Russula risigallina

Russula risigallina sin. Russula lutea
	Vinețică ciobănească
Clasificare științifică
Domeniu:	Eucariote
Regn:	Fungi
Diviziune:	Basidiomycota
Clasă:	Agaricomycetes
Ordin:	Russulales
Familie:	Russulaceae
Gen:	Russula
Specie:	R. risigallina
Nume binomial
	Russula risigallina; (Batsch) Sacc. (1915)
Sinonime
	Agaricus luteus Huds. (1778); Agaricus risigallinus Batsch (1786); Agaricus vitellinus Pers. (1801); Russula lutea (Huds.) Gray (1821) ; Agaricus chamaeleontinus Lasch (1828); Russula chamaeleontina (Lasch) Fr. (1838); Russula singeriana Bon (1986);
	Modifică text

Russula risigallina (August Batsch, 1786 ex Pier Andrea Saccardo, 1915), sin. Russula lutea (William Hudson, 1778 ex Samuel Frederick Gray, 1821),^[1] denumită în popor vinețică ciobănească,^[2] sau, ca și Russula claroflava, vinețica ciobanului,^[3] este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Russula care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord solitară sau în grupuri mai mici, în păduri de foioase pe lângă carpeni, castani, fagi, mesteceni, stejari și tei precum în cele de conifere sub molizi și brazi, de la câmpie la munte, din iulie până în octombrie.^[4] ^[5]

Descriere

Bres.: R. risigallina

Pălăria: este de mărime submedie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 3-7 (8) cm, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi boltită, în sfârșit plată și adâncită în centru cu margini atunci răsucite în sus. Cuticula care poate fi cojită numai parțial, este netedă, mată pe vreme uscată, dar umedă precum ușor unsuroasă la umezeală. Coloritul cuticulei este de obicei galben ca lămâia până portocaliu de caise, câteodată cu nuanțe roze sau roșiatice.
Lamelele: sunt subțiri și țăndărind, de aceeași lungime, bifurcate spre margine, stau dens și sunt unite cu piciorul, fiind la început palide, apoi galbene ca gălbenușul de ou sau galben-portocalii.
Piciorul: are o înălțime de 4-6 (8) cm și o lățime de 0,6-1,5 cm, fiind alb, cilindric și câteodată ceva disproporționat, foarte fragil, în tinerețe împăiat, apoi gol în interior. Tija albă stă în contrast cu galbenul lamelelor.
Carnea: este moale și sfărâmicioasă, în tinerețe cu miros imperceptibil, repede fructuos, dar plăcut și gust dulceag. Coloritul este, și sub cuticulă, alb, recolorându-se la contact cu aerul.* Caracteristici microscopice: are spori cu o mărime de 8,2-9,2 x 6,5-7,5 microni, rotunjori și ascuțit-reticulari, pulberea lor fiind galbenă.^[4]^[5]
Reacții chimice: Buretele se decolorează cu anilină încet slab galben-portocaliu, cu fenol brun, în sfârșit negru, cu 1-naftol albastru, cu sulfat de fier gri-roșiatic și cu tinctură de Guaiacum albastru-verzui.^[6]

R. risigallina, pălărie
R. risigallina, mai tânără:lamele și picior
R. risigallina bătrâne: lamele și picior

Confuzii

Buretele ar putea fi confundat între altele cu soiuri al aceleiași gen, de exemplu cu: Russula aeruginea (comestibil),^[7] Russula aurea (comestibil),^[8] Russula claroflava sin. Russula flava (comestibil),^[9] Russula fellea (necomestibil),^[10] Russula foetens (necomestibil),^[11] Russula grata sin. Russula laurocerasi (necomestibil),^[12] Russula puellaris (comestibil),^[13] Russula ochroleuca (comestibil)^[14] sau Russula subfoetens (necomestibil).^[15]

Specii asemănătoare

Russula aeruginea
Russula aurea
Russula claroflava
!Russula fellea!
!Russula foetens!
!Russula grata sin. laurocerasi!
Russula-ochroleuca
Russula puellaris
!Russula subfoetens!

Valorificare

Vinețica ciobănească este, din cauza cârnii foarte moale și fragile nu astfel de delicată ca de exemplu Russula aurea. Ea poate fi preparată ca hulubița, atunci cel mai bine tânără, tăiată fin și crudă într-o salată cu maioneză, hrean, verdețuri sau cu hrean și frișcă precum pe mod ardelean, friptă, cu cepe, boia ardei, smântână și pătrunjel tocat,^[16] dar se recomandă amestecarea cu alți bureți de pădure.

Pentru genul Russula (ca și pentru soiurile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați.^[17]^[18]

Note

^ Index Fungorum
^ Denumire RO
^ Denumire RO
^ ^a ^b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 420-421, ISBN 3-405-12116-7
^ ^a ^b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 60-61, ISBN 978-3-440-13447-4
^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 497, ISBN 3-85502-0450
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 418-419, ISBN 3-405-12116-7
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 372-373, ISBN 3-405-11774-7
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 324-325, ISBN 3-405-12124-8
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 416-417, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 400-401, ISBN 3-405-11774-7
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 388-389, ISBN 3-405-12116-7
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 422-423, ISBN 3-405-12116-7
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 418-419, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 386-387, ISBN 88-85013-37-6
^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 78-80, ISDN 3-453-40334-7
^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7

Bibliografie

(Marcel) Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
Bruno Cetto, vol. 1-3, 5 (vezi sus)
Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

Materiale media legate de Vinețică ciobănească la Wikimedia Commons
Imagini în film

[1] Index Fungorum

[2] Denumire RO

[3] Denumire RO

[Cetto_1-4] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 420-421, ISBN 3-405-12116-7

[Bon-5] Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 60-61, ISBN 978-3-440-13447-4

[6] Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 497, ISBN 3-85502-0450

[7] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 418-419, ISBN 3-405-12116-7

[8] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 372-373, ISBN 3-405-11774-7

[9] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 324-325, ISBN 3-405-12124-8

[10] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 416-417, ISBN 3-405-12081-0

[11] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 400-401, ISBN 3-405-11774-7

[12] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 388-389, ISBN 3-405-12116-7

[13] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 422-423, ISBN 3-405-12116-7

[14] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 418-419, ISBN 3-405-12081-0

[15] Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 386-387, ISBN 88-85013-37-6

[16] Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 78-80, ISDN 3-453-40334-7

[17] J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2

[18] Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]