Wikipedia

Russula queletii

specie de ciupercă

Russula queletii, (Elias Magnus Fries, 1872) din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Russula,[1][2] denumită în popor vinețica lui Quélet,[3] este o specie de ciuperci destul de grav otrăvitoare care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea se poate întâlni în România, Basarabia și Bucovina de Nord destul de frecvent în pădurile de conifere în primul rând sub molizi preferat pe sol calcaros, crescând solitară sau în grupuri mici. Apare de la deal la munte, în câmpie mai rar, din iunie până în noiembrie.[4][5]

Russula queletii
Vinețica lui Quélet
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Russula
Specie: R. queletii
Nume binomial
Russula queletii
Fr. (1872)
Sinonime
  • Russula flavovirens E.Bommer & M.Rousseau (1884)
  • Russula drimeia var. queletii (Fr.) Rea (1922)
  • Russula sardonia f. queletii (Fr.) Singer (1923)
  • Russula queletii var. flavovirens (E.Bommer & M.Rousseau) Romagnesi (1967)
Modifică text Consultați documentația formatului

Taxonomie

modificare

Numele binomial a fost determinat în onoarea cunoscutului micolog francez Lucien Quélet drept Russula queletii de renumitul savant suedez Elias Magnus Fries, de verificat în volumul 5 al Mémoires de la Société d'Émulation de Montbéliard din 1872,[6] fiind și numele curent valabil (2020). Ceilalți taxoni nu sunt folosiți și astfel neglijabili.

Descriere

modificare
 
Bres.: Russula queletii
  • Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate, destul de cărnoasă, cu un diametru de aproximativ 4-10 cm, inițial compactă, semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi mai moale, convexă, în sfârșit plată, adâncită, uneori cu un gurgui turtit în centru și cu marginea curbată în sus, câteodată crăpată radial precum, deja de la maturitate, canelată. Cuticula care poate fi cojită pe două treimi, este netedă și mată, dar la umezeală lipicioasă și unsuroasă, rămânând apoi pentru câtva timp lucioasă. Coloritul, în mod normal roz-purpuriu, brun-purpuriu până vinaceu, poate diferi: la bătrânețe sau pe timp ploios se decolorează spre gri-roz, chiar verzui. Prezintă uneori și nuanțe măslinii.
  • Lamelele: sunt numai puțin fragile, dese, subțiri și cu timpul din ce în ce mai bulboase, uneori scurt sau lung bifurcate spre margine precum aderente la picior. Coloritul este albicios în tinerețe până crem-gălbui la maturitate, devenind verzui după o leziune.
  • Piciorul: are o înălțime de 5-7 cm și o lățime de 1-2 cm, fiind cilindric și ușor subțiat în partea de sus, plin, mai degrabă moale și în vârstă spongios. Coloritul cojii tinde între carmin, roșu-purpuriu și chiar violet cu un aspect aproape metalic, uneori brumat alb-argintiu, pe un fond albicios. La umezeală devine adesea în total gri. Datorită opticii tijei ciuperca se numește în Germania „nas de bețiv” (Säufernase).
  • Carnea: este destul de densă în tinerețe, la bătrânețe moale și spongioasă, albicioasă, dar devenind umedă gri, sub cuticulă mereu roz-purpurie până roșu-purpurie. Nu se decolorează după tăiere. Mirosul este fructuos-dulcișor ca un compot de agriș, în special după ce începe să se usuce și gustul extrem de iute.[4][5]
  • Caracteristici microscopice: are spori hialini (translucizi), rotunjori cu o picătură de ulei centrală precum cu veruci ascuțiți de până la 1,5 µm lungime dar nereticulați pe exterior cu o mărime de 8-10 x 7-9 microni. Pulberea lor este crem-gălbuie. Basidiile clavate cu preponderent doar 2 sterigme fiecare au o pată supra-hilară amiloidă și măsoară 45-50 x 8-10 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de 60-70 x 8-12 microni sunt fusiforme și ascuțite spre vârf. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) de 5-8 (10) µm lățime, mai mult sau mai puțin cilindrice până clavate sau aproape înnodate sunt alungite și adesea apendiculare, unele fiind septate simplu sau dublu. Celulele terminale ale hifelor sunt destul de variabile, cu aproximativ 2-5 µm lățime și mai mult sau mai puțin bulboase ori mamelonare.[7][8]
  • Reacții chimice: Cuticula se decolorează cu Hidroxid de potasiu ocru-portocaliu, cu sulfat de fier roșiatic; carnea cu anilină roșu de somon, cu anilină de fenol mai întâi roșu, apoi negru, cu naftolul α încet (în decurs de 5 ore) slab albastru; carnea și lamelele cu fenol brun, cu lactofenol⁠(en)[traduceți] brun-violet cu sulfoformol după 20-30 minute albastru indigo și cu tinctură de Guaiacum albastru-verzui.[9][10]
  •  
    R. queletii, lamele din apropiere
  •  
    R. queletii, lamele și picior
  •  
    R. queletii, secțiune longitudinală
  •  
    R. queletii bătrâne
  •  
    R. queletii mai roșiatice
  •  
    R. queletii cu nuanțe rozalii

