Wikipedia

Russula heterophylla

specie de ciupercă

Russula heterophylla (Elias Magnus Fries, 1838),[1] denumită în popor vinețică unsuroasă,[2] este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Russula care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord împrăștiată în locuri luminoase și călduroase în păduri foioase, ocazional și în acele mixte, între altele sub stejari, fagi și frasini, dezvoltându-se de la deal la munte din începutul lui iunie până la sfârșitul lui octombrie.[3][4]

Russula heterophylla
Vinețică unsuroasă
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Russula
Specie: R. heterophylla
Nume binomial
Russula heterophylla
(Fr.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus lividus Pers. (1801)
  • Agaricus vescus Vent. (1809)
  • Agaricus galochrous (Fr.) (1815)
  • Russula heterophylla var. livida Gillet (1876)
  • Agaricus heterophyllus (Fr.) Sacc. (1887)
  • Russula livida (Gillet) J. Schröt. (1889)
  • Russula virginea Cooke & Massee (1890)
Modifică text Consultați documentația formatului

Descriere

modificare
 
Bres.: R. heterophylla
  • Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 6-15 cm, cărnoasă, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi boltită, în sfârșit plată, la vârstă adâncită în centru. Cuticula, care se separă ușor de carne, este netedă, lucioasă, deseori unsuroasă. Ciuperca este cunoscută pentru variația mare în colorit: de la diferite nuanțe de verde, ocru pal până la bronz sau chiar brun-purpuriu, în mijloc deseori de culoare mai închisă la bătrânețe. Cuticule este câteodată ruptă în areole.
  • Lamelele: sunt sfărâmicioase și țăndărind, foarte dense, nu largi, distinct bifurcate, aderate la picior dar în vârstă, decurente cu un desen aproape canelat. Coloritul este alb până la crem palid, mai târziu în evoluție adesea pătat ruginiu.
  • Piciorul: are o înălțime de 4-8 cm și o lățime de 1,5-3 cm, este ferm, cilindric, uniform, striat longitudinal, fiind în tinerețe plin dar împăiat spre bătrânețe. Culoarea lui este mereu albă, căpătând la maturitate ocazional pete maronii la bază.
  • Carnea: este compactă, de bună densitate și greutate, sfărâmicioasă, fiind albă sau de un ocru slab. Mirosul este plăcut, aproape imperceptibil și gustul savuros, dulceag, ca de nuci.
  • Caracteristici microscopice: are spori mici, hialini (translucizi), rotunjori până ușor ovali, izolat verucoși, având o mărime de 5,5-7 x 4,5-5 microni. Pulberea lor este albă.[3][4]
  • Sporii: Ei sunt mici, hialini (translucizi), rotunjori până ușor ovali, izolat verucoși, având o mărime de 5,5-7 x 4,5-5 microni. Pulberea lor este albă.
  • Reactii chimice:Carnea buretelui se decolorează cu sulfat de fier într-un roz viu.[4]
  •  
    R. heterophylla, spori
  •  
    R. heterophylla lamele
  •  
    R. heterophylla, bătrână
  •  
    R. heterophylla mai deschisă

Confuzii

modificare

Mare pericol înseamnă confuzia vinețiții unsuroase prin începători cu buretele mortal Amanita phalloides în tinerețe sau cu posibil fatalul Tricholoma equestre sin. Tricholoma flavovirens (lamele galbene),[5] între timp recunoscut ca foarte periculos, pentru că poate să provoace Sindromul Paxillus asemănător al lui Paxillus involutus.[6] În rest, ea poate fi confundată cu unele surate ale ei, cum ar fi ușor otrăvitoarea Russula.raoultii (iute precum amară)[7] sau cucomestibilele Russula aeruginea[8] Russula amoena,[9] Russula amoenicolor,[10] Russula grisea,[11] Russula integra,[12] Russula ionochlora,[13] Russula nauseosa,[14] Russula nigricans,[15] Russula olivacea,[16] Russula parazurea,[17] Russula puellaris,[18] Russula stenotricha,[19] Russula versicolor (destul de iute, în primul rând lamelele tinere), [20] Russula violeipes[21] sau Russula virescens.[22]

Specii asemănătoare

modificare
  •  
    !!!Amanita-phalloides!!!
  •  
    Russula aeruginea
  •  
    Russula.amoena
  •  
    Russula anatina
  •  
    Russula grisea
  •  
    Russula integra
  •  
    Russula.ionochlora
  •  
    Russula nauseosa
  •  
    Russula.nigricans
  •  
    Russula olivacea
  •  
    Russula parazurea
  •  
    Russula puellaris
  •  
    !!Russula.raoultii!!
  •  
    !Russula versicolor!
  •  
    Russula violeipes
  •  
    Russula virescens
  •  
    !!!Tricholoma equestre!!!

Valorificare

modificare

Această vinețică este, datorită cărnii dense și compacte precum gustului savuros, o ciupercă mult căutată și apreciată în bucătărie. Ea poate fi mâncată cel mai bine tânără (fără cuticulă), tăiată fin și crudă, într-o salată cu maioneză, hrean, verdețuri sau cu hrean și frișcă precum pe mod ardelean, friptă, cu cepe, boia ardei, smântână și pătrunjel tocat.[23] Oița poate fi pregătită de asemenea la grătar cu de exemplu unt „à la maître d'hôtel”, dar de asemenea numai tăiată în felii groase și unsă cu ulei.[24] Ciuperca se poate usca sau conserva în oțet sau ulei.

Pentru genul Russula (ca și pentru soiurile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum fără gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați.[25][26][27]

Note

modificare
  1. ^ Index fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 406-407, ISBN 88-85013-25-2
  4. ^ a b c Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 56-57, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 131-133, ISBN 3-426-00312-0
  6. ^ Sindromul Paxillus 1
  7. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 360-361, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  8. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 201-202, ISBN 3-426-00312-0
  9. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 396-397, ISBN 88-85013-25-2
  10. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 398-399, ISBN 88-85013-25-2
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 398-399, ISBN 3-405-12116-7
  12. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 42-43, ISBN 978-3-8427-0483-1
  13. ^ (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 58-59, ISBN 978-3-440-13447-4
  14. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 62-63, ISBN 978-3-440-13447-4
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 392-393, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 398-399, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 392-393, ISBN 88-85013-37-6
  18. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 408-409, ISBN 978-3-440-14530-2
  19. ^ I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 434-435, ISBN 88-85013-46-5
  20. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 517, ISBN 3-85502-0450
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 410-411, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 404-405, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 78-80, ISDN 3-453-40334-7
  24. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 84, ISBN 3-7670-173-X
  25. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
  26. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7
  27. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2

Bibliografie

modificare
  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-7 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Russula_heterophylla&oldid=15457714