Sardinant, Cetatea Albă
Sardinant | |
Нове | |
— Sat — | |
Poziția geografică | |
Poziția geografică | |
Coordonate: 45°54′9″N 29°52′16″E / 45.90250°N 29.87111°E | |
---|---|
Țară | Ucraina |
Regiune | Odesa |
Raion | Raionul Cetatea Albă |
Comunitate teritorială[*] | Comuna Divizia, Tatarbunar |
Cod KOATUU | 5125082403 |
Atestare | 1906 |
Suprafață | |
- Total | 0,85 km² |
Altitudine | 15 m.d.m. |
Populație (2001) | |
- Total | 278 locuitori |
- Densitate | 327 loc./km² |
Fus orar | UTC+2 |
Cod poștal | 68152 |
Prefix telefonic | 4844 |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Sardinant (în ucraineană Нове, transliterat Nove) este un sat în comuna Divizia din raionul Cetatea Albă, regiunea Odesa, Ucraina. Are 278 locuitori, preponderent ucraineni.
Satul este situat la o altitudine de 15 metri, în partea centrală a raionului Tatarbunar.
Satul a purtat mai multe denumiri oficiale: Noul Sariari (în ucraineană Нові Сарияри) în perioada 1906-1921, Sardinant (în ucraineană Сардинант) în perioada 1921-1947 și Nove (din 1947).
Istoric
modificarePrin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 – 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău[1]). În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul Basarabiei (cunoscută sub denumirea de Cahul, Bolgrad și Ismail). În urma acestei pierderi teritoriale, Rusia nu a mai avut acces la gurile Dunării. În urma Unirii Moldovei cu Țara Românească din 1859, acest teritoriu a intrat în componența noului stat România (numit până în 1866 "Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei"). În urma Tratatului de pace de la Berlin din 1878, România a fost constrânsă să cedeze Rusiei sudul Basarabiei.
Satul Sardinant a fost fondat în anul 1906 de către țărani ucraineni fugiți de pe moșiile din celelalte gubernii ale Rusiei. Inițial a purtat denumirea de Noul Sariari.
După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Noul Sariari (denumit Sardinant din 1921) a făcut parte din componența României, în Plasa Tuzla a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni.
Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța au fost anexate de către URSS la 28 iunie 1940. După ce Basarabia a fost ocupată de sovietici, Stalin a dezmembrat-o în trei părți. Astfel, la 2 august 1940, a fost înființată RSS Moldovenească, iar părțile de sud (județele românești Cetatea Albă și Ismail) și de nord (județul Hotin) ale Basarabiei, precum și nordul Bucovinei și Ținutul Herța au fost alipite RSS Ucrainene. La 7 august 1940, a fost creată regiunea Ismail, formată din teritoriile aflate în sudul Basarabiei și care au fost alipite RSS Ucrainene [2].
În perioada 1941-1944, toate teritoriile anexate anterior de URSS au reintrat în componența României. Apoi, cele trei teritorii au fost reocupate de către URSS în anul 1944 și integrate în componența RSS Ucrainene, conform organizării teritoriale făcute de Stalin după anexarea din 1940, când Basarabia a fost ruptă în trei părți.
În anul 1947, autoritățile sovietice au schimbat denumirea oficială a satului din cea de Sardinant în cea de Nove. În anul 1954, Regiunea Ismail a fost desființată, iar localitățile componente au fost incluse în Regiunea Odesa.
Începând din anul 1991, satul Sardinant face parte din raionul Tatarbunar al regiunii Odesa din cadrul Ucrainei independente. În prezent, satul are 278 locuitori, preponderent ucraineni.
Demografie
modificareConform recensământului din 2001, majoritatea populației localității Nove era vorbitoare de ucraineană (87,05%), existând în minoritate și vorbitori de română (8,99%) și rusă (2,88%).[3]
- 2001: 278 (recensământ)
Note
modificare- ^ Lucian Predescu - Enciclopedia României (Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, București, 1940), p. 563
- ^ Florin Constantiniu - O istorie sinceră a poporului român (Ed. Univers Enciclopedic, București, 2002), p.340-353
- ^ „Rezultatele recensământului din 2001 cu structura lingvistică a regiunii Odesa pe localități”. Institutul Național de Statistică al Ucrainei. Arhivat din original la . Accesat în .
Legături externe
modificare