Deschide meniul principal

Vinețică cenușie

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Russula grisea)

Russula grisea (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Elias Magnus Fries, 1838), sin. Russula palumbina (Paulet 1793 ex Lucien Quélet, 1883), din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Russula,[2] este o specie de ciuperci comestibile care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor) și denumită în popor vinețică cenușie[3] sau, ca și alte specii, burete de spin.[4] Ciuperca se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord foarte des în păduri de foioase sub fagi, larici sau stejari, rareori și în cele de conifere, sub brazi și molizi, pe pajiști precum în parcuri sub arborii de micoriză, iubind căldura. Timpul apariției este din iunie până în septembrie (octombrie).[5][6]

Russula grisea sin. Russula palumbina
Russula grisea.jpg
Vinețică cenușie
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungus
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Subclasă: Agaricomycetidae
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Russula
Specie: R. grisea
Nume binomial
Russula grisea
(Pers.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus griseus Batsch, (1786)
  • Agaricus griseus Pers. (1801)
  • Agaricus georgii var. palumbina Paulet (1793)[1]
  • Russula palumbina (Paulet) Quél. (1883)
  • Russula furcata var. pictipes Cooke (1884)
  • Russula grisea var. pictipes (Cooke) Romagn. (1982)
  • Russula palumbina var. pictipes (Cooke) Bon (1983)

IstoricModificare

 
J.-J. Paulet

În 1793, buretele a fost menționat și desenat pentru prima dată de micologul francez Jean-Jacques Paulet în volumul 2 al cărții sale Traité des champignons.[7] Dar el l-a văzut variație a speciei Calocybe gambosa (Agaricus georgii var. palumbina). Astfel, renumitul savant olandez Christian Hendrik Persoon l-a făcut soi independent (Agaricus griseus) în lucrarea sa Synopsis methodica fungorum din 1801.[8]

Câțiva ani mai târziu, în 1838, marele om de știință suedez Elias Magnus Fries i-a schimbat numele generic în Russula, alăturându-l genului de același nume, de citit în lucrarea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum.[9] Acest taxon este valabil până în prezent (2018).

În decursul timpului, mai mulți micologi au încercat redenumiri respectiv crearea de variații. Ele sunt cu toate acceptate sinonim, dar sunt nefolosite și pot fi neglijate, cu excepția Russula palumbina, nume determinat de micologul francez în alăturare de cel al lui Paulet într-un articol din jurnalul micologic Quelques especes critiques ou nouvelles de la Flore Mycologique de France, în jurnalul Compte Rendu de l'Association Française pour l'Avancement des Sciences.[10] Acesta a fost și mai este rar folosit de micologi, în primul rând de cei francezi.

DescriereModificare

 
Bresadola: Russula grisea
  • Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 6-11 cm, fiind cărnoasă, inițial semisferică, apoi boltită, în sfârșit plată, la bătrânețe adâncită în centru, cu marginea deseori canelată și răsucită în sus. Cuticula, care se poate îndepărta cam până pe jumătatea razei pălăriei, este netedă, nu rar brumată, dar unsuroasă la umezeală. Coloritul tinde tare, de la gri, peste slab gri-măsliniu, gri-verzui, gri de oțel (câteodată cu tonuri aproape lila), gri-purpuriu până la măsliniu-negricios. De asemenea este uneori pătată gălbui ca paia sau ușor roșiatic. Cu varsta incepe sä se decoloreze, începând în centru.
  • Lamelele: sunt foarte sfărâmicioase, stau înghesuite, destul de subțiri, bifurcate sau cu lamelute intercalate, aderate la picior, în vârstă decurente. Coloritul este la început albui, mai târziu de un crem albicios până crem.
  • Sporii: au o mărime de 6,5-8,9 x 5,5-6,5 microni, sunt așadar mici precum rotunjori până alungit ovoidali, hialini (translucizi), verucoși-spinoși, negii fiind adesea uniți ca lanțuri, astfel încât desenul apare uneori aproape reticulat. Cistoidele sunt bulboase, uneori în formă de măciucă. Pulberea lor este albicios-gălbuie.
  • Piciorul: are o înălțime de 6-8 cm și o lățime de 1,5-3,5 cm, este ferm și plin, în vârstă împăiat, cilindric, uniform uscat la suprafață, spre pălărie uneori ușor striat longitudinal sau brumat. Culoarea este albă, adesea cu nuanțe liliacee sau slab roșiatice. Nu prezintă inel.
  • Carnea: este tare și cărnoasă, fiind albă, la bătrânețe cu nuanțe maronii. Sub cuticulă preia coloritul ei. Tăiată și expusă aerului pentru mai mult timp capătă pete roșiatic-violacee. Mirosul este aproape imperceptibil și gustul plăcut, lamelele exemplarelor tinere chiar ceva iutișor.[6][5]
  • Reacții chimice: Buretele se colorează cu acid sulfuric în cuticulă portocaliu, cu anilină încet slab roșu de somon, apoi negru, cu fenol maroniu până purpuriu-negricios, cu Hidroxid de potasiu viu roșiatic, cu naftolul α câteodată roșu de somon și după cel puțin 5 ore încet slab albastru, iar cu sulfat de fier roșu-portocaliu.[11][12]

