Wikipedia

Russula nauseosa

specie de ciupercă

Russula nauseosa (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Elias Magnus Fries, 1838),[1] denumită în popor vinețica țapului,[2] este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Russula care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe aproape orișice sol, și pe cel azotic, crescând izolată sau în grupuri mai mici, prin păduri de conifere și mixte sub molizi, și brazi. Buretele apare destul de des, de la câmpie la munte, din iunie până în noiembrie.[3][4]

Russula nauseosa
Vinețica țapului
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Russula
Specie: R. nauseosa
Nume binomial
Russula nauseosa
> Pers. Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus nauseosus Pers. (1801)
  • Russula pulchralis Britzelm. (1885)
  • Russula nauseosa var. pulchralis (Britzelm.) Cooke (1889)
  • Russula xanthophaea Boud. (1894)
Modifică text Consultați documentația formatului

Descriere

modificare
 
Bres.: Russula nauseosa
  • Pălăria: este o vinețică mai mică cu un diametru de aproximativ 3-7 cm, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi boltită, aplatizând la maturitate din ce în ce mai mult și dezvoltând cu timpul o pâlnie în centru. Cuticula care poate fi cojită, este netedă spre margine mată, dar în mijloc lucioasă, la umezeală lipicioasă, prezintă caneluri radiale bine vizibile la periferie. Coloritul pălăriei diferă tare, el poate fi gălbui, ocru, verzui, roșiatic, lila, violet, în centru mereu mai închis, brun-măsliniu.
  • Lamelele: ele stau destul de distanțate, sunt rotunjit-bombate precum aderate la picior. Coloritul este în tinerețe crem, apoi galben viu și în vârstă de un ocru murdar.
  • Piciorul: are o înălțime de 3-7 cm și o lățime de 0,6-1,2 cm, fiind cilindric cu baza ușor îngroșată, fragil, în tinerețe plin, la maturitate complet împăiat, căpătând alveole și devenind spongios. Tija este albă, cu nuanțe de ocru spre bază și fin striată, la bătrânețe reticulată gri.
  • Carnea: este albă, sfărâmicioasă, cu un miros aproape imperceptibil, frecată între degete ușor de hering, și cu gust plăcut, câteodată chiar ceva iutișor.[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori cu o mărime 7,2–9,7 × 6,1–7,9 microni, rotunjori, cu negi țepoși de o lungime până la 1,2 microni, pulberea lor fiind galben-ocru. Basidiile în formă de măciucă poartă 4 spori și măsoară 35–50 × 11–15 microni.[5]
  • Reacții chimice: Carnea pălăriei se colorează cu guaiacol albastru-verzui, cu fenol în roșu de vin și cu sulfat de fier roz deschis. [5]
  •  
    R. nauseosa de culoare lila
  •  
    R. nauseosa de culoare gri-verzuie

Confuzii

modificare

Vinețica galbenă poate fi confundată cu alte soiuri ale genului, cum sunt de exemplu Russula amoena,[6] Russula amoenicolor,[7] Russula atropurpurea,[8] Russula cyanoxantha,[9] Russula grisea[10] Russula heterophylla,[11]Russula integra,[12] Russula ionochlora,[13] Russula nigricans,[14] Russula olivacea,[15] Russula parazurea,[16] Russula puellaris,[17] Russula.raoultii (otrăvitoare, iute și amară)[18] Russula stenotricha,[19] Russula versicolor (destul de iute, în primul rând lamelele tinere), [20] Russula violeipes,[21] Russula virescens[22] sau Russula xerampelina.[23]

Ciuperci asemănătoare

modificare
  •  
    Russula.amoena
  •  
    Russula atropurpurea
  •  
    Russula cyanoxantha
  •  
    Russula integra
  •  
    Russula.ionochlora
  •  
    Russula.nigricans
  •  
    Russula olivacea
  •  
    Russula parazurea
  •  
    Russula puellaris
  •  
    !!Russula.raoultii!!
  •  
    !Russula versicolor!
  •  
    Russula violeipes
  •  
    Russula virescens
  •  
    Russula xerampelina

Valorificare

modificare

Vinețica galbenă nu este astfel de gustoasă ca Russula cyanoxantha (vinețica porumbeilor). Ea este comestibilă cât ciuperca este tânără și cu carnea albă. Se recomandă pregătirea ei în combinație cu alte ciuperci de pădure, după îndepărtarea (posibilă) a lamelelor destul de iute. Ciuperca se poate usca, mai departe se potrivește pentru conservarea în oțet sau ulei.[24]

Pentru genul Russula (ca și pentru soiurile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați.[25][26]

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 524, ISBN 978-606-12-1535-5 Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 384-385 ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 62-63, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ a b Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, vol. 6 – Russulaceae, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 2005, p. 209, ISBN 3-85604-060-9
  6. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 396-397, ISBN 88-85013-25-2
  7. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 398-399, ISBN 88-85013-25-2
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 350-351, ISBN 3-405-12124-8
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 368-369, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 398-399, ISBN 3-405-12116-7
  11. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 406-407, ISBN 88-85013-25-2
  12. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 42-43, ISBN 978-3-8427-0483-1
  13. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 58-59, ISBN 978-3-440-13447-4
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 392-393, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 398-399, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 392-393, ISBN 88-85013-37-6
  17. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 408-409, ISBN 978-3-440-14530-2
  18. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 360-361, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
  19. ^ I funghi dal vero, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 434-435, ISBN 88-85013-46-5
  20. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 517, ISBN 3-85502-0450
  21. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 410-411, ISBN 3-405-12081-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 404-405, ISBN 3-405-11774-7
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 394-395, ISBN 3-405-11774-7
  24. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 172-173
  25. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
  26. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7

Bibliografie

modificare
  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. X, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929
  • Bruno Cetto, volumele 1-7, vezi note
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Russula_nauseosa&oldid=13454578