Wikipedia

Russula fragilis

specie de ciupercă

Russula fragilis (Christian Hendrik Persoon, 1801 ex Elias Magnus Fries, 1838),[1] denumită în popor vinețica ursului,[2] este o specie de ciuperci otrăvitoare a încrengăturii Basidiomycota din familia Russulaceae și de genul Russula care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Ea precum variațiile ei se pot găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând solitare sau în grupuri mai mici, preferat pe sol acid pe teren umed mlăștinos, dar și pe cel nisipos, în păduri de conifere și de foioase, sub carpeni, fagi, mesteceni, plopi, stejari respectiv pini. Timpul apariției este din iunie până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Russula fragilis
Vinețica ursului
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Russulales
Familie: Russulaceae
Gen: Russula
Specie: R. fragilis
Nume binomial
Russula fragilis
(Pers.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus fallax Schaeff. (1762)
  • Agaricus fragilis Pers. (1801)
  • Agaricus niveus Pers. (1801)
  • Russula emetica var. fragilis (Pers.) Quél. (1888)
  • Russula emetica f. knauthii Singer (1926)
  • Russula knauthii Singer (1960)
  • Russula bataillei Bidaud & Reumaux (1996)
Modifică text Consultați documentația formatului

Descriere

modificare
 
Bres.: Russula fragilis
  • Pălăria: este fragilă, destul de mică pentru ciuperci plin dezvoltate ale acestui gen cu un diametru de aproximativ 3-6 (8) cm, inițial semisferică cu marginea răsfrântă spre picior, apoi din ce în ce mai plată și la sfârșitul maturizării adâncită și cu caneluri evidente la margine. Cuticula se poate îndepărta ușor aproape în întregime, fiind netedă și mată, dar lucioasă când vremea este umedă. Culoarea diferă tare în diverse nuanțe de roșu și violet, câteodată cu tonuri gălbuie sau verzuie, cu centrul mai închis brun-verzui și deseori cu pete albăstruie, decolorându-se curând.
  • Lamelele: sunt destul de depărtate între ele, subțiri, sfărâmicioase, de aceeași lungime, cu muchii zimțate și nu aderate la picior, devenind la maturitate ceva bulboase. Coloritul este alb, în vârstă nu rar cu tonuri gri.
  • Piciorul: are o înălțime de 5-8 cm și o lățime de 1,2-1,5 cm, este neted pe dinafară, relativ cilindric, în tinerețe plin, cu timpul împăiat, fiind adesea mai lung decât diametrul pălăriei. Culoarea tijei este albă, aproape vaporoasă, cu tendința de a se îngălbenii la maturitate sau secete.
  • Carnea: este albă, fragilă și relativ moale, având un miros plăcut, fructuos-dulcișor de bomboane sau cocos precum un gust respingător și extrem de iute (efect de abia după câteva secunde).[3][4]
  • Caracteristici microscopice: are spori cu o mărime de 7,2-9,5 x 6-7,5 (8) microni, rotunjori până slab elipsoidali, cu mici negi turtiți și reticulați între ei precum slab amiloizi (ce înseamnă colorabilitatea structurilor tisulare folosind reactivi de iod). Pulberea lor este albă. Basidiile cu 4 sterigme fiecare măsoară 35-40 x 7-9 microni. Cistidele (elemente sterile situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) sunt fusiforme cu o dimensiune de 50-70 x 8-12 microni.[5]
  • Reacții chimice: Carnea buretelui se decolorează cu tinctură de Guaiacum încet slab albastru-verzui (fără reacție după 10 secunde, procesul începe de abia după aproximativ 30 de secunde).[6]
  •  
    R. fragilis, lamele și picior
  •  
    R. fragilis, aspect lateral
  •  
    R. fragilis bătrână
  •  
    R. fragilis decolorată

Confuzii

modificare

Vinețica ursului se poate confunda cu alte soiuri otrăvitoare ca de exemplu variațiile ei Russula betularum,[7] Russula emetica[8] Russula grisescens,[9] Russula silvicola sin. Russula silvestris[10] și în special cu Russula nobilis (vinețica nobilă) sau cu Russula lilacea sin. Russula carnicolor (comestibilă),[11] Russula luteotacta,[12] Russula mesospora sin. Russula intermedia,[13] Russula persicina,[14] Russula pseudointegra,[15] Russula rhodopus,[16] Russula rubra, [17] Russula sanguinea[10] respectiv Russula violacea.[18]

