Deschide meniul principal

Vinecioară

specie de ciupercă
(Redirecționat de la Russula violacea)

Russula violacea Quél., 1883),[1] denumită în popor bureți vineți, ciuperci vinete, vinecioară sau vineșoare,[2] este o specie de ciuperci necomestibile a încrengăturii Basidiomycota din familia Russulaceae și de genul Russula care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea precum variațiile ei se pot găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord destul de rar, crescând solitare sau în grupuri mai mici, preferat pe sol calcaros, argilos și numai slab azotat, în păduri foioase, preferat sub diverse specii deplop, dar de asemenea pe lângă arini negri, carpeni, fagi, mesteceni, și stejari, ocazional chiar și în cele de conifere. Timpul apariției este din iunie până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Russula violacea
2009-12-27 Russula violacea Quél 71639.jpg
Vineșoare
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Russula
Specie: R. violacea
Nume binomial
Russula violacea
Quél. (1883)
Sinonime
  • Russula violacea var. viridis Pers. (1796)
  • Russula violacea var. carneolilacina Bres. (1929)

IstoricModificare

 
Lucien Quelet

Russula violacea este o specie destul de rară și numai puțin menționată în lucrări micologice.

După Index Fungorum, specia a fost descrisă pentru prima dată de renumitul savant Pers. în volumul 1 a lucrării sale Observationes mycologicae. Seu descriptiones tam novorum, quam notabilium din 1796 [1795].[5][1]

Dar numele binomial valabil până în prezent este cel determinat de micologul francez Lucien Quélet, publicat în Compte Rendu de l'Association Française pour l'Avancement des Sciences sub titlul Quelques especes critiques ou nouvelles de la Flore Mycologique de France din 1883.[6]

Pe când micologul italian Bruno Cetto îl vede identic cu Russula cavipes,[4] marele micolog italian [[Giacomo Bresadola împarte soiul în forma descrisă de Quélet precum 2 variații: Russula violacea (Quél.) var. carneo-lilacina (Bres.) și Russula violacea (Quel.) var. fallax (Fr.), de verificat în volumul IX al marii sale opere Iconographia Mycologica din 1929.[7]

DescriereModificare

 
Bres.: Russula violacea
  • Pălăria: Ea este destul de mică pentru ciuperci plin dezvoltate ale acestui gen cu un diametru de aproximativ 4-6 (7) cm, pentru mărimea ei cărnoasă, dar friabilă, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi din ce în ce mai plată și la sfârșitul maturizării adâncită și cu caneluri evidente la marginea atunci adesea ondulată. Cuticula se poate îndepărta pe jumătate, fiind netedă, mereu puțin unsuroasă și câteodată zonată concentric. Deci coloritul violet și verzui (spre mijloc) este dominant, el poate diferi tare: liliaceu cu centrul măsliniu, pur măsliniu cu marginea violetă, diverse nuanțe de roșu și violet, câteodată numai rozaliu sau chiar purpuriu (vezi și variațiile lui Bresadola).
  • Lamelele: Ele sunt subțiri nu prea înghesuite și, sfărâmicioase, de aceeași lungime, cu muchii slab zimțate și nu aderate la picior, devenind la maturitate ceva bulboase. Coloritul este alb, la bătrânețe crem cu tonuri gălbuie.
  • Sporii: Ei au o mărime de 7,5-9 x 6-7 microni, sunt rotunjori până slab elipsoidali, cu mici negi izolați șai ascuțiți cu o lungime de până la 1 micron, amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod). Pulberea lor este crem. Basidiile cu 4 spori măsoară 35-45 x 9-12 microni. Numeroasele cistoide măsoară 50-90 x 8-15 microni, fiind preponderent fusiformi. Se decolorează clar cu sulfovanilină⁠(de).[8][9]
  • Piciorul: El are o înălțime de 4-6 cm și o lățime de 1-1,2 cm, este neted pe dinafară, relativ cilindric, adesea îndoit și îngroșat spre bază, în tinerețe plin, cu timpul împăiat, în vârstă gol pe dinăuntru. Culoarea tijei este albă, cu tendința de a se îngălbenii la bătrânețe sau secete.
  • Carnea: Ea este albă, fragilă și relativ moale, îngălbenind slab la tăiere, având un miros fructuos-dulcișor ca de mușcate precum un gust extrem de iute (efect de abia după câteva secunde).[3][4]
  • Reacții chimice: Buretele se colorează (lamelele în special) cu azot încet, dar nu durabil rozaliu și ori nu arată nici o reacție cu guaiacol, ori se colorează albastru.[8][4]