ConfuziiModificare

Mare pericol înseamnă confuzia vinețicii porcului cu buretele mortal Amanita phalloides în tinerețe sau cu posibil fatalul Tricholoma equestre sin. Tricholoma flavovirens (lamele galbene),[13] între timp recunoscut ca foarte periculos, pentru că ar putea să provoacă Sindromul Paxillus asemănător al lui Paxillus involutus.[14]) În rest, ea poate fi confundată cu unele surate ale ei, cum ar fi ușor otrăvitoarea Russula.raoultii (iute și amară)[15] sau cu comestibilele Russula amoena,[16] Russula amoenicolor,[17] Russula atropurpurea (comestibilă),[18] Russula heterophylla,[19]Russula integra,[20] Russula ionochlora,[21] Russula nauseosa,[22] Russula nigricans,[23] Russula olivacea,[24] Russula parazurea,[25] Russula puellaris,[26] Russula stenotricha,[27] Russula versicolor (destul de iute, în primul rând lamelele tinere), [28] Russula violeipes[29] sau Russula virescens.[30] Cea mai mare asemănare o are cu Russula aeruginea.[31]

Specii asemănătoareModificare

ValorificareModificare

Vinețică cenușie este la fel de savuroasă ca vinețica porumbeilor, Astfel ea poate fi preparată și consumată în același mod. [32]

NoteModificare

  1. ^ Mycobank
  2. ^ Index Fungorum
  3. ^ Denumire RO 1
  4. ^ Denumire RO 2
  5. ^ a b Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. X, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. + tab. 452
  6. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 398-399, ISBN 3-405-12116-7
  7. ^ Jean-Jacques Paulet: „Traité des champignons”, vol. 2, Editura Imprimerie royale puis nationale, Paris 1793, p. 11, tab.95
  8. ^ D. C. H. Persoon: „Synopsis methodica fungorum”, vol. 2, Editura Henricum Dieterich, Göttingen 1801, p. 445
  9. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 361 [1]
  10. ^ Lucien Quélet: „Quelques especes critiques ou nouvelles de la Flore Mycologique de France”, în jurnalul „Compte Rendu de l'Association Française pour l'Avancement des Sciences”', vol. 11, 1883, p. 396
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 492, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 434
  13. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 131-133, ISBN 3-426-00312-0
  14. ^ Sindromul Paxillus 1
  15. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 360-361, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 396-397, ISBN 88-85013-25-2
  17. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 398-399, ISBN 88-85013-25-2
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 350-351, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 406-407, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 42-43, ISBN 978-3-8427-0483-1
  21. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 58-59, ISBN 978-3-440-13447-4
  22. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 62-63, ISBN 978-3-440-13447-4
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 392-393, ISBN 3-405-12116-7
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 398-399, ISBN 3-405-11774-7
  25. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 392-393, ISBN 88-85013-37-6
  26. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 408-409, ISBN 978-3-440-14530-2
  27. ^ I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 434-435, ISBN 88-85013-46-5
  28. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 517, ISBN 3-85502-0450
  29. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 410-411, ISBN 3-405-12081-0
  30. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 404-405, ISBN 3-405-11774-7
  31. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 201-202, ISBN 3-426-00312-0
  32. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 78-80, ISDN 3-453-40334-7

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-4 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 116, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externeModificare