Confuzii

modificare

Specia poate fi confundată în primul rând cu ciuperci de același gen cu un picior de asemenea colorat în tonuri roșu-violacee pe exterior ca de exemplu Russula fuscorubroides (necomestibilă, foarte asemănătoare, dar mai robustă cu culori roșu-violacee mai puternice pe cuticulă și pe coaja piciorului, crește și ea sub molizi, destul de iute, miros de mușcată fărâmițată, slab rășinos),[11] Russula sardonia (otrăvitoare, foarte asemănătoare, crește sub pini și prin turbării, foarte iute, miros fructuos),[12] Russula torulosa (necomestibilă, cu aspect foarte asemănător, dar mai compactă, cu cuticula mereu lucioasă până unsuroasă, stă în simbioză exclusiv cu pinii de pădure, numai slab iute, miros de mere frecate)[13] sau comestibilele Russula alutacea,[14] Russula cyanoxantha[15] și Russula xerampelina.[16] Dar, dacă nu se dea seama de culoarea piciorului, mai departe cu Russula atropurpurea (comestibilă),[17] Russula betularum (toxică),[18] Russula decipiens (necomestibilă, rară, intră în simbioză doar cu specii de foioase, anume carpeni, fagi și stejari, carne gri-albicioasă, iute, miros slab fructuos),[19] Russula integra (comestibilă),[20] Russula lilacea sin. Russula carnicolor (comestibilă),[21] Russula nigricans (comestibilă),[22] Russula nobilis (otrăvitoare),[23] Russula rubra (necomestibilă),[24] respectiv Russula violacea (comestibilă).[25]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    Russula alutacea
  •  
    Russula atropurpurea
  •  
    !!Russula betularum!!
  •  
    Russula cyanoxantha
  •  
    !Russula decipiens!
  •  
    !Russula.fuscorubroides!
  •  
    Russula integra
  •  
    Russula lilacea
  •  
    Russula nigricans
  •  
    !!Russula nobilis!!
  •  
    !Russula rubra!
  •  
    !!Russula sardonia!!
  •  
    !Russula torulosa!
  •  
    Russula violacea
  •  
    Russula xerampelina

Valorificare

modificare

Toxicologia acestei ciuperci destul de otrăvitoare nu se poate descrie exact, fiind cuprinsă sub termenul sindrom resinoidian, conținând crustulinol (C30H50O6).[26] Nu este posibil de a detoxifica-o prin fierbere, uscare sau sărare cum se poate citi câteodată. Foarte periculos este consumul crud pentru a dovedi de exemplu cuiva suportarea iuțimii. După un contact buretele poate cauza bășici pe buze. Pentru intoxicare ajung doze mici. Provoacă stări de greață și vărsături, probleme acute și severe la nivel gastrointestinal cu crampe și diaree puternice. Pentru a atenua tulburările se recomandă băut de lapte rece și comprese calde la nivelul abdomenului. Uneori se prezentă dificultăți respiratorii care sunt periculoase pentru bolnavii de plămâni, dar nu atacă ficatul și rinichii.[27][28]

Pentru genul Russula (ca și pentru soiurile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați. Totuși, dacă proba făcută este iute, nu o înghițiți, ci scuipați-o![29][30]

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Denumire RO[nefuncțională]
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 394-395 - 2, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 420-421, ISBN 978-3-440-14530-2
  6. ^ Elias Fries: „Russula queletii”, în: „Mémoires de la Société d'Émulation de Montbéliard”, seria. 2, vol. 5, 1872, p. 185
  7. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. + tab. 430
  8. ^ [[Rolf Singer: „Monographie der Gattung Russula”, în: „Beihefte zum Botanischen Centralblatt”, vol. 49, partea a 2-a, Editura C. Heinrich, Dresden 1932, p. 286–287 [1]
  9. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 520, ISBN 3-85502-0450
  10. ^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 446
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 366-367, ISBN 3-405-12124-8
  12. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 240-241, ISBN 88-85013-46-5
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 364-365 - 2, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 366-367, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 368-369, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 394-395 - 1, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 350-351, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 414-415, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 398-399, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 197-198, 200, ISBN 3-426-00312-0
  21. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 60-61, ISBN 978-3-440-13447-4
  22. ^ Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 281
  23. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 202-203, ISBN 3-405-11568-2
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 364-365, ISBN 3-405-12124-8
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 354-355, ISBN 3-405-12124-8
  26. ^ NCBI
  27. ^ Pilzforum 123
  28. ^ Eckhard Beubler: „ Kompendium der Pharmakologie: Gebräuchliche Arzneimittel in der Praxis”, ed. a 4-a, Editura Springer-Verlag GmBH, Berlin 2018, p. 221, ISBN 978-3-662-54559-1
  29. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
  30. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 194-196, ISBN 3-426-00312-0

Bibliografie

modificare
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Russula_queletii&oldid=15973181