ConfuziiModificare

Ciuperca vinete se poate confunda cu alte soiuri otrăvitoare sau necomestibile ca de exemplu Russula betularum (toxică),[10] Russula cavipes, [11] Russula grisescens,[12] Russula silvicola sin. Russula silvestris (toxică),[13] sau cu Russula luteotacta,[14] Russula mesospora sin. Russula intermedia,[15] Russula pelargonia,[16] Russula persicina,[17] Russula pseudointegra,[18] Russula rhodopus,[19] Russula sanguinea.[20] respectiv Russula versicolor,[21]

De asemenea, ciuperca poate fi confundată cu specii comestibile cum sunt: Russula brunneoviolacea,[22] Russula decolorans,[23] Russula integra,[24] Russula rosea sin. Russula lepida,[25] Russula paludosa,[26] Russula vesca (se decolorează cu sulfat de fier portocaliu-roșu) [27] sau Russula xerampelina.[28]

Specii asemănătoare în imaginiModificare

ValorificareModificare

Această specie nu este comestibilă din cauza iuțimii cărnii, mai ales a lamelelor, pe care nu o pierde nici după fierbere.

Pentru genul Russula (ca și pentru soiurile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați. Totuși, dacă proba făcută este iute, nu o înghițiți, ci scuipați-o![29][30]

NoteModificare

  1. ^ a b Index Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 524, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO 1-4
  3. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 72-73, ISBN 978-3-440-13447-4
  4. ^ a b c d Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 354-355, ISBN 3-405-12124-8
  5. ^ C. H. Persoon: „Observationes mycologicae. Seu descriptiones tam novorum, quam notabilium”, vol. 1, Editura Gessneri, Usteri et Wolfii, Leipzig (Lipsiae) și Lucerna 1795, p. 100
  6. ^ Lucien Quelet: „Quelques especes critiques ou nouvelles de la Flore Mycologique de „ în „Compte Rendu de l'Association Française pour l'Avancement des Sciences”, vol. 11, Paris 1883, p. 397
  7. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, tab. + p. 443-445
  8. ^ a b Marcel Bon: „Monographic key of the russules of Europe”, în: „Mycologic documents”, vol. XVIII, nr. 70-71, martie 1988, p. 30
  9. ^ Henri Romagnesi]]: „Les Russules d'Europe et d'Afrique du Nord. Essai durla valeur tainomique et spécifique des caractères morphologiques et microchimiques des spores et des revêtements”, Editura Bordas, Paris 1967, p. 44
  10. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 414-415, ISBN 88-85013-25-2
  11. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 418-419, ISBN 978-3-440-14530-2
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 352-353, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 390-391/1, ISBN 3-405-11774-7
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 352-353, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 344-345, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 440-441, ISBN 88-85013-46-5
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 340-341, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 360-361, ISBN 3-405-12124-8
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 358-359, ISBN 3-405-12124-8
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 390-391/2, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 464-465, ISBN 978-3-8354-1839-4
  22. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 408-409, ISBN 88-85013-25-2
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 376-377, ISBN 3-405-11774-7
  24. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 197, 198, 200, ISBN 3-426-00312-0
  25. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 202-204, ISBN 3-426-00312-0
  26. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 378-379, ISBN 3-405-11774-7
  27. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 404-405, ISBN 3-405-11774-7
  28. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 412-413, ISBN 3-405-12081-0
  29. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
  30. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 194-196, ISBN 3-426-00312-0

BibliografieModificare

  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929
  • Bruno Cetto, vol. 1-6 (vezi sus)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externeModificare