Deschide meniul principal

Oiță galbenă

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Russula ochroleuca)

Russula ochroleuca (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Elias Magnus Fries, 1838),[1] denumită în popor oiță galbenă, vinețică galbenă sau bureți galbeni,[2] este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Russula care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord oriunde pe sol acru, crescând izolată sau în grupuri mai mici mai ales prin păduri de conifere și mixte sub molizi, dar și sub brazi argintii sau pini de pădure, mai rar în cele foioase, acolo pe lângă fagi și mesteceni. Buretele apare destul de des, de la câmpie la munte, din (mai) iunie până în noiembrie.[3][4] Epitetul speciei este derivat din cuvintele greci (greacă ώχρα=ocru) și (greacă Λέουκα=alb).

Russula ochroleuca
Russula ochroleuca G4 (1).JPG
Oițe galbene
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Russula
Specie: R. ochroleuca
Nume binomial
Russula ochroleuca
> (Pers.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus ochroleucus Pers. (1801)

  • Russula citrina Gillet (1881)
  • Russula fingibilis Britzelm. (1885)
  • Russula granulosa Cooke (1888)
  • Russula ochroleuca var. fingibilis (Britzelm.) Singer (1923)
  • Russula citrina var. rufescens J.Mornand & Bon (1986)

IstoricModificare

Primul care a descris specia a fost (Christian Hendrik Persoon în volumul 2 al operei sale Synopsis methodica Fungorum din 1801.[5] Apoi, în 1838, renumitul savant Elias Magnus Fries a redenumit soiul sub numele până în prezent valabil (2018) Russula ochroleuca, de verificat în cartea lui Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum.[6] Toate celelalte încercări de redenumire sunt valabile sinonim, dar, fiind nefolosite, sunt de neglijat.

DescriereModificare

 
Bres.: Russula ochroleuca
  • Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 5-12 cm, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi boltită, aplatizând la maturitate din ce în ce mai mult precum adâncită în centru, la bătrânețe cu margini răsucite în sus. Cuticula care poate fi cojită pe jumătate, este netedă și mată, doar la umezeală lucioasă, chiar lipicioasă, nefiind striată radial la periferie. Coloritul pălăriei diferă ceva: inițial galben ca mierea până galben-ocru, devine cu maturitatea adesea galben-verzui, adesea cu nuanțe măslinii, decolorându-se la bătrânețe.
  • Lamelele: ele stau dens, sunt subțiri și de aceeași lungime, ușor rotunjit-bombate precum aderate la picior. Ele sunt pentru mult timp albe, îngălbenind mai târziu, în vârstă cu pete maronii pe muchii.
  • Sporii: au o mărime de 6,8–9,3 × 6,1–7,9 microni, sunt aproape rotunzi și verucoși cu țepi de o lungime până la 1,25 microni, pulberea lor fiind albicioasă. Basidiile cu în mod normal 4 spori măsoară 38–55 × 10–13, sterigmele 10–12,5 microni.[7]
  • Piciorul: are o înălțime de 4-7 cm și o lățime de 1,5-2,5 cm, fiind cilindric cu baza ușor îngroșată, cărnos, compact, în tinerețe plin, la maturitate complet împăiat, căpătând alveole și devenind spongios. Tija este inițial de obicei albă îngălbenind la secete sau bătrânețe, dezvoltând tonuri maronii spre bază.
  • Carnea: este densă și compactă, la bătrânețe moale, cu un miros slab fructuos și gust picant, nu rar ceva iutișor. Coloritul este alb, devenind gri la umezeală.[3][4]

ConfuziiModificare

Vinețica galbenă poate fi confundată cu alte soiuri ale genului, cum sunt de exemplu Russula aeruginea (comestibilă),[10] Russula claroflava (comestibilă),[11] Russula decolorans (comestibilă),[12] Russula fellea (necomestibilă),[13] Russula foetens (necomestibilă),[14] Russula grata sin. Russula laurocerasi (necomestibilă),[15] Russula integra (comestibilă),[16] Russula mustelina (comestibilă),[16] Russula puellaris (comestibilă,[17] Russula puellaris (comestibilă),[18] Russula risigallina sin. Russula lutea sau Russula subfoetens (necomestibilă).[19] sau Russula vesca (comestibilă).[20]

Ciuperci asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Vinețica galbenă nu este astfel de gustoasă ca Russula cyanoxantha (vinețica porumbeilor). Ea este comestibilă cât ciuperca este tânără și cu carnea albă. Se recomandă pregătirea ei în combinație cu alte ciuperci de pădure, după îndepărtarea (posibilă) a lamelelor destul de iute. Ciuperca se poate usca, mai departe se potriveste pentru conservarea în oțet sau ulei.[21]

Pentru genul Russula (ca și pentru soiurile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați.[22][23]

NoteModificare

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 524, ISBN 978-606-12-1535-5 Denumire RO 1-3
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 418-419, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 184-185, ISBN 978-3-440-14530-2
  5. ^ C. H. Persoon: „Synopsis methodica Fungorum”, vol. 2, Editura Henricus Dieterich, Göttingen 1801, p. 443
  6. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1836-1838, p. 358 [1]
  7. ^ Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, p. 212, ISBN 3-85604-060-9
  8. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 483, ISBN 3-85502-0450
  9. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 431
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 418-419, ISBN 3-405-12116-7
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 324-325, ISBN 3-405-12124-8
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 376-377, ISBN 3-405-11774-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 416-417, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 400-401, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 388-389, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 197-198, 200, ISBN 3-426-00312-0
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 422-423, ISBN 3-405-12116-7
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 422-423, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 386-387, ISBN 88-85013-37-6
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 404-405, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 172-173
  22. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
  23. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7

BibliografieModificare

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929
  • Bruno Cetto, volumele 1-7, vezi note
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare