Wikipedia

Russula alutacea

specie de ciupercă

Russula alutacea (Christian Hendrik Persoon, 1796 ex Elias Magnus Fries, 1838),[1] denumită în popor pâinișoară,[2][3] este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota în familia Russulaceae și de genul Russula care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe sol calcaros, crescând izolată sau în grupuri mai mici, în păduri de foioase, în special sub fagi și stejari. Buretele apare de la câmpie la munte, din (iunie) iulie până în octombrie.[4][5]

Russula alutacea
Pâinișoară
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Subregn: Dikarya
Diviziune: Basidiomycota
Încrengătură: Basidiomycota
Subîncrengătură: Agaricomycotina
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Russula
Specie: R. alutacea
Nume binomial
Russula alutacea
(Pers.) Fr. 1838
Sinonime
  • Russula esculenta var. alutacea Pers. (1796)
  • Agaricus alutaceus (Pers.) Pers. (1801)
  • Russula xerampelina var. olivascens (Fr.) Quél. (1888)
  • Russula alutacea f. vinoso-brunnea (Pers.) Bres. (1929)
Modifică text Consultați documentația formatului

Descriere

modificare
 
Bres.: Russula alutacea
  • Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 7-13 cm, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi boltită, în sfârșit plată, adâncită pronunțat în centru, cu marginea tocită. Cuticula care nu poate fi cojită, este netedă și lucioasă, la umezeală ceva lipicioasă. Culoarea diferă, putându-se schimba de la tipicul purpuriu la roșu de vin, brun-verzui și brun-măsliniu, mijlocul fiind câteodată gălbui.
  • Lamelele: sunt numai puțin fragile, groase și bulboase, distanțate, bifurcate și transversale, ușor decurente la picior și acolo aderate dințat. Coloritul este galben până portocaliu, rar de ocru deschis.
  • Piciorul: are o înălțime de 5-7 cm și o lățime de 1,5-2,5 cm, fiind cărnos, foarte consistent, cilindric, în tinerețe plin, dar spongios la maturitate. Tija este albă, în partea de jos roză.
  • Carnea: este densă și foarte compactă, albă, dar sub pălărie poate avea nuanțe gălbuie. Are obiceiul să crape foarte ușor la tensionare. Mirosul este slab fructuos și gustul plăcut, ca de nucă. Din păcate, soiul este deja tânăr tare năpădit de viermi, în special la bază.
  • Caracteristici microscopice: are spori hialini (translucizi), mici, și rotunjori și aproape reticulari, având o mărime de 7,7-9,5 x 6,5-8,5 microni. Pulberea lor este galbenă.[4][5]

Există mai multe varietăți ale acestei ciuperci, câteva din ele destul de deschise în culoare.

  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu fenol roșu-violet înfocat, ca și Russula olivascens.[5][6]
  •  
    R. alutacea bătrână: lamele și picior

Confuzii

modificare

Datorit faptului, că lamelele pâinișoarei tind de la galben la ocru deschis, ea ar putea fi numai confundată cu Russula aurea, Russula integra,[7] Russula olivacea,[8] Russula romelii,[9] Russula rubroalba,[10] necomestibila Russula.badia sin. Russula friesii (miroase ca o cutie de țigări după cedru, dar și gustul este neplăcut).[11] sau ușor otrăvitoarea Russula mesospora sin. Russula intermedia.[12] Dacă această însușire nu este dată în seamă, pâinișoara ar putea fi confundată de asemenea cu alte soiurile comestibile de genul Russula cum sunt: Russula atropurpurea,[13] Russula aurea, Russula cyanoxantha, Russula decipiens,[14] Russula decolorans,[15] Russula flava,[16] Russula mustelina, [17] Russula olivacea,[18] Russula rosacea,[19] Russula rosea sin. Russula lepida,[20] Russula vesca[21] Russula vinosobrunnea[22] sau Russula xerampelina.[23]

În plus, specia poate fi confundată și cu specii iute sau otrăvitoare ca Russula luteotacta,[24] Russula pseudointegra,[25] Russula queletii (otrăvitoare),[26] Russula rhodopus[27] respectiv Russula sanguinea.[28]

Pentru genul Russula (ca și pentru soiurile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați.[29][30]

Specii asemănătoare

modificare
  •  
    Russula aurea
  •  
    Russula atropurpurea
  •  
    Russula cyanoxantha
  •  
    Russula decipiens
  •  
    Russula decolorans
  •  
    Russula integra
  •  
    Russula mustelina
  •  
    Russula rosea
  •  
    Russula.olivacea
  •  
    Russula romelii
  •  
    Russula vesca
  •  
    Russula vinosobrunnea
  •  
    Russula xerampelina
  •  
    !Russula.badia!
  •  
    !Russula mesospora!
  •  
    !Russula pseudointegra!
  •  
    !!Russula queletii!!
  •  
    !Russula rhodopus!
  •  
    !Russula sanguinea!

Valorificare

modificare

Pâinișoara este, datorită cârnii foarte dense și compacte, o ciupercă bună pentru consum. Ea poate fi mâncată cel mai bine tânără, tăiată fin chiar și crudă într-o salată cu maioneză, hrean, verdețuri sau cu hrean și frișcă precum pe mod ardelean, friptă, cu cepe, boia ardei, smântână și pătrunjel tocat.[31] Ciuperca poate fi pregătită de asemenea la grătar cu unt „à la maître d'hôtel”.[32] Uscată singură nu este foarte apreciată, dar ea poate fi amestecată cu alți bureți de pădure.

Note

modificare
  1. ^ Index fungorum
  2. ^ Mycobank
  3. ^ Denumire RO
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 366-367, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b c Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 66-67, ISBN 978-3-440-13447-4
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 502, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 197, 198, 200, ISBN 3-426-00312-0
  8. ^ I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 400-401, ISBN 88-85013-37-6
  9. ^ Tintling
  10. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 410-411, ISBN 88-85013-25-2
  11. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 202- 204, ISBN 3-426-00312-0
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 344-345, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 350-351, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 398-399, ISBN 88-85013-25-2
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 376-377, ISBN 3-405-11774-7
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 324-325, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 187-189, ISBN 3-426-00312-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 398-399, ISBN 3-405-11774-7
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 396-397, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 202-204, ISBN 3-426-00312-0
  21. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 187-189, ISBN 3-426-00312-0
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 408-409, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 412-413, ISBN 3-405-12081-0
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 352-353, ISBN 3-405-12124-8
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 360-361, ISBN 3-405-12124-8
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 394-395 - 2, ISBN 3-405-11774-7
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 358-359, ISBN 3-405-12124-8
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 390-391, ISBN 3-405-11774-7
  29. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
  30. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 77-78, ISBN 3-453-40334-7
  31. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 78-80, ISDN 3-453-40334-7
  32. ^ Joachim Richter: „Dr. Oetker Pilz-Kochbuch”, Editura Ceres, Bielefeld 1983, p. 84, ISBN 3-7670-173-X

Bibliografie

modificare
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1,4, 5 (vezi sus)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora der Pilze – vol. II a.: „Höhere Phycomyceten und Ascomyceten”, Editura Gustav Fischer, Jena 1963

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Russula_alutacea&oldid=13454564