Sărata-Mică, Tatarbunar

localitate în comuna Trapivka, Ucraina
Sărata-Mică
Зарічне
—  Sat  —
Sărata-Mică se află în Regiunea Odesa
Sărata-Mică
Sărata-Mică
Sărata-Mică (Regiunea Odesa)
Poziția geografică
Sărata-Mică se află în Ucraina
Sărata-Mică
Sărata-Mică
Sărata-Mică (Ucraina)
Poziția geografică
Coordonate: 45°50′11″N 29°41′54″E / 45.83639°N 29.69833°E45°50′11″N 29°41′54″E / 45.83639°N 29.69833°E

ȚarăUcraina Ucraina
RegiuneOdesa
RaionTatarbunar
ComunăTropoclo

Cod KOATUU5125085203
Atestare1910

Suprafață
 - Total0,52 km²
Altitudinem.d.m.

Populație (2001)
 - Total315 locuitori
 - Densitate606 loc./km²

Fus orarUTC+2
Cod poștal68140
Prefix telefonic4844

Prezență online

Sărata-Mică (în rusă Заречное, în ucraineană Зарічне, transliterat Zaricine) este un sat în raionul Tatarbunar din regiunea Odesa (Ucraina), depinzând administrativ de comuna Tropoclo. Are 315 locuitori, preponderent ucraineni.

Satul este situat la o altitudine de 8 metri, în partea centrală a raionului Tatarbunar. El se află la o distanță de 6 km est de centrul raional Tatarbunar. Teritoriul localității este traversat de râul Sărata, care se varsă în limanul Sasic în dreptul satului Tropoclo.

IstoricModificare

Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 18061812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău[1]). În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub denumirea de Cahul, Bolgrad și Ismail). În urma acestei pierderi teritoriale, Rusia nu a mai avut acces la gurile Dunării. În urma Unirii Moldovei cu Țara Românească din 1859, acest teritoriu a intrat în componența noului stat România (numit până în 1866 "Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei"). În urma Tratatului de pace de la Berlin din 1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei sudul Basarabiei.

Satul Sărata-Mică a fost fondat în anul 1910 de către țărani ucraineni.

După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Sărata-Mică a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni, existând și comunități de români și ruși. La recensământul din 1930, s-a constatat că din cei 419 locuitori din sat, 310 erau ucraineni (73.99%), 59 români (14.08%), 49 ruși (11.69%) și 1 bulgar.[2]

Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părți. Astfel, la 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, iar părțile de sud (județele românești Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainene. La 7 august 1940, a fost creată regiunea Ismail, formată din teritoriile aflate în sudul Basarabiei și care au fost alipite RSS Ucrainene [3].

În perioada 1941-1944, toate teritoriile anexate anterior de URSS au reintrat în componența României. Apoi, cele trei teritorii au fost reocupate de către URSS în anul 1944 și integrate în componența RSS Ucrainene, conform organizării teritoriale făcute de Stalin după anexarea din 1940, când Basarabia a fost ruptă în trei părți. În anul 1954, Regiunea Ismail a fost desființată, iar localitățile componente au fost incluse în Regiunea Odesa.

Începând din anul 1991, satul Sărata-Mică face parte din raionul Tatarbunar al regiunii Odesa din cadrul Ucrainei independente. În prezent, satul are 315 locuitori, preponderent ucraineni.

DemografieModificare



 

Componența lingvistică a localității Zaricine

     Ucraineană (92,7%)

     Rusă (5,4%)

     Română (1,59%)

     Alte limbi (0,32%)

Conform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Zaricine era vorbitoare de ucraineană (92,7%), existând în minoritate și vorbitori de rusă (5,4%) și română (1,59%).[4]

1930: 419 (recensământ) [2]
2001: 315 (recensământ)

NoteModificare

  1. ^ Lucian Predescu - Enciclopedia României (Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, București, 1940), p. 563
  2. ^ a b Rezultatele recensământului din 1930 în județul Cetatea Albă
  3. ^ Florin Constantiniu - O istorie sinceră a poporului român (Ed. Univers Enciclopedic, București, 2002), p.340-353
  4. ^ „Rezultatele recensământului din 2001 cu structura lingvistică a regiunii Odesa pe localități”. Institutul Național de Statistică al Ucrainei. Accesat în . 

Legături externeModificare