi slab galbene, la bătrânețe cu tonuri gri și în ultima fază negre.
  • Piciorul: are o înălțime de 5-10 (12) cm și o lățime de 1,2-2 cm, fiind alb, spre bază brumăriu, cilindric, inițial plin și tare, apoi împăiat și în sfârșit gol în interior. La presiune, tija se decolorează în vârstă negricios.
  • Carnea: este destul de tare și cărnoasă. Coloritul alb capătă după tăiere mai întâi nuanțe pal roșiatice care se transformă după ceva timp spre slab gri. Mirosul este slab, aproape imperceptibil și gustul câteodată iutișor, dar plăcut.
  • Caracteristici microscopice: are spori cu o mărime de 9–12 x 7,5–10 microni, elipsoidali cu negi fini, simpli, neregulați, care sunt uneori legați prin pieptănuși scurți. Pulberea lor este de colorit crem.[3][4][5]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu anilină după 15 minute brun-roșiatic, cu fenol brun päna la roșu de vin, cu 1-naftol albastru, cu sulfat de fier gri-roșiatic, carnea pălării mai târziu murdar măsliniu, cu sulfovanilină purpuriu și cu tinctură de Guaiacum albastru-verzui.[6]
  •  
    R. claroflava, spori
  •  
    R. claroflava mai tânără
  •  
    R. claroflava, lamele și picior
  •  
    R. claroflava bătrâna

Confuzii modificare

Ciuperca ar putea fi confundată între altele cu soiuri al aceleiași gen, de exemplu cu: Russula aeruginea (comestibilă),[7] Russula aurea (comestibilă),[8] Russula fellea (necomestibilă),[9] Russula foetens (necomestibilă),[10] Russula grata sin. Russula laurocerasi (necomestibilă),[11] Russula puellaris (comestibilă),[12] Russula ochroleuca (comestibilă),[13] Russula risigallina sin. Russula lutea sau Russula subfoetens (necomestibilă).[14]

Specii asemănătoare modificare

  •  
    Russula aeruginea
  •  
    Russula aurea
  •  
    !Russula fellea!
  •  
    !Russula foetens!
  •  
    !Russula grata sin. laurocerasi!
  •  
    Russula-ochroleuca
  •  
    Russula puellaris
  •  
    Russula risigallina
  •  
    !Russula subfoetens!

Valorificare modificare

Vinețica ciobanului este, din cauza cărnii dense și compacte o ciupercă apreciată în bucătărie Ea poate fi mâncată cel mai bine tânără, tăiată fin și crudă într-o salată cu maioneză, hrean, verdețuri sau cu hrean și frișcă precum pe mod ardelean, friptă, cu cepe, boia ardei, smântână și pătrunjel tocat.[15] Buretele poate fi pregătit de asemenea la grătar (datorită gustului iutișor) cu unt „à la maître d'hôtel”.[16] Uscat, singur nu este de mare valoare, dar el poate fi amestecat cu alți bureți de pădure.

Pentru genul Russula (ca și pentru soiurile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați.[17][18]

Note modificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 324-325, ISBN 3-405-12124-8
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 400-401, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 285
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 484, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 418-419, ISBN 3-405-12116-7
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 372-373, ISBN 3-405-11774-7
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 416-417, ISBN 3-405-12081-0
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 400-401, ISBN 3-405-11774-7
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 388-389, ISBN 3-405-12116-7
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 422-423, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 418-419, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 386-387, ISBN 88-85013-37-6
  15. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 78-80, ISDN 3-453-40334-7
  16. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 84, ISBN 3-7670-173-X
  17. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
  18. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7

Bibliografie modificare

  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-3, 5 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe modificare

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Russula_claroflava&oldid=16136218