Deschide meniul principal

Pâinișoara cucului

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Russula integra)

Russula integra (Carl von Linné, 1753 ex Elias Magnus Fries, 1838),[1][2] denumită în popor pâinișoara cucului, azimioară[3] sau nitărci[4], este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota, în familia Russulaceae și de genul Russula care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe soluri calcaroase, proaspete și umede, adesea în grupuri mai mari, în păduri de conifere, preferat sub molizi și pini, rar în iarbă sau printre crânguri. Buretele crește, de la câmpie la deal, mai des în munți, din (iunie) iulie până în octombrie.[5][6]

Russula integra
Russula integra (2).jpg
Pâinișoara cucului, azimioară
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Subregn: Dikarya
Încrengătură: Basidiomycota
Subîncrengătură: Agaricomycotina
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Russula
Specie: R. integra
Nume binomial
Russula integra
(L.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus integer L. (1753)
  • Agaricus pectinaceus Bull. (1791)
  • Agaricus ochroleucus Schumach. (1803)
  • Agaricus linnaei Fr. (1815)
  • Russula integer O.Kuntze (1898)

DescriereModificare

 
Bres.: Russula integra
  • Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 6-12 (15) cm, cărnoasă, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi convexă, în sfârșit plată, atunci adâncită în centru și cu margine striată. Cuticula este separabilă aproape complet de carne, netedă și mătăsos-lucioasă, vâscoasă pe timp umed, coloritul fiind foarte variabil: roșu-purpuriu pătat cu galben sau măsliniu, brun-arămiu, ciocolatiu, brun cu tonuri violete sau purpuriu-negru.
  • Lamelele: ele se dezvoltă de la subțire la destul de lat, stau dense în tinerețe, apoi depărtate, sunt bulboase precum rotunjite la margine, parțial bifurcate, cu foarte puține lamele intermediare, aproape libere la picior, sfărâmicioase și țăndărind. Vârfurile muchiilor sunt albicioase. Coloritul este inițial alb până la crem palid, devenind cu timpul mai întâi gălbui și în sfârșit puternic galben-ocru.
  • Sporii: sunt produși în mase, sunt hialini (translucizi), rotunjori până ovoidali, neregulați și verucoși, având o mărime de 8,2-10,7 x 7-9,2 microni. Pulberea lor este galben-aurie.
  • Piciorul: are o înălțime de 6-9 (12) cm și o lățime de 1,5-3,5 cm, este cilindric, ușor îngustat către bază, neted, brăzdat de șanțuri, în interior mai întâi plin, la maturitate spongios, fiind de culoare albă cu nuanțe roșiatice.
  • Carnea: este albă, în tinerețe tare și crocantă, de mare densitate și greutate evidentă, devenind la bătrânețe mai moale. Mirosul este plăcut, aproape imperceptibil fructuos și gustul savuros de alune.[5][6]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu 1-naftol albastru ca cerneala, cu anilină repede și pentru timp lung galben ca lămâia, după ore portocaliu cu nuanțe verzuie, cu fenol brun-roșiatic închis, cu Hidroxid de potasiu portocaliu, cu sulfat de fier murdar-măsliniu, cu sulfovanilină⁠(de) albastru-purpuriu și cu tinctură de Guaiacum după câteva minute slab albastru-verzui.[7]

ConfuziiModificare

Buretele poate fi confundat cu alte specii ale genului Russula, de exemplu cu comestibilele Russula aeruginea,[8] Russula alutacea,[9] Russula heterophylla,[10] Russula mustelina,[11] Russula nauseosa,[12] Russula olivacea,[13] Russula postiana sin. olivascens,[14] Russula stenotricha,[15] Russula xerampelina[16] sau cu necomestibilele Russula adulterina (iute)[17] Russula badia (miros ca de cutie de țigări sau coajă decedru, iute),[18] Russula firmula (iute),[19] ori Russula queletii (iute, usturoiară)[20] sau Russula violacea (foarte iute).[21]

Mai periculoasă ar fi confuzia cu ciuperca otravitoare Russula fragilis,[22] sau chiar cu Tricholoma equestre care poate cauza, fiind consumată mai des, o rabdomioliză (afecțiune musculară rară, severă).

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Pâinișoara cucului este datorită cârnii dense și compacte precum gustului savuros, o ciupercă mult căutată și preparată cu predilecție. Ea poate fi mâncată cel mai bine tânără, tăiată fin și crudă, într-o salată cu maioneză, hrean, verdețuri sau cu hrean și frișcă precum pe mod ardelean, friptă, cu cepe, boia ardei, smântână și pătrunjel tocat.[23] Azimioarele pot fi pregătite de asemenea la grătar cu de exemplu unt „à la maître d'hôtel”, dar de asemenea numai tăiate în felii groase și unse cu ulei.[24] Ciuperca se poate usca sau conserva în oțet sau ulei.

Pentru genul Russula (ca și pentru soiurile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați.[25][26]

NoteModificare

  1. ^ Mycobank
  2. ^ Index Fungorum
  3. ^ Denumire RO 1, 2
  4. ^ Denumire RO 3
  5. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 380-381, ISBN 3-405-12116-7
  6. ^ a b Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 197-198, 200, ISBN 3-426-00312-0
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 503, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 418-419, ISBN 3-405-12116-7
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 366-367, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 406-407, ISBN 88-85013-25-2
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 424-425, ISBN 3-405-12116-7
  12. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 62-63, ISBN 978-3-440-13447-4
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 398-399, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 402-403, ISBN 88-85013-25-2
  15. ^ I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 434-435, ISBN 88-85013-46-5
  16. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 408-409, ISBN 978-3-440-14530-2
  17. ^ G. J. Krieglsteiner, A. Gminder, W. Winterhoff: „Die Großpilze Baden-Württembergs”, vol. 2, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 3-8001-3531-0, p. 578
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 368-369, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 370-371, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 204-206, ISBN 3-426-00312-0
  21. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 72-73, ISBN 978-3-440-13447-4
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 356-357, ISBN 3-405-12124-8
  23. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 78-80, ISDN 3-453-40334-7
  24. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 84, ISBN 3-7670-173-X
  25. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
  26. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-4, 6 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Andreas Neuner: „BLV Naturführer – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Bern-Viena 1976, ISBN 3-405-11345-8

Legături externeModificare