De asemenea, Russula fragilis poate fi confundată cu specii comestibile cum sunt: Russula aurea, Russula decipiens,[19] Russula decolorans,[20] Russula integra,[21] Russula rosea sin. Russula lepida,[22] Russula paludosa,[23] Russula vesca (se decolorează cu sulfat de fier portocaliu-roșu) [24] sau Russula xerampelina.[25]

Pentru genul Russula (ca și pentru soiurile Lactarius și Lactifluus) contează: Toți bureții fără miros neplăcut precum gust iute sau neconvenabil sunt comestibili. Chiar și unii din acei iuți ar putea fi mâncați. Totuși, dacă proba făcută este iute, nu o înghițiți, ci scuipați-o![26][27]

Specii asemănătoare în imagini

modificare
  •  
    !Russula.badia!
  •  
    !!R. betularum!!
  •  
    !Russula mesospora!
  •  
    !Russula luteotacta!
  •  
    !!Russula nobilis!!
  •  
    !Russula persicina!
  •  
    !Russula pseudointegra!
  •  
    !Russula rhodopus!
  •  
    !Russula rubra!
  •  
    !Russula sanguinea!
  •  
    !Russula violacea!
  •  
    Russula aurea
  •  
    Russula decipiens
  •  
    Russula decolorans
  •  
    Russula integra
  •  
    Russula paludosa
  •  
    Russula rosea sin. lepida
  •  
    !!R. silvicola!!
  •  
    Russula vesca
  •  
    Russula xerampelina

Toxicitate

modificare

Toxicologia acestei ciuperci este de departe nu astfel de otrăvitoare ca cea a Russula emetica. Nu se poate descrie exact, fiind cuprinsă sub termenul „intoxicații gastrointestinale”. Nu este posibil de a detoxifica ciuperca prin fierbere, uscare sau sărare cum se poate citi câteodată. Foarte periculos este consumul crud pentru a dovedi de exemplu cuiva suportarea iuțimii. După ingerare, simptomele se arată foarte repede, deja un sfert de oră după consum, prin stări de greață și vărsături, probleme acute la nivel gastrointestinal cu crampe și diaree. Pentru a atenua tulburările se recomandă băutul de lapte rece și comprese calde la nivelul abdomenului. La o probă, se ivesc adesea oară dificultăți respiratorii care sunt periculoase pentru bolnavi de plămâni din cauza iuțimii.[28][29]

Note

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 524, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 356-357, ISBN 3-405-12124-8
  4. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 72-73, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929, p. + tab. 442
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 514, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 414-415, ISBN 88-85013-25-2
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 414-415, ISBN 3-405-12081-0
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 352-353, ISBN 3-405-12124-8
  10. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 390-391, ISBN 3-405-11774-7
  11. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 60-61, ISBN 978-3-440-13447-4
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 352-353, ISBN 3-405-12124-8
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 344-345, ISBN 3-405-12124-8
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 340-341, ISBN 3-405-12124-8
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 360-361, ISBN 3-405-12124-8
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 358-359, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 364-365, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 72-73, ISBN 978-3-440-13447-4
  19. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 398-399, ISBN 88-85013-25-2
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 376-377, ISBN 3-405-11774-7
  21. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 197, 198, 200, ISBN 3-426-00312-0
  22. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 202-204, ISBN 3-426-00312-0
  23. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 378-379, ISBN 3-405-11774-7
  24. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 404-405, ISBN 3-405-11774-7
  25. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 412-413, ISBN 3-405-12081-0
  26. ^ J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, p. 196, ISBN 3-405-11568-2
  27. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 194-196, ISBN 3-426-00312-0
  28. ^ P. Esser: „Die Giftpflanzen Deutschlands”, Editura Springer Fachmedien, Braunschweig 1910, p. 6, ISBN 978-3-663-19900-7
  29. ^ Debasis Bagchi, Anand Swaroop (ed.): „Food Toxicology”, Editura CRC Press, Londra 2017, p. 280-281, ISBN: 978-1-4987-0874-6

Bibliografie

modificare
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. IX, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1929
  • Bruno Cetto, vol. 1-4 (vezi sus)
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Gustav Lindau, Eberhard Ulbrich: „Die höheren Pilze, Basidiomycetes, mit Ausschluss der Brand- und Rostpilze”, Editura J. Springer, Berlin 1928
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Russula_fragilis&oldid=13454710